Dragă Edward – Ann Napolitano (recenzie)

Autor: Ann Napolitano

Naționalitate: americană

An apariție: 2020 ( la noi, la editura Litera – colecția Buzz Books)

Gen carte: ficțiune, young adult, literatura contemporană

Număr pagini:  384

Titlu original: Dear Edward

Nota goodreads: 4.13

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Într-o dimineață de vară, Edward Adler, un puști în vârstă de doisprezece ani, se îmbarcă la bordul unui avion care pleacă de pe Aeroportul din Newark cu destinația Los Angeles, împreună cu fratele său mai mare, cu părinții lor și alți 183 de pasageri. Printre aceștia se numără un afacerist de succes de pe Wall Street, o tânără care se confruntă cu o sarcină neașteptată, un soldat rănit în Afghanistan, un magnat, o femeie care fuge de soțul ei posesiv.

Dar avionul se prăbușește, iar Edward este singurul supraviețuitor. Povestea lui captează atenția întregii țări, dar băiatul se luptă să-și găsească locul în lume după pierderea tragică a familiei sale. I se pare că a rămas pentru totdeauna legat de avionul acela și de pasagerii din el. Apoi face o descoperire neașteptată, care-l va ajuta să obțină răspunsurile la câteva întrebări esențiale: Cum înveți să o iei de la capăt, după ce ai pierdut totul? Cum înveți să-ți recapeți încrederea? Cum găsești sensul vieții?

Dragă Edward este, în același timp, o poveste despre maturizare, un portret multidimensional al unor personaje de neuitat și o ilustrare a căilor prin care o inimă frântă poate învăța din nou să iubească.

PĂREREA MEA

Ann Napolitano este o autoare americană, iar romanul Dragă Edward a fost publicat întâia oară în ianuarie 2020 de Dial Press, devenind instant un bestseller New York Times. La noi, a apărut în același an, la editura Litera, în colecția Buzz Books ( o colecție în care am descoperit multe cărți bune) și face parte din categoria thriller, suspans și detectiv.

Are 384 de pagini și se citește destul de repede. Depinde cât de mult timp îi aloci și cât de repede te prinde. Subiectul este unul captivant (nu îl mai reiau, deoarece apare mai sus, la partea de descriere) și m-a emoționat. Nu până la lacrimi, cum au fost emoționați alți cititori, dar totuși. Ca teme, au fost abordate tema familiei, iubirea, supraviețuirea, destinul tragic, amintirile. Titlul este reprezentat de formula cu care începe o scrisoare și nu, nu este spoiler dacă vă spun că un element important al romanului sunt scrisorile. Cum anume, veți vedea dacă veți citi toată cartea.

 Cadrul acțiunii este SUA, în diferite locații (Los Angeles, spre exemplu). Personajele cărții sunt numeroase și trebuie să fii atent încă de la început la fiecare dintre ele ca să înțelegi care e treaba cu ele. În urma unui accident tragic de avion, Edward Adler, un puști de 12 ani, este singurul supraviețuitor. Este bine? Este rău? Bine, pentru că a supraviețuit. Pe de altă parte, rău, deoarece în accident și-a pierdut ambii părinți și fratele de 15 ani, pe Jordan. Și este rău, deoarece existența sa va fi mereu bântuită de această enormă pierdere.

După ce iese din spital, Eddie va locui cu unchiul John și mătușa Lacey, sora mamei sale, un cuplu care nu a reușit să facă un copil. Cei doi iau în serios rolul de părinți adoptivi, dar el nu se simte acasă și va găsi un refugiu în casa lui Shay, o fată de vârsta lui. Cei doi vor lega o prietenie frumoasă, cu suișuri și coborâșuri. Partea cea mai interesantă este abia după jumătatea cărții, când se întâmplă niște evenimente care fac din roman unul emoționant.

Cartea este formată din două planuri narative, unul fiind prezentul (de după accident) și unul este reprezentat de trecut (momentul de dinainte de accidentul aviatic). Iar saltul ăsta prezent-trecut mi s-a părut interesant. O întrebare care mi-a stat pe buze pe tot cuprinsul lecturii a fost: cum o iei de la capăt dacă te afli în situația lui Edward? Sincer, nu știu, deoarece este foarte greu să te gândești că ai putea fi pus în asemenea situație. Un asemenea șoc nu cred că poate fi depășit vreodată cu adevărat, iar durerea cel mult se mai estompează cu trecerea timpului. (mai mult…)

Secretele din Strada Portului – Ann Cleeves (recenzie)

Autor: Ann Cleeves

Naționalitate: britanică

An apariție: 2014 (2015 la Crime Scene Press

Gen carte: ficțiune, literatura clasică, familie, dramă

Număr pagini:  280

Titlu original: Harbour Street

Nota goodreads: 4.13

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

O CRIMA.
    Newcastle.  Ajunul Craciunului. Detectivul Joe Ashworth si fiica sa, Jessie, se intorc acasa cu metroul. Trenul se opreste brusc, iar Jessie observa ca o femeie in varsta nu paraseste garnitura o data cu restul lumii: Margaret Krukowski fusese injunghiata mortal.
UN MARTOR.
    Nimeni dintre cei care inghesuiau in vagonul de metrou nu a vazut nimic. Nimic pe camerele de supraveghere. In cautare de indicii, Vera Stanhope ajunge in linistitul orasel Mardle, din Northumberland. Simte ca localnici stiu mult mai multe decat spun.
UN SECRET.
    Doar cateva zile mai tarziu, o a doua femeie este ucisa. Refacand ultimii pasi ai victimelor, Vera se trezeste cufundata adanc in trecutul unei comunitati in aparenta atat de inocenta.

PĂREREA MEA

Ann Cleeves este o scriitoare britanică, autoare a numeroase romane polițiste (Oase roșii, Pescărușul, Ape moarte, Nopți albe, Pământ rece, etc.) A primit în 2006 premiul Duncan Lawrie Dagger pentru romanul Raven Black. De asemenea, este considerată noua Agatha Christie a literaturii britanice. Romanul Secretele din Strada Portului a apărut prima dată în 2014, iar la noi a fost publicat în 2015, la Crime Scene Press. â

Este romanul numărul 6 al seriei Vera Stanhope, dar se poate citi și individual, neavând legătură cu celelalte. Pentru mine, aceasta este prima lectură de la Cleeves și cu siguranță, nu ultima. Este un roman polițist și un thriller reușit, încărcat de mister și care m-a făcut să nu îl mai las din mână până nu ajung la final. Are 280 de pagini, un ritm alert și se citește destul de repede.

Temele sunt crima, misterul, secretele, familia, iubirea, prostitutia. Titlul, după cum bine puteți să vă dați seama, se referă la secretele ascunse de personajele din Strada Portului. Această stradă este una sumbră, despre care unele personaje spun că este chiar periculoasă, din cauza secretelor pe care le poate ascunde sau a locuitorilor dubioși. Personajele cărții sunt numeroase, dar nu vreau să plictisesc prin enumerarea fiecăruia. Așa că vă vorbesc pe scurt. Detectivul-șef este Vera Stanhope, care în ciuda înfățișării îndesate și banale, este foarte inteligentă și reușește la final să pună cap la cap firele poveștii încâlcite. (mai mult…)

Fructele mâniei – John Steinbeck (recenzie)

Autor: John Steinbeck

Naționalitate: americană

An apariție: 1939 (2013 la Editura Polirom)

Gen carte: ficțiune, literatura clasică, familie, dramă

Număr pagini:  600

Titlu original: The Grapes of Wrath

Nota goodreads: 3.98

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

 Este un roman realist american scris de John Steinbeck și publicat în 1939 de Editura Viking. A primit National Book Award și Premiul Pulitzer pentru ficțiune și a avut un rol proeminent în acordarea Premiului Nobel pentru literatură în 1962.

Are loc în timpul marii crize economice, romanul se concentrează asupra familiei Joad, o familie săracă de fermieri. Aceștia au ajuns să fie arendași acasă în Oklahoma din cauza secetei, a dificultăților economice, a schimbărilor din industria agricolă și a executărilor silite ale băncilor care îi obligă pe arendași să nu mai lucreze. Datorită situației lor aproape fără speranță și, în parte, pentru că sunt prinși în Dust Bowl, au plecat în California, împreună cu alte mii de „Okies” după locuri de muncă, pământ, demnitate și viitor.

PĂREREA MEA

John Steinbeck este un autor american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1962. De la acest autor am mai citit până acum Perla (4/5 ♥), La Răsărit de Eden ( 4/5 ♥), Șoareci și oameni (3/5 ♥) și Iarna vrajbei noastre (2/5 ♥). Să zicem că cel mai mult mi-a plăcut La Răsărit de Eden, pe care doresc să o recitesc la un moment dat.

Fructele mâniei a apărut prima dată în 1939 și este un roman realist care prezintă fapte din timpul marii crize economice. Ca teme, întâlnim tema realistă, cu tot ce cuprinde ea, de la moarte, suferință, boală, crimă, violență, până la opresiuni de tot felul. Titlul este o metaforă pentru suferințele îndurate de personajele cărții, dar există și o referință biblică (iar astfel de referințe apar des în carte, deoarece unul dintre personaje este un fost preot).

Cadrul acțiunii este reprezentat de America, mai exact Oklahoma și California (pentru multe dintre personaje, un tărâm al făgăduinței). Personal, am citit cartea în vreo 10 zile. Și din cauza stilului complex, dar și din cauza perioadei aglomerate. Cartea are un număr generos de pagini (ediția de la Polirom are 600) și ne este prezentată povestea tragică a familiei Joad. Romanul are foarte multe personaje, iar majoritatea mi s-au părut super bine construite. (mai mult…)

Arta compromisului – Ileana Vulpescu (recenzie)

Autor: Ileana Vulpescu

Naționalitate: română

An apariție: 2002 (la Editura Tempus)

Gen carte: ficțiune

Număr pagini:  208

Nota goodreads: 4.17

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Un scriitor nu poate pretinde că ar deține adevărul absolut și ca părerile lui ar fi infailibile. Scriitorul este doar un observator și un comentator al vieții, dar mai ales al contemporaneității sale. Scriitor, neerijându-se în judecător, obligat să aplice fie codul civil, fie pe cel penal, nu dă sentințe: constată.

PĂREREA MEA

Ileana Vulpescu (1932-2021) a fost o autoare româncă care a scris numeroase romane și povestiri: Arta conversației (1980), Rămas bun casei părintești (1990), Pe apa sâmbetei (2009), De-amor, de-amar, de inimă albastră (2005), Viață, viață, legată cu ață (2007), etc. Din toată opera sa literară, am citit până acum De-amor, de-amar, de inimă albastră, Rămas bun casei părintești și Arta conversației. Cred că dintre cele trei citite, cel mai mult mi-a plăcut Arta conversației, atât pentru subiect, cât și datorită personajului feminin principal.

Arta compromisului a apărut în 2002 și este continuarea Artei conversației. Nu mi s-a părut la fel de bine construită, însă mi-a plăcut destul de mult. Este structurată în 14 capitole destul de scurte (cartea are 208 pagini) și tratează teme ca societatea, comunismul, Revoluția din 89, familia, maternitatea, iubirea, relațiile dintre oameni, etc.

Titlul este o metaforă pentru destinul uman și vrea să scoată în evidență faptul că viața este plină de compromisuri. Însă cât de mult suntem dispuși să riscăm pentru a atinge anumite scopuri sau pentru a duce o viață cât de cât decentă? Cum am mai spus, nu este la fel de captivantă ca Arta conversației, mai ales pentru că pune accentul pe viața mai multor personaje sau pe mai multe aspecte ale societății.

Personajele sunt numeroase și recunosc că uneori am fost bulversată și nu reușeam să țin minte ce rol avea fiecare în carte. Dar în linii mari, este povestea personajului feminin principal, Sînziana Hangan, o femeie aflată la vârsta a doua, doctoriță, care poartă stigmatul societății în care trăiește. Are o fată din prima căsnicie și încă una din flori, cum spune Sînziana. Cartea prezintă viața dură din comunism și de dinainte de el, ba chiar aflăm și detalii tulburătoare legate de viața altor personaje secundare (cum este Sandu Dragomir, obligat să renunțe la familiei după ce se întoarce din deportare). (mai mult…)

Castelul pălărierului – A. J. Cronin (recenzie)

Autor: Archibald Joseph Cronin

Naționalitate: britanică

An apariție: 1931 (2010, colecția Adevărul Holding – dar și în alte ediții mai vechi)

Gen carte: ficțiune, literatura clasică, familie, dramă, thriller

Număr pagini:  592

Titlu original: Hatter’s Castle

Nota goodreads: 4.29

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

În anul 1879, într-un oraș imaginar ce poartă numele Levenford își duce zilele familia Brodie, care începe să se dezbine din pricina narcisismului și cruzimii nemaivăzute a capului familiei, James Brodie, pălărier de profesie și tiran prin vocație. Cartea este o înlănțuire de nuclee epice, fiecare subsumându-se vieții unui personaj: Marry (fiica cea mare), Matthew (unicul fiu), Nessie (fiica cea mică și copilul preferat al pălărierului), dna Brodie (soția fragilă a lui James, pe care acesta o tratează ca pe o slugă și căruia îi rămîne supusă până la moarte), Nancy (amanta lui Brodie, care va juca un rol esențial în deznodământul poveștii).

PĂREREA MEA

Archibald Joseph Cronin a fost medic și scriitor britanic, autor al numeroase romane de succes: Citadela, Sub stele, Arborele lui Iuda, Gran Canaria, Doamna cu garoafe, etc. Aproape în toate cărțile sale, cel puțin un personaj este medic. De la el am mai citit Dincolo de acel loc (5/5 ♥), Grădinarul spaniol (5/5 ♥) și Doamna cu garoafe (4/5 ♥). Pe lista mea de citit se află Citadela, Arborele lui Iuda și Gran Canaria. Undeva prin liceu știu că am mai citit o carte de a sa, dar nu mai țin minte care. Așa că vreau să descopăr cât mai multe din cărțile sale. Cred că odată ce te-ai îndrăgostit de stilul său, nu te poți opri la o carte. Trebuie să afli mai mult. Dacă vă place literatura clasică, este o carte pe care merită să o încercați. Indiferent câte romane contemporane aș descoperi, tot literatura clasică rămâne prima și marea mea dragoste.

Castelul pălărierului este primul roman scris de Cronin (1931), iar acțiunea se petrece în 1870, într-un oraș fictiv ce se numește Levenford. Romanul a fost ecranizat în 1941 și sper să am ocazia să văd și ecranizarea. Sunt curioasă cât de bine au reușit să transpună ce se întâmplă în carte și dacă se respectă faptele. Pe youtube puteți urmări ecranizarea , dar și asculta piesa de teatru radiofonic. Dar vă rog din suflet să citiți întâi cartea fizic. Este ceva extraordinar de bine scris.

Cartea are un număr generos de pagini (aproape 600) și recunosc că mi-a luat cam 10 zile să o termin. Dar asta pentru că serviciul îmi ocupă mult și seara adorm citind după o zi grea. Revenind la acest roman extraordinar, trebuie să știți că tratează un subiect incitant și enervant, deopotrivă. Enervant din cauza personajului masculin principal, arhetipul tiranului, adică James Brodie. (mai mult…)

Obiecte ascuțite – Gillian Flynn (recenzie)

Autor: Gillian Flynn

Naționalitate: americană

An apariție: 2006  (în 2015 la editura Trei, colecția Fiction Connection)

Gen carte: ficțiune, thriller, mister, crimă, suspans

Număr pagini:  328

Nota goodreads: 3.98

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

După o scurtă internare într-un spital de psihiatrie, jurnalista de investigații Camille Preaker se confruntă cu o sarcină dificilă: trebuie să se întoarcă în orășelul unde a copilărit pentru a scrie despre moartea a două fete. Camille n‑a mai vorbit de mult cu mama ei nevrotică și ipohondră și cu sora vitregă, pe care aproape că n‑o cunoaște: o fată atrăgătoare în vârstă de treisprezece ani, cu o putere ciudată asupra localnicilor. Acum, instalată în fosta ei cameră din conacul victorian al familiei, Camille își dă seama că se identifică prea mult cu victimele. Bântuită de propriii demoni, trebuie să dezlege puzzle‑ul psihologic al trecutului, dacă vrea să afle adevărul și să reziste întoarcerii acasă.

PĂREREA MEA

Gillian Flynn este o autoare americană care a scris Fata dispărută, Obiecte ascuțite și Locuri întunecate, romane deosebit de apreciate de cititori. Obiecte ascuțite este primul roman pe care l-am citit de la această scriitoare și recunosc că, deși îl aveam pe lista mea de ceva timp, nu am avut curajul să îl citesc. A apărut prima dată în 2006, iar la noi abia în 2015, la editura Trei. Are 328 de pagini și odată ce te captivează, nu mai poți lăsa cartea din mână.  Cartea se citește relativ rapid și sincer, nu mă așteptam să mă prindă așa de tare de la primele pagini.

Titlul mi s-a părut bine ales și arată o legătură între subiectul cărții și personajele cărții, dar arată, de asemenea, durerea, mutilarea fizică și psihologică. Ca teme, avem psihologicul, boala mintală, crima, relațiile defectuoase dintre părinți și copii. Cartea este un thriller psihologică care tratează un subiect dur, de la crimă la boala psihică. Multe dintre personaje mi s-au părut stranii și am fost puternic oripilată de unele scene ale romanului.

Nu prea am citit până acum cărți cu un subiect atât de puternic și am fost uimită cât de departe poate merge un bolnav psihic. Cred cu tărie că cei care maltratează oameni au fost la rândul lor traumatizați, căutând astfel în creierul lor defect o modalitate de refulare sau răzbunare.

Romanul ne prezintă două crime, în care două fete sunt torturate și ucise. Există chiar varianta, m-am gândit eu în timp ce citeam, unei torturi atât fizice, cât și psihice. Ca structură, cartea este formată din 16 capitole scurte, iar acțiunea este prezentată din perspectiva personajului feminin principal, Camille. (mai mult…)

Secrete și speranțe – Carolyn Brown (recenzie)

Autor: Carolyn Brown

Naționalitate: americană

An apariție: 2011 (în 20191 la editura Litera)

Gen carte: ficțiune, romance, chick lit

Număr pagini:  233

Nota goodreads: 4.00

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Secretele spuse în toaleta femeilor de la biserică ar trebui să rămână în toaleta femeilor. Dar asta nu înseamnă că ceea ce Trudy aude acolo în timpul înmormântării mătușii ei Gertrude nu-i va schimba viața. Trudy are o fiică rebelă, un soț care a înșelat-o toată viața și o mamă cu Alzheimer care locuiește la azil. Nu are nevoie de o casă veche care stă să se prăbușească și în urma căreia vor rămâne o mulțime de amintiri și de fleacuri.

Billy Lee Tucker, un bărbat excentric din Tishomingo, Oklahoma, a locuit lângă Gertrude și, în testamentul ei, aceasta îi lasă fondurile necesare pentru a o ajuta pe Trudy sa reamenajeze vechea casa. Iar lui Billy Lee asta ii convine de minune, pentru ca a fost îndrăgostit de Trudy încă dinainte de a începe școala, fără a îndrăzni vreodată să spere că își va petrece timpul cu ea. Astfel, o casă frumoasă se ridică pe locul vechii case de pe Broadway și, împreună cu ea, înflorește o relație. Dar este oare Trudy prea marcată de ceea ce a auzit în toaleta femeilor pentru a lua în considerare un viitor minunat cu Billy Lee?

PĂREREA MEA

Carolyn Brown este o scriitoare americană ce a scris până acum 85 de romane, iar Secrete și speranțe este prima carte scrisă de ea pe care eu o citesc. Cartea asta a reușit să mă scoată din reading slump și cred că este potrivită dacă vreți o lectură ușoară sau potrivită pentru vacanță sau relaxare. Romanul a fost prima dată publicat în 2011, iar la noi abia în 2019, la editura Litera. Are numai 240 de pagini și se citește repede. Plus că subiectul te fascinează de la primele rânduri. Am citit într-o altă recenzie că subiectul abordat ar fi oarecum plictisitor, însă cred că asta depinde de gustul fiecărui cititor, deoarece este un romance destul de reușit, după părerea mea. (mai mult…)

« Older Entries