Autor: Tom Rob Smith
Naționalitate: britanică
An apariție: 2008 (la noi to în 2008, la Editura Paralela 45)
Titlu original: Child 44
Nota mea: 5/5
Notă goodreads: 4.10
Număr pagini: 488
Gen carte: thriller, ficțiune istorică, mister, crimă
Tom Rob Smith este scriitor britanic și autor al mai multor cărți, printre care și seria Leo Demidov, care are 3 volume. Copilul 44 este primul volum al seriei și sunt interesată să citesc curând și celelalte două volume. În 2008 a primit Premiul Booker. A fost publicat în peste 20 de țări și a cunoscut un succes fulminant. Ceea ce mi s-a părut foarte interesant este faptul că primul volum este inspirat din crimele comise de Andrei Chikatilo, cunoscut și sub numele de măcelarul din Rostov. Acesta reușise să sfideze Uniunea Sovietică și să comită 50 de crime.
Povestea este mai mult decât interesantă: Chikatilo a crescut în perioada marii foamete ucrainene din anii 1930, perioadă în care foarte mulți oameni au murit și mulți dintre ei au recurs la canibalism pentru a avea ce mânca. Când era copil, mama sa îi povestea că fratele său a fost răpit de vecini și mâncat. Deși această poveste nu poate fi verificată, este posibil ca asta să îl fi determinat pe Chikatilo să devină canibal și să facă atât de multe victime.
Un alt lucru interesant legat de această carte este faptul că are și o ecranizare, apărută în 2015, și pe care doresc să o văd la un moment dat. Noi ne aflăm acum în august, eu am citit cartea luna trecută, așa că mai las un pic să se așeze ceea ce am citit. Copilul 44 este un thriller palpitant ce oferă multe răsturnări de situație. Personajul masculin principal este Leo Demidov, ofițer MGB (poliția secretă din URSS, strămoșul KGB-ului), care din om al lui Stalin ajunge un proscris. Leo va trece prin foarte multe, alături de soția sa, Raisa. (mai mult…)
Autor: Anna Mazzola
Naționalitate: britanică
An apariție: 2022 (în 2024, la Editura Humanitas)
Titlu original: The Clockwork Girl
Nota mea: 4/5
Notă goodreads: 3.91
Număr pagini: 374
Gen carte: roman gotic, ficțiune istorică, steampunk, realism magic
Anna Mazzola este o autoare britanică de ficțiune istorică și gotică. Romanul său de debut, The Unseeing, nu a fost din păcate tradus și în română. După lectura romanului Fata mecanică, cu siguranță voi citi tot ce se va traduce la noi de la această autoare. Am ales să citesc acest roman datorită copertei incredibil de frumoase. Nu exagerez dacă spun că este unul dintre cele mai frumoase coperte din biblioteca mea. Fata mecanică aparține subgenului literar steampunk, care este un subgen al science-fiction ce încorporează tehnologia și estetica retrofuturistică inspirate din aceasta.
Printre temele abordate se numără prostituția, știința (descoperirile științifice și anatomia), socialul (imaginea decăzută a Franței secolului al XVIII-lea), istoria (domnia regelui Ludovic al XV-lea și intrigile de la Curte), familia și așa mai departe.
Titlul de Fata mecanică se referă la o anumită invenție pe care Reinhart o realizează la dorința regelui Ludovic. Background-ul acelor timpuri este unul foarte interesant, deoarece atunci erau multe curiozități despre felul în care funcționează corpul uman și despre invențiile din domeniul științific care se pot sau nu realiza (automatele).
Parisul lui 1750 este unul mizer, plin de cerșetori, orfani și prostituție. Ca femeie, îți puteai asigura un trai decent dacă îți vindeai trupul. Tot în acel timp – iar acesta a fost o sursă de inspirație pentru acest roman – a fost un adevărat scandal cu copiii dispăruți, despre care se credeau tot felul de povești, plauzibile sau nu.
Personajele feminine principale ale cărții sunt Madeleine și Veronique. Prima este o tânără de 18-19 ani care a fost forțată de mama sa să își vândă trupul. Matroana conducea un bordel faimos ce purta numele de Academia. Madeleine este puternic afectată de moartea surorii sale și profund preocupată de soarta nepoțelului ei bolnăvicios. Este o tânără cu suflet mare care poartă alături de o cicatrice facială, și una sufletească. (mai mult…)
Autor: Shirley Jackson
Naționalitate: americană
An apariție: 1962 (2023, la Editura Litera)
Nota mea: 5/5
Notă goodreads: 3.93
Număr pagini: 256
Gen carte: roman gotic, horror, thriller
Shirley Jackson a fost o scriitoare americană care a scris 6 romane, 2 cărți de memorii și peste 200 de povestiri. Am trăit totdeauna la castel este un roman gotic și a fost publicat în 1962, fiind și ultimul roman al autoarei.
Ce este însă un roman gotic? Din informațiile găsite, un roman gotic este o operă literară care are drept caracteristici atmosfera misterioasă și macabră, un cadru mai special (castel, cimitir, ruine), personaje misterioase și întunecate, cât și teme abordate precum macabrul, goticul, moartea, supranaturalul.
Acesta este primul roman al autoarei pe care eu îl citesc – recunosc că nu am fost interesată să citesc și Casa bântuită, dar poate îi voi da o șansă. Nu se știe niciodată. Ne este prezentată povestea conacului Blackwood și a unei familii atipice, formată din surorile Constance, Mary Katherine (Merricat) și unchiul Julian. Aflăm din primele rânduri, din spusele lui Merricat, că ceilalți membri ai familiei sunt morți. Ce s-a întâmplat? De ce au murit aceștia? Există un criminal?
Unchiul Julian este un bătrân în scaun cu rotile, destul de ciudățel și care suferă și de o formă de Alzheimer. Este destul de amnezic, uită dacă a luat micul dejun, vorbește cu cei morți și depinde sută la sută de ajutorul lui Constance. Constance suferă de agorafobie (formă de anxietate care face ca o persoană să evite societatea sau locurile în care nu se simte confortabil). Merricat pare să sufere de o altă afecțiune, de tulburare obsesiv-compulsivă. Deși are 18 ani, fata are un comportament pueril, comportament mai mult decât ieșit din comun. Relația dintre cele două surori nu este una chiar sănătoasă, ci destul de toxică. Merricat descurajează mereu ieșirea lui Constance în societate și o ”invită” în lumea ei, pe lună.
Luna este și ea un simbol, ea fiind refugiul lui Merricat departe de lumea înconjurătoare, în care nu se simte deloc bine. Modul în care privește lumea este unul atipic și preferă izolarea. Lumea din jur este rea, le poate face rău și este un chin să meargă în fiecare marți la cumpărături. Niciodată nu o lasă pe Constance să fie ea cea care face cumpărăturile, iar asta mi s-a părut neobișnuit.
Mai există un personaj secundar, Jonas, care este un motan negru și care este foarte apropiat de Merricat. Acesta ne poate ușor duce cu gândul la familiarul (un fel de partner în ale magiei)pe care îl aveau vrăjitoarele în vechime. Să nu uităm și practicile și ritualurile pe care stăpâna lui le face, cu scopul de protecție. Cartea mi s-a părut încărcată de foarte multe simboluri, iar acțiunea destul de interesantă. Nu doar că cele trei personaje ale cărții suferă de diferite afecțiuni, dar fiecare contribuie în felul său la atmosfera sumbră a romanului.
Cel mai antipatic personaj al cărții a fost Charles, un văr de-al fetelor, genul de bărbat profitor despre care nu am fost pe deplin lămurită care era rolul lui. Deși se încearcă a fi un personaj misterios, care probabil să contribuie la atmosfera deja existentă, nu m-a impresionat mai deloc. (mai mult…)
Autor: Melissa Da Costa
Naționalitate: franceză
An apariție: 2024 (Editura Trei)
Nota mea: 5/5
Notă goodreads: 4.26
Număr pagini: 288
Gen carte: ficțiune, literatură contemporană, literatură franceză
Melissa Da Costa este o scriitoare franceză pe care eu pur și simplu o ador – am citit Tot albastrul cerului, o carte de care pur și simplu m-am îndrăgostit. Dacă sunteti curioși să citiți câteva impresii, o puteți face aici. Îmi doresc să parcurg toate cărțile acestei autoare și sper să fie cât mai multe traduse în limba română.
Zilele ce vor veni este o carte fascinantă despre pierdere, suferință, doliu, dar și despre puterea de a merge mai departe. Personajul meu preferat a fost de departe Amande, o femeie puternică – dar care nu știe că poate fi atât de puternică. Existenta i-a fost presărată cu numeroase încercări dificile și au fost niște scene care pur și simplu nu au cum să nu te tulbure maxim. Nu ai cum să nu te întrebi cum ai fi reacționat tu dacă erai în locul acestei femei și cum ai fi putut găsi forța de a merge mai departe.
Amande nu este însă singură, deoarece are alături familia Luzin, familia soțului, față de care se va apropia foarte mult. Ii este foarte greu să meargă mai departe, însă după ce ia decizia de a se muta cu chirie într-o căsuță din Auvergne, se întâmplă lucruri interesante.
Pe Amande o vor ajuta foarte mult conexiunea cu natura, grădinăritul, apropierea de Julie, un alt personaj interesant al cărții. Își va face un prieten necuvântător, iar scenele în care acesta apare și momentele prin care cei doi trec, mi s-au părut savuroase. Este într-adevăr o carte tristă, însă îți oferă și foarte multă speranță și te forțează să fii recunoscător pentru tot ce ai tu.
Deși nu este o carte cu o acțiune foarte complexă, te atinge la nivel emoțional și eu mă gândesc la ea și la câteva luni după ce am citit-o. Mi-a plăcut foarte mult și dacă doriți să o descoperiți, vă recomand să pregătiți șervețele, deoarece e posibil să aveți nevoie.
Autor: Ion Agârbiceanu
Naționalitate: română
An apariție: 1969 (Editura Pentru Literatură)
Nota mea: 5/5
Notă goodreads: 4.74
Număr pagini: 630
Gen carte: ficțiune, realism
Ion Agârbiceanu a scris numeroase volume de povestiri, însă nu mulți știu că a scris și câteva romane deosebite. A fost atât scriitor, cât și ziarist și preot. Din păcate, nu este un scriitor român promovat în programa de limba și literatura română din școli și asta e mare păcat. Mă bucur că am ajuns să citesc Strigoiul, o carte pe care o aveam pe listă de anul trecut. Mai am de asemenea pe listă și Arhanghelii (roman inspirat din viața românilor ardeleni, apărut la Sibiu în 1914 și pentru prima dată în foileton în 1913 în revista „Luceafărul”) și Faraonii.
Deși a fost scris înainte de 1947, Strigoiul a apărut întâia oară în 1968, fiind între timp interzis, deoarece nu corespundea doctrinei istorice marxist-leniniste. Romanul este o monografie complexă a satului transilvănean din 1880 și aduce în atenția cititorului destine complexe și întâmplări interesante. Sunt foarte multe de zis despre acest roman vast, însă mă voi rezuma la câteva impresii personale. Pe internet nu am găsit nicio recenzie, așa că sper să punctez câteva idei principale care să vă facă să citiți cartea.
Titlul este o metaforă interesantă care se referă la unul dintre personaje, despre care se crede că influențează negativ viețile celor rămași în urma sa. Poate fi considerat, de asemenea, și un laitmotiv al cărții – strigoiul putând arăta și diverse aspecte ale fricilor și credințelor legate de moarte și de supranatural, fiind un simbol puternic al neliniștii și al misterului din folclorul românesc. (mai mult…)