Ideea acestui mic articol mi-a venit astăzi, când citeam pentru a doua oară, dar la interval de 9 ani, romanul lui Sienkiewicz, Quo vadis. La a doua lectură înțeleg mai bine romanul și să știți că m-a fascinat din nou, dar mult mai profund. Apoi mi-am dat seama că sunt multe cărți pe care le-am citit de două ori și din câte țin minte, nu am ajuns până acum la lectura nr. 3 a unei cărți. Să vă enumăr câteva cărți citite și recitite. Nu se știe, dar s-ar putea să regăsiți printre ele cărți care v-a încântat și marcat viața într-un mod aparte.
Quo vadis – Henryk Sienkiewicz este romanul pe care îl citesc în prezent și lectura sa merge puțin mai greu din cauză că are două volume, iar eu sunt într-o perioadă foarte aglomerată. Este o carte dragă sufletului meu care m-a făcut să iubesc lectura abia în liceu.
Mândrie și prejudecată – Jane Austen este cartea care m-a făcut să îndrăgesc literatura clasică britanică și pe această scriitoare. Astfel am citit cam tot ce a scris și aș mai reciti de sute de ori. Pentru că da, sunt omul care recitește atunci când simte nevoia.
Departe de lumea dezlănțuită – Thomas Hardy este o altă carte frumoasă și interesantă pe care eu o ador. După Jane Austen l-am descoperit pe Thomas Hardy și nu mare mi-a fost mirarea să descopăr un autor clasic britanic care scrie minunat.
Omul de aur – Jokai Mor este un roman complex, frumos și extrem de bine construit. Am descoperit acest scriitor maghiar tot în liceu și presimt eu că această carte va fi prima carte pe care eu o voi citi pentru a treia oară!
Dama cu camelii – Alexandre Dumas – fiul este un roman clasic francez cu o poveste minunată. Mi-a plăcut enorm și vă recomand să îl citiți, dacă nu ați făcut-o încă!
Laleaua neagră – Alexandre Dumas – același lucru îl spun și despre acest roman: este interesant, scurt și merită din plin citit! Așa că nu mai stați pe gânduri!
Această mică listă face parte din primul mini-articol ce poartă titlul de Cărți pe care le-am citit de mai multe ori și curând va urma și partea a doua. Până la apariția următoarei recenzii pe blog, citiți mult!
Voi ce cărți ați citit de mai multe ori? Ce recomandări aveți?
Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde; drama Salomeea, Idem. Istoria literaturii engleze de A. Anixt