Din cer au căzut trei mere – Narine Abgarian (recenzie)

Din cer au căzut trei mere – Narine Abgarian (recenzie)

Autor: Narine Abgarian

Naționalitate: rusă (de origine armeană

An apariție: 2015 (la noi, în 2021, la Editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei)

Titlu original: С неба упали три яблока

Gen carte: ficțiune istorică, realism magic

Număr pagini: 256

Nota goodreads: 4.30

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.

PĂREREA MEA

Narine Abgarian este o autoare rusă, de origine armeană, dar și blogger. A primit numeroase premii, printre care și Premiul Iasnaia Poliana în 2016. The Guardian a inclus-o pe scriitoare în 2020 pe lista celor mai buni 6 autori contemporani europeni.

Cartea a apărut în 2015, iar la noi abia în 2021, la editura Humanitas, într-o colecție foarte dragă mie, Raftul Denisei. Mi-am dorit să o citesc încă de anul trecut, de la apariție. Deși are doar 264 de pagini, este un roman complex și foarte bine conturat, iar atmosfera una de basm. Am rămas cu imaginea iernilor albe și viscolite și imaginea bunicilor care făceau focul în sobă când totul afară era încremenit din cauza gerului. Temele abordate sunt multiple: de la război, moarte, foamete, destin și până la supraviețuire. Atmosfera de basm a cărții mă duce cu gândul la o altă carte dragă mie, citită în 2021, Ursul și privighetoarea.

De unde titlul acesta misterios – poate vă întrebați. In folclorul armean, basmele se încheie cu formula “din cer au căzut trei mere: unul pentru cine a văzut, unul pentru cine a povestit, iar al treilea pentru cine a ascultat și a crezut în bine.” Ador basmele încă de când eram mică, dar parcă acum sunt și mai fascinată de romanele care au la bază astfel de basme sau sunt inspirate din folclor. Trebuie să spun că îmi este greu să fac o recenzie acestei cărți, mai ales pentru că nu pot surprinde într-o pagină atmosfera de inegalat care m-a făcut să nu mă mai pot desprinde de carte. Am citit-o în 3 zile și mi-a plăcut enorm de mult. Ba chiar mă gândesc să o încadrez la final de an în top 10 cele mai bune cărți citite în 2022.

Revenind la carte, avem personaje numeroase și cu nume mai greu de ținut minte. Locul acțiunii este Maran, un sătuc armean care este martor la război, foamete și ale evenimente nefericite. Personajul feminin principal al cărții și cel pe care eu l-am adorat este Anatolia Sevoianț, mezina lui Sevoianț Kapiton. Am citit cu deosebit interes despre viața ei și despre familia sa. Anatolia are 58 de ani, este bătută de soț, iar singura sa alinare sunt cărțile. Ba aflăm că nu este chiar fan al cărții Anna Karenina, a lui Tolstoi, in special din cauza autorului și a modului în care percepe el femeile.

Anatolia este la chiar la un moment dat bibliotecară, dar cum viața ne rezervă uneori surprize la care nu ne așteptăm, viața sa se va schimba radical. Un război de 8 ani și o foamete de încă 3 ani va lua și va distruge multe vieți omenești. În afară de Anatolia, suntem martori și a altor destine din Maran (Iasaman, Valenka, Vasili, Magtahine, etc).

În Maran, traditiile străvechi sunt respectate cu sfințenie (deși unele mi s-au părut ciudate), iar sătenii din Maran cred în superstiții, în duhuri rele, au vise premonitorii și caută leacuri în ceaiuri și plante sălbatice. Apare în carte și realismul magic, evidențiat prin scenele din viața fratelui lui Vasili, Agop, care era înzestrat cu anumite puteri (dacă le pot numi așa). Nu spun mai multe, deoarece ar însemna multe spoilere.

Deși este o poveste complexă, emoționantă și plină de evenimente nefaste, am rămas cu o anumită speranță în suflet. Cu speranța că tot ce e rău trece până la urmă și că mereu, după vreme rea, apare cu siguranță și soarele. M-a fascinat tăria de caracter a Anatoliei, având în vedere viața grea pe care a dus-o de mic copil. A cunoscut războiul, foametea, frigul și a aflat ce înseamnă pierderea celor dragi. Este un roman deosebit, iar pe goodreads i-am oferit 5 din 5 steluțe. Iar cu fiecare ocazie, o recomand și altor cititori. Merită citită și merită descoperită, atât povestea Anatoliei, cât și povestea celorlalți locuitori din sătucul armean Maran.

Legat de această carte minunată, am găsit acest articol superb, aici.

CITATE

Fericirea e raiul, iar amărăciunea e iadul.

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: