Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman (recenzie)

Autor: Fredrik Backman

Naționalitate: suedeză

An apariție: 2012 (la noi, în 2020, la Editura Art)

Gen carte: ficțiune, literatură contemporană

Număr pagini: 433

Nota goodreads: 4.36

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Ove este cel mai morocănos om pe care vi-l puteți imagina, un bătrân mizantrop căruia îi plac regulile stricte, rutina, lucrurile utile în viață și care n-are răbdare pentru amabilități gratuite cu vecinii. Își divinizează mașina Saab, marca lui de suflet, și judecă oamenii după ce mașină conduc, disprețuind profund, se înțelege, automobilele străine. Se crede înconjurat de idioți și crede că lumea se duce de râpă cu toți filfizonii ăștia cu cabluri albe în urechi care angajează pe cineva să le schimbe un bec. A fost detronat din funcția de președinte al asociației de proprietari – în urma a ceea ce el a numit a fi „o lovitură de stat” -, dar tot el e regele cartierului, pe care îl inspectează nesmintit în creierii dimineții să se asigure că totul este în ordine. Lumea îl consideră teribil de urâcios.

PĂREREA MEA

Fredrik Backman este autor suedez și a scris numeroase romane cu mult succes la publicul de toate vârstele. Prima carte de la el pe care am citit-o a fost Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, citită în 2018. Nu i-am făcut o recenzie și chiar nu știu de ce, cu toate că i-am dat maxim de steluțe pe goodreads. Dar probabil că voi face și asta în curând.

Titlul este indiciul clar asupra identității personajului masculin principal – un bărbat ce poartă numele de Ove. Numele tuturor personajelor sunt suedeze, așa că dacă vi s-au părut greu de reținut, este ceva normal. Cine este acest Ove? Este un bărbat morocănos în vârstă de 59 de ani, conduce o mașină Saab la care ține enorm și este un personaj morocănos. Cartea tratează teme precum moartea, suferința, depresia, familia, iubirea, dar apare și o anumită doză de umor. După moartea soției sale, Sonjia, Ove decide că viața sa nu mai are niciun rost și vrea cu tot dinadinsul să se sinucidă.

Încercările sale de a-și lua viața sunt însă întrerupte de anumite evenimente sau personaje. Nu vreau să dau spoilere sau să vă povestesc detalii despre carte care ar strica farmecul lecturii, însă cred că este bine să știți că este posibil ca această carte să vă poarte printr-o mulțime de stări. Am trecut de la râs la plâns după doar câteva pagini. Există anumite scene din carte care nu au cum să te sensibilizeze. (mai mult…)

Poveste imorală – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 1998 (la noi, în 2015, la Editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, mister, crimă, roman polițist

Număr pagini: 336

Nota goodreads: 4.21

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

București, 1997… Cand mai multe prostituate sunt găsite moarte in apartamentele lor, căpitanii de politie Costea și Badoiu habar n-au ca anchetarea acestor crime ii va duce direct in hatisurile unui complicat caz de coruptie politica, ale carui ramificatii se intind mult dincolo de hotarele Romaniei. Simpatici si inventivi, inteligenti si curajosi, cei doi politisti – un soi de San Antonio si Bérurier autohtoni, porecliți in lumea interlopa Cap Bob si Babuinul – se vor ambitiona sa descalceasca toate itele afacerii.

PĂREREA MEA

Nu cred că mai este secret faptul că Rodica Ojog-Brașoveanu se numără printre autoarele mele preferate și că am citit până acum o mulțime dintre romanele și povestirile sale. Am citit Grasă și proastă, Coșmar , O bombă pentru Revelion, Violeta din safe, Nopți albe pentru Minerva, Minerva se dezlănțuie, seria Melania Lupu, etc. Pe pagina cu lista de recenzii  puteți găsi linkurile către toate cărțile citite.

Rodica Ojog-Brașoveanu este autoare de romane polițiste, deosebit de apreciate de public și care au mereu un ingredient secret – umorul. Fie că vorbim despre un roman cu crime, unul istoric sau pur și simplu despre o serie de povestiri, umorul nu lipsește niciodată. Am descoperit această autoare acum câțiva ani și de atunci încerc să citesc câte o carte de a sa. Nu vreau însă să citesc multe cărți odată, deoarece nu vreau ca lista lor să se termine. (mai mult…)

Un fiu – Alejandro Palomas (recenzie)

Autor: Alejandro Palomas

Naționalitate: spaniolă

An apariție: 2019 (la noi, în 2019, la Editura Rao)

Gen carte: ficțiune, YA, mister, drama

Număr pagini: 208

Nota goodreads: 4.30

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Protagonistul acestui roman este un copil cu totul deosebit. Pe nume Guillermo, alintat Guille, trăieste doar cu tatal sau, Manuel, intrucat mama, de profesie stewardesa, a plecat la munca in Dubai. Tocmai a ajuns la o scoala noua, iar singura lui prietena este Nazia, o fata pakistaneza. Pare un copil fericit, un copil anormal de fericit, dupa opinia dirigintei sale, Sonia. Cand aceasta il intreaba „Ce vrei sa fii cand ai sa te faci mare?”, Guille raspunde ca vrea sa fie Mary Poppins. Toate acestea o vor face pe Sonia sa ceara sprijinul Mariei, consilierul scolar, pentru a o ajuta sa descopere ce se ascunde sub acea fatada a fericirii lui Guille.

PĂREREA MEA

Alejandro Palomas este un scriitor spaniol și după părerea mea, unul foarte talentat. Nu am mai citit alte cărți scrise de el, dar aceasta mi-a întrecut toate așteptările. Cartea a fost publicată la editura Rao în 2019 și are doar 208 pagini. Se citește foarte repede și reușește să te prindă încă de la primele pagini. Sunt unii critici care îl aseamănă cu Micul Prinț, dar eu l-aș asemăna și cu Minunea, cartea lui Palacios – și aici mă refer la faptul că aceste cărți au în comun o inocență aparte a personajului principal care este de fapt un băiețel. Bineînțeles că poveștile lor diferă.

Titlul este unul simplu, fără a-l anunța pe cititor că va urma un adevărat carusel de emoții. Deoarece așa am perceput eu întreaga carte – un amalgam de emoții, care mai de care mai covârșitoare. Acest fiu din titlu nu este nimeni decât Guillermo, alintat Guille, un băiețel de 10 ani cu o imaginație debordantă și mare fan al lui Mary Poppins și al poveștilor în general. Temele abordate sunt copilăria, familia, poveștile, relația dintre părinți-copii, dar și relația profesor-copil.

Întrebat la școală ce vrea să fie când va fi mare, Guille spune că vrea să fie Mary Poppins. Nu ca ea, ci ea. De ce? Există un mister legat de această dorință a sa. Un mister pe care nu l-am ghicit, iar la final m-a lovit pur și simplu. Învățătoarea băiețelului și consiliera școlii poartă discuții cu tatăl lui Guille, cu Manuel Antunez, care este de meserie mecanic de avioane. Mama copilului, Amanda, lipsește din peisaj, aceasta fiind stewardesă.

Cum este Guille ca personalitate? Este un copil curios, sensibil, energic și optimist. Dragostea sa față de Mary Poppins o datorează mamei sale, o englezoaică care a crescut la orfelinat până la vârsta de 9 ani. Tatăl său, Manuel, este un părinte model, însă un părinte care ascunde o suferință anume, dorind să își protejeze fiul. Băiețelul se împrietenește la școală cu Nazia, o fetiță de vârsta lui, însă aceasta se lovește de mentalitatea greu de înțeles a familiei sale pakistaneze. Mi s-a părut incorectă atitudinea familiei Naziei față de Guille, cât și consecințele pe care fetița el suportă fără niciun motiv. (mai mult…)

Hanul cu magnolii – Carolyn Brown (recenzie)

Autor: Carolyn Brown

Naționalitate: americană

An apariție: 2019 (la noi, în 2020, la Editura Litera)

Gen carte: ficțiune, romance, chick lit

Număr pagini: 256

Nota goodreads: 3.99

Nota mea: 3/5

DESCRIERE

Când a moștenit Hanul cu Magnolii, o casă din perioada victoriană amplasată în mijlocul pădurilor de pini din estul Texasului, lui Jolene Broussard i s-a îndeplinit un vis extraordinar. După o viață petrecută cu regretul că nu și-a putut salva mama care avea tendințe de autodistrugere, Jolene știe că pensiunea pe care până acum au condus-o mătușa și unchiul ei este cea mai bună metodă de a începe o viață nouă, într-un loc pe care să-l poată numi acasă. Are doar o mică problemă: un constructor încăpățânat și cu toane pe nume Tucker Malone, care deține jumătate din Hanul cu Magnolii și a reușit să-și înfigă cizmele prăfuite de cowboy în mijlocul visului ei.

PĂREREA MEA

Carolyn Brown este o scriitoare americană ce a scris peste 100 de romane de dragoste și ficțiune. Anul trecut am citit Secrete și speranțe și vă povesteam impresiile mele aici. Pentru mine, Secrete și speranțe a fost o lectură relaxantă și cu un subiect destul de interesant. Așa a fost și in cazul romanului Hanul cu magnolii. Am ales cartea atât datorită titlului, cât și copertei foarte frumoase. Are 256 de pagini și se citește repede în mod normal, dar în cazul meu, lucrurile au fost puțin diferite.

Titlul cărții ne oferă indicii despre un element-cheie al cărții și anume, locul unde se petrece mare parte din acțiune – Hanul cu Magnolii. Tema este una romantica, dar este dezbătută și tema prieteniei, cât și puterea de a merge mai departe atunci când vine vorba de momente grele. Stilul este accesibil și este o lectură potrivită pentru vacanță sau relaxare.

Cadrul acțiunii este Texasul, descris foarte frumos de autoare, iar acțiunea este simplă și ușor clișeică. Printre personaje îi avem pe tânăra și atrăgătoarea Jolene, pe mătușa Sugar și unchiul Jasper, prietenele mătușii Sugar – Flossie, Dottie și Lucy și pe fermecătorul Tucker Malone, văduv, profund suferind după prima soție, dar care se va apropia de Jolene. Jolene și Tucker devin întâmplător coproprietarii Hanului cu Magnolii și mai apoi, totul se petrece cu o repeziciune amețitoare. (mai mult…)

Copiii de pe Volga – Guzel Yakhina (recenzie)

Autor: Guzel Yakhina

Naționalitate: rusă

An apariție :2018 (la noi, în 2020, la Editura Humanitas – colecțIa Raftul Denisei)

Gen carte: ficțiune istorică, realism magic

Număr pagini: 448

Titlu original: Дети мои

Nota goodreads: 4.16

Nota mea: 4/5

Alte cărți citite de la acest autor: Zuleiha deschide ochii

DESCRIERE

La trei ani după debutul ei fulminant, cu bestsellerul Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina publică în 2018 un nou roman cutremurător, care se bucură deja de faimă internațională. Iată cum îl descrie autoarea: „Am vrut să vorbesc despre lumea coloniilor germane de pe Volga — vibrantă, aparte, vie — o lume creată cândva de oameni veniți din altă țară și pierdută astăzi în negura timpului. Dar este și o poveste despre cum poate o mare dragoste să nască spaime în sufletul nostru și totodată să ne ajute să le depășim.“

Iakob Ivanovici Bach, profesor în satul german Gnadental de pe Volga, duce o viață simplă, anonimă. Într-o zi, este chemat pe celălalt mal al fluviului ce „împarte lumea în două“ să-i dea lecții unei tinere fragile și timide, Klara, fiica unui straniu personaj Udo Grimm. Nu e deloc surprinzător că între cei doi se înfiripă o poveste de iubire. Este însă singurul fapt previzibil din acest roman amețitor, căci în clipa următoare istoria dă năvală, răsturnând reguli și destine, realitatea capătă accente supranaturale, adevărul nu mai este același și totul se topește într-o grandioasă epopee din ritmul căreia nu te mai poți desprinde.

PĂREREA MEA

Guzel Yakhina este autoare rusă, premiată cu Big Book Literary Prize și Yasnaya Polyana Literary Award. De la ea am mai citit în 2019 Zuleiha deschide ochii, dar cred că a fost o lectură grăbită, din care nu am rămas decât cu câteva frânturi. Iar pe goodreads i-am oferit 4 din 5 steluțe. Zuleiha a fost prima carte din 2019, iar Copiii de pe Volga este, coincidență sau nu, prima carte din 2022. Copiii de pe Volga deja a primit premii: Premiul Bolșaia Kniga 2019 și Marele Premiu Ivo Andric 2019. Mai este o carte, ultima apărută, Trenul din Samarkand, la care încă nu am ajuns.

Publicată în 2018, iar la noi abia în 2020, Copiii de pe Volga este o carte cutremurătoare. Nu mă voi ambala în detalii despre acțiune și nu voi povesti detalii din cuprinsul cărții, ci voi încerca să subliniez impresiile mele. Îmi este greu să descriu această carte, deoarece pe cât este de complexă, pe atât este de greu de perceput. Are 448 de pagini, dar eu am citit-o în câteva zile, la început de an. Aveam nevoie de o lectură serioasă, dură și care să mă facă să nu mai las cartea jos. Multă lume a citit-o, are deja multe recenzii, ba chiar și păreri pro și contra. Unii zic că este o rescriere a Zuleihei – nu am văzut-o chiar așa, ci că are multe în comun. Ca stil mai ales. Dar Yakhina are un mod aparte de a povesti și folosește niște descrieri absolut superbe. La începutul cărții scrie că romanul este dedicat bunicului scriitoarei, profesor de limba germană la țară.

Temele sunt istoria (chiar o perioadă istorică tare tulbure), familia, iubirea (accent pus mai puțin pe asta) și aș zice eu, supraviețuirea. Ce reprezintă titlul? Ei bine, misterul este dezvăluit undeva abia la sfârșit, când recunosc că nu mă așteptam la semnificația dată de autoare. Atmosfera magică a cărții este una aparte, iar dacă la început ne lovim de o realitate crudă, încărcată de sărăcie și lupta pentru supraviețuire, ne îndreptăm apoi spre o atmosferă de basm, spre realismul magic. Ca structură, romanul este împărțit în 5 mari capitole, fiecare având un titlu simplu ( Soția, Fiica, Elevul, Fiul și Copiii).

Personajul masculin principal al cărții este Jakob Ivanovici Bach, un tânăr profesor de limba germană. Acesta trăiește în Gnadental, un orășel sărac care are, în opinia mea, mulți locuitori ciudați. Acțiunea cărții se întinde din 1918 – an numit de Bach, Anul Caselor Nimicite- și 1935-1938 (Anul Veșnicului Noiembrie, Anii Peștilor și ai Șoarecilor). Un amănunt istoric pe care nu îl știam este faptul că în perioada Războaielor Mondiale, a existat o colonie de germani pe teritoriul rusesc. (mai mult…)

« Older Entries Next Entries »