Impresii film: It (2017)

Film: It

Apariție: 2017

Ecranizare: da

Autor: Stephen King

Actori: Bill Skarsgård, Jaeden Lieberher, Finn Wolfhard

Notă imdb: 7.3/10

Nota mea: 7/10

Trebuie să vă spun de la început că, deși este o ecranizare a unei cărți, nu am citit cartea. It a fost scrisă de Stephen King în 1987 și are peste 1000 de pagini. Poate m-a descurajat dimensiunea sau chiar subiectul cărții, nefiind o fană a romanelor lui King. Am citit până acum Mr. Mercedes, Salem’s Lot, Carrie și Cimitirul animalelor (care mi-a plăcut enorm!), dar nu pot spune că mă număr printre fanii săi. Nici nu sunt fana cărților horror, ca să fiu sinceră. Deși ironia face ca în studenție să fi văzut o mulțime de filme de groază cu colega mea de cameră, care era mare fan.

Revenind la It, la ecranizare, nu știu ce să vă spun. Filmul începe bine, te păstrează destul de captivat pe parcurs, dar atât. Personajul principal este Pennywise, o creatură care ia forma unui clovn și se hrănește cu frică. După ce începe să terorizeze un grup de copii, totul scapă de sub control. (mai mult…)

Impresii film: Rebecca (2020)

Film: Rebecca

Apariție: 2020

Ecranizare: da

Autor: Daphne du Maurier

Actori: Lily James, Armie Hammer, Kristin Scott Thomas

Notă imdb: 6/10

Nota mea: 8/10

Am citit romanul Rebecca prin 2015 și mi-am propus ca într-un viitor nu foarte îndepărtat, să o recitesc. Țin minte că atunci mi-a plăcut foarte mult. Ce pot să spun despre ecranizare? Mi-a plăcut mult. Dacă ar fi să îi dau o notă pe o scară de la 1 la 10, eu i-aș oferi 8. Și nu cred că este o notă rea. Mi-a plăcut foarte mult cum au fost conturate personajele și cum au jucat actorii, în special actrița din rolul doamnei de Winter.

Pentru cei care nu știu despre ce e vorba în carte, trebuie să spun că Rebecca este soția răposată a lui Max de Winter și este un personaj absent. Însă ea trăiește în memoria menajerei, doamna Danvers, care i-a fost și foarte apropiată. Și în carte, dar și în film, noua soție a lui Max, nu are prenume. Nu știu de ce a ales autoarea să facă acest lucru, dar mă gândesc că a fost din cauză că a vrut ca toată atenția să se concentreze doar asupra Rebeccăi. (mai mult…)

Fetița căreia nu îi plăcea numele său – Elif Shafak (recenzie)

Autor: Elif Shafak

Naționalitate: turcă

An apariție: 2014  (2016  la editura Polirom)

Gen carte: ficțiune, fantasy, carte pentru copii

Titlu original: Sakız Sardunya

Număr pagini:  152

Nota goodreads: 3.62

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

N-o cheamă nici Violeta, nici Lăcrămioara, nici Camelia. Cât e ea de inteligentă, de curajoasă și de plină de imaginație, se împiedică și se întristează mereu de un singur lucru: numele său, care nu-i place nici în ruptul capului. Părinții ei i-au dat un nume tare ciudat: Sakız Sardunya, adică Mușcata Curgătoare, o floare care n-are altă treabă decât să atragă păsările colibri. Fetița nu are frați sau surori, iar prietenii ei cei mai buni sunt cărțile, singurele care nu râd de numele asta curios. Numai că nici ele, cărțile, nu-s prea fericite pe lume: printre atâtea jocuri video și desene animate de la televizor, copiii au uitat să mai asculte și să mai inventeze povești, așa că tărâmul lor fermecat e în primejdie.
Mușcata Curgătoare e tare speriată: doar n-o să fie ea singura în stare să-l salveze, nu?

PĂREREA MEA

Elif Shafak este o scriitoare de origine turcă care a scris până acum 17 cărți, dintre care 11 romane. Fetița căreia nu-i plăcea numele său a apărut la noi în 2016, la editura Polirom, în Colecția Junior.Temele cărții sunt copilăria, familia, imaginația, cărțile, fantasticul. Titlul se referă la personajul femini principal, o fetiță pe nume Sakiz Sardunyia, care își ura numele ciudat (mușcată curgătoare). Fetița este o mare iubitoare de cărți, animale și jocuri și are o imaginație ieșită din comun. Am uitat să  menționez că este prima carte de la Shafak pe care eu o citesc și că am de gând curând să adaug pe lista mea și Bastarda Istanbulului, Onoare și Cele patruzeci de legi ale iubirii. 

Stilul cărții este accesibil și cred că poate fi citită atât de copii de vârste fragede (7-8 ani), cât și de adulți de diferite vârste. Totul este să vă placă poveștile pentru copii și să fiți atrași de stilul cărții. Cartea este destul de scurtă (152 pagini) și se poate citi lejer în 2-3 ore. Eu am citit-o însă în 2 zile, deoarece m-am confruntat în acea perioadă cu o stare mai ciudată și mai puțin chef de citit.

Revenind la cartea noastră, trebuie să știți că fetița este mereu ironizată de copiii de la școală, așa că salvarea sa este reprezentată de imaginația neobișnuită pe care o are. Singură la părinți și curioasă din fire, Sakiz obișnuiește să pună multe întrebări, dar cei mari nu au timp pentru ea sau nu îi acordă atenție. (mai mult…)

Trenul orfanilor – Christina Blake (recenzie)

Autor: Christina Baker Kline

Naționalitate: britanică

An apariție: 2013  (2018  la editura PandoraM)

Gen carte: ficțiune istorică, YA

Titlu original: Orphan Train

Număr pagini:  232

Nota goodreads: 4.18

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Între anii 1854 şi 1929, aşa-numitele „trenuri ale orfanilor” străbăteau în mod regulat distanţa dintre oraşele de pe Coasta de Est şi ţinuturile din Midwest, ducând mii de copii abandonaţi, a căror soartă avea să depindă doar de noroc. Urmau să fie adoptaţi de o familie iubitoare sau aveau să îndure o copilărie plină de lipsuri?
De origine irlandeză, Vivian Daly a fost un astfel de copil, trimis cu trenul de la New York City către un viitor nesigur. Mai târziu, Vivian se întoarce în est şi duce o viaţă liniştită. Dar în podul casei sale, ascunse în valize, se află vestigiile unui trecut dureros. Atunci când, ca să scape de casa de corecţie, adolescenta Molly Ayer se angajează s-o ajute pe Vivian să facă ordine în pod, se dovedeşte că cele două femei nu sunt atât de diferite pe cât par.

PĂREREA MEA

Christina Baker Kline este o autoare de origine americană care a scris până acum 8 romane și a primit numeroase premii pentru talentul său literar.

Trenul orfanilor sau Fetița din trenul orfanilor (cum apare în alte ediții) mi s-a părut o carte extraordinar de bună. O aveam pe listă de ceva timp, dar am tot amânat-o. Un motiv cred că este și faptul că îmi imaginam o carte prea dureroasă și că trebuie să am o anumită stare ca să o citesc. Cartea a apărut prima dată în 2013 și are numai 232 de pagini. Subiectul cărții m-a fascinat de la prima pagină și în totalitate. Acțiunea se petrece pe două planuri (prezentul – 2011) și un plan trecut (1929), cele două alternând pe parcursul romanului.

Temele abordate sunt familia, copilăria, iubirea. Titlul mi s-a părut bine ales: trenul orfanilor este un tren care între 1854-1929 a transportat 200 000 de copii de pe Coasta de Este spre Vestul mijlociu. Acești orfani erau de fapt copii abandonați sau fără părinți, cărora li se găsea o familie adoptivă. Partea cea mai cruntă este faptul că adopția era un fel de licitație, deoarece copiii erau aleși pentru munci grele. Imaginea asta mi s-a părut extrem de tulburătoare. Personajele cărții nu sunt foarte numeroase, dar sunt puternic construite.

Molly este o adolescentă rebelă care trebuie să facă muncă în folosul comunității; ajunge la un moment dat în casa lui Vivian, o bătrână cu un trecut misterios și dureros, în același timp. M-a impresionat până la lacrimi povestea lui Vivian și evenimentele prin care a trecut. Și ea a fost  orfană, o victimă a unui sistem în care era permisă abuzarea copiilor. A făcut parte din orfanii din tren, a trecut prin mai multe familii și a cunoscut durerea, frica, frigul, foamea, dar a aflat și ce înseamnă bunătatea oamenilor cu suflet. (mai mult…)

Femeia de hârtie – Rabih Alameddine (recenzie)

Autor: Rabih Alameddine

Naționalitate: libanez

An apariție: 2013  (2015  la editura Polirom)

Gen carte: ficțiune, roman istoric

Titlu original: An Unnecessary Woman

Număr pagini:  280

Nota goodreads: 3.82

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Ajunsă la şaptezeci şi doi de ani, Aaliya, o femeie care nu se simte necesară nimănui, povesteşte despre sine şi despre cei apropiaţi. Locuieşte singură într-un apartament din Beirut, dar casa ei adăposteşte sute de tomuri, cum nimeni din capitala Libanului nu mai are. Divorţată, fără copii, avînd drept Dumnezeu scriitori şi opere faimoase, femeia a lucrat o viaţă ca librar şi de aproape cinci decenii traduce în fiecare an în arabă una dintre cărţile care i-au plăcut. Munca sa nu este destinată altor ochi, căci Aaliya doar creează şi depozitează: traducerile sînt îngropate în cutii şi păstrate în apartament. Lucrurile se schimbă însă cînd un dezastru neaşteptat ameninţă să distrugă tot ce Aaliya a creat în lunga-i viaţă. Concentrat, un nebănuit ghid de lectură, romanul cuprinde poveşti cuceritoare despre Beirutul de azi şi de ieri, despre războiul civil din Liban, o lume fascinantă ţesută în amintirile unei neobosite cititoare.

PĂREREA MEA

Rabih Alameddine este jurnalist, pictor și scriitor libano-american. Tot timpul am crezut că acest roman a fost scris de o femeie, dacă este să iau în calcul faptul că personajul principal este o femeie. Femeia de hârtie este singura sa carte tradusă la noi și o aveam de ceva timp pe lista mea. De asemenea, am citit câteva recenzii despre ea pe net, dar am preferat să îmi fac singură o părere. Cartea a primit și câteva premii, National Book Award 2014 și National Book Critics Circle Award 2015. Cartea a apărut la noi în 2021, la editura Polirom, una dintre editurile mele preferate.

Cartea este destul de subțitică (280 de pagini), iar ca teme avem războiul, cărțile, familia, prietenia, trecutul, supraviețuirea. Titlul cred ca m-a atras din prima și spre surprinderea mea, este o metaforă bine aleasă, deoarece face referire la Aaliya, o septuagenară iubitoare de cărți și traduceri. Aceasta a fost timp de 50 de ani librar, o meserie pe care am experimentat-o și eu când eram studentă, timp de 7 luni. Femeia de hârtie este, după cum spuneam, metafora femeii iubitoare de cărți, care trăiește și respiră prin intermediul lor. Dar dacă stau bine și mă gândesc, hârtia poate fi un simbol al fragilității în calea vieții și este posibil să nu greșesc, având în vedere viața grea a Aaliyei.

Deși nu are foarte multe pagini, stilul cărții este destul de complex, iar eu am citit-o în vreo 5-6 zile. Are multe idei la care trebuie să te oprești și să te gândești. Numele de Aaliya înseamnă “cea superioară, de sus” și parcă este un nume predestinat. Pe cât de complexe sunt ideile cărții, pe atât de complexă este și viața acestei femei. Tatăl său a decedat înainte de nașterea sa, mama s-a recăsătorit și i-a mai dăruit încă 5 frați. Relațiile cu familia, inclusiv cu mama sa, sunt reci și uneori conflictuale. Aaliya ajunge la bătrânețe (are 70 de ani) și își privește viața și trecutul cu mai multă înțelepciune. Este o fire introvertită, deloc sociabilă, iar războiul pe care îl trăiește o schimbă total. Acțiunea cărții are loc în Beirut, un oraș greu încercat odată cu asediul Israelului asupra sa. Apare în carte denumirea de Septembrie Negru, făcându-se referire la războiul civil din Iordania între 1970-1971). (mai mult…)

« Older Entries Next Entries »