Currently Browsing: carti 2017

Soția plantatorului de ceai – Dinah Jefferies

Autor: Dinah Jefferies

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Tea Planter’s Wife

An apariție: 2015 (în 2017 la Editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, roman istoric, romantic

Serie: nu

Număr pagini: 440

Nota mea: 5/5

Puteți găsi cartea AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )

Primită de laEditura Nemira

PREZENTARE

Tânăra Gwendolyn Hooper ajunge în exoticul Ceylon, nerăbdătoare să înceapă o viață nouă ca soție. O întâmpină însă un soț distant, secretos și întotdeauna ocupat. Explorând singură plantația de ceai, Gwendolyn descoperă uși încuiate, rochii vechi și alte semne ale unui trecut necunoscut. Când trebuie să aducă pe lume un copil, trebuie  și să-i dezvăluie lui Laurence adevărul.

„O poveste pasionantă, despre mistere, conduite și prejudecăți, care se petrece în Ceylon (Sri Lanka de azi). Jefferies demonstrează că știe să scrie o poveste plină de suspans, în care motivațiile complexe ale personajelor se întâlnesc în chip surprinzător.“ (Publishers Weekly)

„Carte ofertantă, cu o atmosferă incredibilă, Sotia plantatorului de ceai este un roman de epocă dintre cele mai reușite. E pur și simplu fermecătoare.“ (The Sunday Express)

„Cartea mea ideală – nu am putut s-o las din mână.“ (Santa Montefiore)

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți de la Editura Nemira și vreau să le mulțumesc încă o dată! Este vorba despre un roman apărut în 2017 care mi-a plăcut foarte mult și pe care îl consider unul dintre cele mai bune cărți citite în 2017. Este o carte sensibilă, cu personaje numeroase, cu un conflict aparte și care merită cu siguranță citită!Mă așteptam să îmi placă cartea, mai ales pentru că am văzut în mediul online numai cuvinte de laudă la adresa sa.

Înțelegerea ei cu Dumnezeu ținea de trecut. Chiar se întrebă dacă mai are credință sau nu. Își dădu seama că Dumnezeu conta pentru ea, cine altcineva ar mai fi iertat-o?

Ca teme avem istoricul, relațiile de familie, de prietenie și iubirea. Titlul Soția plantatorului de ceai se referă la personajul feminin principal, Gwen, o tânără care se căsătorește și întâmpină tot felul de situații neplăcute. Ba mai mult, este nevoită să țină un secret care o va seca din toate punctele de vedere. Având la început o căsnicie destul de monotonă, Gwen descoperă pe parcurs că viața se poate schimba în orice moment. Nu vreau să dau spoilere, ci doar vreau să vă spun că viața sa se va schimba la 180 de grade.

Cu Lawrence alături, nu reuși să împiedice valul de tristețe, dar, dacă dădea voie lacrimilor să curgă, iar el continua să se poarte blând cu ea, risca să spună tot adevărul. 

Ca personaj, Gwen este o luptătoare și am adorat-o până la ultima pagină. Descoperă unele secrete ținute bine ascunse și pe mine ca cititoare, m-a fascinat profund felul ei de a fi și sufletul ei bun. Pe soțul său nu l-am agreat la început, deoarece aveam impresia că va fi personajul negativ. Dar situația nu este așa deloc. Celelalte personaje ale cărții au fost destul de bine construite, dar nimeni nu este pentru mine mai presus de Gwen! Stilul cărții este captivant, am citit cartea în câteva zile și are 440 de pagini. Nu vă speriați de numărul mare de pagini, deoarece o veți citi foarte repede. Are un ritm alert și nu îl lasă pe cititor să se plictisească nicio secundă! Este o carte extraordinară, o recomand din tot sufletul și chiar dacă mi-a stors la un moment dat câteva lacrimi, am adorat-o de la prima până la ultima pagină! Un alt punct forte al cărții care merită menționat este descrierea plină de epitete și metafore care fac din roman unul extrem de melodios. Așa că vă recomand călduros să citiți acest roman minunat și eventual să reveniți cu o părere. Este o carte care ți se lipește de suflet și îmi doresc să o citească cât mai multă lume!

Cărțile anului 2017

În ultima perioadă am fost extrem de ocupată, iar timpul meu pentru citit a fost în multe zile aproape inexistent. Spre rușinea mea, în luna decembrie a anului care a trecut am citit doar două cărți și jumătate, iar pe ultima dintre ele am terminat-o astăzi. În 2017 îmi propusesem inițial să citesc 70 de cărți (în 2016 mi-am propus tot 70, dar am am ajuns la 103), apoi am redus numărul la 60. Dar nu am reușit decât 58 de cărți. A fost un an cu multe suișuri și coborâșuri, cu multe schimbări în plan personal și profesional. Dar de acum încolo îmi doresc să mă țin cât pot de tare de citit și să revin pe site în forță.

Nu cred că pot să fac un top al celor mai bune cărți citite în 2017, dar aș putea să aleg câteva titluri care mi-au plăcut în mod deosebit. Printre acestea se numără:

  • La marginea livezii – Tracy Chevalier
  • Delirium – Lauren Oliver
  • Minunea – R. J. Palacio (Pe 2 ianuarie am văzut ecranizarea acestui roman la cinema. Recomand călduros!)
  • Copila de zăpadă – Eowyin Ivey
  • Orele îndepărtate – Kate Morton
  • Copiii arborelui de jacaranda – Sahar Delijani
  • Soția plantatorului de ceai – Dinah Jefferies
  • Fata din tren – Paula Hawkins
  • Fata cu toate darurile – M. R. Carey
  • Valentina  – Mihaela Strenc

Vouă ce cărți citite în 2017 v-au plăcut?

Misterul gemenelor – Adi Rule

Autor: Adi Rule

Naționalitate: americană

Titlu original: Redwing

An apariție: 2013 (2016 la Editura Leda )

Gen carte: roman, ficțiune, fantasy, mister

Număr pagini: 433

Nota mea: 4/5

Serie: vol. 1 din Culorile lui Madeleine

Primită de laEditura Leda

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

 De optsprezece ani, o fata fără nume − o aripi-roșii − trăiește ascunsă într-un pod, într-un oraș străjuit de marele vulcan Mol, în timp ce sora ei geamănă, Jey, este în ochii lumii singurul copil al familiei. Tatăl lor sperase că fata ascunsa va deveni în timp o ființă omeneasca normala, nu creatura monstruoasa prevestita de mitologie, asa ca ii cruțase viața. Numai ca într-o zi cele doua surori fac schimb de identități, iar fata fără nume este atacată în drum spre casa. Astfel, este nevoită să cheme în ajutor forțele focului și să elibereze puterile ascunse în corpul ei și totodată să-și dezvăluie secretul bine păstrat. Însă când Jey dispare și orașul este pe cale de a fi nimicit de foc, fata aripi-roșii trebuie să-și aleagă un nume și un drum și să tragă o linie intre mit și istorie, pentru a dovedi ca nu este un monstru și pentru a-și salva sora și orașul.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar pentru recenzie de la prietenii mei de la Editura Corint (Leda) și vreau să le mulțumesc încă o dată. De ce am ales să citesc această carte? Pentru că abia de vreo 2-3 ani citesc un  pic mai mult fantasy ca înainte și m-am bucurat mult că am ocazia să descopăr un alt roman fantasy scris de o autoare tânără care promite mult prin cărțile sale. Nu este o carte rea, însă nici cea mai bună carte fantasy pe care eu am citit-o până acum. Sinceră să fiu, mă așteptam la o altfel de acțiune și să se pună accentul mult mai mult pe personajele principale. După vreo 30 de pagini am început să pătrund în acțiune, însă spre mirarea mea, nici la final nu am ajuns să zic “oau, ce carte tare am citit!” (mai mult…)

Moartea lui Ahasverus – Par Lagerkvist

Autor: Par Lagerkvist

Naționalitate: suedeză

An apariție: 1960

Număr pagini: 118

Titlu original: Ahasverus död

Nota mea: 3/5

De la bibliotecă

PREZENTARE

Pär Lagerkvist este scriitorul care a îmbogățit palmaresul cultural al Suediei cu un premiu Nobel pentru literatură pe care l-a câștigat în anul 1951. A debutat ca poet, dar de-a lungul anilor și-a completat interesele literare cu povestiri, romane, eseuri și piese de teatru. Recunoașterea a cunoscut-o după apariția romanului “Piticul”, publicat în 1944. “Moartea lui Ahasverus” e un roman în care întrebările despre bine și rău își găsesc răspuns în gesturile mici pe care un străin le citește în comportamentul unor pelerini aflați în drum spre țara Sfanta. Un han, un străin și credincioșii de toate culorile devin în romanul suedezului filtre pentru analiza subtila a îndemnurilor legiuite de scriptura. Pentru vigoarea artistica și adâncă originalitate cu care a cautat în creația sa răspunsuri la veșnicele întrebări ale omenirii, aceasta este motivația juriului pentru premiul Nobel acordat în 1951 suedezului Pär Lagerkvist, după apariția romanului sau “Barabas”. Motivația rămâne pe deplin potrivită și pentru “Moartea lui Ahasverus”, povestea unor pelerini într-un ev sălbatic, aflați în drum spre Ierusalim și a unui necunoscut care îi însoțește vremelnic. În simplitatea aproape austeră a acestei capodopere se ascunde profunzimea unei sfâșietoare meditații despre păcat, credință, ispășire și despre eliberarea de suferința care vine odată cu darul morții.

PĂREREA MEA

Am luat acest micuț roman de la bibliotecă deoarece mi-am dorit să mai citesc o carte apărută în colecția de la Cotidianul. Am fost atrasă mai ales de titlul neobișnuit și m-am gândit că voi citi foarte repede. Este o carte subțirică, de vreo 118 de pagini, care uimește însă prin complexitatea sa. După ce am terminat cartea mi-a fost gre să îmi dau seama despre ce am citit. Este o carte și puțin ciudățică și poate de aceea. Inițial nu am vrut să îi fac o recenzie, dar cred că merită totuși să vă vorbesc în linii mari despre ea.

S-ar putea să nu fie cel mai greu dintre toate lucrurile să urci un deal și să te lași sacrificat.

Este un roman scris la persoana a III-a care nu are multe personaje și care nu are nici o intrigă complicată. Ceea ce are deosebit însă este amestecul a două teme importante: religia și filosofia. Nu am cunoștințe de filosofie, așa că nu prea mă pot pronunța legat de ideile găsite în carte. Nu este o carte ușoară și chiar dacă am citit-o repede, cam la fel de repede am uitat detalii care m-au impresionat în timpul lecturii. Dintre personaje cel mai mult m-a impresionat Străinul, un personaj misterios care aduce farmec cărții. Un alt element al cărții care mi-a plăcut au fost descrierile destul de vaste. Prea multe despre acest roman nu vreau să vă dezvălui, așa că invit să o citiți.

Deși eu nu am rezonat foarte bine cu stilul autorului și mă așteptam la cu totul altceva, vă invit totuși să o citiți. S-ar putea să vă placă.

Book tag 4

Pe blogul Gânduri despre cărți am găsit un tag foarte interesant despre care puteți afla mai multe aici.

1. Găsește câte o carte care să înceapă cu fiecare dintre inițialele tale.

C (Cătălina) – Cadoul (de Cecelia Ahern)

2. Numără-ți vârsta în funcție de cărțile din biblioteca ta. Ce carte ți-a ieșit?

Cartea nr. 28 din biblioteca mea este Aviatorul – Evgheni Vodolazkin, un roman care mă așteaptă cumințel în bibliotecă ca să îl citesc cât de curând.

3. Alege o carte în care acțiunea ia loc în orașul/țara ta

Nu știu nicio carte a cărei acțiune să se petreacă în Piatra-Neamț, dar voi alege o carte a cărei acțiune are loc în Iași, orașul studenției mele. Cartea se numește Lorelei, de Ionel Teodoreanu.

4. Alege o carte care reprezintă o destinație unde ai adora să mergi

Dacă ar fi să aleg o destinație, aș alege Mont-Oriol, din romanul cu același nume scris de Guy de Maupassant.

5. Alege o carte care are culoarea ta preferată pe copertă

Mai nou mă fascinează albastrul, așa că am ales o carte pe care o voi citi curând și care o nuanță foarte frumoasă pe copertă.

6. Ce carte îți stârnește cele mai multe amintiri?

Am ales Ce-aș fi eu fără tine?, de G. Musso, un roman primit de la soțul meu. Mă leagă multe amintiri de el.

7. Ce carte ai citit cu cea mai mare dificultate?

Recitirea romanului Maestrul și Margareta. Prima dată mi s-a părut un roman mai ușurel, dar a doua oară mi-a dat bătăi de cap.

8. Ce carte din lista ta de cărți pentru citit te va face să simți o satisfacție enormă după ce o termini?

Această carte are un stil nou pentru mine, iar citirea sa cu siguranță îmi va aduce mari satisfacții.

Vă invit să preluați acest tag, deoarece mie mi s-a părut destul de interesant și a trecut ceva timp de când am făcut unul.

Jurnalul primei mele morți – Ioana Duda

Autor: Ioana Duda

Naționalitate: română

An apariție: 2016 (la Editura Herg Benet)

Număr pagini: 208

Gen carte: roman, ficțiune

Nota mea: 3/5

Puteți găsi cartea AICI

Primită de laEditura Herg Benet

PREZENTARE

Matilda, e exact cum ai spus: nimeni nu poate salva pe nimeni altcineva. Poți suferi împreună cu ei, dar nu îi poți salva. Îi mai poți alina, ca atunci când faci un calmant unui bolnav în chinuri, dar efectul trece și doare din nou. În fața suferinței și a morții suntem singuri. De abia atunci suntem cu adevărat singuri.

 „Aceasta este o carte. Nu vă luați după spusele personajului principal, „eu nu sunt scriitoare“, sunt doar cuvintele unui personaj, iar personajele nu scriu cărți. Aceasta este o carte pe care o veți iubi, asta după ce veți trece prin a vă plăcea foarte mult, a nu o putea lăsa din mână, a intra în panică atunci când n-o găsiți pe noptieră, pe masă ori în geantă, a cita din ea, a zâmbi la amintirea anumitor pasaje și alte manifestări ale îndrăgostirii la prima vedere. O veți iubi, vă va obseda și o veți și visa. Nu așa se manifestă o iubire omenească adevărată?“ (Ana Barton)
PĂREREA MEA
Am primit un exemplar al acestei cărți pentru recenzie de la Editura Herg Benet și vreau să le mulțumesc că mi-au oferit ocazia să mai descopăr încă un autor român despre care nu știam multe. Este un roman destul de subțire care m-a atras în primul rând prin titlul neobișnuit, Jurnalul primei mele morți. Mă așteptam să fie o carte destul de simplă, care nu necesită atenție deosebită atunci când o citești și cam așa a fost. Mi-aș fi dorit să o termin repede, dar aici timpul a devenit o problemă destul de mare în ultima vreme. Romanul este scris la persoana I, se citește și se înțelege ușor și cel mai tare m-a impresionat faptul că prezintă idei în care ne recunoaștem fiecare dintre noi.
Temele cărții sunt realiste, de la relațiile de dragoste, până la cele de familie sau prietenie. Titlul este interesant și odată cu lectura cărții descoperim adevăratul său sens. După cum spune și titlul, cartea are forma unui jurnal în care personajul principal dezvăluie detalii din viața personală și despre intențiile sale legate de viitor. Nu vă spun despre ce este vorba, deoarece aș strica suspansul.
Să spună cine o spune. Iubirea cicatrizează toate rănile de care știi și ălea de le credeai uitate. Ce, credeți că rănile vindecă? Aș! Iluzii. Timpul nu vindecă nimic. Doar trece. Iubirea vindecă. Iar cât ne-am iubit, am fost cea mai fericită bolnavă incurabilă din lume.
Personajele nu sunt numeroase, dar impresionează prin felul lor de a fi și modul lor de acționa. Matilda este personajul principal al cărții și cea care ne prezintă amănunte picante din viața sa. Recunosc că nu a fost un personaj chiar pe placul meu, deoarece are anumite vicii care m-au făcut să o agreez prea mult. Dar cum nu putem iubi toate personajele, asta nu înseamnă că este un roman slab. Ba dimpotrivă. Sunt anumite părți și idei ale cărții care mi-au plăcut, pe când altele nu. Nu recomand cartea minorilor din cauza limbajului îndrăzneț și vă recomand să o citiți dacă sunteți acomodați cu genul de cărți mai îndrăznețe. Eu nu prea obișnuiesc să citesc astfel de cărți, așa că imaginați-vă că asta a fost un duș rece pentru mine.
Dar fiecare își trăiește emoțiile în felul lui. Iar eu am fost mereu nespus de sensibilă. Ca și cum m-aș fi născut cu o rană în suflet și orice dezamăgire, durere, neîmplinire, vis spulberat, moment prost, au râșcâit și mai adânc acolo. Iar despărțirea de El a fost faza finală a cancerului care îmi mânca sufletul.
Cartea nu are un conflict anumite, ci cuprinde pagini care descriu viața unei tinere care trece prin diferite stări și are gânduri de multe ori ciudate. Dacă vreți să descoperiți despre ce e vorba de fapt în această carte și cum arată Jurnalul primei mele morți scris de Ioana Duda, nu ezitați să citiți cartea.

« Older Entries