Currently Browsing: citit

Insula – Victoria Hislop (recenzie)

Autor: Victoria Hislop

Naționalitate: britanică

An apariție: 2005 (2008 la Editura Rao)

Gen carte: ficțiune istorică, dramă, familie

Titlu original: The Island

Număr pagini:  384

Nota goodreads: 4.06

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Confruntată cu iminenţa unei decizii radicale în viaţă, Alexis Fielding îşi doreşte să cunoască trecutul mamei. Dar Sofia nu vorbeşte niciodată despre el. Nu dezvăluie decât că a crescut într-un cătun din Creta, înainte de a se muta la Londra.

Când Alexis se hotărăşte să viziteze Creta, Sofia îi dă totuşi fiicei sale o scrisoare pentru Fotini, o veche prietenă, şi îi promite că prin aceasta va afla mai multe. Sosind la Plaka, Alexis descoperă cu uimire că satul se află la numai o aruncătură de băţ de mica şi acum pustia insulă Spinalonga, fosta leprozerie a Greciei.

Cu ajutorul lui Fotini descoperă, în cele din urmă, istoria pe care Sofia a ţinut-o ascunsă o viaţă întreagă: povestea străbunicii ei, Eleni, şi a fiicelor sale, a unei familii sfâşiate de tragedie, de război şi de pasiune, descoperă legătura ei strânsă cu insula şi puterea cu care i-a controlat pe toţi, secretul păstrat cu stricteţe.

PĂREREA MEA

Victoria Hislop este o autoare britanică care a scris numeroase cărţi, dar din păcate, puţine traduse în limba română. Am citit cu mare interes Insula şi am pe lista mea şi cartea Cei ce sunt iubiţi, apărută în 2020. Insula a apărut prima dată în 2015, iar la noi a fost publicată în 2008, la editura Rao. Eu am citit-o pe kindle, în format electronic, deoarece nu prea se mai găseşte in format fizic.

Are 384 de pagini, se citeşte repede şi te captivează instant. Romanul este o adevărată saga de familie, fiind prezentate 4 generaţii de femei. Acţiunea cărţii are loc în Grecia, în anul 1939. Ca teme principale, avem iubirea, relaţiile, supravieţuirea, amintirile.

Personajele feminine sunt puternice şi m-au impresionat profund. Eleni, Alexis, Sofia, Ana şi Maria sunt femei cu o tărie de caracter impresionantă. Titlul de Insula desemnează un loc numit Spinalonga, unde leproşii sunt exilaţi până la finalul vieţii lor.

Interesant este că pe insulă oamenii se căsătoresc şi duc o viaţă asemănătoarea cu cea de acasă. Cei “sănătoşi” locuiesc pe insula Plaka şi le lipseşte ceva ce au mulţi din Spinalonga: pasiunea şi bucuria de a trăi. Personajul meu preferat a fost Alexis, deoarece este curioasă, independentă şi dornică să descopere detalii din trecut. (mai mult…)

Fiicele paznicului – Jean E. Pendziwol (recenzie)

Autor: Jean E. Pendziwol

Naționalitate: canadiană

An apariție: 2017  (2019 la Editura Rao)

Gen carte: ficțiune istorică, mister, familie

Titlu original: The Lightkeeper’s Daughters

Număr pagini:  336

Nota goodreads: 4.22

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Deși mintea ei este încă lucidă, pe Elizabeth o trădează ochii. Pentru că nu mai poate să vadă cărțile și tablourile care erau pentru ea o sursă de bucurie, își umple golul din suflet cu muzică și cu amintiri ale familiei ei. Trecutul revine cu forță în prezent atunci când jurnalele tatălui ei decedat sunt găsite pe o veche epavă.

Cu ajutorul lui Morgan, o adolescentă delincventă silită să presteze muncă în folosul comunității, Elizabeth parcurge jurnalele, iar cele două se apropie pe parcursul acestei călătorii imaginare în trecut, pe insula Porphyry de pe Lacul Superior, unde tatăl lui Elizabeth a fost paznicul farului timp de 70 de ani.

PĂREREA MEA

Jean E. Pendziwol este o  autoare canadiană, iar romanul Fiicele paznicului a apărut prima dată la noi în 2019, la editura Rao. Are dimensiuni reduse (336 pagini) și inițial, mă așteptam să se citească repede. Ca teme, întâlnim familia, trecutul, relațiile de familie și societatea.

Titlul face referire la cele două fiice ale paznicului de far, Elizabeth și Emily. Stilul cărții este unul accesibil, dar până la jumătatea cărții, acțiunea cărții nu m-a prins. Ba chiar m-a plictisit un pic. Cel mai probabil că nu a fost acum momentul potrivit pentru lectura ei. (mai mult…)

Învățătoarea cu ochii de aur – Stratis Myrivilis (recenzie)

Autor: Stratis Myrivilis

Naționalitate: greacă

An apariție: 1987 (1988 la Editura Eminescu)

Gen carte: ficțiune,  literatură clasică

Număr pagini: 268

Nota goodreads: 3.83

Nota mea: 4/5

PĂREREA MEA

Stratis Myrivilis este pseudonimul scriitorului grec Efstratios Stamatopoulis, autor care a fost nominalizat de 3 ori la premiul Nobel. A scris romane, nuvele, povestiri, descriind viața obișnuită a societății elene. Romanul Învățătoarea cu ochii de aur a apărut prima dată în 1987 și la noi a apărut la Editura Eminescu, în 1988.

Cum am mai spus și în alte recenzii, iubesc colecția Romanul de dragoste de la această editură. Ca teme, întâlnim societatea, iubirea, războiul și relațiile interumane.

Titlul mi s-a părut superb ales, învățătoarea cu ochii de aur fiind personajul feminin principal al cărții, Sapho. Sapho a fost numele celei mai de seamă poete lirice a antichității grecești.

Ar fi vrut ca războiul să fi fost ca o tumoare urâcioasă, crescută pe corpul lui, pe care să o poată tăia cu bisturiul și arunca de pe el ca o bucată de carne putredă.

Personajele sunt construite într-un mod aparte, iar preferatul meu rămâne Leonis. Acesta este pictor amator și în trecutul său, a fost în armată, unde s-a împrietenit cu Vranas. Sora lui, Adriani, îl alinta Lilo.

Învăţătoarea cu ochii de aur – metafora frumuseţii

Drivas Leonidas este un bărbat puternic, profund fermecat de ochii aurii ai văduvei prietenului său. Și Sapho mi s-a părut un personaj frumos construit și m-a impresionat la  ea tăria cu care a suportat toate cumpenele scoase în cale de viață. Romanul conține niște descrieri absolut superbe ale Greciei. M-a fermecat nespus povestea vieții tinerei văduve și legătura ei cu Leonis.

Era o femeie cu ochii de aur! Și ochii aceștia, ori de câte ori îi întâlneau pe ai lui, îl priveau liniștit o privire tristă și meditativă.

Adevărul și Iubirea își au cuvântul.

Faceți din iubire lege și puneți-o să vă cârmuiască. Destul să vreți și pe loc se va face.

Megalohori vs. La Medeleni

Începutul cărții și descrierile fascinante mi-au amintit de romanul lui Ionel Teodoreanu, La Medeleni. Verile la țară, la Megalohori, sunt absolut fascinante pentru Adriani și fratele său. Cei doi frați au o legătură puternică, iar decesul recent al mamei îi apropie și mai mult.

Fiecare personaj al cărții are un destin mai mult sau mai puțin tulburător. Oare ce se va întâmpla în final cu Leonis și Sapho? Ce le va rezerva viitorul? Romanul mi s-a părut absolut divin, din toate punctele de vedere.

Descrieri ample, pagini încărcate de lirism și un stil captivant. Dacă vreți să descoperiți lumea Greciei, vă recomand călduros să citiți cartea. Din păcate, cred că se mai găsește doar la anticariat, nefiind editată recent.

I-am oferit pe goodreads 4 steluțe din 5. Dacă ați citit-o, vă aștept cu păreri.

Autori şi planuri de lectură – 2021

 

Ştiu că am mai făcut liste cu ce vreau să citesc sau ce mai vreau să descopăr în domeniul literar, însă nu prea am reuşit să mă ţin. Nu prea sunt omul listelor de cărţi şi de multe ori aleg următoarea carte după starea mea.

De exemplu, într-un articol din 2015 pe care îl puteţi găsi aici, spuneam că vreau să o citesc pe Elif Shafak. Dar nu am reuşit, cu toate că am pe listă Bastarda Istanbulului, Palatul Puricilor şi Cele trei fiice ale Evei. La mine există o problemă, zic eu, puţin ciudată.

Am multe cărţi în bibliotecă şi un număr imens de cărţi pe kindle, dar am senzaţia că odată citită, cartea va rămâne undeva în raft şi nu va mai reprezenta o prioritate. Sau odată citită, am descoperit cartea şi gata. Cumva vreau să mai treacă timp până ajung să citesc unele cărţi. Vreau să vină timpul lor.

Spre exemplu, am pe raft de câţiva ani volumul generos din Fraţii Karamazov, dar încă nu l-am citit. Am tot amânat pentru vacanţe, dar de multe ori aveam examene şi nu aveam starea necesară pentru o lectură complexă. Revenind la ce voiam să vă spun iniţial, îmi doresc să descopăr noi autori, cum ar fi:

  • Zeruya Shalev
  • Elena Ferrante
  • Naghib Mahfuz
  • Amelie Nothomb
  • Zadie Smith
  • Irvin D Yalom
  • Ioana Pârvulescu
  • Mario Vargas Llosa
  • James Patterson
  • Ken Follet
  • Amos Oz
  • Herta Muller
  • Jo Nesbo

Voi ce autori noi vreţi să descoperiţi în 2021?

 

Castelul groazei – Eden Phillpotts (recenzie)

Autor: Eden Phillpotts

Naționalitate: britanică

An apariție: 1921  (1990 la Editura Săgetătorul)

Gen carte: ficțiune, mister, crimă, literatură clasică

Titlu original: The Grey Room

Număr pagini:  110

Nota goodreads: 3.36

Nota mea: 2/5

PĂREREA MEA

Eden Phillpotts a fost un autor, poet şi dramaturg englez, iar romanul Castelul groazei a fost publicat prima dată în 1921. Ediţia în română pe care eu am citit-o este cea din 1990, de la editura Săgetătorul, care se mai găseşte doar în anticariate.

Are un număr mic de pagini (110), dar nu pot spune că am citit cartea foarte repede. Cel mai probabil a fost stilul greoi de vină sau subiectul cărţii. Sau amândouă. Ideea este că aveam aşteptări mari când am început cartea, crezând că va fi o carte plină de mister şi captivantă.

Are mister, însă mi s-a părut că nu suficient de bine construit. Ca teme, întâlnim goticul (mai mult decât tema horror). Legat de titlu, deşi acesta ne promite ceva înspăimântător, nu mi s-a părut deloc aşa.

Camera bântuită – închipuire sau realitate?

Ideea cărţii este destul de simplă: mai multe personaje vor să stea peste noapte într-o cameră despre care se spune că este bântuită, întâmplându-se tot felul de lucruri bizare. Să fie camera bântuită de fantome sau sau să fie un fenomen supranatural la mijloc? Sau un criminal care pune la cale crime cu sânge rece?

Curajul nu îi lipsea, dar nu asta-i trebuia acum. Era atât de pierdut  în gândurile privitoare la viitorul său, încât uitase realitatea prezentă, care după o clipă îl umplu de o spaimă nouă.

În carte apar amănunte legate de anchetarea cauzelor care au provocat decesul anumitor personaje. Castelul groazei este un roman clasic, cu personaje destul de bine conturate, dar mi-aş fi dorit să fie pus accentul puţin mai multe pe partea psihologică.

Horror sau gotic?

Dacă este să ne gândim că romanul a apărut în 1921, este perfect normal ca romanele apărute în acea perioadă să aibă un stil diferit ca cele de acum, însă mi s-a părut că romanul nu s-a axat pe ceva anume. Totul a fost destul de fad şi nu a existat un mister care să te ţină cu sufletul la gură pe parcursul cărţii.

Legat de personaje, nu am avut personaje preferate. Finalul se anunţa promiţător, însă nu m-a impresionat prea mult. Şi chiar îmi pare rău de cartea asta, deoarece am citit multă literatură clasică care mi-a plăcut foarte mult.

Este o carte scrisă după stilul secolului XX, dar cum am mai spus, mă aşteptam la mult mai mult. Totuşi merită citită dacă vreţi să descoperiţi un autor din secolul XX.

Din păcate, pe goodreads i-am oferit doar 2 din 5 steluţe. Dacă aţi citit cartea, vă aştept cu păreri.

Fata cu palton albastru – Monica Hesse (recenzie)

Autor: Monica Hesse

Naționalitate: americană

An apariție: 2016 (2018 la Youngart)

Gen carte: ficțiune, istorie, holocaust, young adult

Titlu original: Girl in The Blue Coat

Număr pagini:  296

Nota goodreads: 4.03

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Amsterdam, 1943. Hanneke procură și livrează mărfuri de pe piața neagră, le ascunde părinților îngrijorați adevarata natură a ocupației sale și-n fiecare clipă e cu gândul la iubitul ei ucis pe front când nemții au invadat țara. După o livrare obișnuită, o clientă ii cere ajutorul. Așteptându-se ca doamna Janssen s-o roage să obțină carne sau cafea veritabila, Hanneke este șocată să audă că i se cere să găsească o adolescentă evreică evaporată ca prin farmec din cămăruța unde bătrâna doamnă o ascundea. Inițial, Hanneke nu vrea să se implice într-o misiune atât de periculoasă, dar este atrasă curând într-un păienjeniș de mistere și de descoperiri uimitoare care o conduc în interiorul Rezistenței, ii deschid ochii în fața mașinariei de război naziste și o obligă să acționeze.

PĂREREA MEA

Din punctul meu de vedere, este o carte superbă care merită toată lauda și recomandările. Monica Hesse este o scriitoare și o jurnalistă americană. Voiam să citesc această carte de ceva timp, dar nu reușeam să fac rost de ea. Romanul a apărut la noi în 2018 la Editura Youngart (Art).

Are 296 de pagini, se citește repede și vă spun cu mâna pe  inimă că am devorat-o în 2 zile. Tema principală a cărții este războiul, dar întâlnim și relațiile interumane, care sunt frumos conturate.

Legat de semnificația titlului, acesta oferă indicii despre un personaj cheie al romanului, o fată cu un personaj albastru. Cadrul acțiunii este Olanda, o țară pe care mi-aș dori să o vizitez la un moment dat. Personajele sunt numeroase: Hanneke, Mirjam, Amalia, familia lui Hanneke, Mina, Elsbeth, etc. (mai mult…)

« Older Entries Next Entries »