Autor: Nita Prose
Naționalitate: canadiană
An apariție: 2022 (editura Litera)
Gen carte: ficțiune, mister, thriller
Titlu original: The Maid
Număr pagini: 384
Nota goodreads: 3.84
Nota mea: 3/5
DESCRIERE
Tânăra cameristă Molly Gray rămâne singură pe lume, după moartea bunicii sale. La serviciu, s-a obișnuit să treacă neobservată atunci când șterge praful, mizeria și secretele lăsate în urmă de oaspeții prestigiosului hotel unde lucrează. La urma urmei, e doar o cameristă – de ce i-ar acorda cineva atenție?
Dar Molly intră brusc în lumina reflectoarelor după ce îl descoperă pe unul dintre clienții hotelului mort în patul său. O problemă pe care nu o poți șterge, pur și simplu, cu buretele. Din acest moment, în timp ce se trezește prinsă, fără voia ei, în cursa pentru aflarea adevărului și pe măsură ce dezleagă misterele de la Regency Grand Hotel, își descoperă o forță lăuntrică pe care nu știa că o are.
PĂREREA MEA
Nita Prose este nu doar scriitoate, ci și editor, iar Camerista este romanul său de debut. Pentru cei care nu știu, cartea apărut în 2022 și a fost nominalizată de goodreads ca winner for Best Mystery & Thriller (2022) și Nominee for Best Debut Novel (2022). S-a făcut multă vâlvă în jurul său și motivul pentru care am citit-o a fost curiozitatea. De fapt, a fost o lectură audio pe Voxa, nu chiar o lectură fizică. Chiar și așa, sunt printre cititorii care nu au fost impresionați cine știe de acest roman.
În primul rând, nu înțeleg de ce este considerată thriller, deoarece partea asta este foarte slab dezvoltată. Nu am putut să îi fac o recenzie imediat, mai ales că nu pot scrie atât de ușor despre cărțile care nu au rămas cu mine după un timp. A fost o lectură ok, potrivită pentru relaxare sau după o săptămână în care tot ce vrei este să stai liniștit să citești, dar numai atât. Camerista din titlu este Molly Gray, o tânără care descoperă în una din zile un bărbat mort în una dintre camerele în care face curățenie. Probabil aici s-a crezut că începe partea de thriller.
Dacă este să fiu perfect sinceră, au fost multe faze care m-au agasat. În primul rând, prologul care zice așa “Eu sunt camerista ta, știu totul despre tine, ce știi tu despre mine?” Cum adică? Cartea îți promite mult de la început, aștepți că poate se va întâmpla ceva wow, dar nu este așa deloc. Molly m-a enervat de foarte multe ori: are o perfecțiune super enervantă, un fel de a fi ciudat și tot repetă că este atașată de “buni” și că ea face totul ca la carte. (mai mult…)
Autor: Kathleen Grissom
Naționalitate: canadiana
An apariție: 2010 (în 2011 la editura Polirom)
Gen carte: ficțiune, drama, roman istoric
Număr pagini: 384
Nota goodreads: 4.18
Nota mea: 5/5 +
DESCRIERE
Rămasă orfană, micuța Lavinia ajunge pe pământurile unei plantații de tutun, unde trebuie să trăiască și să muncească alături de sclavi, în bucătărie. Aflată în grija frumoasei Belle, despre care unii cred că e amanta stăpânului, Lavinia devine treptat parte a noii familii; singura opreliște în calea aparentei sale fericiri este faptul că, pe o plantație plină de sclavi de culoare, ea e o sclavă „albă“. În ciuda tuturor greutăților, va fi acceptată în „casa cea mare“, de unde stăpânul lipsește, iar stăpâna se luptă cu dependența de opiu.
PĂREREA MEA
Kathleen Grissom este o autoare canadiană de succes și cartea Bucătăria Sclavilor era pe lista mea de ceva timp, ca să fiu sinceră. Am citit cartea în luna martie a acestui an care a fost, spre surprinderea mea, o luna foarte bună pentru citit. Pentru că de atunci au urmat perioade lungi de reading slump sau am dat peste cărți care nu mi-au plăcut la fel de mult. Ca să nu mai lungim vorba, cartea asta va fi în top cele mai bune cărți citite din anul 2021.
Dacă sunteți interesați de romane care au ca temă principală sclavia, acesta este unul care dezbate foarte bine tema și ilustrează la fel de bine atrocitățile prin care au trăit sclavii negri. Printre teme se mai numără și familia sau prietenia, la fel de bine ilustrate. Titlul este un fel de metaforă pentru imaginea unită a sclavilor, bucătăria fiind de multe ori locul în care ei mai pot schimba câte un cuvânt.
Acțiunea cărții are loc în America secolului 18, într-o perioadă extrem de tulbure. Personajele sunt numeroase și mi s-au părut incredibil de bine construite. La început, facem cunoștință cu Lavinia, o fetiță irlandeză orfană de 7 ani care este trimisă în America. Aceasta este iubită și protejată de o familie de sclavi (formată din Belle, Mama Mae, Papa George, Dory, Ben, gemenii Beattie și Fanny). Copil fiind, micuța irlandeză nu înțelege la început de ce sclavii sunt tratați diferențiat și uneori cu maximă cruzime. Există în carte unele scene în care violul sau violența sunt ca o parte normală din viața sclavilor, iar asta m-a tulburat profund.
Se leagă o prietenie deosebită între Lavinia și Belle, una dintre sclave. Apoi, unele situații tragice capătă amploare. Este o carte atât de complexă, cu atât de multe răsturnări de situație, încât de multe ori te oprești și nu îți vine să crezi ce citești. Această perioadă istorică cruntă a lăsat urme adânci asupra negrilor din America și m-a îndurerat imaginea lor în care până și un biet animal primea mai mult respect. Ca structură, Bucătăria sclavilor este împărțită în 55 de capitole și acțiunea este prezentată din dublă perspectivă, a lui Belle și a Laviniei. Încă un lucru care merită menționat este faptul că negrii vorbesc în dialect, iar asta poate face puțin mai greu de urmărit dialogul dintre ei. Însă romanul te poate captiva atât de tare, încât nu vrei decât să dai pagina și să vezi ce se mai întâmplă.
Dacă vreți o carte cu o acțiune puternică, merită să îi dați o șansă. Doar asigurați-vă că aveți starea necesară pentru o carte care vă va zdruncina din temelii emoțiile. Nu am putut să nu mă întreb pe parcursul lecturii dacă noi conștientizăm cât de norocoși suntem că suntem liberi? Există multe lucruri simple care ni se par normale, dar pentru unii nu au fost sau nu sunt (a se vedea situația de acum din Madagascar și nu numai). Recomand Bucătăria sclavilor și aștept să îmi spuneți cum vi s-a părut. Pe goodreads i-am oferit 5 din 5 steluțe (cu plus).
CITATE
Stejarul nostru se înălța în vârful dealului, iar frunzișul bogat umbrea creanga de care atârna trupul. N-am mai vrut să privesc din nou în sus după ce am recunoscut basmaua verde și pantofii lucrați de mână, cu vârfurile îndreptate în jos.
Începusem să observ că întrebările despre sclavii de la colibe nu erau încurajate și, chiar dacă un adult ne răspundea la ele, nu se simțea tocmai în largul lui când o făcea.
Autor: Jean E. Pendziwol
Naționalitate: canadiană
An apariție: 2017 (2019 la Editura Rao)
Gen carte: ficțiune istorică, mister, familie
Titlu original: The Lightkeeper’s Daughters
Număr pagini: 336
Nota goodreads: 4.22
Nota mea: 4/5
DESCRIERE
Deși mintea ei este încă lucidă, pe Elizabeth o trădează ochii. Pentru că nu mai poate să vadă cărțile și tablourile care erau pentru ea o sursă de bucurie, își umple golul din suflet cu muzică și cu amintiri ale familiei ei. Trecutul revine cu forță în prezent atunci când jurnalele tatălui ei decedat sunt găsite pe o veche epavă.
Cu ajutorul lui Morgan, o adolescentă delincventă silită să presteze muncă în folosul comunității, Elizabeth parcurge jurnalele, iar cele două se apropie pe parcursul acestei călătorii imaginare în trecut, pe insula Porphyry de pe Lacul Superior, unde tatăl lui Elizabeth a fost paznicul farului timp de 70 de ani.
PĂREREA MEA
Jean E. Pendziwol este o autoare canadiană, iar romanul Fiicele paznicului a apărut prima dată la noi în 2019, la editura Rao. Are dimensiuni reduse (336 pagini) și inițial, mă așteptam să se citească repede. Ca teme, întâlnim familia, trecutul, relațiile de familie și societatea.
Titlul face referire la cele două fiice ale paznicului de far, Elizabeth și Emily. Stilul cărții este unul accesibil, dar până la jumătatea cărții, acțiunea cărții nu m-a prins. Ba chiar m-a plictisit un pic. Cel mai probabil că nu a fost acum momentul potrivit pentru lectura ei. (mai mult…)
Autor: Katherine Govier
Naționalitate: canadiană
An apariție: 2011 (2014 la Editura Humanitas )
Gen carte: roman, ficțiune istorică
Număr pagini: 460
Nota goodreads: 3.85
Nota mea : 4/5
PREZENTARE
Amintind de Fata cu cercel de perlă a lui Tracy Chevalier, romanul Fiica lui Hokusai este o reconstituire, amplă şi palpitantă totodată, a vieţii pictoriţei japoneze Oei, fiica celebrului pictor nipon Katsushika Hokusai.
În ultimii ani de viaţă, lovit de paralizie şi aproape incapabil să mai ţină pensula în mână, Hokusai e ajutat să picteze de fiica sa, Oei, multe dintre creaţiile lui târzii aparţinându-i de fapt acesteia, spun istoricii artei. Astfel, în spatele aprecierii şi recunoaşterii generale de care se bucură opera maestrului japonez, autor al celebrului Val de la Kanagawa sau al celor Patruzeci şi şase de privelişti ale Muntelui Fuji, se scrie povestea unei vieţi neîmplinite, a unei pictoriţe de talent, cu un stil propriu, sfâşiată între dragostea şi veneraţia faţă de tatăl ei, pasiunea de a picta, dar şi conştiinţa propriei valori. Fără să se complacă în existenţa banală şi cenuşie a femeilor din epocă, Oei îşi va trăi cu aceeaşi intensitate destinul artistic, poveştile de iubire şi prietenia de-o viaţă cu Shino, datorită căreia va pătrunde în culisele Yoshiwarei, cartierul plăcerilor, şi va cunoaşte viaţa plină de tristeţe şi privaţiuni a gheişelor şi curtezanelor. Urmărit pas cu pas, de la copilăria fascinantă alături de un tată care îi insuflă pasiunea pentru pictură până la moartea acestuia, survenită din pricina invidiei discipolilor, destinul lui Oei e înfăţişat într-o naraţiune de mare forţă, plină de dramatism şi culoare, evocând adesea arta maestrului japonez.
PĂREREA MEA
Iubesc cărțile din colecția Raftul Denisei de la Editura Humanitas și sunt de fiecare dată extrem de bucuroasă când descopăr un nou titlu. Ca în cazul multor cărți, nu știam prea bine care e subiectul cărții, ci am preferat să mă cufund cu totul în lectură. Lectura însă nu a fost punctul meu forte în ultimele săptămână, având un examen important la mijloc, așa că am citit cât am reușit. În linii mari, mi-a plăcut cartea și m-a impresionat în mod special stilul cărții.
Este o carte generoasă ca număr de pagini (460), cuprinde foarte multe descrieri care fac din cartea asta una frumos conturată. Personajele sunt numeroase, destul de bine construite, iar cel mai mult se pune accentul pe viața pictorului Hokusai și a fiicei sale, Oei. Cartea este prezentată în mare parte din perspectiva fetei, aceasta prezentându-și viața de la o vârstă fragedă până la bătrânețe. Este uluitor felul în care mica Oei evoluează și felul în care ea ne prezintă acest lucru.
Tema cărții este socială și istorică, punându-se accent pe societatea japoneză din secolul al XIX-lea. Este o societate mizeră, cu multe lipsuri, cu multe probleme, în care personajele se luptă continuu să supraviețuiască. Oei, fiica talentată a pictorului, este personajul meu preferat din toată cartea. Are darul povestirii, te introduce pas cu pas în secretele vieții ei și te simți de parcă ai fi și tu acolo. Cel puțin eu așa m-am simțit.
Este o carte foarte complexă, cum am mai spus, cu foarte multe descrieri, atât a personajelor, cât și a societății japoneze. Aflăm informații despre curtezane, adică prostituate. Acestea respectă anumite ritualuri comportamentale sau ale înfățișării și sunt anumite lucruri permise sau interzise. Mica Oei ne prezintă viața curtezanelor și foarte multe detalii legate de acestea, mai ales legate de Shino, o tânără de care fetița se simte mereu fascinată și de care o va lega o prietenie pe viață.
Autor: Allison Hoover Bartlett
Naționalitate: canadiană
An apariție: 2009
Gen carte: ficțiune
Număr pagini: 274
Nota mea: 4/5
Puteți găsi cartea AICI
Primită de la: Editura Nemira
PREZENTARE
Ani de-a rândul John Gilkey a furat o mulțime de cărți rare din librării și anticariate. Nu din dorința de a obține un profit, ci dintr-o iubire obsesivă. Pe urmele lui a pornit un împătimit al cărții și așa a început jocul de-a șoarecele și pisica – palpitant și amuzant. Allison Hoover Bartlett ne oferă o incursiune în lumea cărților și a celor care ar face orice ca să facă rost de ele.
PĂREREA MEA
Am primit această minunată carte de la ultimul colaborator al blogului, editura Nemira, căruia țin să îi mulțumesc din suflet pentru acest exemplar. Când am ales această carte am avut senzația că îmi va plăcea foarte mult și că mai mult ca sigur voi descoperi un roman palpitant. Este o carte palpitantă, însă sincer mă așteptam la ceva mai bine conturat și la o singură poveste incitantă.
Aveam așteptări mari de la această carte, deoarece titlul și coperta spun destul de multe despre carte. Stilul cărții este accesibil, o veți parcurge destul de ușor și cred că o să vă placă subiectul cărții. Este un roman ficțional care are în prim-plan un subiect care mie personal mi s-a părut interesant: furtul cărților rare și motivele pe care un hoț de acest gen le-ar avea pentru a sustrage diferite titluri.
Să fie oare o pură pasiune pentru cărți sau o victorie câștigată cu stima de sine? Este prezentat cazul lui John Gilkey, personaj care este îndrăgostit de cărți și face orice, dar absolut orice, ca să le obțină. Interesant mi s-a părut faptul că, deși este băgat la închisoare pentru ilegalitățile pe care le comite, își face mereu un nou plan pentru atunci când va ieși din închisoare. Un colecționar de cărți se află pe urmele sale și face tot posibilul să îl descopere și să îl dea pe mâna poliției.
Autoarea romanului ne propune să facem cunoștință cu povestea lui Gilkey și cu o sumedenie de amănunte despre el, familia sa și pasiunea sa pentru cărți. Cu toate că mi s-a părut o carte interesantă, mi-aș fi dorit ca acest subiect să fie mai bine exploatat și mai bine conturat. Cartea are numai câteva personaje și doar 264 de pagini pe care cred că le veți citi repejor. Cum am mai spus, acțiunea nu este foarte complexă, nu are o intrigă puternică, ci doar un personaj bizar cu pasiuni ciudate care oferă cititorului o modalitate de relaxare într-o frumoasă (sau ploioasă) zi de toamnă.Recomand cartea celor care vor o lectură ușurică, frumoasă și care are ca subiect principal cărțile și hoții de cărți.
CITATE
Ce să fac cu toate cărțile mele? era întrebarea. Iar răspunsul, Citiți-le, îl trezea la realitate. Dar, oricum, dacă nu puteți să le citiți, n-aveți decât să le mângâiați. Să aruncați un ochi pe ele. Să le lăsați să se deschidă unde vor ele.
Să mă aflu în preajma lui Gilkey era la fel de palpitant, deși, în loc de fiorul visceral pe care țin minte că-l simțeam când eram copil, acum mă străbătea un fior intelectual.
Povestea, în schimb, despre cum lua cărți și cum ajunsese departe pentru că făcuse chestia asta. Părea inteligent, dar pronunța greșit o mulțime de cuvinte, cum fac adesea oamenii cultivați care n-au crescut într-un mediu cultivat.