Currently Browsing: Literatura iraniana

Aria – Nazanine Hozar (recenzie)

Autor: Nazanine Hozar

Naționalitate: iranian-canadiană

An apariție: 2019

Gen carte: ficțiune, roman istoric, YA

Titlu original: Aria

Număr pagini: 512 (paperback

Nota goodreads: 3.57

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

“Un Doctor Jivago al Iranului.”Margaret Atwood

In Iran, in 1953, un sofer pe nume Behrouz gaseste un bebelus abandonat pe o alee. Cand adopta fetita si-i pune numele Aria, nu stie cat de profund ii va schimba viitorul orfana cu ochii albastri.

Pe masura ce creste, Aria este prinsa intre trei femei pe care soarta le-a adus in situatia de a-i fi mame: sotia lui Behrouz, care o bate; bogata vaduva Fereshteh, care-i ofera adapost, dar nu-i poate oferi si dragoste, si Mehri cea nevoiasa, ale carei secrete vor schimba tot ce credea Aria ca stie despre viata ei.

In acelasi timp, Teheranul este framantat de cumplite schimbari. Circula zvonuri despre un cleric inflacarat exilat la Paris, pe nume Khomeini, care pare sa ofere un nou viitor tarii. In mijlocul agitatiei, Aria se indragosteste de un baiat armean, surprins in tabara gresita a revolutiei. Si curand va fi si ea antrenata intr-o revolta care va schimba pentru totdeauna destinul tarii si al oamenilor ei.

PĂREREA MEA

Scriitoare iranian-canadiană, Nazanine Hozar are o poveste de viață interesantă. S-a născut la Teheran, capitala Iranului, iar în copilărie s-a mutat cu familia în Canada, iar mai apoi în Surrey, Columbia Britanică. Aveam cartea asta pe lista mea cam de când a apărut și eram foarte curioasă să o citesc fiind atrasă de titlu, dintr-un motiv mai ciudat poate. Pe una dintre pisicile o cheamă tot Aria, așa că mi-am dorit să fac cunoștință cu o altă Aria. Cartea a apărut în 2019, iar la noi a fost publicată la Editura Trei, în traducerea Ruxandrei Ana.

În descrierea de la începutul recenziei găsiți descrierea cărții, așa că nu voi insista decât pe anumite aspecte care mie mi s-au părut importante. Temele abordate în acest roman vast sunt istoria, revoluția, familia, dar și prietenia, alături de alte teme mărunte. Cred că aș mai adăuga pe listă și supraviețuirea deoarece da, Aria este o supraviețuitoare și cam întreg romanul arată că multe dintre personajele sale se luptă pentru asta. La începutul cărții aflăm că romanul este dedicat mamei autoarei, Toba.

Odiseea Ariei – drumul spre maturizare

Titlul este reprezentat de numele personajului feminin principal, Aria și asistăm la călătoria sa existențială de la momentul nașterii până când ea ajunge adult.  Acțiunea cărții debutează în 1953, chiar cu nașterea Ariei, care este abandonată de mama sa și adoptată de o altă familie. Personajele cărții sunt numeroase și sinceră să fiu, multora nu le-am găsit rostul. De asemenea, întâlnim mai multe planuri narative, iar asta mi-a lăsat impresia că scriitoarea s-a concentrat pe mai multe planuri, însă a pierdut din cursivitate.

Mehri, mama naturală a Ariei, se vede nevoită să o abandoneze pe Aria imediat după naștere, însă fețita este o norocoasă atunci când este găsită de bunul Behrouz, șofer în armată. În schimb, soția lui, Zahra, este o femeie rea, violentă și face tot ce e posibil ca să o chinuie pe Aria. Însă Zahra este, din punctul meu de vedere, nimic altceva decât suma experiențelor urâte rezervate de viață. Răutatea sa este o platoșă în fața celorlalți și un mod de a se proteja de suferință. Behrouz este opusul soției: blând, atent cu fetița și cu un suflet incredibil de bun.

Aria – fata cu trei mame

Povestea dintre Behrouz și Zahra este oarecum neașteptată și la fel mi s-a părut și felul în care viețile celor doi se vor schimba. O mulțime de alte personaje îi vor influența destinul Ariei, însă puține vor fi cele care îi vor binele cu adevărat. Aria va cunoaște abandonul, violența, durerea, boala, moartea, dar și prietenia și atașamentul de o figură maternă. Aria este fata cu trei mame: cea care o naște, cea care o crește un timp și cea care o va călăuzi restul vieții. (mai mult…)

Copiii arborelui de jacaranda – Sahar Delijani (recenzie)

Autor: Sahar Delijani

Naționalitate: iraniană

An apariție: 2013

Număr pagini: 270

Nota mea: 4/5

Gen carte: roman

PREZENTARE

Copiii arborelui de jacaranda, tradusă deja in UK, Italia, Grecia şi Muntenegru, va apărea în 75 de țări, în 27 de limbi.
Romanul de debut al scriitoarei Sahar Delijani urmăreşte destinele a trei generatii de iranieni prin prisma arestărilor şi încarcerărilor din Teheran, în anii care au urmat Revoluției din 1979 i victoriei fundamentalismului islamic. Temporalități şi perspective multiple ale părinților şi copiilor se întrepătrund, dând nastere unui model complex de cauze şi consecinte, secrete şi mărturisiri, poveşti de dragoste şi sacrificiu.
Din acest model se disting câteva motive centrale, mereu aceleaşi: zidurile închisorii Evin, simbol al regimului opresiv, străzile şi traficul haotic al Teheranului – spațiu public al fricii şi vulnerabilizării, dar şi al expresiei politice, sau spatiul intim şi sigur al caselor şi curtilor interioare, în care memoria se păstrează la umbra nelipsitelor flori ale arborelui de jacaranda.
Copiii arborelui de jacaranda este un portret evocator a trei generații de bărbați şi femei, inspirați de dragoste şi poezie, animati de idealism si aspiratii de dreptate si libertate. Romanul prinde tocmai detaliile mai puțin cunoscute ale unei țări în care istoria a lăsat urme în toate formele pulsând de viață ori lipsite de strălucirea ei.
„Vreau ca cititorii mei să vadă ca istoria arată la fel in toata lumea. Vrem cu totii aceleasi lucruri. Fiecare țară si-a avut razboaiele ei, luptele ei pentru democratie, pentru libertate. Fie ca aceste lupte au loc in Siria, Argentina, Birmania, Iran sau oriunde altundeva, ele sunt la fel şi poartă acelaşi mesaj: oamenii vor să trăiască liberi… suntem cu toții la fel.” (Sahar Delijani)
PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestui roman pentru recenzie de la Librăria online Târgul Cărții.ro şi doresc să le mulțumesc că mi-au trimis o asemenea minuni de carte! Am ales să citesc acest roman pentru că m-a atras titlul cărții şi nu mai citisem nimic de această autoare! Este o carte destul de scurtă (270 de pagini) şi în mod normal se citeşte foarte repede. Nu a fost însă şi cazul meu (m-am căsătorit, iar apoi am fost în luna de miere), deoarece am apucat să o citesc printre picături şi acest lucru nu a fost în avantajul meu.

Vă spun de la început că nu este o carte veselă, ci ai putea chiar avea anumite stări neplăcute, multe dintre ele de tristețe. Este o carte complexă, destul de bine construită şi o adevărată lecție de viață. Tema cărții este una socială şi se pune accentul mult pe personaje şi destinul lor. Cu toții cunoaştem, sau ar trebui să cunoaştem, că nu demult au existat conflicte aprinse între Irak şi Iran, iar acest roman preia atmosfera tulbure a războiului, iar autoarea se inspiră de aici în construirea personajelor.

Cu legătura la ochi, se simțise incompletă, mutilată, blocată într-o lumea vulnerabilității fizice, unde se putea întâmpla orice fără ca ea să se poată apăra. Acum i se părea că o privire ar fi fost de ajuns să se elibereze de frica paralizantă care o făcea să se simtă neîntreagă, neom.

Titlul cărții mi s-a părut cel mai interesant, deoarece face referire la personajele mai mult sau mai puțin interesante ale romanului. Cine sunt oare aceşti copii ai arborelui de jacaranda şi cum este viața lor de zi cu zi? Am plâns la anumite secvențe ale cărții, cum ar fi imaginea femeii care a fost nevoită să nască în închisoare. Oamenii au luptat pentru țelurile lor, dar cei de la conducere s-au răzvrătit, au închis oameni inocenți, au ucis şi au distrus vieți şi familii.

Pentru că nu ştie ce să simtă şi ce să creadă şi ce să facă. Pentru că istoria a prins-o în sfârşit din urmă.

Personajele sunt foarte multe, puternic individualizate şi fiecare dintre ele m-a impresionat profund. Acțiunea cărții se desfăşoară pe mai multe planuri care alternează, iar acest lucru mi s-a părut puțin derutant. Dar în ansamblu este o carte bună, sinceră, care reuşeşte să îl impresioneze pe cititor. Doar dacă ai fi de piatră nu te-ar impresiona. Această carte este una dintre cele mai frumoase citite până acum în 2017, chiar dacă nu este veselă. Aş putea scrie mult şi bine despre Copiii arborelui de jacaranda, dar totuşi nu aş putea descrie tot ce am simțit pe parcursul lecturii.

Vă recomand călduros să o citiți şi să pătrundeți într-un altfel de univers. Clar nu unul vesel, dar unul aparte. Aştept impresii dacă ați citit cartea!