Autor: Fiodor Mihail Dostoievski
Naționalitate: rusă
An apariție: 1864 ( 2012, editura Polirom )
Gen carte: ficțiune, literatură clasică
Titlu original: Записки из подполья
Număr pagini: 174
Nota goodreads: 4.17
Nota mea: 5/5
DESCRIERE
Dezvăluirile făcute în ‘subterană’ determină destinul lui Raskolnikov, al lui Stavroghin și al lui Karamazov. Începe pelerinajul de mucenic al omului pe căile libertății arbitrare. Acest pelerinaj îl va duce la ultimile limite ale dedublării. Dialectica dintre om și destinul său se întrevede în Însemnările din subterană și se va contura în marile romane dostoievskiene.
PĂREREA MEA
Dostoievski este unul dintre cei mai mari scriitori clasici ruși și puțini cititori, cred, nu au auzit de el sau nu au citit măcar o carte scrisă de el. De la acest autor am mai citit acum câțiva ani doar Crimă și pedeapsă și țin minte că mi-a plăcut mult, atât stilul, cât și povestea în sine. Acest scriitor rus nu este atât de ușor de citit, dar cu siguranță merită. Eu am citit cartea în primăvara anului trecut și încă am vii în minte impresiile de atunci. În însemnări din subterană este explorată condiția umană și felul în care personajul principal se raportează la societatea în care trăiește.
Este o carte scurtă (sub 200 de pagini) și a fost publicată pentru prima dată în 1864. Narațiunea este la persoana I, iar naratorul care nu poartă nume trăiește singur în Sankt-Petersburg, în a doua jumătate de secol XIX. Romanul este împărțit în două mari capitole: Subterana și Pornind de la lapoviță.
Titlul arată starea de izolare a personajului principal, care își notează memoriile departe de societatea înconjurătoare. În izolare, el poate reflecta mai bine la condiția sa și a societății în care trăiește. Subterana poate fi considerată și o metaforă a existenței într-o lume ermetică și inaccesibilă.
Sunt abordate alienarea, izolarea socială, conștiința de sine, introspecția, lupta dintre individualitate și societatea exterioară, diferite idei filosofice și politice, dar și diverse probleme morale și care țin de partea etică. În linii mari, se vorbește despre condiția umană, așa cum este ea percepută de personajul creat de Dostoievski. (mai mult…)
Autor: Narine Abgarian
Naționalitate: rusă (de origine armeană
An apariție: 2015 (la noi, în 2021, la Editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei)
Titlu original: С неба упали три яблока
Gen carte: ficțiune istorică, realism magic
Număr pagini: 256
Nota goodreads: 4.30
Nota mea: 5/5
DESCRIERE
O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.
PĂREREA MEA
Narine Abgarian este o autoare rusă, de origine armeană, dar și blogger. A primit numeroase premii, printre care și Premiul Iasnaia Poliana în 2016. The Guardian a inclus-o pe scriitoare în 2020 pe lista celor mai buni 6 autori contemporani europeni.
Cartea a apărut în 2015, iar la noi abia în 2021, la editura Humanitas, într-o colecție foarte dragă mie, Raftul Denisei. Mi-am dorit să o citesc încă de anul trecut, de la apariție. Deși are doar 264 de pagini, este un roman complex și foarte bine conturat, iar atmosfera una de basm. Am rămas cu imaginea iernilor albe și viscolite și imaginea bunicilor care făceau focul în sobă când totul afară era încremenit din cauza gerului. Temele abordate sunt multiple: de la război, moarte, foamete, destin și până la supraviețuire. Atmosfera de basm a cărții mă duce cu gândul la o altă carte dragă mie, citită în 2021, Ursul și privighetoarea.
Poveste inspirată din folclorul armean
De unde titlul acesta misterios – poate vă întrebați. In folclorul armean, basmele se încheie cu formula “din cer au căzut trei mere: unul pentru cine a văzut, unul pentru cine a povestit, iar al treilea pentru cine a ascultat și a crezut în bine.” Ador basmele încă de când eram mică, dar parcă acum sunt și mai fascinată de romanele care au la bază astfel de basme sau sunt inspirate din folclor. Trebuie să spun că îmi este greu să fac o recenzie acestei cărți, mai ales pentru că nu pot surprinde într-o pagină atmosfera de inegalat care m-a făcut să nu mă mai pot desprinde de carte. Am citit-o în 3 zile și mi-a plăcut enorm de mult. Ba chiar mă gândesc să o încadrez la final de an în top 10 cele mai bune cărți citite în 2022.
Revenind la carte, avem personaje numeroase și cu nume mai greu de ținut minte. Locul acțiunii este Maran, un sătuc armean care este martor la război, foamete și ale evenimente nefericite. Personajul feminin principal al cărții și cel pe care eu l-am adorat este Anatolia Sevoianț, mezina lui Sevoianț Kapiton. Am citit cu deosebit interes despre viața ei și despre familia sa. Anatolia are 58 de ani, este bătută de soț, iar singura sa alinare sunt cărțile. Ba aflăm că nu este chiar fan al cărții Anna Karenina, a lui Tolstoi, in special din cauza autorului și a modului în care percepe el femeile. (mai mult…)
Autor: Boris Pasternak
Naționalitate: rusă
An apariție: 1957 (la noi, în 1997, la Editura Pantheon
Gen carte: ficțiune, literatura clasică, roman istoric, război
Număr pagini: 615
Nota goodreads: 4.01
Nota mea: 5/5
DESCRIERE
Doctor Jivago este un roman scris de Boris Pasternak și publicat pentru prima oară în 1957 în Italia. Romanul este denumit după protagonistul său, medicul și poetul Iuri Jivago, iar acțiunea sa are loc între Revoluția Rusă din 1905 și cel de-al Doilea Război Mondial.
PĂREREA MEA
Am citit această carte pe la jumătatea lui februarie și mi-a luat vreo săptămână. Nu pentru că nu mi-a plăcut, ci pentru că este o carte grosuță (615 pagini) și care nu se citește atât de repede. Are o mulțime de personaje, o mulțime de descrieri fascinante și o atmosferă deosebită.
După părerea mea, literatura rusă are ceva aparte, iar dacă încă nu l-ați descoperit pe Boris Pasternak, vă invit să o faceți. Pasternak (1890-1960) a fost fiul unui pictor și al unei pianiste celebre. Ce m-a fascinat pe mine este faptul că autorul a primit în 1958 Premiul Nobel, dar din câte am citi pe internet, a fost forțat să îl refuze. Romanul Doctor Jivago nu a fost publicat în Rusia decât abia în 1987. De ce – vă invit să faceți un exercițiu de imaginație.
Îmi este destul de greu să descriu acest roman, în mare parte din cauza complexității sale. Temele abordate sunt războiul, familia, supraviețuirea și iubirea. Titlul face referire la personajul masculin principal, adică Iuri Jivago. Acesta nu a fost doar medic, ci și poet, filosof și un mare erou. Cred că singura mea problemă cu această carte a fost numărul prea mare de personaje. Numele lor, în special. Pasternak ne oferă informații (inutile, de multe ori) și despre unele personaje episodice sau care sunt doar menționate. Iar asta îți dă la început o stare de maximă confuzie.
În roman este surprinsă atmosfera din societatea rusă de la începutul XX, unde stalinismul și Revoluția Bolșevică sunt din start două elemente (dacă le pot numi așa) problemă ale acestei societăți. Romanul începe cu înmormântarea mamei lui Iuri, Maria Nikolaevna, răpusă de o tuberculoză fatală. Iuri este doar un băiețel care va fi crescut de unchiul său care este preot, de Nikolai Nikolaevici Vedeniapin. (mai mult…)
Autor: Guzel Yakhina
Naționalitate: rusă
An apariție :2018 (la noi, în 2020, la Editura Humanitas – colecțIa Raftul Denisei)
Gen carte: ficțiune istorică, realism magic
Număr pagini: 448
Titlu original: Дети мои
Nota goodreads: 4.16
Nota mea: 4/5
Alte cărți citite de la acest autor: Zuleiha deschide ochii
DESCRIERE
La trei ani după debutul ei fulminant, cu bestsellerul Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina publică în 2018 un nou roman cutremurător, care se bucură deja de faimă internațională. Iată cum îl descrie autoarea: „Am vrut să vorbesc despre lumea coloniilor germane de pe Volga — vibrantă, aparte, vie — o lume creată cândva de oameni veniți din altă țară și pierdută astăzi în negura timpului. Dar este și o poveste despre cum poate o mare dragoste să nască spaime în sufletul nostru și totodată să ne ajute să le depășim.“
Iakob Ivanovici Bach, profesor în satul german Gnadental de pe Volga, duce o viață simplă, anonimă. Într-o zi, este chemat pe celălalt mal al fluviului ce „împarte lumea în două“ să-i dea lecții unei tinere fragile și timide, Klara, fiica unui straniu personaj Udo Grimm. Nu e deloc surprinzător că între cei doi se înfiripă o poveste de iubire. Este însă singurul fapt previzibil din acest roman amețitor, căci în clipa următoare istoria dă năvală, răsturnând reguli și destine, realitatea capătă accente supranaturale, adevărul nu mai este același și totul se topește într-o grandioasă epopee din ritmul căreia nu te mai poți desprinde.
PĂREREA MEA
Guzel Yakhina este autoare rusă, premiată cu Big Book Literary Prize și Yasnaya Polyana Literary Award. De la ea am mai citit în 2019 Zuleiha deschide ochii, dar cred că a fost o lectură grăbită, din care nu am rămas decât cu câteva frânturi. Iar pe goodreads i-am oferit 4 din 5 steluțe. Zuleiha a fost prima carte din 2019, iar Copiii de pe Volga este, coincidență sau nu, prima carte din 2022. Copiii de pe Volga deja a primit premii: Premiul Bolșaia Kniga 2019 și Marele Premiu Ivo Andric 2019. Mai este o carte, ultima apărută, Trenul din Samarkand, la care încă nu am ajuns.
Publicată în 2018, iar la noi abia în 2020, Copiii de pe Volga este o carte cutremurătoare. Nu mă voi ambala în detalii despre acțiune și nu voi povesti detalii din cuprinsul cărții, ci voi încerca să subliniez impresiile mele. Îmi este greu să descriu această carte, deoarece pe cât este de complexă, pe atât este de greu de perceput. Are 448 de pagini, dar eu am citit-o în câteva zile, la început de an. Aveam nevoie de o lectură serioasă, dură și care să mă facă să nu mai las cartea jos. Multă lume a citit-o, are deja multe recenzii, ba chiar și păreri pro și contra. Unii zic că este o rescriere a Zuleihei – nu am văzut-o chiar așa, ci că are multe în comun. Ca stil mai ales. Dar Yakhina are un mod aparte de a povesti și folosește niște descrieri absolut superbe. La începutul cărții scrie că romanul este dedicat bunicului scriitoarei, profesor de limba germană la țară.
Temele sunt istoria (chiar o perioadă istorică tare tulbure), familia, iubirea (accent pus mai puțin pe asta) și aș zice eu, supraviețuirea. Ce reprezintă titlul? Ei bine, misterul este dezvăluit undeva abia la sfârșit, când recunosc că nu mă așteptam la semnificația dată de autoare. Atmosfera magică a cărții este una aparte, iar dacă la început ne lovim de o realitate crudă, încărcată de sărăcie și lupta pentru supraviețuire, ne îndreptăm apoi spre o atmosferă de basm, spre realismul magic. Ca structură, romanul este împărțit în 5 mari capitole, fiecare având un titlu simplu ( Soția, Fiica, Elevul, Fiul și Copiii).
Personajul masculin principal al cărții este Jakob Ivanovici Bach, un tânăr profesor de limba germană. Acesta trăiește în Gnadental, un orășel sărac care are, în opinia mea, mulți locuitori ciudați. Acțiunea cărții se întinde din 1918 – an numit de Bach, Anul Caselor Nimicite- și 1935-1938 (Anul Veșnicului Noiembrie, Anii Peștilor și ai Șoarecilor). Un amănunt istoric pe care nu îl știam este faptul că în perioada Războaielor Mondiale, a existat o colonie de germani pe teritoriul rusesc. (mai mult…)
Autor: Galina Serebreakova
Naționalitate: rusă
An apariție: 1976 (la Editura Eminescu)
Gen carte: roman de dragoste, literatură rusă, literatură clasică
Număr pagini: 364
Nota goodreads: 4.50
Nota mea: 4/5
DESCRIERE
Remarcată la începuturile sale literare de Maxim Gorki, Galina Serebreakova este cunoscută cititorilor noştri datorită romanelor istorice inspirate din viaţa lui Marx şi Engels. Mergând pe o linie ascendentă, spre realizările de maturitate, Galina a publicat în ultimii ani volumul memorialistic Despre contemporanii mei şi despre mine şi romanul Mireasmă de micsandre pe care îl prezentăm cititorilor noştri.
PĂREREA MEA
Iubesc colecţia Romanul de dragoste de la Editura Eminescu şi mă bucur că am reuşit să descopăr multe romane din această colecţie minunată. Am descoperit Mireasmă de micsandre pur întâmplător şi m-a fascinat titlul deosebit şi faptul că autoarea este rusoaică. Spre mirarea mea, în finalul cărţii autoarea scria că regretă că minunatul scriitor român Zaharia Stancu (pe care eu îl ador) nu a mai apucat să îi citească romanul. Tot autoarea menţiona că este familiarizată cu literatura română şi o apreciază.
Bucuria mea a fost însutită când am descoperit un autor rus care ne apreciază literatura. Ce pot să vă spun despre această carte? Deşi mi-a plăcut foarte mult la început, lectura a devenit apoi puţin mai anevoioasă din cauza descrierilor ample şi a personajelor noi care tot apăreau.
Plus că sunt personaje prezentate la început, apoi apar altele şi spre final vieţile lor se intersectează. Sunt foarte multe de spus despre acest roman care nu se mai editează şi spun asta cu regrete. Pentru că în colecţia amintită sunt multe romane care merită reeditate. (mai mult…)