Jurnalul unui bătrân nebun – Junichiro Tanizaki (recenzie)

Autor:  Junichiro Tanizachi

Naționalitate: japoneză

Titlu original: 瘋癲老人日記 [Fūten Rōjin Nikki]

An apariție: 1961

Gen carte: ficțiune, roman

Număr pagini: 160

Nota mea: 3/5

Alte cărți de același autor: nu

PREZENTARE

Aparut initial in foileton, Jurnalul unui batran nebun este una dintre scrierile tarzii ale lui Junichiro Tanizaki. Conceput sub forma unui caiet de insemnari al batrinului Utsugi, in care acesta isi inregistreaza minutios gandurile si trairile, dar si lucrurile marunte din viata de zi cu zi, romanul este strabatut in acelasi timp de un fior de erotism nascut din obsesia ciudatului personaj pentru nora sa, Satsuko, o fosta dansatoare cu trecut indoielnic. Umbra de tristete si nostalgie care pluteste deasupra intregii scriituri se impleteste cu umorul fin, construind o opera in care citim atat transformarea inevitabila a fiintei umane odata cu scurgerea timpului, cat si schimbarile sociale prin care trece Japonia acelor vremuri.

PĂREREA MEA

Eu am mai citit câteva cărți din colecția Cotidianul apărută la Editura Univers, așa că am fost foarte intrigată când am văzut acest roman pe rafturile unei biblioteci. Mulți autori japonezi nu am citit, așa că am zis că nu strică să încerc. Aveam așteptări mari de la acest roman, însă atunci când mi-am dat seama despre ce e vorba în carte, am înțeles că nu e bine să mă iau după titlu în alegerea unei cărți. Nu este o carte rea, chiar dacă nu a fost pe măsura așteptărilor mele. Am citit-o în două zile și țin minte că au fost unele scene care mi-au plăcut, iar altele în care am simțit că citesc o carte stranie. (mai mult…)

Elixirul dragostei – Eric-Emmanuel Schmitt (recenzie)

19396696_1631508606868850_70457937415934307_n

Autor: Eric Emmanuel Schmitt

Naționalitate: franceză

Titlu original: L’élixir d’amour

An apariție: 2014 (2015 la Editura Humanitas)

Gen carte: roman, ficțiune, dragoste

Număr pagini: 150

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate? Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste? Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, reuşeşte să transpună în acest roman epistolar, cu fine şi surprinzătoare nuanţe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.

PĂREREA MEA

De acest autor am mai citit Oscar și tanti Roz și Cea mai frumoasă carte din lume, două cărți minunate care m-au impresionat. Dacă sunteți curioși, puteți citi recenzia pentru cea de a doua carte AICI. Am primit Elixirul dragostei de la librăria online Târgul Cărții.ro pentru recenzie și vreau să le mulțumesc! M-a atras încă de la început coperta colorată a cărții și titlul care promite o incursiune pe tărâmul fascinant al dragostei.

Dar pentru că multe cărți carte promit au și minusuri, cel pe care l-am descoperit eu este chiar structura cărții și numărul mic de pagini, romanul cuprinzând de fapt niște schimburi de emailuri destul de scurte. Mi-aș dori un fir epic mai complex și mult mai bine construit. Am citit cartea în câteva ore și deși, acțiunea pare la început puțin banală și eu aveam de gând să îi dau doar 4 steluțe, finalul m-a surprins.

Tema cărții este iubirea, iar titlul face referire la ideile unuia dintre personaje, care ar dori să descopere un elixir al dragostei. Personajele cărții sunt puține, îi întâlnim pe Adam și Louise (prin intermediul emailurilor lor) și pe Lily, deși cea din urmă este doar menționată. Personajele au un rol pasiv în cadrul romanului și nu avem o acțiune propriu-zisă. Cel mai interesant pentru mine a fost finalul, moment în care am descoperit că ceea ce am citit până atunci m-a îndepărtat destul de mult de acțiunea și nici nu mi-am dat seama că va fi un altfel de final.

(mai mult…)