Autor: Carolyn Brown
Naționalitate: americană
An apariție: 2019 (la noi, în 2020, la Editura Litera)
Gen carte: ficțiune, romance, chick lit
Număr pagini: 256
Nota goodreads: 3.99
Nota mea: 3/5
DESCRIERE
Când a moștenit Hanul cu Magnolii, o casă din perioada victoriană amplasată în mijlocul pădurilor de pini din estul Texasului, lui Jolene Broussard i s-a îndeplinit un vis extraordinar. După o viață petrecută cu regretul că nu și-a putut salva mama care avea tendințe de autodistrugere, Jolene știe că pensiunea pe care până acum au condus-o mătușa și unchiul ei este cea mai bună metodă de a începe o viață nouă, într-un loc pe care să-l poată numi acasă. Are doar o mică problemă: un constructor încăpățânat și cu toane pe nume Tucker Malone, care deține jumătate din Hanul cu Magnolii și a reușit să-și înfigă cizmele prăfuite de cowboy în mijlocul visului ei.
PĂREREA MEA
Carolyn Brown este o scriitoare americană ce a scris peste 100 de romane de dragoste și ficțiune. Anul trecut am citit Secrete și speranțe și vă povesteam impresiile mele aici. Pentru mine, Secrete și speranțe a fost o lectură relaxantă și cu un subiect destul de interesant. Așa a fost și in cazul romanului Hanul cu magnolii. Am ales cartea atât datorită titlului, cât și copertei foarte frumoase. Are 256 de pagini și se citește repede în mod normal, dar în cazul meu, lucrurile au fost puțin diferite.
Titlul cărții ne oferă indicii despre un element-cheie al cărții și anume, locul unde se petrece mare parte din acțiune – Hanul cu Magnolii. Tema este una romantica, dar este dezbătută și tema prieteniei, cât și puterea de a merge mai departe atunci când vine vorba de momente grele. Stilul este accesibil și este o lectură potrivită pentru vacanță sau relaxare.
Cadrul acțiunii este Texasul, descris foarte frumos de autoare, iar acțiunea este simplă și ușor clișeică. Printre personaje îi avem pe tânăra și atrăgătoarea Jolene, pe mătușa Sugar și unchiul Jasper, prietenele mătușii Sugar – Flossie, Dottie și Lucy și pe fermecătorul Tucker Malone, văduv, profund suferind după prima soție, dar care se va apropia de Jolene. Jolene și Tucker devin întâmplător coproprietarii Hanului cu Magnolii și mai apoi, totul se petrece cu o repeziciune amețitoare. (mai mult…)
Autor: Carolyn Brown
Naționalitate: americană
An apariție: 2011 (în 20191 la editura Litera)
Gen carte: ficțiune, romance, chick lit
Număr pagini: 233
Nota goodreads: 4.00
Nota mea: 4/5
DESCRIERE
Secretele spuse în toaleta femeilor de la biserică ar trebui să rămână în toaleta femeilor. Dar asta nu înseamnă că ceea ce Trudy aude acolo în timpul înmormântării mătușii ei Gertrude nu-i va schimba viața. Trudy are o fiică rebelă, un soț care a înșelat-o toată viața și o mamă cu Alzheimer care locuiește la azil. Nu are nevoie de o casă veche care stă să se prăbușească și în urma căreia vor rămâne o mulțime de amintiri și de fleacuri.
Billy Lee Tucker, un bărbat excentric din Tishomingo, Oklahoma, a locuit lângă Gertrude și, în testamentul ei, aceasta îi lasă fondurile necesare pentru a o ajuta pe Trudy sa reamenajeze vechea casa. Iar lui Billy Lee asta ii convine de minune, pentru ca a fost îndrăgostit de Trudy încă dinainte de a începe școala, fără a îndrăzni vreodată să spere că își va petrece timpul cu ea. Astfel, o casă frumoasă se ridică pe locul vechii case de pe Broadway și, împreună cu ea, înflorește o relație. Dar este oare Trudy prea marcată de ceea ce a auzit în toaleta femeilor pentru a lua în considerare un viitor minunat cu Billy Lee?
PĂREREA MEA
Carolyn Brown este o scriitoare americană ce a scris până acum 85 de romane, iar Secrete și speranțe este prima carte scrisă de ea pe care eu o citesc. Cartea asta a reușit să mă scoată din reading slump și cred că este potrivită dacă vreți o lectură ușoară sau potrivită pentru vacanță sau relaxare. Romanul a fost prima dată publicat în 2011, iar la noi abia în 2019, la editura Litera. Are numai 240 de pagini și se citește repede. Plus că subiectul te fascinează de la primele rânduri. Am citit într-o altă recenzie că subiectul abordat ar fi oarecum plictisitor, însă cred că asta depinde de gustul fiecărui cititor, deoarece este un romance destul de reușit, după părerea mea. (mai mult…)