Autor: Maria Duenas
Naționalitate: spaniolă
An apariție: 2012 (2013 la editura Polirom)
Gen carte: ficțiune, istorie, dramă, literatura contemporană
Titlu original: Misión olvido
Număr pagini: 456
Nota goodreads: 3.39
Nota mea: 3/5
DESCRIERE
Printre pasiuni incrucisate si conflicte profesionale, dezamagita de propriul esec sentimental si incapabila sa revina la o viata normala, profesoara Blanca Perea accepta ceea ce i se pare a fi un plicticos proiect academic. Acest lucru inseamna insa si distrugerea propriei familii. Blanca pleaca din Madrid in Santa Cecilia, California; acolo, intre doi barbati, unul care-i aduce marturii postume si altul tot mai apropiat sentimental, Blanca patrunde tot mai adinc intr-un labirint de sentimente, intrigi subterane si usi intredeschise. Dar, inainte de a gasi raspunsuri la multimea intrebarilor ce-i asalteaza destinul, ea mai are multe piedici de trecut.
PĂREREA MEA
Maria Duenas este o scriitoare spaniolă, autoarea și a romanului Iubirile croitoresei, dar și profesor universitar în Spania. Ce avem și ce uităm a fost publicat inițial în 2021, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2013. Acesta este primul roman pe care eu îl citesc și sper să ajung curând și la Iubirile croitoresei, pe care o am de ceva timp pe lista mea. Ce pot să vă spun despre carte? Am avut așteptări mari, dar simt acum, după ce am terminat cartea, că nu a fost suficient. Au fost niște elemente în carte care nu m-au ținut lipită de ea și e păcat asta. La începutul cărții aflăm că aceasta a fost dedicată fratelui autoarei, Pablo Ducnas Vinuesa.
Cartea este structurată în 45 de capitole, potrivite ca mărime. Titlul face referire la viața și gândurile Blancăi, o femeie trecută de prima tinerețe. Ca teme abordate avem istoria, cercetarea, profesia, familia, iubirea. Deși are un număr destul de generos de pagini, adică 476, eu nu am simțit când au trecut. Personajul feminin principal este Blanca Perea, profesor universitar în Spania, care decide să plece în California pentru un proiect academic. (mai mult…)
Autor: Philippa Gregory
Naționalitate: britanică
An apariție: 2010 (2011 la Editura Polirom )
Gen carte: roman, ficțiune, istoric, perioada victoriană
Titlu original: The Red Queen
Număr pagini: 360
Nota goodreads: 3.79
Nota mea: 5/5
DESCRIERE
Regina roşie, al doilea roman din ciclul dedicat Războiului celor Două Roze, îmbogăţeşte galeria de femei puternice şi influente creată de Philippa Gregory cu o figură emblematică pentru istoria Angliei: lady Margaret Beaufort, femeia ale cărei ambiţie, inteligenţă şi curaj au dus la întemeierea dinastiei Tudor.
Romanul urmăreşte cu fidelitate transformarea ei uluitoare dintr-o tînără inocentă şi pioasă de nouă ani, silită să se supună fără proteste dorinţelor familiei pentru a încheia o căsătorie lipsită de iubire, într-o curteană abilă şi hotărîtă.
Ea nu se dă în lături de la cele mai primejdioase uneltiri, de la cele mai îndoielnice alianţe sau cele mai avantajoase căsătorii pentru a-şi împlini visul cel mai fierbinte: acela de a-şi vedea fiul pe tronul Angliei.
Philippa Gregory zugrăveşte în culori vii perioada adolescenţei şi maturităţii sale într-o Anglie sfîşiată de rivalităţile dintre Casa de Lancaster şi Casa de York şi devastată de bătăliile sîngeroase din Războiul celor Două Roze.
PĂREREA MEA
Primul meu contact literar cu Philippa Gregory și deja m-am îndrăgostit iremediabil de stilul său. Auzisem doar de bine despre scriitoarea britanică și tare mult voiam să îi citesc cărțile. Și cred că nu mă voi lăsa până nu citesc tot ce a scris. Acesta este visul meu măreț de cititor care a descoperit un nou autor preferat. Philippa Gregory este o autoare britanică care a scris numeroase romane de ficțiune istorică, bine construite și documentate.
Regina roșie a fost pentru mine o lectură un pic dificilă la început, mai ales din cauza personajelor care poartă aceleași prenume. Dar odată ce pătrunzi în miezul acțiunii, nu te mai poți desprinde prea ușor.
Nu m-a pasionat istoria în școală, nu îmi plăcea să memorez date și etape ale evenimentelor istorice sau evenimente istorice în sine, așa că mereu am fost sceptică să citesc cărți inspirate din istorie. Și asta este și vina felului în care istoria este predată în școli.
În afara unei singure profesoare din liceu care știa să ne vorbească frumos de regii României și prezenta totul ca o poveste captivantă, niciun alt profesor nu m-a făcut să îndrăgesc istoria.
Ficţiune istorică – secolul XV
Vădit lucru, nu sunt o lumină pentru oamenii de rând din sat, așa cum nu sunt nici pentru cei din palat. Am doisprezece ani; dacă oamenii nu văd acum că sunt o lumină într-o lume întunecată, când vor vedea?
(mai mult…)
Autor: Jessica Duchen
Naționalitate: britanică
An apariție: 2008 (2012 la Editura Rao )
Gen carte: roman, ficțiune istorică
Număr pagini: 480
Nota goodreads: 3.59
Nota mea : 4/5
Primită de la: Târgul Cărții
PREZENTARE
Martoră la dezastrul în care se transformă viața celei mai bune prietene, Karina simte că a venit momentul să își cerceteze rădăcinile propriei existente. Fiica a doi părinți unguri, dar născută în Marea Britanie, cu un soț englez, mama a unui fiu, descendent, pe de o parte al unui lord, iar de cealaltă parte al unei dinastii de menestreli hoinari, Karina simte ca nu se integrează în nici una din aceste lumi. Dar Rohan, un coleg, violonist, la rândul lui, și admirator al bunicii ei, o încurajează să își cunoască rădăcinile familiei și moștenirea ei nomadă. Descoperirile pe care le va face îi vor schimba viata pentru totdeauna. Trecutul și prezentul se ciocnesc în vreme ce de-a lungul paginilor se întretaie poveștile fascinante ale Karinei și ale bunicii ei, faimoasa violonista Mimi Racz. Pe o scena în continuă mișcare, sentimentul dezrădăcinării se împletește cu cel al continuității, iubirea și dezamăgirea se succed amețitor, singura constantă a acestei familii rămânând sunetul viorii.
PĂREREA MEA
Auzisem de ceva de timp de acest roman, ba chiar unii il lăudau profund, iar alți cititori își manifestau nemulțumirea față de scriitura Jessicăi Duchen. Nu pot să spun că aveam anumite așteptări față de această carte, dar cumva simțeam că o să îmi placă și că voi să ajunge să o recomand la rândul meu. Este genul de carte care are o legătură profundă cu țara noastă, în sensul că sunt multe referiri la România, dar și la Budapesta, capitala țării cu care ne învecinăm. Țiganii unguri sunt prezentați în cartea asta într-un mod aparte și ăsta este unul dintre elementele cărții care m-au fascinat. Cartea este atât de complexă, încât trebuie să recunosc că mi-au trebuit cam vreo 100 de pagini (din cele 480 de pagini, format mic) ca să înțeleg acțiunea și rolul fiecărui personaj. Autoarea cărții este de fapt de origine britanică și mi-a plăcut enorm cum făcea paralela între Ungaria unui timp de mult apus și Anglia din prezentul cărții.
Autor: Isabel Alllende
Naționalitate: chilian-americană
An apariție: 2015
Gen carte: roman, ficțiune, romance
Titlu original: El amante japonés
Notă goodreads: 3.81
Număr pagini: 292
Nota mea: 4/5
PREZENTARE
Isabel Allende: 21 de cărți publicate, traduceri în peste 35 de limbi; peste 65 de milioane de exemplare vândute; 12 doctorate onorifice; 50 de premii în peste 15 țări; 2 filme de succes realizate după romanele ei.
O dublă poveste de dragoste, la distanță de mai bine de jumătate de secol, se dezvăluie treptat în Amantul japonez. Scris cu aceeaşi atenţie pentru amănuntul istoric şi profundă înţelegere a personajelor care au constituit dintotdeauna marca lui Isabel Allende, romanul Amantul japonez semnalează întoarcerea autoarei la povestea clasică, de largă respiraţie, fiind totodată un omagiu emoţionant adus sufletului omenesc şi stăruinţei în dragoste, într-o lume a necontenitelor schimbări.
În 1939, când Polonia e amenințată de nazism, Alma Belasco e trimisă de părinți să trăiască la San Francisco, alături de mătușa și de unchiul ei, care locuiesc într-un conac opulent. Inițial timorată de noua ei familie și incapabilă să se integreze, Alma va avea în cele din urmă o legătură profundă, pentru toată viața, cu fiul grădinarului familiei, Ichimei. După atacul japonezilor de la Pearl Harbor, cei doi sunt despărțiți cu cruzime, iar Ichimei ajunge într-un lagăr, împreună cu familia sa. Multe decenii mai târziu, Alma e una dintre bătrânele excentrice care populează azilul de lux Lark House din San Francisco. Cu răbdare și infinită tandrețe, Irina Bazili, o tânără îngrijitoare din Republica Moldova cu o istorie tristă în propria biografie, ajunge să descopere treptat povestea de dragoste dintre Alma și Ichimei și își găsește în ea izbăvirea.
PĂREREA MEA
De această autoare eu am mai citit încă două cărți și anume, Zorro și Casa spiritelor, două romane interesante, dar care pe mine nu m-au impresionat în mod deosebit atunci când le-am citit. Dar acum, după mai mulți ani de lecturi de toate felurile, cred că aș fi apreciat mult mai mult respectivele cărți.
Revenind la cartea despre care vreau să vă vorbesc acum, trebuie să vă spun de la început că mi-a întrecut așteptările. Allende are un stil de a scrie altfel, așa că ori îți place, ori nu. Eu cred că mă situez undeva la mijloc, deoarece încă nu am citit o carte de a sa care să mă captiveze 100%. Dar nu se știe în viitor.
M-a intrigat foarte tare titlu, Amantul japonez, și deși o aveam de luni bune în bibliotecă, nu m-am putut hotărî să o citesc. Dar, hei, a venit primăvara, soare, flori, și am zis că, gata, o citesc să văd despre ce e vorba. Mi s-a părut o carte cu tentă erotică după titlu, dar nu e așa. Ne vorbește în primul rând despre o dragoste ciudată care dăinuie după mulți ani. (mai mult…)
Autor: Jeannette Walls
Naționalitate: americană
An apariție: 2005
Număr pagini: 376
Titlu original: The Glass Castle
Nota mea: 5/5
Gen carte: non ficțiune, autobigrafie
Notă goodreads: 4.26
Primită de la: librăria online Libmag
Puteți găsi cartea AICI
PREZENTARE
Castelul de sticlă este povestea adevărată și tulburătoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber și traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic. Soții Walls își cresc cei patru copii învățându-i să nu se teamă de nimic, să gândească liber, să fie independenți, dar toate acestea vin cu prețul unei vieți de nomazi, al absenței unei case decente și, de multe ori, al lipsei mâncării și hainelor. Rex Walls, tatăl, un tip carismatic, de o extraordinară inteligentă, îi învață pe copii istorie, fizică, vânează demoni împreună cu ei pentru a-i face să-și depășească temerile, le dăruiește stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reușește să le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, își povestește copilăria într-o carte unică, de un umor extraordinar, dar și de o profunzime emoționantă.
PĂREREA MEA
Am știu de la început că e o carte bună, de multă lume lăudată, dar ce nu am știut este faptul că mă va devora sufletește pur și simplu. Am plecat la drum cu așteptări mari și trebuie să știți că mai citeam încă 1000 de pagini din ea dacă mai erau. Mi-a plăcut enorm. Este genul de carte care atrage prin copertă și titlu, dar și printr-o promisiune mută că te va captiva și te va duce pe alte culmi. Stilul cărții este accesibil, am citit-o în doar 2-3 zile și a reușit să mă rupă total de realitatea înconjurătoare. Este prima carte a lui J. Walls pe care eu am citit-o și cu siguranță nu va fi ultima. Deși este non ficțiune și autobiografică, această carte are foarte mult aspectul de roman. Faptul că este scrisă la persoana I o face autobiografică, dar în rest mi s-a părut mai potrivită cu titlul de roman. Cartea este inspirată din viața autoarei, care ne povestește în multe detalii viața sa și a familiei sale. (mai mult…)