Violonista – Jessica Duchen

Autor: Jessica Duchen

Naționalitate: britanică

An apariție: 2008 (2012 la Editura Rao )

Gen carte: roman, ficțiune istorică

Număr pagini: 480

Nota goodreads: 3.59

Nota mea : 4/5

Primită de la: Târgul Cărții
PREZENTARE

Martoră la dezastrul în care se transformă viața celei mai bune prietene, Karina simte că a venit momentul să își cerceteze rădăcinile propriei existente. Fiica a doi părinți unguri, dar născută în Marea Britanie, cu un soț englez, mama a unui fiu, descendent, pe de o parte al unui lord, iar de cealaltă parte al unei dinastii de menestreli hoinari, Karina simte ca nu se integrează în nici una din aceste lumi. Dar Rohan, un coleg, violonist, la rândul lui, și admirator al bunicii ei, o încurajează să își cunoască rădăcinile familiei și moștenirea ei nomadă. Descoperirile pe care le va face îi vor schimba viata pentru totdeauna. Trecutul și prezentul se ciocnesc în vreme ce de-a lungul paginilor se întretaie poveștile fascinante ale Karinei și ale bunicii ei, faimoasa violonista Mimi Racz. Pe o scena în continuă mișcare, sentimentul dezrădăcinării se împletește cu cel al continuității, iubirea și dezamăgirea se succed amețitor, singura constantă a acestei familii rămânând sunetul viorii.

PĂREREA MEA

Auzisem de ceva de timp de acest roman, ba chiar unii il lăudau profund, iar alți cititori își manifestau nemulțumirea față de scriitura Jessicăi Duchen. Nu pot să spun că aveam anumite așteptări față de această carte, dar cumva simțeam că o să îmi placă și că voi să ajunge să o recomand la rândul meu. Este genul de carte care are o legătură profundă cu țara noastă, în sensul că sunt multe referiri la România, dar și la Budapesta, capitala țării cu care ne învecinăm. Țiganii unguri sunt prezentați în cartea asta într-un mod aparte și ăsta este unul dintre elementele cărții care m-au fascinat. Cartea este atât de complexă, încât trebuie să recunosc că mi-au trebuit cam vreo 100 de pagini (din cele 480 de pagini, format mic) ca să înțeleg acțiunea și rolul fiecărui personaj. Autoarea cărții este de fapt de origine britanică și mi-a plăcut enorm cum făcea paralela între Ungaria unui timp de mult apus și Anglia din prezentul cărții.

(mai mult…)

Amantul japonez – Isabel Allende

Autor: Isabel Alllende

Naționalitate: chilian-americană

An apariție: 2015

Gen carte: roman, ficțiune, romance

Titlu original: El amante japonés

Notă goodreads: 3.81

Număr pagini: 292

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Isabel Allende: 21 de cărți publicate, traduceri în peste 35 de limbi; peste 65 de milioane de exemplare vândute; 12 doctorate onorifice; 50 de premii în peste 15 țări; 2 filme de succes realizate după romanele ei.

O dublă poveste de dragoste, la distanță de mai bine de jumătate de secol, se dezvăluie treptat în Amantul japonez. Scris cu aceeaşi atenţie pentru amănuntul istoric şi profundă înţelegere a personajelor care au constituit dintotdeauna marca lui Isabel Allende, romanul Amantul japonez semnalează întoarcerea autoarei la povestea clasică, de largă respiraţie, fiind totodată un omagiu emoţionant adus sufletului omenesc şi stăruinţei în dragoste, într-o lume a necontenitelor schimbări.

În 1939, când Polonia e amenințată de nazism, Alma Belasco e trimisă de părinți să trăiască la San Francisco, alături de mătușa și de unchiul ei, care locuiesc într-un conac opulent. Inițial timorată de noua ei familie și incapabilă să se integreze, Alma va avea în cele din urmă o legătură profundă, pentru toată viața, cu fiul grădinarului familiei, Ichimei. După atacul japonezilor de la Pearl Harbor, cei doi sunt despărțiți cu cruzime, iar Ichimei ajunge într-un lagăr, împreună cu familia sa. Multe decenii mai târziu, Alma e una dintre bătrânele excentrice care populează azilul de lux Lark House din San Francisco. Cu răbdare și infinită tandrețe, Irina Bazili, o tânără îngrijitoare din Republica Moldova cu o istorie tristă în propria biografie, ajunge să descopere treptat povestea de dragoste dintre Alma și Ichimei și își găsește în ea izbăvirea.

PĂREREA MEA

De această autoare eu am mai citit încă două cărți și anume, Zorro și Casa spiritelor, două romane interesante, dar care pe mine nu m-au impresionat în mod deosebit atunci când le-am citit. Dar acum, după mai mulți ani de lecturi de toate felurile, cred că aș fi apreciat mult mai mult respectivele cărți. Revenind la cartea despre care vreau să vă vorbesc acum, trebuie să vă spun de la început că mi-a întrecut așteptările. Allende are un stil de a scrie altfel, așa că ori îți place, ori nu. Eu cred că mă situez undeva la mijloc, deoarece încă nu am citit o carte de a sa care să mă captiveze 100%. Dar nu se știe în viitor. M-a intrigat foarte tare titlu, Amantul japonez, și deși o aveam de luni bune în bibliotecă, nu m-am putut hotărî să o citesc. Dar, hei, a venit primăvara, soare, flori, și am zis că, gata, o citesc să văd despre ce e vorba. Mi s-a părut o carte cu tentă erotică după titlu, dar nu e așa. Ne vorbește în primul rând despre o dragoste ciudată care dăinuie după mulți ani. (mai mult…)

Castelul de sticlă – Jeannette Walls

Autor: Jeannette Walls

Naționalitate: americană

An apariție: 2005

Număr pagini: 376

Titlu original: The Glass Castle

Nota mea: 5/5

Gen carte: non ficțiune, autobigrafie

Notă goodreads: 4.26

Primită de la: librăria online Libmag

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

Castelul de sticlă este povestea adevărată și tulburătoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber și traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic. Soții Walls își cresc cei patru copii învățându-i să nu se teamă de nimic, să gândească liber, să fie independenți, dar toate acestea vin cu prețul unei vieți de nomazi, al absenței unei case decente și, de multe ori, al lipsei mâncării și hainelor. Rex Walls, tatăl, un tip carismatic, de o extraordinară inteligentă, îi învață pe copii istorie, fizică, vânează demoni împreună cu ei pentru a-i face să-și depășească temerile, le dăruiește stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reușește să le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, își povestește copilăria într-o carte unică, de un umor extraordinar, dar și de o profunzime emoționantă.

PĂREREA MEA

Am știu de la început că e o carte bună, de multă lume lăudată, dar ce nu am știut este faptul că mă va devora sufletește pur și simplu. Am plecat la drum cu așteptări mari și trebuie să știți că mai citeam încă 1000 de pagini din ea dacă mai erau. Mi-a plăcut enorm. Este genul de carte care atrage prin copertă și titlu, dar și printr-o promisiune mută că te va captiva și te va duce pe alte culmi. Stilul cărții este accesibil, am citit-o în doar 2-3 zile și a reușit să mă rupă total de realitatea înconjurătoare. Este prima carte a lui J. Walls pe care eu am citit-o și cu siguranță nu va fi ultima. Deși este non ficțiune și autobiografică, această carte are foarte mult aspectul de roman. Faptul că este scrisă la persoana I o face autobiografică, dar în rest mi s-a părut mai potrivită cu titlul de roman. Cartea este inspirată din viața autoarei, care ne povestește în multe detalii viața sa și a familiei sale. (mai mult…)

Floare-de-zăpadă și evantaiul secret – Lisa See

Autor: Lisa See

Naționalitate: americană-chineză

An apariție: 2015

Gen carte: roman, ficțiune

Titlu original: Snow Flower and The Secret Fan

Număr pagini: 320

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

“Floare-de-Zăpada și evantaiul secret” este povestea a doua femei extraordinare care au fost unite de destin și care au supravietuit într-o vreme a regulilor stricte și a tradițiilor străvechi. Cu ochiul unui istoric și talentul unui povestitor, Lisa See a scris un roman cu adevărat uimitor, plin de culoare și de sensibilitate, presărat cu detalii fascinante despre China secolului al XIX-lea.

“Lisa See a scris cea mai bună carte a ei de până acum… dureros de frumoasă, o minune a imaginației despre o lume reala și secrete care au supraviețuit pana aproape de zilele noastre.” – Ami Tan, autoarea romanului “The Joy Luck Club”

“Numai cei mai buni romancieri pot face tot ceea ce a reușit Lisa See: să dea viață nu numai unor personaje, ci unei întregi culturi și unei sensibilități atât de uimitor de diferite de a noastră… cuceritoare și absolut convingătoare.” – Arthur Golden, autorul romanului “Memoriile unei gheișe”

PĂREREA MEA

Am primit acest roman cadou de ziua mea de pe un grup de cărți și m-am îndrăgostit instant de coperta minunată și de titlul mai mult decât promițător. Pentru mine a fost o lectură incitantă, interesantă și cu siguranță se va număr în topul cărților citite în 2019. Nu vă mai spun că am avut așteptări mari legate de ea, mai ales că mi-a plăcut enorm și aș putea să o recomand oricând. Sunt atrasă de cărțile despre alte țări, în special cele asiatice, iar China este printre preferatele mele. În această carte am descoperit informații despre tradițiile și cultura chineză de care nu aveam habar. Și mă bucur că am reușit să o citesc și că pot să vă vorbesc puțin despre ea. (mai mult…)

Păpădiile – Yasunari Kawabata

Autor: Yasunari Kawabata

Naționalitate: japoneză

An apariție: 1972 ( în 2015 la editura Humanitas)

Număr pagini: 170

Titlu original: Tanpopo

Nota mea: 3/5

Primită de la: librăria online Libmag

Puteți găsi cartea AICI (la o super reducere)

DESCRIERE

Scris cu intermitențe, ultimul mare roman al lui Kawabata a fost publicat în foileton în revista Shinchō între 1964 și 1968. De la finele anului 1968, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, până în 1972, când își ia viața, Kawabata nu a mai putut să se aplece asupra textului. În 1970, sinuciderea bunului său prieten scriitorul Yukio Mishima îi subminează și mai mult starea de sănătate, iar textul neterminat al Păpădiilor va vedea lumina tiparului postum, editat, conform notelor din manuscris, de ginerele autorului, Kaori Kawabata.

Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.

PĂREREA MEA

Dacă nu mă înșel, am mai citit o singură carte din literatura japoneză și care nu prea m-a impresionat, iar aceea este Cronica păsării-arc, scrisă de Haruki Murakami. Am înțeles că are și cărți mult mai bune, iar într-un viitor nu foarte îndepărtat, voi mai citi și altceva scris de acel autor. Revenind la cartea de față, vreau să spun că are toate șansele să fie un roman foarte bun, însă problema ar fi că el este neterminat (autorul se sinucide), iar cartea ar fi putut promite mult mai mult. Ideea cărții mi s-a părut foarte interesantă, deși am avut impresia că autorul tot evită să pătrundă în miezul problemei. (mai mult…)

« Older Entries