Autor: Cella Delavrancea
Naționalitate: română
An apariție: 1975
Nota mea: 5/5
Gen carte: roman de dragoste
Cella Delavrancea este fiica marelui scriitor Barbu Ștefănescu Delavrancea și autoarea cărților O vară ciudată, Dintr-un secol de viață, Mozaic în timp, Impresii. Călătorii. Portrete. Amintiri, Vraja, Amintiri despre Caragiale. A fost prietenă apropiată cu I. L. Caragiale și i-a cunoscut de aproape pe George Enescu, Nae Ionescu și Constantin Brâncuși. A trăit să își sărbătorească centenarul (murind la 104 ani) și a fost pe lângă scriitoare excepțională, și o pianistă extrem de talentată.
O vară ciudată este primul roman pe care eu îl citesc de la Cella Delavrancea și vreau să vă spun că mi-a plăcut foarte mult. Chiar dacă inițial l-am ales la întâmplare dintr-o listă lungă de cărți ce aparțin autorilor români, am observat chiar de la începutul romanului că am făcut o alegere foarte bună. Îmi este foarte greu să fac această mică recenzie deoarece mi s-a părut o carte foarte complexă, cu personaje bine construite și care ar merita multe pagini, și nu doar câteva rânduri.
Iubirea ei pentru Pierre se alterase din cauza lipsei lui de voinţă. Nu-şi apărase dragostea. Nu cântărise cât de dinamică era, ce necesară i-ar fi fost. El avea talent la scris. Ea, imaginativă şi originală, i-ar fi fost de folos, ar fi colaborat cu el din umbră, ar fi stăvilit tendinţa lui spreo ironie sterilă care îl cobora în sarcasm.
Autor: Guillaume Musso
Naționalitate: franceză
Titlu original: 7 ans apres…
An apariție: 2012
Nota mea: 5/5
Înainte de toate, trebuie să vă spun că îmi doream de foarte, foarte mult timp să citesc o carte scrisă de acest autor francez și asta pentru că auzisem atât de multe despre acest autor, încât muream de ciudă că mereu am alte cărți de citit și la el nu mai ajung. Și iată că mi-am făcut timp și curaj și am început o carte superbă a sa, După șapte ani.
Cartea mi-a întrecut în totalitate așteptările și vreau să vă rezum în câteva cuvinte conținutul ei. Îi avem în prin plan pe doi foști soți, Sebastian și Nikki care sunt despărțiți de 7 ani și care își cresc separat cei doi gemeni. Nikki îl crește pe Jeremy și Sebastian pe Camille. Ce se întâmplă mai departe nu vreau să vă dezvălui prea mult ci vreau doar să vă spun că odată cu dispariția fiului lor, viața celor doi, dar și a copiilor lor, se va schimba în totalitate.
Terasa ieşea în afară deasupra grădinii hotelului.
Sprijinită de balustradă, Nikki încerca să-şi potolească îngrijorarea ascultând susurul liniştitor al fântânii arteziene din marmură veche. O oază vegetală, verde şi deasă, înconjura clădirea. În capătul grădinii, două şiruri de chiparoşi te duceau cu gândul la un peisaj toscan. Nişte lăstari de viţă sălbatică în culori autumnale se agăţau de-a lungul peretelui, disputându-şi spaţiul cu lianele de iasomie ale căror flori albe răspândeau un parfum puternic ce se simţea până în cameră.
Autor: Cella Serghi
Naționalitate: română
An apariție: 1970
Nota mea: 3/5
După experiența lecturii cărților Cartea Mironei, Iubiri paralele și Pânza de păianjen, iată-mă ajunsă și în momentul în care trebuie să vă vorbesc despre o altă carte a Cellei Serghi pe care eu am citit-o. Am comandat această carte online, alături de alte romane pe care voiam să le am de ceva timp.
Celelalte trei romane ale Cellei mi-au plăcut foarte mult și am rămas plăcut impresionată de stilul accesibil al scriitoarei române, însă atunci când am început să citesc Gențiane, ceva parcă lipsea. Iar acest sentiment l-am avut pe parcursul întregului roman. Povestea Radei, personajul feminin principal al cărții este una interesantă, însă eu am simțit că se pune accentul mult prea mult pe experiențele de viață ale tinerei venite de la țară care luptă pentru o viață mai bună.
Autor: Cella Serghi
Naționalitate: română
An apariție: 1991
Nota mea: 4/5
Alte cărți de aceeași autoare: Panza de paianjen, Cartea Mironei
De Cella Serghi am mai citit Cartea Mironei și Pânza de păianjen, două romane deosebit de frumoase care mi-au rămas întipărite în minte și suflet pentru totdeauna. Mi-a plăcut foarte mult această carte și cred că dacă ar fi să menționez câteva motive pentru care m-a impresionat, cred că nu mi-ar ajunge o zi întreagă. Mai întâi, personajele frumos și abil construite care îți lasă impresia că sunt cât se poate de reale. Nu am putut să nu remarc ca scriitoarea le atribuie cu o subtilă ironie, însușiri de multe ori amuzante.
Disperată, Clemansa dă să puie ceaşca pe pianină, dar, ezitând, de teamă că ar putea s-o păteze, s-o strice, observă că, în stratul de praf, e desenată o mână cu un deget care indică un drum, ca la dentist. O ia într-acolo şi, când ajunge la divan, după ce se împiedică de un covor şi mai varsă un pic de lapte, descoperă samovarul în dosul unei măsuţe turceşti.
Personaje avare, femei în vârstă (Artemiza și Clemansa) care parcă nu se pot resemna cu gândul că viața lor a trecut, un tânăr (Victor) care oscilează între sentimente pentru Voica și pentru Nicoleta. Eu cred că de fapt Victor a iubit-o mereu pe Voica și nu am putut nicio clipă să înțeleg de ce aceste personaje și-au tratat trăirile cu atâta imaturitate și superficialitate. O altă iubire care merge în paralel cu cea dintre Victor și Voica este cea dintre sora geamănă a Voicăi, Geta și Horia, un tânăr cu o personalitate la fel de controversată ca de altfel a multor personaje din roman. (mai mult…)
Autor: Cella Serghi
Naționalitate: română
An apariție: 1965
Nota mea: 4/5
Alte cărți: Pânza de păianjen
Deși nu se compară cu un alt roman al scriitoarei, Pânza de păianjen, Cartea Mironei este totuși o carte excepțională care mi-a plăcut foarte mult. Personajul principal, Mirona, este o tânără plină de energie care își povestește viața pe măsură ce citim romanul. Aflăm despre fascinația fetei pentru bunica sa, Fana, despre mama, mătușile ei un pic ciudate. Aflăm amănunte despre viața sa, despre visele și dorințele sale. Cartea Mironei este, după părerea mea, o carte a trăirilor, a amintirilor și a speranței.
În ce mă priveşte, când apune soarele mă gândesc: A mai trecut o zi. Încă o zi în care n-am făcut nimic. Iar când răsare soarele, nu ştiu încotro să apuc, pe ce drum trebuie să merg, unde vreau să ajung. Eram sigură că fericirea există undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Că într-o zi voi pune mâna pe ea, aşa cum pui mâna pe o ceaşcă sau pe scoarţa unui copac. Că dragostea este supremul miracol…
Mi-au plăcut descrierile ample, atât ale personajelor, cât și ale locurilor sau interioarelor caselor. Mi-a plăcut atmosfera cărții și felul în care autoarea scrie. Și ca să vă stârnesc curiozitatea de a citi cartea, v-aș întreba ce o face atât de specială pe Mirona? Eu zic că este energia care țâșneste din felul ei de a fi, impetuozitatea cu care trăiește fiecare clipă.În ceea ce privește literatura română, este una dintre autoarele mele preferate de la capitolul femei care au scris. Și asta numesc eu literatură adevărată: o literatură care place, care te face să visezi și te sensibilizează în acelasi timp. Vă recomand această carte și vă aștept cu impresii!
Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă, o lacrimă, o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun…
Vă recomand să citiți și recenziile cărților: