Coșmar – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

18010287_1554022274617484_4985494595614078936_n

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2004 (Editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, roman polițist, mister

Număr pagini: 225

Nota mea: 5/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

Puteți găsi cartea AICI ( în limita stocului disponibil + reducere)

PREZENTARE

O femeie, o fotografie, un anticariat. O imagine declanșează o poveste din alte vremuri.
Cine e personajul din portretul descoperit în magazinul de cărți vechi? O epocă apusă reînvie în romanul de atmosferă al Rodicăi Ojog-Brașoveanu.
La zeci de ani după întâmplări, în România postcomunistă, o femeie vrea să dezlege misterul în care e învăluită străina din fotografie.

PĂREREA MEA

Nu cred că mai este nevoie să vă spun că Rodica Ojog-Brașoveanu este una dintre autoarele mele preferate din România, pe care din păcate nu am descoperit-o decât acum câțiva ani. Scrie romane polițiste, pline de mister și dacă voi avea ocazia, îmi doresc să citesc tot ce a scris. Aici găsiți lista cu toate recenziile făcute de mine la cărțile sale.

Ca totdeauna visez mult, aş zice potpuriu de vise, şi color. Laura — Ea — se iveşte la urmă. Poartă aceeaşi rochie de bal din fotografie, doar că e roşie. Un roşu aprins. Poate că aşa era şi în realitate. Are o expresie impenetrabilă, ochii mă privesc cu răceală. O întreb stupid, ca pe o străină, folosind formula de reverenţă: “Ce mai faceţi?” Privirea ei lungă, direcţionată, mă paralizează. Inima îmi bate isteric şi simt că nu mai pot îndura. Brusc, fără un cuvânt, se răsuceşte uşoară şi pleacă. Uşa, trântită cu putere, mă trezeşte.

Am primit această carte pentru recenzie de la prietenii de la librăria online Târgul Cărții.ro, cărora vreau să le mulțumesc din suflet pentru minunatele cărți pe care mi le-au trimis în ultima perioadă. Pe site-ul lor găsiți cărți de anticariat sau chiar noi la prețuri mici și foarte mici, ceea ce e extraordinar. Acest roman despre care vreau să vă povestesc în continuare l-am primit în folie și era nou-nouț.

A fost înmormântat a doua zi, spre prânz. O zi de primăvară radioasă. De felul meu nu sunt o campestră, dar atunci, acolo, natura m-a impresioat. Cred că cimitirele sunt azi singurele oaze unde natura, nemutilată de simbolurile ei urbane, mai cu seamă acustice, se mai manifestă în toată magnificienţa ei. Mă tulburau îndeosebi cireşii japonezi, paletă explozivă în arpegii de roz, obsesiv-prezenţi în toate romanele lui M. Râdea adesea, parcă vinovat, ca de o slăbiciune, ca de un viciu ascuns: “Teodoreanu exultă cu zarzării înfloriţi, eu plâng cu cireşii japonezi”.

(mai mult…)