Autor: Andrew Nicoll
Naționalitate: britanică
An apariție: 2013 (la Editura All)
Gen carte: roman, ficțiune, umor
Număr pagini: 335
Nota mea: 4/5
Primită de la: Editura All
Puteți găsi cartea AICI (dacă vă grăbiți puteți primi o reducere, în limita stocului disponibil)
PREZENTARE
O poveste fermecată pentru oamenii mari
Descoperiți strălucita, comica și sălbatica poveste a unui acrobat din Hamburg care a decis de pe o zi pe alta că vrea să devină regele Albaniei și a reușit.
La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Otto Witte, fost acrobat de circ, stă ascuns în rulota lui, sub o ploaie de obuze, aşteptându-şi sfârşitul. Dar, cum nu vrea să moară fără a lăsa o mărturie, se hotărăşte să aştearnă în scris povestea vieţii sale. Cu mulţi ani în urmă, Otto a aflat dintr-un ziar că Albania îşi caută rege. După cum se arăta acolo, acrobatul neamţ şi favoritul la tron semănau ca două picături de apă. Bazându-se pe complicitatea colegilor de la circ, pe puterea de transformare a costumelor și pe impresia puternică pe care o poate lăsa cămila din dotare. Otto pornește spre Albania, pentru a-și prelua tronul. Să nu uităm: mustățile sale redutabile au contribuit decisiv la aspectul regal.
PĂREREA MEA
Am primit un exemplar din acest roman pentru recenzie de la Editura All și am ales această carte pentru titlul extrem de interesant, dar și pentru copertă. Poate alegerea mea sună puțin superficială, dar am mai auzit undeva pe internet despre acest roman și am fost foarte curioasă să îl citesc ca să văd și eu despre ce e vorba. Titlul îmi suna puțin a testament, dar imediat vă spun, în linii mari, despre ce e vorba. De Andrew Nicoll nu mai citisem nimic, însă auzisem că este un povestitor talentat care a scris 4 cărți minunate, printre care și acest roman pe care eu l-am citit și despre care o să vă spun în continuare.
Nu poți să bați pe spate un rege. Nici mâna nu poți să i-o strângi decât dacă ți-o cere el.
Stilul cărții este accesibil, eu am citit cartea în câteva zile și de vină a fost programul foarte încărcat care parcă nu mai vrea să mă las să mă bucur de lectură așa cum îmi doresc. Tema cărții este în linii mari umoristică, deoarece mi s-a părut interesant “să parcurg” alături de Otto și prietenii săi drumul sinuos și foarte bizar de la meseria de circar la cea de conducător al unei țări. Titlul însă este foarte înșelător, deoarece are anumite părți scrise la persoana I, în care Otto scrie un fel de memorii, având în jurul lui iminența morții specifică războiului. Acele momente în care Otto i se confesează cititorului mi s-au părut cele mai haioase, iar limbajul său oscilează între serios și jucăuș.
Punem mâna pe o fărâmă de ceva bun și ne agățăm de ea, adunăm întruna, o punem la păstrare pentru bătrânețe și apoi, dintr-odată, suntem prea bătrâni ca să mai putem să ne bucurăm de ea, pe urmă murim și pune vreun nenorocit mâna pe tot.
Personajele cărții sunt numeroase, iar în prim-plan îl avem pe Otto White, Sarah, Profesor, Max și celelalte personaje mai puțin aflate în centrul atenției. Povestea de dragoste dintre Otto și Sarah mi s-a părut bizară, deoarece el, deși o iubește, nu își refuză anumite plăceri legate de femei. Acest lucru m-a făcut să îl antipatizez puțin pe Otto, dar bineînțeles că i-am admirat simțul umorului sau rapiditatea cu care se descurcă în orice situație. Este un personaj oarecum ciudat și vă dați seama că este deosebit, mai ales că autorul îl înzestrează cu niște mustăți lungi care bagă femeile în boală.