Autor: Camille Laurens
Naționalitate: franceză
Titlu original: Celle que vous croyez
An apariție: 2016 (în 2017 la Editura Nemira)
Gen carte: roman, ficțiune, thriller psihologic
Serie: nu
Număr pagini: 200
Nota mea: 4/5
Puteți găsi cartea AICI sau AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )
Primită de la: Editura Nemira
PREZENTARE
Vă numiți Claire, sunteți profesoară, aveți patruzeci și opt de ani și ați divorțat de curând. Pentru a vă urmări iubitul, pe Jo, vă creați un profil fals pe Facebook și deveniți o brunetă singură, de douăzeci și patru de ani. Numai că nu sunteți dumneavoastră în fotografia acestei fete frumoase, dublul fictiv de care se îndrăgostește Christophe – KissChris.
Amețitor joc de oglinzi între real și virtual, Femeia inventată povestește legăturile primejdioase ale unei femei care nu vrea să renunțe la dorință.
„Un uimitor rechizitoriu al felului diferit în care sunt tratați femeile și bărbații atunci când îmbătrânesc.” – Libération
„Thriller psihologic scris cu mână de maestru, romanul cuprinde o reflecție asupra relațiilor pe care le stabilim în lumea de azi prin intermediul unui ecran.” – Paris Match
PĂREREA MEA
Am primit un exemplar din romanul Femeia inventată pentru recenzie de la Editura Nemira care, nu mai e nevoie să o zic, este una dintre editurile mele preferate. Cartea a apărut în 2017 și face parte din colecția Babel, colecție din care eu dețin mai multe cărți. Aveam oarecum așteptări mari de la carte, dar după ce am citit primele pagini am simțit că s-ar putea să nu fie o carte chiar pe placul meu. Dacă ați ști însă cât de mult am putut să greșesc în privința asta! Orice carte citită ar trebui să fie o lecție pe care noi, cititorii, o învățăm și cred, după atâția ani în care am citit sute de cărți, că orice carte are măcar o parte bună. Este imposibil să citim o carte care să nu ne transmită nimic. Aceste roman nu mi s-a părut o capodoperă, dar este o carte cu un subiect cel puțin interesant.
Numai că nu era un simplu rol, ci ființa mea, care se modela puțin câte puțin, care se recompunea prin iubire – da, cred că acesta este cuvântul, iubire, nu-nseamnă asta să te alienezi prin celălalt, să cazi în celălalt, să nu-ți mai aparții?
Stilul cărții este accesibil, iar asta înseamnă că cele 200 de pagini se citesc foarte repede. Începutul cărții m-a băgat puțin în ceață, pentru că există anumite amănunte care mai mult te derutează. Mai apoi afli mai multe și te lămurești treptat. În linii mari, cartea este despre o femeie pe nume Claire care decide să își facă un cont fals de facebook ca să afle ce face iubitul ei, dar ajunge să comunice cu prietenul acestuia, pe nume Chriss. Până acum nu este poate nimic spectaculos, dar pe măsură ce lecturăm cartea, descoperim mai multe puncte de vedere, inclusiv ale psihologului cu care a purtat nenumărate discuții, dar și ale altor personaje. Cert este că la finalul cărții mi-am pus evidenta întrebare: “Până la urmă care e adevărul? Cine era Claire cu adevărat??” Tema cărții este în mare parte psihologică și urmărește viața acestei femei, Claire, care își crează o identitate falsă, fapt arătat și de titlul neobișnuit. (mai mult…)