Citesc acum o carte scrisă de George Orwell care se numește Zile birmaneze, o carte primită de la Târgul Cărții.ro pentru recenzie. Am ajuns la pagina 95 și vreau să vă zic că după un început mai anevoios am reușit să mă conectez cu acțiunea cărții și să mă captiveze. Sper să fie așa până la final. După ce termin cartea, revin cu o recenzie. Până atunci vă las câteva fragmente din carte:
După o zi cu adevărat trândavă, în întunericul nopții, plictiseala atinge o asemenea profunzime încât devine frenetică, sinucigașă. Munca, rugăciunea, cărțile, băutura, conversația – sunt cu toate neputincioase împotriva ei; numai sudoarea o poate scoate prin porii pielii.
O va cere de soție? Întârzia atâta! Era vag conștientă că Flory spunea ceva despre singurătate. A, desigur! Îi vorbea despre singurătatea căreia va trebui să-i facă față în junglă, după ce se vor căsători.
Era tânăr și femei din toate categoriile i se aruncau de gât; din când în când, abdica și el. Dar aceste căderi îl dezgustau curând și, când gluma se îngroșa, era atât de dur încât scăpa fără nici o greutate.
Bun găsit! Astăzi doresc să vă prezint câteva fragmente dintr-o carte ce aparține unei autoare noi pentru mine, o carte pe care doresc sã o citesc cât mai curând. Cartea se numeste Jurnalul primei mele morti si este scrisa de Ioana Duda. Spuneți-mi în comentarii dacă v-a plăcut cartea şi ce impresie v-a lăsat. Pe mine m-a intrigat de la început titlul neobişnuit şi abia aştept să descopăr despre ce este vorba.
Am luptat. Ştii bine că am luptat. Mereu. Am avut visuri şi am luptat pentru ele. Mi s-au îndeplinit toate. Şi pentru cel mai important, pentru El, nu am putut lupta până la capăt. Am ales din nou suferința. Sunt bolnavă. Şi nu ştiu să mă tratez. Şi totul e inutil. Şi am obosit.
Mergea sigur de el, cu capul sus, pieptul înainte şi privirea uşor pierdută. Eu am ştiut mereu unde îi e privirea: acasă, în țara aia a lui, îndepărtată şi caldă. Am ştiut de când l-am văzut prima oară că e crescut pe malul mării.
Iartă-te că nu îl poţi ierta şi apoi vei putea să îl iubeşti din nou, liniştită. Nu vei mai reproşa nimic nici lui, nici ție. Vei vedea totul clar. Vei vedea că ai făcut avortul pentru că ai simțit că niciunul dintre voi nu era pregătit pentru asta. Orice ar fi spus el. Tu măcar ți-ai asumat asta.
Orice om are dreptul de a ajunge să se iubească. Să se privească în oglindă şi să fie mândru de ceea ce a făcut. Pentru că, până nu se va iubi, îşi va face rău. Iar celălalt va suferi, văzându-l cum face asta.
E ca atunci când simți că o relație nu mai merge, că o duci greu în spate sau o târăşti după tine. Ştii că a venit momentul să pui punct. Aşa-i şi cu viața.