Autor: Iris Murdoch
Naționalitate: irlandeză
Titlu original: The Bell
An apariție: 1958
Nota mea: 3/5
Nu știu de ce, dar trăiesc cu impresia că nu rezonez deloc cu cărțile scrise de Iris Murdoch. Tot de aceeași scriitoare am citit și Castelul de nisip și, sincer, nici una, nici alta nu m-au impresionat într-un mod deosebit. Oricât aș încerca să găsesc ceva pozitiv care m-a impresionat, nu găsesc. Am ales să citesc această carte după titlu, gândindu-mă că trebuie să fie ceva interesant. Am citit chiar pe internet o scurtă descriere în care se spunea despre legenda clopotului de la mănăstire.
Am zis că trebuie să o citesc, chiar dacă presimțeam că Iris Murdoch nu mă va impresiona nici de data asta. Și așa a fost. Cu greu am rezistat să nu o abandonez și nu am făcut asta doar pentru că vroiam să văd dacă totuși voi găsi ceva care mă va atrage. Nu a fost să fie, poate. Personajele nu sunt atât de interesante, iar ideea homosexualității din carte mi-a displăcut total.
Nu-şi regreta hotărârea de a nu se întoarce la Paul. Sprijinul lui Michael era pentru ea o mare uşurare, de parcă i se luase o povară de pe umeri. îi scrisese lui Paul scrisori lungi, în care-i dădea explicaţii. Paul răspunsese cu predici, telegrame ultimative şi telefoane care se terminau brusc când unul dintre ei trântea telefonul. Probabil din cauza prezenţei lui Michael, Paul o scutise de apariţia sa la faţa locului. îi comunică însă teoria lui mai limpede ca oricând. Nu existau decât două căi. Era genul de femeie făcută să penduleze între incertitudine şi supunere. De incertitudinea ei Paul era sătul. Venise vremea ca ea să se supună. De fapt şi ea îşi dorea acest lucru şi numai în acest fel îşi va găsi adevărata fericire. Independenţa era doar o himeră. Nu va face decât să se încurce într-o altă relaţie.
Dora Greenfield este genul de femeie care pângărește cu prezența ei mănăstirea și cred că Murdoch a pus-o intenționat acolo. Relația dintre stricăciunea umană, păcatele umane și puritatea locului sfânt este evidentă. Însă nu am prea înțeles prezența clopotului în roman, cred că se putea scrie ceva mult mai atractiv. (mai mult…)
Autor: Iris Murdoch
Nationalitate: irlandeză
Titlu original: The Sandcastle
An apariție: 1957
Nota mea: 2/5
Alte cărți: Clopotul
Prima carte a lui Iris Murdoch citită de mine și care nu a reușit să mă prindă deloc. Nu spun că nu merită citită, vă spun doar că acțiunea cărții nu te face să nu o mai lași din mână, așa cum reușesc să facă alte cărți. Bill și Nan Mor sunt doi oameni căsătoriți care, mie cel puțin, mi-au indus ideea unei căsătorii exact cum NU ar trebui să fie.
Discuții anoste, încruntări din sprâncene, probleme legate de cei doi copii adolescenți și o veșnică fugă după libertate. Cel puțin în cazul lui Mor. Că este Bill Mor fascinat de puștoaica Rain Carter, m-am obișnuit cu ideea, dar ce nu mi s-a părut foarte atractiv pentru un cititor care chiar vrea să fie prins în atmosfera textului este această legătură a lor, care la final rămâne în coadă de pește.
Putem să învăţăm să iubim, doar iubind.
Prea multe pagini în care Mor visează la Rain și prea multe cuvinte transpuse acolo de autoare care nu spun de fapt nimic. Mă așteptam să găsesc un mesaj interesant în text, dar nu, nu l-am găsit.
Și nici când am terminat cartea de citit (de altfel, cu multă greutate) nu am scăpat de senzația de banalitate și roman de duzină.
Castelul de nisip din titlu, cred eu, se referă la iluzii umane, la ideea că viața și întâmplările sale se dovedesc de multe ori simple iluzii. Chiar și iubirea poate fi o iluzie, cum este cazul lui Bill Mor.
Binele e o revărsare.
Cu toate acestea, vă recomand să citiți cartea. De ce? Pentru că gusturile noastre diferă întotdeauna și mai este și faptul că gusturile nu se discută. Mi s-a întâmplat de multe ori să îmi placă foarte mult cărți criticate de multă lume, dar și invers, să nu mă atragă cărțile supralăudate.
Vă aștept cu o părere despre această carte!