Teodosie cel Mic – Răzvan Rădulescu (recenzie)

teodosie-cel-mic-de-razvan-radulescu-2006-p30758-0

Autor: Răzvan Rădulescu

Naționalitate: română

An apariție: 1996

Număr pagini: 440

Nota mea: 4/5

Tip carte: fantasy

Răzvan Rădulescu este absolvent al Facultății de Litere, și al secției de Regie de operă a Academiei de Muzică. A fost membru al cenaclului Universitas, condus de Mircea Martin. În perioada 1991-1994, a fost lider de opinie al cenaclului Central și apoi al cenaclului Litere condus de poetul și prozatorul Mircea Cărtărescu.

Am citit prima dată acest roman în 2008, în primul an de Litere pentru un un curs de literatură comparată. Țin minte că îmi plăcuse, mă fascinase destul de mult, dar până de curând am avut impresia că i-aș putea găsi acestui roman și câteva minusuri. Și cred că acum, la cea de a doua lectură a acestei cărți, am clarificat câteva îndoieli pe care le aveam. Nu doresc să fac o recenzie negativă, ci mai degrabă să spun sincer ce cred eu despre acest roman fantasy. Romane fantasy nu prea am citit până acum și nu pot spune că sunt specialistă în acest domeniu, dar după umila mea părere, acest roman putea fi construit un pic mai bine.

Stilul cărții mi s-a părut puțin greu și spun asta pentru că mi-a fost greu la un moment dat să urmăresc dialogul fără noimă al unor personaje. Dacă la prima lectură aveam impresia că acest roman este unul extrem de bun, acum cred că este bun, dar cu mici excepții.

Tema cărții este una fantastică, urmărindu-se destinul interesant al lui Teodosie cel Mic, moștenitorul la tron. Este îngrijit de Pisicâinele Gravril, un fel de hibrid pisică-câine-om, care o face pe dădaca și nu ezită să îl tragă de mânecă pe acest copil inocent și naiv. Multe dintre personaje sunt neobișnuite și țin de sfera fantasticului, iar tot ce fac acestea ține de aceeași sferă. Spre exemplu, bufnița Kaliopi (înzestrată cu calități omenești) deține o căpșunărie în care experimentează tot ce ține de căpșuni. Pe de altă parte, minotaurul Samoil deține o ciupercărie, loc în care există tot felul de ciuperci ciudate. Fantoma Otilia nu este de fapt o fantomă, ci o creatură destul de extravagantă pentru un spirit. Se va isca la un moment dat în carte un conflict aparte care va schimba viața multor personaje. (mai mult…)