Copii grozavi: zece calități esențiale pentru o viață fericită – Stanley I. Greenspan (recenzie)

Autor: Stanley I. Greenspan

Naționalitate: americană

An apariție: 2007(în 2014 la Editura Herald)

Număr pagini: 123

Gen carte: parentaj, parenting, psihologie, dezvoltare personala

Nota mea: 5/5

Puteți găsi cartea AICI

Primită de la: Editura Herald

PREZENTARE

Toți părinții au pentru copiii lor câteva aspirații universale. Ei vor ca aceștia să aibă o viață socială împlinită și să își urmeze propriile visuri. Dar în toate acestea, pierdem esențialul: copiii se nasc gata să învețe, însă numai în interacțiunea directă de zi de zi cu cei dragi și, ulterior, în grupurile sociale reușesc să își dezvolte personalitatea și calitățile. Având în spate 30 de ani de cercetare și practică clinică, Dr. Stanley Greenspan redefinește calitățile unui copil sănătos din punct de vedere emoțional și intelectual și afirma: fiecare părinte are capacitatea și mijloacele de a crește „copii grozavi”.

PĂREREA MEA

Cartea a apărut la Editura Herald în 2014, este o carte de parentaj, dedicată copiilor, care oferă informații esențiale despre calități necesare pentru o viață împlinită. Este alcătuită din prefață, introducere, 10 capitole, o bibliografie vastă, date despre autor și un index. Cele 10 capitole poartă titluri sugestive, cum  ar fi angajamentul, empatia, comunicarea, registrul emoțional, creativitatea, etc.

Trăsăturile specifice ale copiilor grozavi, așa cum sunt identificate aici, reprezintă aptitudinile de care este nevoie pentru a îndeplini fiecare dintre aceste scopuri. Este o călătorie lungă de la puiul de om, la copilul mic care învață să facă primii pași și la cel care urmează primii ani de școală, iar mai apoi la perioada adolescenței și până la momentul de vârf al dezvoltării, maturitatea.

Autorul a fost profesor de clinică psihiatrică și pediatrică, dar și o emblemă în domeniul clinic al dezvoltării nou-născutului și copilului de vârstă fragedă. Nu sunt încă părinte, dar sunt pasionată de domeniul psihologiei și de dezvoltarea personală. Sunt profesor de 5 ani și am lucrat cu tot felul de copii, iar de multe ori mi-am pus întrebarea: care sunt calitățile unui copil grozav și cum ar putea acesta să aibă o viață cât mai fericită? Din această carte am aflat multe răspunsuri legate de întrebările mele, dar și multe alte subiecte foarte interesante.

Copiii grozavi au determinare. Ei își fac planuri; ei nu se abat de la ceea ce și-au propus; ei termină ce au început.

Potrivit acestei cărți, comunicarea părinte-copil este foarte importantă, iar exemplele oferite prezintă situații concrete de viață. Dacă citiți acest volum veți afla cum:

  • se încurajează empatia
  • se crește un copil empatic
  • se încurajează disciplina interioară
  • se încurajează imaginația și inventivitatea
  • se poate dezvolta logica și gândirea reflexivă

Această carte vorbește mult despre cuvântul CURAJ, un termen după care ar trebui noi să ne ghidăm mereu și să îl utilizăm atunci când vine vorba de copii. Recomand cartea părinților, profesorilor sau celor interesați de domeniu. Eu am descoperit o carte foarte vastă și o adevărată comoară pe care îmi doresc să o păstrez în biblioteca mea. Mulțumesc editurii Herald pentru exemplarul minunat!

Mama – Pearl S. Buck (recenzie)

 

Autor: Pearl S. Buck (Pearl Sydenstricker Buck)

Naționalitate: americană

Titlu original: The Mother

An apariție: 1933

Număr pagini: 304 pagini

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Mama este povestea unei femei aparent neînsemnate, dintr-o lume îndepărtată şi îngropată în istorie. Romanul zugrăveşte într-un limbaj viu portretul unei femei sărace dintr-o regiune rurală a Chinei. Mama cea anonimă, asemenea celorlalte personaje feminine din carte, este o reprezentare a milioanelor de femei „fără chip” din spaţiul rural. Pe măsură ce tradiţiile străvechi, pe care ea însăşi le urmează cu sfinţenie, încep să se lovească de idealurile epocii comuniste, eroina se vede silită să-şi găsească echilibrul în faţă noului rol pe care ţărănimea chineză trebuie să-l joace.

PĂREREA MEA

Pearl S. Buck  a fost o scriitoare americană de ficțiune istorică, a primit Premiul Nobil în 1938 și este autoarea romanelor Mama, Înger luptător, Ogorul, Good Earth, Pavilionul femeilor, Vânt de răsărit, vânt de apus. Romanul Mama este fără discuție una dintre cele mai bune cărți citite în 2015 și cred că una dintre cele mai tulburătoare cărți citite vreodată. Cartea spune povestea unei femei sărace din China care înfruntă treptat neajunsurile vieții și este o eroină pentru timpurile dominate de comunism.

Ceea ce mi s-a părut foarte interesant este faptul că personajele cărții nu au nume, sunt păstrate de scriitoare anonime și sunt acele personaje fără chip și identitate care nu au rolul să impresioneze prin nume și identitate, ci prin povestea vieții lor. Am ales să citesc această carte pentru că auzisem multe păreri bune despre ea și luându-mă după titlu, mi-am amintit de o altă carte care se numește tot Mama, dar pe care încă nu am citit-o. (scrisă de Maxim Gorki).

Titlul pare să dea din start de înțeles că în centrul acțiunii se află Mama (scrisă în roman cu majusculă), ființa care se sacrifică pentru binele familiei, își iubește copiii, îndură foarte multe, dar nu uită niciodată că ea este mama, omul de care depind ceilalți membrii ai familiei. Mama muncește la câmp ca un bărbat, suferă pentru soacra bolnavă, pentru fiica care are un destin nefericit, pentru fiul mai mare  care seamănă intrigă, dar și pentru fiul mai mică care va fi toată viața o bucată importantă din sufletul său. Relația cu Tatăl, capul familiei, este una ciudată, dovadă stând nenumăratele controverse din sânul familiei și decizia majoră care va influența viețile celorlalți.

Personajele sunt construite extrem de bine, sunt unice în structura lor și atunci când începi să le afli povestea, îți apare un nod în gât de care nu mai scapi mult timp. Este  o carte tristă, tulburătoare, dar extrem de frumoasă și interesantă. Cele aproape 300 de pagini le-am parcurs în două zile, deoarece eram extrem de curioasă să văd finalul. Deși în același timp parcă vroiam să îl mai amân.

Finalul cărții este foarte palpitant, deja acțiunea de la început este tot mai alertă, destinele personajelor s-au schimbat foarte mult, anii au trecut și tot ce se va întâmpla în final va fi cât se poate de tulburător. Realismul poveștii gândite de Pearl S. Buck este extrem de bine conturat și deși este o carte care te întristează, promite o realitate care li s-a întâmplat multora dintre chinezii ce au trăit în timpul comunismului. Nu cred că pot găsi niciun minus acestei cărți, cum v-am spus deja, este o carte extrem de bună, poate una dintre cele mai bune cărți în 2015. Nu pot decât să o recomand și să aștept cu nerăbdare să citesc și alte cărți de aceeași autoare. Merită! Aș vrea să îmi spuneți dacă ați citit această carte, dacă v-a plăcut, dacă nu.

CITATE

Era încredinţată că el era mort şi, spunându-şi lucrul acesta de multe ori, convingerea i se strecură în inimă şi ea îl credea mort, dar nu-i mai trebuia decât un semn din afară care să-l convingă pe flăcău şi pe ceilalţi din cătun.

Însă mama îşi făcea nestrămutată treaba, cu chipul calm şi tihnit. Da, era atât de tăcută de parcă nici nu auzea forfota copiilor, a băiatului şi a fetiţei de colea, şi parcă nu auzea nici vocea bătrână şi interminabilă. Se gândea că, într-adevăr, stătuse puţin mai târziu în seara aceasta. Aveau o învoială care trebuia făcută la câmp în primăvară şi stătuse să culeagă ultimul rând de fasole.

Cum să facem față vieții?

woman_in_forest-300x199

Scriu acest mic articol intr-un moment al vietii mele in care ma simt daramata, ma simt infimă în fața lumii din jurul meu, în fața zilelor ce vin. Dacă mă întreabă cineva ce am, pot doar să spun că nu știu. Și de ce nu știu?Pentru că nu știu și atât.
Și acum vin și îmi pun întrebarea: cum să facem să rezistăm în fața presiunilor zilnice, cum facem să ne păstrăm mereu cu zâmbetul pe buze? Prin exercițiu. Putem încerca să ne schimbăm modul de gândire, putem încerca să ne automotivăm. Fericirea noastră nu se află în ceilalți, ci în noi.
Am momente în care, ca orice om, nu mă mai recunosc. Am momente în care simt că îmi vine să urlu. Și am momente în care cei dragi mă ajută să revin cu picioarele pe pământ. Și tare bucuroasă sunt când îmi dau seama că astfel de momente vin și trec. Tristețea nu durează la nesfârșit, și nici durerea. Depinde doar cum privim noi viața și lucrurile din viața noastră. Așadar, trebuie să le fim recunoscători celor apropiați că ne sunt aproape când avem nevoie, când ne ridică din morcilă când nu vrem să vedem că în afara ei este o câmpie cu flori. Sau nu. Ideea este să vrem să luptăm și să fim recunoscători vieții că ne dă o șansă să luptăm!

Cum să ai mai multă încredere în tine?

blogging-trust

De ce nu am incredere in mine ?

De ce nu ai incredere in TINE?

De multe ori, multe persoane si-au pus aceasta intrebare. Unora dintre noi le e teama sa-si exprime o idee intr-un colectiv, altora le este teama sa isi ceara drepturile la un loc de munca, etc.
Lipsa de incredere porneste dintr-un anturaj gresit ales, care poate  sa faca glume proaste pe seama ta si sa ia in ras tot ceea ce faci. Acei oameni, nu merita atentia ta!.

O alta sursa care iti reduce increderea in sine poate proveni insa din familie, la varste fragede si care poate sa persiste o viata intreaga. ATENTIE parinti! Incurajati-va copiii. Nu ii lăsati singuri la rude sau bunici si plecati in strainatate pentru a le oferi un trai financiar mai bun. Cel mai bun “trai” al unui copil este caldura parinteasca. In Romania, doar daca nu vrei sa muncesti, nu gasesti loc de munca. Parintii pot oferi cele mai bune sfaturi, pot insenina cea mai posomorata zi a copilului lor, si cel mai de pret, pot intari increderea copilului lor: “Stai linistit fiule/fiica mea, stiu ca esti puternic, stiu ca te poti descurca, stiu ca vei reusi. Tata/Mama este alaturi de tine si te vor sprijini si incuraja cat pot si cum pot ei mai bine.”.

Mereu sa ii bagati in seama de fiecare data cand copii vostri au facut ceva pe cont propiu. Cat de mic ar fi acel ceva, pentru ei inseamna enorm faptul ca au reusit sa isi surprinda in mod placut parintii (in ciuda faptului ca poate te-ai prefacut) . Asta le da incredere in ei si ii determina ca data viitoare sa incerce sa impresioneze prin ceva si mai bun.
Asemenea si cand vor fi mai mari si vor fi la scoala. O nota mica nu e sfasitul lumii si nici motiv de cearta si pedeapsa, e un lucru cat se poate de normal si i se poate intampla oricui. O solutie eficienta, cred eu, ar fi sa discuti cu el pe un ton cat mai bland si prieteneste, sa il incurajezi spunandu-i ca poate mai mult si daca se straduieste putin va reusi sa ia o nota mai mare, sa incerci sa il ajuti la inceput si sa faceti temele impreuna.

images

Daca iti certi si pedepsesti copilul fara a face nimic in afara de a-l trimite la invatat si sa ii “scoti ochii” precum ca altceva nu are de facut decat sa invete plus alte injurii … isi va pierde increderea in el, se va inchide, se va ascunde si va incepe sa minta. Nu suna prea bine, nu?
Si ca sa incheiem deocamdata capitolul familie… un singur lucru as mai spune … nu interziceti niciodata copiilor o anumita activitate care ii place sa o practice ci incurajati-l si sprijiniti-l (bineinteles activitati decente gen sport, arta, dans, etc).
Daca increderea in sine este “batuta in cuie” de la varste fragede, cu greu cineva poate sa o doboare. Nu uitati ca odata ce ati iesit pe usa casei parintesti, ati intrat intr’o jungla in care putini sunt cei care iti vor binele. Multi, vazandu-te om bun, priceput, inteligent decat ei, vor incerca sa te doboare, sa te marginalizeze, sa te elimine.

Nu uita! Pe aceasta planeta nu mai este nimeni ca tine! Nu uita ca esti special/speciala! Ceea ce stii si poti face TU, nu stiu si nu pot face mai multi decat iti poti inchipui.
Esti sanatos sau bolnav, nu uita ca esti special, iar locul tau in lumea asta nu il poate lua nimeni! Ai incredere in tine pentru ca si altiI, la randul lor, au incredere in TINE!

                                                                                                                           by STEFAN