Bărbații sunt niște porci – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

Autor:  Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate:  română

An apariție: 2006 (editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, povestiri, umor

Număr pagini: 313

Nota goodreads: 4.12

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Întâmplări inspirate din realitate ai căror protagonisti sunt oameni obișnuiți. Pagini pline de suspans, scrise într-un ritm alert, care culminează de multe ori cu un final neașteptat. Clipe de delectare purtând semnatura inegalabilei Rodica Ojog-Brașoveanu.

PĂREREA MEA

Am citit de la Rodica Ojog-Brașoveanu 15 volume și cred că acest volum de povestiri este cel cu numărul 16. Cărțile Agathei Christie mai reprezintă pentru mine o listă generoasă de cărți parcurse până acum, dar asta și pentru că cele două autoare sunt pentru mine exact ce am nevoie când vreau cărți palpitante sau nu am prea mult chef de citit. Așa că aleg ori ROB, ori Agatha Christie.

Bărbații sunt niște porci este o carte de povestiri, 17 la număr și majoritatea sunt destul de scurte. Pot fi citite și independent, nu neapărat în ordine, așa că puteți începe cu care vreți. Spre dezamăgirea mea însă, fiind mare fană ROB, nu toate povestirile mi-au plăcut. Iar astfel am scăzut o steluță din punctajul de pe goodreads, rămânând doar 4/5. Pentru mine nota 4/5 nu este ceva negativ, deoarece notez așa și cărțile care îmi plac foarte mult. Dar recunosc că acest volum de povestiri nu a fost pentru mine ceva wow.

Titlul volumului este dat tocmai de povestirea 15 din carte, iar temele abordate sunt destinul uman, comportamentul și tot ce ține de bărbați și femei în general. Titlul m-a indus oarecum în eroare deoarece autoarea nu ironizează doar partea bărbătească, ci prezintă într-o lumină umoristică și latura feminină, cu bune și cu rele. (mai mult…)

Grasă şi proastă – Rodica Ojog-Braşoveanu (recenzie)

Autor: Rodica Ojog-Braşoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2000

Gen carte: ficțiune, povestiri

Număr pagini:  279

Nota goodreads: 4.12

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Viaţa nu e doar în roz. E în toate culorile. Şi dragostea la fel. Nici nu-ţi trece prin cap ce ar face oamenii pentru ea. Cum s-ar schimba. Cum ar minţi…Întâmplări cu oameni obişnuiţi în situaţii inedite, plecând de la poveşti de dragoste (sau mai degrabă anti-poveşti de dragoste), şiretlicuri, mici înşelăciuni – prozele scurte din acest volum sunt tot atâtea clipe de delectare purtând semnătura inegalabilei Rodica Ojog-Braşoveanu.

PĂREREA MEA

Anul 2020, deşi a fost un an cu multe suişuri şi coborâşuri, a fost încheiat, în materie de lectură, cu o carte absolut delicioasă. Înainte de a vă vorbi despre această carte, trebuie să menţionez că nu sunt la prima lectură a cărţilor scrise de Rodica Ojog-Braşoveanu şi că am citit mare parte dintre cărţile sale. Am citit Violeta din safe, Coşmar, O bombă pentru Revelion, Nopţi albe pentru Minerva, Minerva se dezlănţuie, Vulturul dincolo de cornul lunii, Să nu ne uităm la ceas.

De obicei eu fug de povestiri şi prefer romanele. Un fir epic mai vast, o acţiune mai complexă. Dar cele 16 povestiri din carte au fost absolut captivante, aşa ca am încheiat anul într-o notă literară aparte. Grasă şi proastă este o carte de povestiri, 16 la număr, şi este o carte potrivită pentru relaxare, vacanţă sau dacă doriţi să citiţi o carte altfel. Se citeşte foarte repede, are 279 de pagini (depinde de ediţie) şi m-a captivat de la început foarte tare. Ca teme, avem societatea, lumea, cuplul, relaţiile interumane, prostia, eşecul, etc. În centrul acţiunii stă aproape tot timpul femeia, fiinţa sublimă (între ghilimele) care este suprinsă de autoare în toată splendoarea ei. Ce este femeia? În ochii Rodicăi Ojog-Braşoveanu, aceasta este fie o eroină, fie o fiinţă sortită eşecului în viaţă.

Grasă şi proastă – ironie şi amuzament

Titlul mi s-a părut dur, însă cred că este investit cu o ironie acidă la adresa femeilor cu multe defecte. Cum ar fi ca, tu ca femeie, să fii şi grasă, şi proastă? Ar înseamna să ai cele mai jalnice defecte. Cel puţin asta vrea să sublinieze autoarea. Pe lângă ironia fină care se desprinde din cuprinsul acestor scurte povestiri, există şi mult umor. Nu puţine au fost paginile la care am râs copios. Ca stil, cartea abundă în descrieri fascinante şi umoristice.

Personajele sunt delicioase, majoritatea sunt femei, însă să ştiţi că nici bărbatul nu a scăpat ochiului atent al autoarei. Este şi el criticat, bineînţeles, şi surprins în mediul lui domestic. Numele unora dintre personaje descriu esenţa societăţii în care trăim şi sunt personaje simple, modeste (unele), dar şi cu apucături ciudate (altele).Coca, Daniela, Maricica, Didina, Lilica, Tamara, Felicia, Amalia, Antoaneta, Ghiocel sunt doar câteva nume cu rezonanţă din această colecţie de povestiri. Deşi personajele sunt foarte diferite, au ceva în comun: imaginea şi personalitatea femeii, privită din mai multe perspective.

Unele dintre personaje suspină după prima iubire, altele au parte de un destin care se va schimba într-un mod neaşteptat. Altora norocul le va surâde când se aşteaptă mai puţin, altele impresionează prin viclenie şi ridicol. Alte femei, aflate la vârsta a doua sau a treia, te impresionează pur şi simplu prin ridicol şi maniere ciudate. Cupluri aflate la apusul vieţii care suspină melancolic după tinereţe şi vigoare. Secrete de familie, trădări, iubiri neaşteptate şi gesturi ieşite din comun. Ar fi extrem de multe de zis despre aceste povestiri, însă imposibil de descris într-o scurtă recenzie.

De ce să citiţi cărţile Rodicăi Ojog-Braşoveanu?

Pentru că prezintă, sub un strat gros de umor, defectele unei societăţi aşa cum este ea, fără menajamente. Pentru că eşti captivat, surprins, dar şi amuzat, în acelaşi timp.

De ce să citiţi Grasă şi proastă?

Pentru că este o colecţie de povestiri amuzante, pline de ironie şi umor, care chiar merită citită. Dacă sunteţi ca mine, genul de cititor care fuge de povestiri, nu vă speriaţi. Chiar sunt povestiri pe care nu le veţi putea lăsa din mână aşa uşor. Eu i-am oferit 5 steluţe din 5 pe goodreads. Recomand călduros cartea şi vă aştept cu impresii.

CITATE

Ulterior avea să i-o reproşeze amarnic lui Mirel, adică la ce o mai trambalase pe trenuri şi o chemase de caraghioasă tocmai de la Bârlad, dacă ştia care e poziţia maică-sii, înainte de a-i fi dat bună ziua?Aştia te vor slugă la ei, pe viaţă, să-i tragi pe ăilalţi după tine…Se gândesc la fete, nu la fericirea ta.

Dacă cineva i-ar fi spus că, în fond, e într-o ureche, o babă ciufută şi insuportabilă, acceptată pentru că este o bogată în cel mai strict sens al cuvântului, s-ar fi distrat straşnic, râzând în guşa epilată hebdomadar de cosmeticiană.

320 de pisici negre – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

descărcare

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 1979

Nota mea: 5/5

Alte cărți: Cianură pentru un surâs, Bună seara, Melania

Mă declar fana numărul 1 a cărților Rodicăi Ojog-Brașoveanu. Mă declar fana Melaniei Lupu, personaj construit cu foarte multă finețe, plină de viață și neprevăzut. Este continuarea romanului Bună seara, Melania, iar in acest roman protagonistul principal rămâne tot maiorul Cristescu, veșnic pus pe jar de apariția inocentei Melania pe care niciodată nu o găsești în două ipostaze identice. (mai mult…)

Cianură pentru un surâs – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

4-4073

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 1975

Nota mea: 5/5

Alte cărți de aceeași autoare: Bună seara, Melania și 320 de pisici negre

Am ales să vorbesc despre această carte deoarece este o carte extrem de interesantă, pe alocuri hazlie și se citește și foarte ușor. Rodica Ojog-Brașoveanu este renumită pentru cărțile sale polițiste în care Melania Lupu ori Minerva sunt femei ce trăiesc într-o atmosferă plină de mister. Despre ce este vorba în carte? Despre o serie de colocatari care găsesc două tablouri ascunse, iar mai apoi personajele dispar încetul cu încetul, murind într-un mod cu totul și cu totul surprinzător.

Mi-a plăcut în primul rând de Melania, bătrânica pe care toți o consideră senilă și puțin dilie; o femeie care alături de motanul ei, Mirciulică, alcătuiește un cuplu, între ghilimele spus, de invidiat. Eu cred că Mirciulică are farmecul lui aparte.Melania ar fi mult mai simplă și ar prezenta mai puțin interes.Așteptările mele în ceea ce privește acest roman superb nu au fost înselate, dimpotrivă..Cartea face parte dintr-un ciclu de romane ce o are în prim plan pe aceeași aparent senilă bătrânică, Melania Lupu. Am citit și următoarele două cărți ale seriei și pot să vă spun că sunt și acestea extrem de interesante.

De ce aș recomanda această carte? Pentru că este interesantă, captivantă, personajele cărții sunt construite într-un mod remarcabil. Te ține mereu în suspans și parcă ai vrea să nu mai ajungi la finalul cărții niciodată! Sunt sigură că cei care nu au citit romanul fac diferite interpretări în legătură cu semnificația titlului, iar tot ce pot să vă spun că cianura chiar apare undeva pe la final. Cum și în ce context, vă las pe voi să descoperiți și să îmi scrieți aici ce v-a plăcut referitor la această carte și ce alte cărți ale scriitoarei ați mai citit!

CITATE

Vîrsta ne schimbă atît de mult, uneori uiţi că ai fost copil, ai impresia că te-ai născut aşa, bătrîn, şi totuşi sînt unele fleacuri care-ţi rămîn adînc înrădăcinate. Clişee unde adultul dă mîna cu puştiul care trăgea la fit şi tocea peste vară la teorema lui Pitagora. De cînd mă ştiu, prima ninsoare m-a scos din minţi… Îmi venea să urlu de bucurie… Ca şi mirosul ăla special din martie. Un miros de verde, de pămînt…