Mâța Vinerii – Doina Ruști (recenzie)

Autor: Doina Ruști

Naționalitate: română

An apariție: 2017 ( la Editura Polirom)

Gen carte: roman, ficțiune istorică

Număr pagini: 256

Nota goodreads: 3.88

Nota mea : 4/5

Primită de laTârgul Cărții

PREZENTARE

Mîţa Vinerii spune istoria unui reţetar magic şi a unei familii de adepţi ai marelui Sator. Plasată în Bucureştiul fanariot şi în epoca luminilor, la fel ca Manuscrisul fanariot – ultimul bestseller semnat Doina Ruşti –, povestea trece pe nesimţite de la faptele reale din anul 1798 la misterele unui cult de magicieni, ale căror fabuloase reţete culinare, notate cu acribie în Cartea bucatelor rele, scot la lumină gusturile vieţii arhaice şi rafinamentul unei bucătării fermecate, din vremuri de mult uitate. Cărăbuşii prăjiţi, crumilla cum animis, plăcintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosus sînt numai cîteva dintre mixturile vrăjite ce condimentează peripeţiile Mîţei Vinerii.

PĂREREA MEA

Recunosc că în ultimul timp nu prea am mai citit autori români, dar sunt unii la care mă întorc mereu cu drag, cum ar fi Rodica Ojog-Brașoveanu, Zaharia Stancu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, etc. Dar în lista lor a fost inclusă acum câțiva ani și Doina Ruști, o scriitoare contemporană cu un stil care îmi place și mă intrigă. În afară de Mâța Vinerii, am mai citit o singură carte scrisă de ea, Fantoma din moară, o carte care mi-a plăcut foarte tare. Acum trebuie să recunosc că, deși cele două seamănă un pic la stil, Mâța Vinerii a fost mult mai complicată și dificil de citit. Mi-a plăcut, dar nu aș putea spune că a egalat Fantoma din moară.

Vi s-a întâmplat să simțiți să simțiți pe sub nas un vânticel rău? Un fior? O prezență care te înfioară? Ei bine, astfel de sufluri există, mai ales pe unde nu le oprește nimic.

(mai mult…)

Făpturi uluitoare – Tracy Chevalier (recenzie)

Autor: Tracy Chevalier

Naționalitate: americană

Titlu original:  Remarkable Creatures

An apariție: 2009 (2017 la Editura Polirom)

Gen carte: roman istoric, ficțiune

Număr pagini: 326

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Făpturi uluitoare, cel mai recent roman al lui Tracy Chevalier, scriitoarea cunoscută în întreaga lume datorită bestsellerului Fata cu cercel de perlă (Polirom, 2003), considerat de Publishers Weekly „un adevărat fenomen editorial”.
 
La începutul secolului al XIX‑lea, Mary Anning, eroina romanului Făpturi uluitoare (2009), desco­peră fosilele unor creaturi necunoscute pe o plajă din apropierea casei sale, pornind o dezbatere despre creaționism și începuturile omului care va zgudui comunitatea oame­nilor de știință ai vremii. Însă, în acest domeniu domi­nat strivitor de bărbați, Mary se va confrunta în curând cu prejudecățile sexiste din lumea academică, bârfa răutăcioasă a vecinilor și dure­rea dragostei interzise. Din fericire, Mary va câștiga o aliată neobișnuită în persoana lui Elizabeth Philpot, o fata bătrână inteligentă, dificilă și obse­dată de fosile. În ciuda dife­rențelor de vârsta și mediu, cele două femei descoperă că, în lupta lor pentru recu­noaștere, prietenia este arma cea mai redutabilă.
Făpturi uluitoare este povestea captivantă și profund revelatoare a două femei care își găsesc împlinirea în pasiunile comune și legăturile trainice ale prieteniei.” (Los Angeles Times)
 PĂREREA MEA

De Tracy Chevalier am mai citit până acum încă 3 romane care mi-au plăcut: Îngeri căzători, La marginea livezii și Fata cu cercel de perlă. Dintre cele trei romane amintite, nu știu dacă aș putea să spun care mi-a plăcut mai mult. Spre surpriza mea, după lectura celui de-al patrulea roman, Făpturi uluitoare, mi-am dat seama că am în față o altă carte minunată pe care o pot alătura cu succes alături de celelalte trei. Am primit cartea cadou de la soțul meu la începutul anului și a fost suficient să văd că e scrisă de Tracy Chevalier. De asemenea, mă așteaptă cumințel un alt roman de același autor pe care abia aștept să îl citesc: Albastru pur(mai mult…)

Aviatorul – Evgheni Vodolazkin (recenzie)

Autor: Evgheni Vodolazkin

Naționalitate: rusă

An apariție: 2016

Număr pagini: 363

Titlu original: Aviator

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Innokenti Platonov, protagonistul romanului, fără a fi în realitate aviator, săvârșește un zbor extrem între începutul și sfârșitul secolului XX, devenind obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr cu destinaţie specială. Născut în 1900, el este îngheţat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar în 1999, deja în altă lume, este dezgheţat. Trezit din somnul experimentului pe un pat de spital, memoria lui Innokenti pare a fi tabula rasa. În încercarea de a-și reconstitui istoria personală, el începe, la sfatul doctorului său, să noteze într-un jurnal frânturi haotice de amintiri: chipuri, imagini, întâmplări. Treptat, apar Petersburgul din primii ani ai secolului XX, copilăria, școala și întâia iubire, Revoluţia din 1917 și, în sfârșit, lagărul. Odată cu ieșirea din spital, pe Innokenti îl așteaptă o viaţă nouă, în care poate să iubească iar și să redescopere lumea. O lume unde el, așa cum o arată și propriul său nume, este un Candide — însă unul care se simte responsabil și pentru cele trăite, și pentru cele netrăite, tema vinovăţiei aducând în Aviatorul ecouri dostoievskiene.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți de la librăria online Târgul Cărții.ro și doresc să le mulțumesc că mi-au oferit ocazia să citesc acest roman despre care am auzit numai de bine. Eu Laur, celălalt roman al lui Vodolazghin, nu l-am citit încă, deși și despre acesta am auzit doar păreri pozitive. Revenind la Aviatorul, eram ferm convinsă că va fi un roman de nota 10 care mi se va întipări adânc în minte și suflet. Este un roman de 363 de pagini, ușor de citit și cu un stil fără pereche. Nu cred că am mai citit în ultima vreme vreun roman atât de bine construit și atât de tulburător în același timp. Dacă aș fi citit și Laur aș fi putut face o mică comparație, așa că mă rezum la impresiile mele doar despre Aviatorul.

Nu este o carte despre aviație, iar personajul principal nu a fost aviator. Titlul este de fapt metaforic, făcând referire la mai multe momente din existența lui Innokenti. Fie amintiri din timpul copilăriei, fie tot felul de situații care l-au marcat. Temele sunt numeroase, iar dintre ele aș vrea să enumăr destinul uman, iubirea, prietenia, istoria. Nu i-am găsit cărții vreun minus. Absolut niciun minus. Cartea este una extraordinară, complexă și palpitantă. Gândiți-vă că este greu să vorbești despre ea fără să dai spoilere, așa că încerc pe cât posibil să nu fac asta.

Aviatorul este povestea de viață a lui Innokenti Platonov care se trezește la început pe un pat de spital și află că timpul lui a apus și că tocmai s-a trezit în urma unei descoperiri științifice incredibile: conservarea corpului în azot lichid și după dezghețare, revenirea la un timp care pentru personajul principal nu mai există. De exemplu, cum ar fi să fii înghețat în 2018 și să fii readus la viață în 2078, adică 60 de ani mai târziu? Multe dintre rudele noastre nu ar mai fi în viață, tehnologia ar avansa mult și ne-am confrunta cu multe noutăți. Eu personal nu aș putea face așa ceva. Innokenti a avut o existență complicată, grea și are ocazia, odată cu dezghețarea, să recupereze un timp pierdut. Dar ceea ce nu știe el este că nu totul este ce pare și nici un moment nu dăinuie la nesfârșit.

Nu vreau să vă spun mai multe pentru că aș strica farmecul cărții, dar este un roman care îți întoarce sufletul pe dos de un miliard de ori și tot ce vrei este să citești și să găsești răspunsuri. Eu mă așteptam la finalul rezervat de autor, deși mi-am dorit ca romanul să nu se mai termine. Mi-a plăcut stilul cărții, descrierile minuțioase și frumos așternute pe hârtie, dar mai ales povestea în sine. Cartea are forma unui jurnal, a cărui naratori sunt în mare parte Innokenti, dar și doctorul Greiger sau Anastasia. Cea din urmă este un personaj fascinant pe care l-am adorat. Sau personajele pe care le-am adorat, deoarece veți descoperi că avem de a face cu două Anastasii. I-am dat pe goodreads 5 din 5 steluțe, vă recomand încă o dată acest  roman superb și vă aștept cu impresii! Aș vrea să aflu de la voi cum e Laur și dacă ați citit ambele romane, care v-a atras mai mult atenția?

CITATE

Cum altfel să explici faptul că mie mi s-a mai dat o dată șansa de a trăi? Că eu – dacă e să spunem lucrurilor pe nume – am înviat? Că Anastasia a trăit până la ultima întâlnire cu mine? Că am întâlnit-o pe Nastia, pe care o iubesc și care mă iubește?

Tata mi-a luat mâna și mi-a strâns-o. Ce fericire a fost aceea! O fericire ca aceea nu-mi mai amintesc.

Sentimentul unui sfârșit – Julian Barnes (recenzie)

19642486_1641959059157138_8380062204712852731_n

Autor: Julian Barnes

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Sense of an Ending

An apariție: 2012 (2016 și 2017 Editura Nemira)

Gen carte: roman, ficțiune

Număr pagini: 180

Nota mea: 3/5

Primită de la: Editura Nemira

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

Tony Webster se îndreaptă spre vârsta a treia. După o căsătorie și un divorț liniștit, după o viață molcomă, departe de senzațiile tari, privește în urmă. Amintirile s-au adunat și se cer deslușite. O scrisoare primită de la un avocat declanșează o incursiune în trecut, într-un tărâm în care nimic nu este limpede. Poveste despre un om care încearcă să se împace cu ce a trăit, cu ce n-a trăit și cu ce crede ca a experimentat, Sentimentul unui sfârșit caută adevăruri și explicații. Dar ele sunt la fel de neclare și de capricioase ca memoria însăși.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți pentru recenzie de la Editura Nemira și doresc să le mulțumesc pentru acest gest. De Julian Barnes am mai citit până acum Cafe au lait și Zgomotul timpului, două romane care mi-au plăcut destul de mult. În comparație cu cele două, Sentimentul unui sfârșit mi s-a părut un roman mai slab. Nu mă consider o fană a romanelor lui Barnes, dar reprezintă totuși un autor care nu trebuie evitat. Sentimentul unui sfârșit este tot un roman scris tot la persoana I, la fel ca celelalte două amintite.

Iar asta se cheamă viață, nu? Câteva împliniri  și câteva deziluzii. Pentru mine, a fost interesant, deși nu m-aș plânge și nici n-aș fi uimit dacă altora nu li s-ar părea la fel. Poate că, într-un fel, Adrian știa ce face. Nu că mi-ar fi dat prin cap să renunț la propria viață, indiferent din ce motiv, să ne-nțelegem.

Temele cărții pe care Barnes le abordează sunt iubirea, familia, prietenia și mai ales, destinul uman. Titlul este o metaforă sugestivă care are legătură cu ideile și viața personajului masculin principal, Tony Webster. Este o carte destul de complexă și eu nu am citit-o atât de rapid pe cât aș fi vrut deoarece are idei pe care trebuie să le analizezi la modul profund. Nu pot spune că am înțeles atât de bine cartea, poate și pentru că ideile nu se leagă prea mult între ele. Mă așteptam la mai mult de la această carte și mă așteptam să fie un roman mai bine scris decât celelalte două pe care le-am citit până acum.

Nu-ți face iluzii că te poți baza pe un proces liniștitor de declin treptat – viața e mult mai complicată decât atât. Prin urmare, creierul îți mai aruncă firimituri din când în când, ba chiar te vindecă de acele pene familiare de memorie. 

Personajele nu sunt foarte multe și mă așteptam la personaje mai bine construite. Tony Webster are o viață tumultuoasă și pe parcursul romanului prezintă idei și persoane care i-au marcat viața. Primele iubiri, prietenii săi, familia, relația cu soția și fiica sa sunt prezentate într-un mod care parcă nu e destul. Nu mi s-a părut că s-a pus accentul pe ceva anume, ci s-a încercat prezentarea mai multor amănunte care oferă indicii și apoi se trece mai departe. Undeva la jumătatea cărții acțiunea devine un pic mai alertă și paginile se parcurg mai repede. Mai cred și că trebuie să ai o anumită stare pentru acest tip de carte și mult timp la dispoziție. Dacă citești câte un pic din ea și faci pauze de câteva zile, s-ar putea să își piardă carte farmecul. Nu este o carte prost scrisă, ci doar insuficient de bine dezvoltată.

Ce știam despre viață – eu, care trăisem atât de prudent? Care nici nu câștigasem, nici nu pierdusem, ci pur și simplu lăsasem viața să se întâmple?Care avusesem ambiții obișnuite și mă acomodasem mult prea repede cu neîmplinirea lor?

De ce să îl citiți totuși pe Julian Barnes? Pentru că în romanele sale scrise la persoana I găsiți idei care s-ar putea să vi se pară interesante și aveți ce învăța. I-am dat 3/5 steluțe pe goodreads și sincer mi-aș fi dorit să ofer mai multe steluțe. Însă mă așteptam la mai mult din partea acestei cărți. Vă rog să îmi spuneți cum vi s-a părut vouă această carte și în general cărțile lui Julian Barnes. Vă aștept cu păreri. 

 

Felinare stinse – Cristina Oțel (recenzie)

Autor: Cristina Oțel

Naționalitate: română

An apariție: 2016 (la Editura Quantum Publishers)

Număr pagini: 384

Nota mea: 5/5

Gen carte: roman

Primită de la: Editura Quantum Publishers

PREZENTARE

Sorina este o adolescentă atipică.

Uneori uită.

Uneori îşi pierde cunoştința.

Uneori se sufocă.

Deşi se implică în problemele infantile ale prietenilor ei şi are o viață normală, Sorina trăieşte din întrebări şi dorința de a căpăta răspunsuri. Nu îşi descifrează identitatea, iar acest lucru o macină, iar halucinațiile care îi produc un rău atât phisic, cât şi fizic, nu îi dau pace.

Adrian este caracterizat de o veselie incredibilă. Înconjurat de secrete şi incertitudini, acesta face tot posibilul să îi redea bucuria. Dar afecțiunea lui ii da de banuit Sorinei şi aceasta se trezeşte întrebând de ce un băiat pe care abia l-a cunoscut se comportă de parcă ar cunoaşte-o de o viață?

Îi spune că o să rămână mereu lângă ea.

I-a mai promis cineva acest lucru. Dar cine?

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți de la Editura Quantum Publishers şi doresc să le mulțumesc încă o dată! Ar trebui mai întâi să încep cu aşteptările pe care le aveam față de acest roman, dar aici nu cred că este prea mult de adăugat, deoarece nu m-am îndoit nicio secundă că această carte nu va fi pe placul meu. Este o carte cu un număr destul de ridicat de pagini, dar asta nu m-a împiedicat să o citesc destul de repede.

Tema cărții este una realistă şi ne este prezentat destinul unei adolescente de 17 ani, Sorina, singură la părinți, care tânjeşte după dragostea celor care i-au dat viaţă, medici amândoi. Viața Sorinei se schimbă atunci când în viața ei apare Adrian, un tânăr angajat de părinții fetei ca să îi poarte de grijă acesteia cât ei sunt plecați. Titlul cărții este o metaforă interesantă şi sugestivă, care se referă la sufletul nostru şi la emoțiilr noastre cele mai profunde. (mai mult…)

« Older Entries