Armance – Stendhal (recenzie)

armance_1_fullsize

Autor: Stendhal

Naționalitate: franceză

Titlu original: Armance, ou quelques scènes d’un salon de Paris en 1827

An apariție: 1827

Nota mea: 3/5

După romanul Roșu și negru, această carte este cea de a doua scrisă de Stendhal și citită de mine. Am primit-o acum doi ani cadou de la o prietenă apropiată și am păstrat-o în bibliotecă cu gândul că într-o zi îi va veni rândul la citit. Deși este o carte micuță (250 de pagini), eu am citit-o destul de greu. Mai ales prima jumătate a cărții a fost greu de digerat și de citit. Nu mă dau în vânt după saloanele pariziene ale secolului 20, dar această carte se învârte prea mult în jurul evenimentelor politice din acea vreme și a moravurilor societății.

Aici, în această atmosferă, se află un geniu care mă ascultă, care îmi magnetizează sufletul strecurându-mi simţămintele ciudate şi neprevăzute, pe care uneori le exprim cu atâta convingere.

Octave Malivart este un tânăr viconte cu perspective de viitor, care își adoră mama, dar care nu prea știe ce vrea de la viață. S-ar îndrăgosti, dar crede că nu e bine, ar face tot felul de lucruri, dar tot ezită. Caracterul său ezitant m-a frustrat un pic, iar la finalul cărții am rămas cu un gust amar foarte puternic. Armance Zohiloff, verișoara sa îndepărtată este cea care îi pune inima pe jar, cei doi se iubesc nebunește, dar….Veți vedea de ce există un dar, numai dacă citiți cartea.

Până şi dragostea cea mai fericită îşi are furtunile ei; se poate chiar spune că ea se hrăneşte atât din spaime cât şi din bucurii.

(mai mult…)

Roșu și negru – Stendhal (recenzie)

19178_6096

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Naționalitate: franceză

An apariție: 1830

Titlu original: Le Rouge et le Noir

Nota mea: 3/5

Am citit acest roman de curând pentru a doua oară. Prima  dată l-am citit când eram în liceu și știu că m-a fascinat  foarte tare. Visam alături de Julien Sorel, mă transpuneam în  pielea doamnei de Renal.Am fost vrăjită de carte până la această  a doua lectură a cărții. Vraja parca s-a rupt, am revenit cu  picioarele pe pământ și parcă nu m-a mai fascinat atât de tare. O să vă întrebați poate de ce. Cred ca acum am văzut cartea cu  alți ochi, între timp am parcurs mai multe cărți și am înțeles  mai bine ce înseamnă o carte valoroasă și interesantă. Nu zic că Rosu și negru nu este un roman valoros, însă este scris într-o manieră clasică, Stendhal scria în secolul al  XVIII-lea, iar asta a dus la o lectură anevoioasă. Este un roman foarte valoros mai ales pentru perioada în care a fost scris.

Au fost totuși și aspecte interesante ale cărții. Pentru cei  care nu știu, Julien Sorel are o poveste interesantă, trece de  la o existență vitregă și necruțătoare până la faza vieții în  care se îndrăgostește și trăiește iubiri interzise. Pentru el  începe maturizarea, începe să perceapă societatea în care  trăiește ca o realitate furibundă și întelege că nu se poate  adapta atât de ușor la cerințele acesteia.

Primarul din Verrieres, domnul de Renal, dorește să angajeze un  preceptor pentru cei trei fii ai săi. Julien Sorel, un tânăr de  19 ani, plin de năzuințțe (dorea să ajungă preot) și cu o viață aspră, ajunge în casa primarului. Julien este disprețuit de cei doi frați mai mari și de propriul  său tată, care îl umilesc și îl bat din cauza pasiunii sale  pentru învățat. Tânărul exercită o fascinație aparte asupra  soției domnului de Renal, care este fermecată de prezența  plăpândă și aproape feminină a tânărului Sorel.

Romanul nu este atât de ușor de citit cum pare la prima vedere, existând o mulțime de pagini pline de descrieri care, cred eu,  puteau fi suprimate de scriitor. Cu toate acestea, recomand cartea oricui vrea să citească  povestea unui destin cu un final aparte. Vă las să vedeți singuri ce fel de final.

CITATE

 Un drum e oare mai puţin frumos fiindcă sunt spini în tufişurile de pe margini? Călătorul trece mai departe şi lasă spinii urâcioşi să rebegească în drum.

Cel mai rău lucru la puşcărie e că nu poţi încuia tu uşa.

Urâţenia face impresie puternică asupra unui suflet născut să iubească ceea ce este frumos.

 Curăţia sufletească, lipsa oricărui simţământ de ură prelungesc, fără doar şi poate, durata tinereţii.

 Dragostea pornită din cap este, fără dar şi poate, mai plină de înţelepciune decât cea izvorâtă din inimă, dar n-are decât clipe de înflăcărare; ea se cunoaşte prea bine, se cercetează neîncetat; în loc să zăpăcească mintea, e clădită numai pe raţiune.