Mini-articol: Agatha Christie – autoare preferată (2)

Ideea acestui mini-articol mi-a venit azi, când am început să citesc o nouă carte a Agathei Christie, Întâlnire cu moartea. Cartea a început frumos, cu personaje memorabile și curând apare și faimosul Hercule Poirot.

De ce îmi place Agatha Christie? Pentru că este o autoare super inteligentă care a dat viață unor romane inedite. Plus că l-a creat pe faimosul belgian Hercule Poirot. De la ea am citit foarte multe romane, peste 15 la număr. Prin liceu aș fi strâmbat din nas când auzeam de persoane care o citesc. Oare de ce? Nici măcar nu o citisem și nu știu de ce, dar aveam impresia că scrie romane banale. Prima carte pe care am citit-o a fost Penița otrăvită, un roman scurt găsit în biblioteca unui vecin. M-a captivat profund stilul său și de atunci, în fiecare an, descopăr alte și alte cărți.

Romanele care m-au fascinat cel mai tare sunt Zece negri mititei, Crăciunul lui Poirot, Moarte pe Nil, Loc de întâlnire: Bagdad, Crimă în Mesopotamia, 13 la cină, etc. Găsiți pe blog recenziile la aceste cărți, plus la multe altele citite de mine.

Prin ce se deosebește, așadar, stilul Agathei Christie?

  • mister
  • personaje memorabile
  • faimosul Hercule Poirot
  • răsturnări de situație
  • finaluri neașteptate
  • joc de-a șoarecele și pisica
  • umor negru
  • …….(puteți adăuga și voi)

Ce ați adăuga? Vouă vă place stilul Agathei? Ce cărți ați citit de la ea?

Mini-articol: De ce nu am terminat de citit Harry Potter? (1)

Incep astăzi o serie de mini-articole despre cărți, autori, idei, călătorii și ce mai cred eu că este interesant.

Încep prin a vă spune că am citit până acum doar 3 volume din seria Harry Potter și la un moment dat nu am mai continuat. Primul volum l-am citit în 2014 și următoarele două în 2016. Le-am făcut chiar și recenzie. Dar ceva s-a întâmplat. Nu sunt cărți rele, dar pe măsură ce am citit și alte cărți, nu am mai simțit nevoia să mă mai întorc la HP. Poate la un moment dat o voi face, dar nu cred să fie prea curand.

Urmăresc pe youtube tot felul de booktuberi care laudă seria HP și încerc să îmi dau seama ce i-a fascinat așa tare. Sau poate mă simt eu prea bătrână, deși am doar 31 de ani, și nu mai gust cu aceeași satisfacție multe lecturi.

Principalele mele motive ar fi:


1. Vârsta nepotrivită ( una e să citești seria la 15-16 ani și alta la 25-30 de ani)
2. Nu mă atrage genul fantasy (am citit puține cărți fantasy și nu pot spune că mă atrage)
3. Gurile rele (am citit multe reviewuri și critici legate la adresa seriei și asta m-a influențat)
4. Nu m-a atras stilul autoarei
5. Acțiunea este previzibilă (cu mici excepții, bineînțeles)
6. Prefer să îmi petrec timpul cu lecturi mai “serioase” (da și nu)
7. Consider că e o carte pentru copii ( în principiu, da; însă te poate captiva și ca adult)
8. ……

Vouă cum vi s-a părut seria? V-a plăcut?Ați putea găsi un motiv la 8?

Gramatica lui Dumnezeu – Stefano Benni (recenzie)

nemira-3938

Autor: Stefano Benni

Naționalitate: italiană

An apariție: 2016 (la editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, povestiri

Număr pagini:264

Nota mea: 5/5

Puteți găsi cartea AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )

Primită de laEditura Nemira

PREZENTARE

Domnul Remo și câinele Boomerang se avântă într-un „joc“ nou. Pasagerul Fifoni e obsedat de atacuri teroriste și îi îngrozește pe însoțitorii de zbor. Matusalemicul bunic Leone, aflat într-un scaun cu rotile, pare condamnat la nemurire. Zeii manevrează pe cai de neînțeles viețile oamenilor. Iar „dintre zeii plăsmuiți de oameni“, spunea un filosof antic, „cel mai generos e cel care din mai multe singurătăți a făcut o zi de fericire“.

Stefano Benni a scris „cartea lumii“, circ al fericirii și mai ales al singurătăților. Comicul infernal, grotescul și absurdul se întâlnesc în 25 de povești în care trăiesc, sub zodia imprevizibilului, eroi, șarlatani, divinități antice și multe creaturi enigmatice, iar viața își vede liniștită de frumusețile și de cruzimile ei.

PĂREREA MEA

Am primit această carte de la editura Nemira care este cel mai nou colaborator al blogului și căreia țin să îi mulțumesc pentru seriozitate și promptitudine. Când am primit cartea am crezut că este un roman, nicidecum o carte de povestiri.

Până de curând nu eram fana povestirilor, dar a fost suficient să dau peste câteva cărți interesante care să îmi schimbe părerea. Acest volum de nici 300 de pagini a fost pentru mine o adevărată surpriză și una extrem de plăcută. Cum să nu vrei să îl citești când are un  titlu atât de sugestiv și o copertă atât de luminoasă?

Volumul de față cuprinde 25 de povestiri, unele mai scurte, altele mai lunguțe. Recunosc însă că nu m-au captivat chiar toate, o parte dintre ele fiind parcă prea scurte.

Tema principală a povestirilor este singurătatea și este surprins felul în care fiecare personaj al povestirilor caută să scape de ea. În prima povestire a cărții, Boomerang, întâlnim un bărbat care dorește să scape de câinele său, dar ca un dat al sorții, va fi urmărit de acesta până în ultima sa clipă. Aparent pare o povestire banală, dar are un final care te trezește brusc la realitate. Așa se întâmplă și cu celelalte povestiri: fiecare are un final care tulbură. (mai mult…)