Iubire cu i mic – Francesc Miralles (recenzie)


DESCRIERE

Autor: Francesc Mirrales

Naționalitate: spaniolă

An apariție: 2006( 2017 la Editura Humanitas)

Gen carte: roman, ficțiune, romance

Număr pagini: 248

Titlu original: Amor en minúscula

Nota goodreads: 3.53

Nota mea : 5/5

Puteti găsi cartea AICI

Primită de la: Târgul Cărții
PĂREREA MEA

Francesc Miralles este un autor spaniol ce a scris mai multe cărți excepționale. Una pe care eu am citit-o și mi-a plăcut super mult este Cel mai frumos loc din lume este chiar aici, o carte scrisă alături de Care Santos). Iubire cu i mic este o carte foarte frumoasă, ușor de citit și are numai 248 de pagini. Un amănunt pe care eu l-am aflat abia la finalul cărții este faptul că are o continuare, Wabi-Sabi și plănuiesc să o citesc în viitorul nu foarte îndepărtat. Revenind la cartea noastră, vreau să vă mai spun că aceasta a apărut la editura Humanitas în 2017, într-o colecție foarte dragă mie, Raftul Denisei. Am citit mai multe cărți de acolo și mi-au plăcut mult. Legat de titlul romanului, pot să vă spun că are legătură cu proiectul unuia dintre personaje și mi s-a părut un titlu mai mult decât sugestiv. Practic acesta m-a determinat să aleg cartea și să o citesc.

De aceea, uneori e bine să nu vrei să le știi pe toate.

M-am tot gândit de ce este iubire cu i mic și ce semnificație poate avea. Spre marea mea surpriză, una la care nu mă așteptam. Titlul ne prezintă și mai multe ipostaze ale iubirii și dacă veți citi cartea, veți afla mai multe detalii. Printre temele abordate aici de Miralles se numără, alături de iubire, și cariera, atașamentul față de animale (pisici), descoperirea sinelui. Cartea de fapt este mai complexă decât pare la prima vedere. Și da, are și o pisică drăgălașă, pe Mishima, care va schimba un destin…sau mai multe chiar. Capitolele sunt destul de scurte și au titluri sugestive (Pulbere selenară, Revelații, Alice în orașe, etc).

(mai mult…)

Cei rămași și cei plecați – Parinoush Saniee (recenzie)

DESCRIERE

Autor: Parinoush Saniee

Naționalitate: iraniană

An apariție: 2018( 2019 la Editura Polirom)

Gen carte: roman, ficțiune

Număr pagini: 250

Titlu original: ânhâ ke raftand va ânhâ ke mândand

Nota goodreads: 3.83

Nota mea : 4/5

Puteți găsi cartea AICI

Primită de la: Târgul Cărții
PĂREREA MEA

Parinoush Saniee este o autoare iraniană extrem de apreciată și în afară de romanul de față, am mai citit Cel care mă așteaptă și Tatăl celuilalt copil. Față de acest roman, primele două citite mi s-au părut mult mai bună și mai captivante. Iar în cele ce urmează vă zic și de ce. Trebuie să vă spun de la început că Cei rămași și cei plecați nu prea s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele, dar asta s-a întâmplat pentru că le aveam pe celelalte două ca o comparație. Bineînțeles că nu toate cărțile sunt la fel și fiecare le putem percepe în moduri diferite. Ce m-a făcut să pătrund mai greu în atmosfera cărții a fost numărul foarte mare de personaje și a fost destul de dificil să rețin care cine era și ce relație avea cu ceilalți.

Mai bine să nu vezi nimic decât să vezi numai dușmani în toată lumea.

Titlul se referă la o familie iraniană despărțită care a fost nevoită să se împartă în două: unii au rămas acasă, au îndurat lipsuri datorită revoluției islamice, iar alții au pornit spre alte țări cu gândul la viitor. Dialogurile de la începutul cărții lasă de multe ori impresia de banal, dar mai târziu ies la iveală adevăruri dureroase pentru membrii familiei. Au loc dispute, replici acide, conflicte și foarte mult dialog. Mama este capul familiei și cred că a fost personajul preferat. Deși vede că între copiii săi se nasc conflicte, încearcă să îi apropie și suferă foarte mult când aceștia sunt supărați sau se ceartă.

Tristețea mă apăsa de parcă pe umeri aș fi dus un munte de care nu mă puteam debarasa. Doliul și durerea în singurătate m-au dus în pragul nebuniei.

(mai mult…)

Anotimpul ploilor – Tatiana de Rosnay (recenzie)

Autor: Tatiana de Rosnay

Naționalitate: franceză

An apariție: 2018 ( 2019 la Editura Litera)

Gen carte: roman, ficțiune, istoric

Număr pagini: 272

Titlu original: The Rain Watcher

Nota goodreads: 3.19

Nota mea : 3/5

Puteți găsi cartea aici

Primită de laTârgul Cărții

DESCRIERE

Ploua fără încetare în Paris, iar familia Malegarde – împărțită între Franta, Anglia și Statele Unite – se reunește pentru prima data după mulți ani, pentru a sărbători a șaptezecea aniversare a lui Paul, patriarhul familiei și un arboricultor renumit. Dar când acesta suferă un accident vascular cerebral, fiul său, Linden, un fotograf de succes, se găsește blocat într-un oraș amenințat de un dezastru natural uluitor. lar când Sena inundă străzile, familia va trebui să lupte pentru a-și păstra unitatea pe măsură ce o mulțime de temeri ascunse și de secrete încep sa iasă la iveală.

PĂREREA MEA

Tatiana de Rosnay este o scriitoare franceză cu multe romane publicate, dar din păcate, cu doar trei  romane traduce în limba română: Se numea Sarah, Vieți secrete și Anotimpul ploilor. Pe primele două le am în bibliotecă de câteva luni, iar pe al treilea l-am citit în luna martie. Ultima perioadă nu a fost o perioadă prea bună pentru citit, deși se presupune că mulți lucrăm de acasă și avem timp să citim acele cărți pe care le plănuiam de ceva timp. În ultima lună simt o tensiune în jur din cauza virusului care și-a pus de gând să distrugă omenirea și astfel cheful de lectură s-a diminuat. Însă încerc să trec peste asta cât de mult pot și să nu fiu tristă. Cărțile sunt lumi în care ne putem regăsi, iar o carte bună ne poate aduce zâmbetul pe buze și da o bună dispoziție.

Revenind la Anotimpul ploilor, vreau să vă spun că este o carte care se citește ușor și cu un stil ok. Are 272 de pagini, iar scrisul mare nu mi-a dat absolut deloc bătăi de cap. Având în vedere că sunt unele cărți cu un scris atât de mic, iar lectura merge prea anevoios. Mi-a plăcut cartea asta destul de mult, dar la final mi-aș fi dorit mult mai mult. Franța, Paris, atmosferă apocaliptică, inundații, frici, o familie nevoită să înfrunte mai multe întâmplări neprevăzute. Parcă este o cartea potrivită pentru această perioadă.

Temele cărții sunt multiple, dar în prim plan avem relațiile familiale. Familia Malegarde sosește la Paris pentru a sărbători ziua de naștere a lui Paul, capul familiei. La această reuniune se alătură și soția sa, dar și cei doi copii, fiul Linden și fiica Tilia. Paul este un renumit arboricultor și alege numele celor doi copii într-un mod interesant.

Ar fi multe de zis despre personaje, însă cel mai mult mi-a atras atenția Linden, un tânăr cu o viață altfel. El are o relație cu un bărbat și întreaga sa viață s-a luptat cu prejudecățile celor din jur. Are o relație specială cu Tilia, sora lui, însă față de părinți simte o anume stânjeneală. Un anumit moment din carte îi va demonstra lui Linden că fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui, până nu este prea târziu.

Pe mine m-a impresionat finalul, deși am tot sperat că nu va fi cel rezervat de scriitor. Este o carte drăguță, conține niște lecții de viață și chiar dacă nu este cine știe  ce capodoperă literară, poate fi citită pentru descrierile sale destul de complexe și pentru poveștile de viață ale acestor personaje. Avem patru oameni, patru destine și evenimente care îi unesc. Să fie ele fericite? Triste? Citiți și veți afla singuri. 

CITATE

Tatăl lui îl iubește. Forța acelei iubiri e tot ce știe. E tot ce vede.

Nu înțelegeam moartea. Nu știam ce e. Puteam s-o cântăresc doar prin absența hohotului de râs al bunicului. Dar nu știam cât de curând urma să văd moartea.

Luminile din septembrie – Carlos Ruiz Zafon (recenzie)


DESCRIERE

Autor: Carlos Ruiz Zafon

Naționalitate: spaniol

An apariție: 1992 ( 2013 la Editura Polirom)

Gen carte: roman, fictiune

Număr pagini: 300

Titlu original: Light of September

Nota goodreads: 3.88

Nota mea : 5/5

Primită de la: Târgul Cărții
PĂREREA MEA

Prima mea întâlnire literară cu Carlos Ruiz Zafon a fost anul trecut, când am citit Marina, un roman care mi-a ridicat mari semne de întrebare. Nu am mai întâlnit stil ca al său în nicio carte citită până acum, la modul sincer. Luminile din septembrie m-au atras în primul rând prin titlul care mi s-a părut promițător, dar și prin coperta destul de sugestivă. Îmi doream mister, acțiune, personaje altfel și ceva să mă captiveze. Ce mi-a plăcut la acest roman? Multe. Ca stil, cartea este un amestec de mister, gotic, suspans și ceva horror. Deși este încadrată la colecția Junior de la editura Polirom, nu cred ca este chiar un titlu potrivit pentru copii. După mine, ar fi mai mult pentru adolescenți. Deși l-am descoperit anul trecut pe autor, pot spune că este unul dintre autorii mei preferați proaspăt descoperiți.

Pe mine mă urăște de fapt. Pe mine mă vrea moartă. Nu e loc pentru amândouă în locul acesta.

Titlul Luminile din septembrie mi s-a părut bine ales, deoarece rezumă foarte bine un mister aparte al cărții. Luminile apar în fiecare an în luna septembrie și îi derutează pe locuitori. Și există de asemenea o legendă unică. Cartea începe destul de lin, iar mai apoi totul se complică. Când Irene și Simone ajung să îl cunoască pe Lazarus, viața lor se schimbă în mod radical. Și nu în modul în care v-ați aștepta. Irene este o tânără care simte primii fiori ai iubirii, alături de Ismael, un băiat care navighează pe mare și o introduce în lumea misterioasă a acesteia. Simone, mama fetei, începe să nutrească sentimente pentru Lazarus, un bărbat aparent atrăgător. Mi s-a părut interesant modul în care acesta a fost construit ca personaj, cât și povestea vieții sale. Există multe mistere legate de el în carte, însă nu voi dezvălui care. Un alt personaj dispare, iar Dorian, fratele lui Irene, are și el parte de mult mister. Sunt multe personaje și, curios, toate m-au fascinat.

(mai mult…)

Foc în pavilionul de ceai – Ellis Avery (recenzie)

Autor: Ellis Avery

Naționalitate: americană

An apariție: 2000 ( 2008 la Editura Humanitas)

Gen carte: roman, ficțiune, roman istoric, LGBT

Număr pagini: 468

Titlu original: The Thehouse Fire

Nota goodreads: 3.50

Nota mea : 4/5

Puteți găsi cartea aici

Primită de laTârgul Cărții

DESCRIERE

Saga uluitoare a două femei în a căror prietenie se întâlnesc două lumi: Orientul și Occidentul.

Născută în zgomotosul New York, Aurelia își găsește un cămin în țara cireșilor în floare, slujind-o pe fiica maestrului Shin, Yukako. Suntem la începutul erei Meiji: Japonia tradițională se întoarce spre Occident, iar arta străveche a ceaiului este amenințată: până și culoarea și croiul unui kimono pot fi un gest de nesupunere, iar pavilioanele și grădinile japoneze sunt nimicite. Aurelia și Yukako vor trebui să lupte pentru ca lumea lor să supraviețuiască, iar destinul le va pune în fața alegerii între datorie și iubire.

PĂREREA MEA

Cum vă spuneam și în alte recenzii, iubesc cărțile din colecția Raftul Denisei de la editura Humanitas și îmi place să citesc despre țările asiatice și tradițiile specifice lor. Foc în pavilionul de ceai m-a atras foarte mult plin nuanța de mister a titlului și prin coperta deosebit de sugestivă. Cartea are 468 de pagini și am citit-o în 4-5 zile. Mă așteptam să o citesc mult mai repede, fiind și vacanța la mijloc, dar nu am reușit. Este o carte destul de complexă, chiar dacă la prima vedere nu pare. Și are foarte multe descrieri, fiind, după părerea mea, o adevărata frescă a Japoniei și a tradițiilor specifice secolul al XIX-lea.

Orientul și Occidentul se întâlnesc prin intermediul a două personaje interesante: Aurelia Bernard (Urako) și Yukako. Născută în America, Aurelia este trimisă de unchiul Charles în Japonia, ca slujitoare. Având o vârstă destul de fragedă, aceasta descoperă ce este Japonia și învață foarte multe despre această țară. Va suferi mult în călătoria sa, dar va lega și prietenii pe viață. Temele prezente în carte sunt tradițiile Japoniei, familia, societatea, prietenia, iubirea, etc. (mai mult…)

« Older Entries