Pe ce tărâmuri literare am colindat în 2015

Am văzut nu de mult pe un blog literar o idee cât se poate de interesantă, aceea de a face un top al cărților făcând referire la țările de care aparțin autorii lor. Așadar, am să încerc mai jos să alcătuiesc un top cu țările prin care am colindat, literar vorbind. În 2015 am citit 92 de cărți, iar țările cu care am avut contact (la modul virtual) au fost: (mai mult…)

Top cărți în 2015

În 2015 am reușit să citesc 92 de cărți, una mai  frumoasă ca alta. Pe goodreads setasem 70, dar uite că am reușit mai mult.Nu pot să zic, au fost și câteva dezamăgiri literare, dar pe acelea vreau să le las pentru o postare diferită. Acest top este unul personal, ordinea celor 10 cărți este aleatorie și se bazează pe propriile mele păreri și impresii.Dacă faceți click pe numele cărții o să puteți citi și recenzia sa.Voi exclude însă cărțile care sunt recitite.   Așadar, să începem: (mai mult…)

Impresii lectură OCTOMBRIE 2015

În minunata lună octombrie a acestui an am citit 7 cărți, una mai interesantă ca alta. Din cele șapte, cinci au fost scrise de autori pe care nu i-am mai citit până acum. Fapt ce mă bucură, pentru că am mai adăugat pe lista mea de lecturi și alte nume. Să începem în ordine cronologică cu:

• Substituirea (Edgar Wallace) – este un roman polițist interesant care m-a ținut până la final cu sufletul la gură. Fiind prima carte de Wallace pe care eu o citesc, am în plan să citesc și alte cărți ale sale, cum ar fi Casa misterelor și Omul din Maroc.

(mai mult…)

Chocolat – Joanne Harris (recenzie)

Autor: Joanne Harris

Naționalitate: britanică

Titlu original: Chocolat

An apariție: 1999

Nota mea: 3/5

Tip roman: realist-magic, contemporan

Cartea spune povestea lui Vianne Rocher care își crește singură fetița de 6 ani, pe Anouk și alături de care se stabilește într-un mic orășel din Franța. Aici femeia deschide un magazin plin de ciocolată în care reușește să îi atragă pe locatari,stârnind antipatia pastorului Reynaud.

Vianne este înconjurată de un mister profund și nici pânã la finalul cărții nu am putut să imi dau seama dacă era într-adevăr  vrăjitoare sau magia la care apela este o simplă metaforă. Interesant este și modul său de viață, deoarece aparent duce o viață simplă alături de copila sa, Anouk, fără de care Vianne ar fi un personaj banal. Cel putin așa cred eu. Nu i-a fost ușor să își asume rolul de mamă singură într-o societate în care la cea mai mică abatere ești arătat cu degetul. Dar Vianne trece peste prejudecățile celorlalți cu bine și duce o existență prosperă în care ține cont tot mai puțin de părerile celorlalți.

Actiunea cărții nu este una foarte complicată, cartea este ușor de citit, iar stilul autoarei este un stil comun cu al multor alți scriitori. Sinceră să fiu, cartea ar fi putut să cuprindă unele pagini mult mai bine construite, iar viața sa probabil să fie un pic mai interesantă. Cu toate acestea, am citit-o relativ rapid și o consider o lectură numai bună pentru vacanță sau weekend-urile pe care cu toții le așteptăm cu nerăbdare. În ceea ce privește personajele, preferata mea rămâne Anouk, fetița de 6 ani care are de multe ori gândirea unui adult și nu ezită să își ajută mama atunci când aceasta are nevoie. Legătura dintre cele două, mama și fiică, este una foarte puternică și solidă.

Finalul cărții nu m-a luat prin surprindere, ci pot spune chiar că a venit la fel de firesc cum a decurs și romanul. Oricum am lua-o, cartea are o magie aparte și sigur nu veți regreta dacă vă veți delecta cu minunatele delicatese pregătite de Vianne. Vă recomand tuturor cartea și vă aștept cu o părere.

CITATE

Nimic din ce aş fi putut spune nu l-ar fi făcut să se simtă mai bine. Am încercat totuşi. M-am aplecat să-l mângâi pe Charly, simţind cum îi ieşeau oasele prin piele sub degetele mele. Unele lucruri pot fi vindecate. Am făcut ca degetele mele să fie calde, palpând uşor, încercând să văd. Umflătura era deja mai mare. Ştiam că nu mai are nicio speranţă.

Le cunosc preferinţele. Este un talent, un secret profesional ca acela al unei ghicitoare care citeşte în palmă. Mama ar fi râs de această irosire a talentelor mele, dar nu doresc să mă amestec mai mult de atât în vieţile lor. Nu doresc secretele lor sau gândurile lor cele mai tăinuite. Nici nu doresc teamă sau recunoştinţă. Un alchimist domesticit, mi-ar fi spus ea cu un dispreţ blând, făcând magie de casă când aş fi putut crea miracole. Dar îmi plac oamenii aceştia. Îmi plac grijile lor mărunte şi introvertite. Le pot citi ochii şi gurile atât de uşor: aceasta, cu figura ei amară, va îndrăgi sucurile de portocale; cea care zâmbeşte dulce, inimioarele din caisă cu miez moale; fata cu părul ciufulit de vânt va îndrăgi mendiants; această femeie deschisă, veselă, brazilele din ciocolată. Pentru Guillaume, florentinele, mâncate dintr-o farfurioară în casa lui îngrijită de burlac.

Avem o persoană nou-venită în parohie. O Vianne Rocher, o văduvă, bănuiesc, cu un copilaş. Vă amintiţi brutăria lui Blaireau? El a murit de patru ani şi, de atunci, locul a devenit o ruină. Ei bine, ea a închiriat-o şi speră s-o redeschidă până la sfârşitul săptămânii. Nu mă aştept să reziste. Avem deja brutăria lui Poitou dincolo de scuar şi, oricum, nu se va adapta. O femeie destul de plăcută, dar nu are nimic în comun cu noi. Îi dau două luni, apoi se va întoarce într-un oraş mare. Amuzant, dar n-am reuşit să aflu de unde este. Cred că din Paris sau poate de dincolo de graniţă.

Spionaj la mănăstire – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2007

Gen carte: mister, ficțiune, roman polițist

Nota mea: 5/5

Alte cărți de aceeași autoare: Bună seara, Melania!, Cianură pentru un surâs, Dispariția statuii din parc, Anonima de miercuri

Înainte de toate trebuie să vă spun că nu puteam să aleg o carte mai palpitantă pentru acest final de an, decât o carte scrisă de marea doamnă a romanelor polițiste românești, Rodica Ojog-Brașoveanu. Vă spuneam într-o altă postare că abia de vreun an de zile mi-am descoperit pasiunea pentru scrierile polițiste și acest lucru se datorează celor două mari scriitoare dragi inimii mele, Agatha Christie și Rodica Ojog-Brașoveanu.

Timpul a trecut și pot să mă laud că am citit câteva romane ale lor. Nicio carte a celor două scriitoare nu m-a dezamăgit ci, dimpotrivă, toate au reușit să mă țină cu sufletul la gură.Nu ar trebui să îl uit nici pe Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, care are și el câteva cărți polițiste deosebite.

Revenind la cartea de care vreau să vă vorbesc, Spionaj la mănăstire, aflați că în prim plan se află  maiorul Minerva Tutovan, femeia de oțel care nu lasă niciun detaliu nedescoperit. Față de cum ne obișnuia Rodica Ojog-Brașoveanu, de această dată locul unei crime este la o mănăstire. Un savant, profesorul Lucaci, este ucis. Făcuse o descoperire științifică care a stârnit multă vâlvă. Fiecare musafir al locului cu pricina devine brusc suspect și nu o să vă vină să credeți cine își va lua o altă identitate și se va strecura printre ei.

Cât am citit cartea, am stat mereu cu sufletul la gură, încercând să ghicesc cine este adevăratul criminal. Dar niciodată nu mi-aș fi imaginat că adevăratul criminal este cel descoperit la final. Spre final, acțiunea cărții se amplifică cumplit și trebuie să fii foarte atent să descoperi cât mai multe indicii în legătură cu acestă crimă.

Rodica Ojog-Brașoveanu se joacă pur și simplu cu mintea cititorului, dându-i câte un indiciu care nu îl lămurește, ci îl face și mai confuz. Cel puțin, așa mi s-a întâmplat mie. Minerva Tutovan este un personaj cu o minte logica, sclipitoare și este foarte bine construit. Despre cât de mult mi-a plăcut această carte aș putea să vă povestesc o lună de acum încolo, că tot nu aș epuiza toate ideile. Așa că mai bine vă las pe voi să citiți și să reveniți cu o părere sinceră.

Recomand cartea tuturor celor pasionați de cărți polițiste, suspans și multă acțiune.

CITATE

— Nu, băiete. Era prea îngrozită. Mă asculţi? Avem puţin timp la dispoziţie. Crima este evidentă. Cineva s‑a strecurat în odaie şi a ucis‑o în timp ce dormea. Arma — andreaua de croşetat — putea să şi‑o procure lesne. Majoritatea călugărilor de aici au asemenea instrumente STAS evident, deci fără putinţă de individualizare.

Pictorul Zamfirescu îşi propti coatele în pervazul ferestrei. Vremea se stricase pe neaşteptate. Vântul îngrămădise norii, nu moi, grei de apă, ci vineţii, reci, bulgăroşi. Era frig. Zamfirescu se înfioră în haina subţire. Îşi simţea degetele îngheţate, oase fără carne. Pupilele i se dilatară brusc. Alungă răsuflarea caldă de pe sticlă cu dosul palmei. Cineva aluneca pe lângă cerdac, de‑a lungul zidului, apoi umbra rămase acolo, lipită de stâlpul de lemn. Pictorul suflă în lampă şi se întoarse la fereastră.

Mai apreciez şi manierele dumneavoastră. Sunteţi o persoană surprinzător de bine cres­cută. Mă întreb dacă este o însuşire de breaslă, ori pur şi simplu am avut noroc.

Femeia mai întârzie puţin, emiţând consideraţii asupra fenomenului infracţional în general şi din bloc în special (Vasileasca lasă apa să curgă, Popovicii au pus monopol pe uscătorie, puştiul Cuculeştilor se trage toată ziua cu liftul etc), apoi pleacă condusă până la uşă de inginer.