Top cărți 2018

 

În acest an am reușit să citesc 77 de cărți, deși inițial mi-am propus 60 de cărți. Înainte îmi propuneam și 100, dar eram dezamăgită dacă nu reușeam să le citesc pe toate. Dintre cele 77, unele mi-au plăcut foarte mult, altele mai puțin, iar altele m-au dezamăgit. Mulțumesc prietenilor și colaboratorilor care mi-au oferit cărți în acest an și aștept cu nerăbdare următorul an, sper eu încărcat de surprize pozitive.

Topul 10 al cărților citite este:

  1. Cel care mă așteaptă – Parinoush Saniee
  2. Aviatorul – Evgheni Vodolazkin
  3. Ogorul – Pearl S Buck
  4. Și munții au ecou – Khalde Hosseini
  5. În numele prințesei moarte – Kenize Mourad
  6. Fetița cu ochi albaștri – Michel Bussi
  7. Înger luptător – Pearl S Buck
  8. Grădinarul spaniol – A J Cronin
  9. Două surori – Asne Seierstad
  10. Privighetoarea – Kristin Hannah

Topul cărților citite de voi în 2018 cum arată?

Cel care mă așteaptă – Parinoush Saniee (recenzie)

Autor: Parinoush Saniee

Naționalitate: iraniană

An apariție: 2002

Număr pagini: 392

Titlu original: Sahm-e man

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Povestea romanului Cel care ma așteaptă este una emblematică pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debutează în anul 1979, cu puțin timp înainte de revoluția iraniană, și se concen­trează asupra vieții unei femei obligate să se descurce singură, cu trei copii, într-un oraș dezbinat de conflicte politice și religioase, aflat într-o permanentă stare de instabilitate și nesiguranță. La vârsta adolescenței, protagonista romanului, Masumeh, se îndră­gostește de un tânăr, în drumul ei spre școală. Deși relația lor este inocenta – cei doi abia dacă îndrăznesc sa schimbe câteva priviri –, iubirea ii este descoperită, iar ea ajunge să fie măritată cu forța. Din fericire, se nimerește să aibă un soț care ii permite să-și continue studiile și care, spre deosebire de bărbații din pro­pria ei familie, nu încearcă sa-i controleze viata pas cu pas. Treptat, Masumeh descoperă ca soțul ei are cu totul alte preocupări decât familia și ca idealurile și obiectivele sale politice ii pun viata în pericol, forțând-o să trăiască într-o continuă stare de îngrijorare și neliniște.

PĂREREA MEA

Aveam cartea de mult timp pe lista mea, mereu am amânat-o, nu știu de ce, mai ales că am auzit doar păreri pozitive despre ea. Cu ocazia unui club de carte de pe internet, m-am hotărât să îi dau o șansă. Am plecat la drum cu așteptări ridicate și vreau să vă zic că am fost extrem de surprinsă de cât de mult mi-a plăcut! Temele cărții sunt multiple, de la destinul uman, substratul social și politic până la relațiile de dragoste și familie. Titlul este aparent neclar, dar abia la final aflăm de fapt de ce se numește așa. Cartea asta m-a fermecat pur și simplu, m-a șocat la unele scene, mi-a adus lacrimi în ochi, atât de tristețe, cât și de bucurie. Personajele sunt numeroase, nu le voi enumera pe toate, ci doar mă voi axa pe cele care mi s-au părut simbolice. Cartea are cam tot ce vrei: povești de familie și de dragoste, suspans, mister, acțiune alertă, multe momente în care stai cu sufletul la gură, nerăbdător să afli ce urmează. Stilul cărții este captivant, iar cartea este scrisă la persoana I, naratoarea fiind Masumeh sau Masum, personajul feminin principal.

Eram chinuită de gândul fix că trebuie să‑mi petrec tot restul vieţii cu străinul acela. Şi apoi, unde plecase în miezul nopţii ? Poate la părinţi acasă, să se plângă că‑l respinsesem… Şi dacă mama lui ar fi venit să mă întrebe de ce‑l alungasem, ce i‑aş fi răspuns ?

(mai mult…)

Fetița cu ochi albaștri – Michel Bussi (recenzie)

Autor: Michel Bussi

Naționalitate: franceză

An apariție: 2012 ( în 2015 la editura Polirom)

Număr pagini: 407

Titlu original: Un avion sans elle

Nota mea: 5/5

Primită de la: librăria online Libmag

Puteți găsi cartea AICI (la o super reducere)

DESCRIERE

Un avion se prăbușește în munți cu numai două zile înainte de Crăciunul anului 1980. Dintre cei aproape o sută șaptezeci de pasageri, aparent nici unul nu mai trăiește. Și totuși se întâmplă un miracol: este găsit în viață un bebeluș de numai trei luni. Doar ca în avionul prăbușit se îmbarcaseră două fetițe de vârsta apropiată, iar vestea găsirii unui unic supraviețuitor devine motivul disputei și încrâncenării dintre doua perechi de bunici, ambele susținând că fetița scăpată ca prin minune le este nepoată. Trăiește Lyse-Rose de Carville sau Emilie Vitral? Cu certitudine, nimeni nu știe. Copila e declarată o Vitral, însă îndoiala și semnele de întrebare persistă. Optsprezece ani mai târziu, un detectiv angajat de Mathilde de Carville pretinde că a descoperit, în sfârșit, adevărul. Dar detectivul e găsit apoi mort, iar în carnetul în care își trecuse datele investigației nu este notată și concluzia ei. Începe astfel o cursă în care măștile cad una câte una, o ancheta neconvențională, în care fiecare ora contează.

PĂREREA MEA

În primul rând, vreau să vă spun că sunt extrem de încântată că am descoperit un alt autor contemporan cu un stil foarte fain și așteptările ridicate pe care le aveam nu au fost înșelate absolut deloc. Dacă vă uitați cu atenție la copertă (care e superbă) și la titlul foarte sugestiv, vă puteți deja imagina ce călătorie literară minunată vă așteaptă. În al doilea rând, este o carte extraordinară pe care, din păcate, nu cred că aș putea să o descriu atât cât merită. Puține cărți citite până acum în 2018 m-au captivat cu adevărat, iar aceasta va fi la final de an în topul listei mele.

Temele cărții sunt multiple: pe primul loc am descoperit familia și relațiile familiale, iar mai apoi este și regăsirea sinelui, căutarea identității. Titlul face referire la un element foarte important al cărții, deoarece o fetiță cu ochi albaștri ce a supraviețuit unui accident de avion, este revendicată de două familii diferite. În avion erau două fetițe apropiate ca vârstă (3-4 luni) și pe parcursul cărții se încearcă aflarea adevărului. După un timp, fetița ajunge la una dintre cele două familii, însă…pe parcursul cărții apar tot felul de răsturnări de situație, iar asta m-a tulburat enorm. Cartea are foarte multe personaje, o parte sunt ciudate, pe altele le îndrăgești și da, e o carte superbă care merită citită.
(mai mult…)

Și acum ce facem, micuțule? – Hans Fallada (recenzie)

Autor: Hans Fallada

Naționalitate: germană

An apariție: 1932 ( în 2015 la editura Polirom)

Număr pagini: 368

Titlu original: Kleiner Mann – was nun?

Nota mea: 5/5

Primită de la: librăria online Libmag

Puteți găsi cartea AICI (la o super reducere)

DESCRIERE

Și acum ce facem, micuțule? reflectă cu o luciditate remarcabilă starea de spirit a tineretului german din perioada Marii Crize, cu sărăcia acută, lipsa de perspective și tulburările politice. În timpul unei vizite la ginecolog în speranța de-a găsi un mijloc eficient de contracepție, Johannes și Emma află cu stupoare ca urmează să aibă un copil și hotărăsc să se căsătorească. Deși tineri și lipsiți de experiență, căsătoria pare a fi soluția perfectă pentru ei, fiindcă se iubesc cu adevarat, convinși că și-au găsit jumătatea. Dar oare iubirea este de-ajuns ca să-ți întemeiezi o familie într-o Germanie secătuită de criza economică și de plata reparațiilor de război, unde răutatea, ura și violența alimentate de naziști câștigă tot mai mult teren, iar omul mărunt trăiește sub amenințarea șomajului, a mizeriei, a foametei? Ecranizat imediat după publicare cu intenția de a avertiza opinia publică asupra urmărilor antisemitismului, romanul i-a atras scriitorului ostilitatea regimului nazist în ascensiune.
„Din clipa în care mă așez și scriu primul rând, sânt pierdut, o forță irezistibilă pune stăpânire pe mine. Forța asta îmi dictează cum și cât trebuie să scriu, fie că vreau sau nu, chiar dacă lucrul ăsta mă îmbolnăvește… M-am întrebat de sute de ori ce anume mă mână așa de la spate. E ca o otravă pe care nu pot să mi-o scot din minte ori din trup, sânt însetat de ea, vreau să iau tot mai multă, mereu, în fiecare zi din restul vieții mele.” (Hans Fallada)

PĂREREA MEA

Aceasta a fost primul meu contact cu proza lui Hans Fallada și am tot auzit păreri pozitive despre opera lui, așa că am ținut să citesc măcar unul dintre romanele sale. Eram curioasă să văd stilul în care scrie și, plină de așteptări, am pornit prin intermediul cărții într-o călătorie minunată care mi-a întrecut toate așteptările. Este un roman care m-a captivat, chiar dacă la început stilul mi s-a părut un pic altfel față de tot ce citisem până acum. Temele sunt multiple, de la istorie, destinul uman, socialul, familia, iubirea, iar toate acestea au fost foarte frumos combinate.

Titlul face referire la micuțul pe care o familie tânără cu venituri modeste îl așteaptă. Cuplul de germani, Emma Morschel (Mielușica cum o alintă bărbatul) și Johnnes Pinneberg (pe care Emma îl alintă băiete) se cunosc, se iubesc, află că vor avea un copil, se căsătoresc și apoi se luptă să supraviețuiască într-o Germanie aflată în plină criză socială. Nu au o viață ușoară deloc, dar iubirea îi ține împreună. Deși personajele sunt numeroase, eu i-am admirat doar pe cei doi tineri pentru tăria lor și pentru felul în care reușesc să se descurce. Este un roman foarte realist, uneori dur, dar incredibil de frumos. M-a cucerit în totalitate și mi-a plăcut fiecare rând parcurs. Este o carte din care putem învăța multe și după lectura sa mi-am dat seama cât de norocoși suntem că avem o casă, un loc de muncă, sănătate, o familie și alte mărunțișuri care par neimportante, dar pe care alții nu le au. (mai mult…)

Viața e ușoară, nu-ți fă griji – Agnes Martin Lugand (recenzie)

Autor: Agnes Martin-Lugand

Naționalitate: franceză

An apariție: 2015

Număr pagini: 232

Titlu original: La vie est facile, ne t’inquiète pas

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Întoarsă din Irlanda, Diane este hotărâtă să înceapă o viață nouă la Paris. Cu ajutorul prie­tenului său, Felix, redeschide cafeneaua literară „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, oaza ei de liniște. Acolo îl întâlnește pe Olivier. Un bărbat blând și atent, care înțelege refuzul ei de a deveni din nou mamă, după pierderea cumplită pe care a suferit‑o.

Dar o întâmplare neașteptată o bulversează pe Diane și îi spul­beră toate certitudinile.
Va avea ea oare curajul de a‑și construi un nou cămin?
După ce a profesat ca psiho­log timp de șase ani, Agnes Martin‑Lugand s‑a dedicat scrisului, publicându‑și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012.

PĂREREA MEA

Am citit această în urma unui împrumut și vreau să vă zic că mi-a plăcut mult mai mult decât primul volum al seriei, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, a cărui recenzie o puteți citi aici. Cartea continuă povestea lui Diane, o femeie văduvă care a trecut printr-o dublă tragedie: moarte soțului și a fiicei sale. Tema cărții este tot destinul, iar titlul mi s-a părut un pic exagerat. Știm cu toții prea bine că viața nu e ușoară și nici viața Dianei nu este.

Viața nu mai poate avea același sens, atâta timp cât pierzi cele mai importante ființe din viața ta. De ce mi-a plăcut mai mult acest volum? Pentru că este unul despre speranță, despre puterea de a merge mai departe, despre visuri și despre surprizele pe care viața ni le oferă.

Față de celălalt volum, am găsit o Diane mai luptătoare, mai hotărâtă și o femeie care e pregătită să dea piept cu viața. M-am bucurat să citesc o astfel de carte, iar pentru mine a fost un duș rece. Am înțeles că viața e imprevizibilă, în orice secundă putem părăsi lumea asta sau putem pierde pe cineva drag. Și este nevoie de multă tărie și multe întrebări legate de existența noastră, de multe nopți nedormite pentru a trece mai departe.

Diane cunoaște niște oameni care la un moment dat i-au schimbat viața. De multe ori e tristă, plânge, dar cred că nici ea nu-și dă seama cât e de puternică de fapt. E o luptătoare și asta m-a făcut să îndrăgesc mult cartea. Chiar sunt niște secvențe în carte care m-au făcut praf. Am simțit lacrimi, uimire și la un moment dat, speranță.

Este o carte minunată, poate nu neapărat o capodoperă, dar este o lecție de viață cu care trebuie să ne confruntăm. Este despre oameni, relații, despărțiri, noi începuturi, iar mie îmi plac astfel de cărți. Nu mi-a plăcut însă că e foarte scurtă, doream să aflu mai multe despre o anumită relație, am trecut printr-un amalgam de stări, resentimente și bucurie…ce să mai, te distruge.

Dar e o carte frumoasă și nu vă gândiți că e tristă, pentru că are multe momente pozitive. V-o recomand cu drag, iar mie nu îmi rămâne decât să caut o altă carte scrisă de aceeași autoare, Îmi pare rău, sunt așteptată.

Voi ați citit cartea? Păreri?

CITATE

Să mă las dusă de val? Să mă ascult? Să ridic bariere? Să-mi apăr viața reconstruită de asaltul acestui bărbat care dormea alături de mine?

Promite-mi un singur lucru: să nu fii tristă când eu nu voi mai fi aici, să nu plângi. Să nu ne strică, reîntâlnirea, am avut timp să ne pregătim.

« Older Entries