Autor: Kate Atkinson
Naționalitate: britanică
Titlu original: Human Croquet
An apariție: 1997 (2013 la Editura Leda )
Gen carte: roman, ficțiune, fantasy, mister, istorie
Număr pagini: 480
Nota mea: 4/5
Primită de la: Editura Leda
Puteți găsi cartea AICI
PREZENTARE
A fost odată ca niciodată o pădure imensă, Lythe – vastă şi impenetrabilă, ascunzând în inima ei un mister. Iar la începuturile sale, în acest loc trăia o familie înstărită, Fairfax, într-un conac pe care-l vizitase însăşi măreaţa Gloriana. Dar odată cu trecerea veacurilor, pădurea a fost distrusă şi înlocuită de străzi purtând numele copacilor de odinioară. Familia Fairfax şi-a pierdut strălucirea… ajungând să locuiască în Casa Arden aflată la capătul Intrării Păduceilor. Iar despre ea cu greu se mai putea spune că era o familie…Şi mai erau aşa: Vinny (“mătuşa din iad”) – cu pisicile sale şi cu chipul ei ca un măr pădureţ; Gordon, care de şapte ani uitase de familia lui, iar când şi-a adus aminte de ea, s-a întors aducând cu el o Debbie grasă, care împărţea o singură celulă de creier cu un pudel; şi cei doi copii, Charles şi Isobel.
Charles, băieţelul pierdut, cu obrajii ciuruiţi de acnee, care-şi petrecea timpul aşteptând, pe de o parte, să fie vizitat de extratereştri, şi pe de alta, întoarcerea mamei sale. Iar povestirea este spusă de enigmatica Isobel… Născută în casa de pe străzile copacilor, ea descoperă o ruptură în textura timpului şi astfel călătoreşte prin diversele lui găuri de vierme şi coridoare. Isobel are şaisprezece ani şi, la fel ca fratele său, aşteaptă şi ea să se întoarcă mama lor – Eliza, zveltă şi periculoasă, mirosind a tabac, a parfum Arpège şi a sex –, a cărei dispariţie este o parte din misterul care continuă să rămână ascuns în inima pădurii.
PĂREREA MEA
Am primit un exemplar al acestei cărți de la Editura Leda (parte a Grupului editorial Corint) pentru recenzie și vreau să vă spun că încă de la început avem așteptări ridicate. Nu pot însă să spun că acestea mi-au fost înșelate, dar nici că mi-au fost îndeplinite în totalitate. Ideea cărții mi s-a părut super, dar în cele 480 de pagini am găsit de multe ori o acțiune încâlcită. Nu vă speriați de numărul destul de mare al paginilor, pentru că veți citi destul de repede această carte. Stilul cărții este accesibil, interesant, dar mi s-a părut, ca să fiu sinceră, prea încâlcit. Aș fi preferat ca romanul să nu aibă atât de multe teme în cadrul său (misterul, călătoria în timp, senectutea, copilăria, prietenia, iubirea, relațiile interumane, etc.) și vă spun în continuare și de ce. Cred asta pentru că nicio temă nu este abordată pe deplin și atât de bine conturată. Toate sunt amestecate și la final rezultă o carte cu idei minunate la bază, dar care mai putea fi puțin finisată.
Stau lungită pe pat și mă uit la fereastra mea plină de lună. Văd luna și luna mă vede pe mine. E sus pe cer, s-a micșorat înapoi la dimensiunea ei normală, liberă și rupta de Pământ. O lună perfect normală – nu lună sângerie, nici lună albastră -, nu este o lună în descreștere cu o lună nou în brațe, ci doar un astru selenar normal pentru aprilie. Binecuvântează, Doamne, luna. Și binecuvântează-mă, Doamne, pe mine. În depărtare, la mare distanță undeva, urlă un câine.