Șatra – Zaharia Stancu (recenzie)

Autor: Zaharia Stancu

Naționalitate: română

An apariție: 1968 (2010 la Editura Litera )

Gen carte: roman, ficțiune, istorie

Titlu original: Șatra

Număr pagini: 142

Nota goodreads: 4.23

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

E limpede că ne aflăm în fața unui roman care nu își propune să facă istoriografie sub acoperire, un roman «despre» deportarea țiganilor în Transnistria, ci despre destinul unei comunități tradiționale care cade sub tirania implacabilă a Istoriei. A unei Istorii, se-nțelege, intrate în delir. Dacă ar fi să căutăm cu tot dinadinsul și un mesaj etic în roman, acesta este antiideologic: iubirea (și reflexul ei inevitabil, moartea) este mai importantă chiar decât tragedia deportării. Căci șatra trăiește sub fascinația luptei din interiorul triunghiului conjugal, în condițiile asprei morale țigănești a cuplului, în timp ce evenimentele istorice – în speță, războiul, cu tot cortegiul lui de nenorociri – se estompează în fundal.“ – Răzvan Voncu

PĂREREA MEA

Trebuie musai să vă vorbesc despre cea mai bună carte din literatura română a perioadei de după cel de al Doilea Război Mondial. Am citit multe cărți din literatura noastră, multe dintre ele sunt lecturi obligatorii la orele de limba română și am regretul că Șatra nu se numără printre ele.

Ca profesor de limba română, consider că literatura noastră ne-a oferit mai mult decât un Eminescu, Preda, Rebreanu, Creangă, etc. Zaharia Stancu nu este un autor studiat în școală și nici în facultate, din câte îmi amintesc, dar ar merita cu succes studiat, deoarece are niște cărți extraordinare. De la el am mai citit Constandina. Uruma. Ce mult te-am iubit, Pădurea nebună și Desculț.

Șatra lui își plătise dajdia către moarte. Moartea putea fi mulțumită și, dacă mai avea nevoie de suflete, n-avea decât să umble pe ulițele și pe ulicioarele satului.

Toate sunt cărți foarte bune, care merită citite și am în plan să le recitesc în viitorul apropiat, deoarece au trecut niște ani și am mai uitat din acțiune. Revenind la Șatra, eu am citit cartea apărută la editura Litera, colecția de la Jurnalul Național, un volum grosuț de 457 de pagini.

Cred că l-am citit în câteva zile, deoarece nu m-am putut desprinde de el; voiam tot mai multe detalii și voiam să aflu ce va fi până la final. Un lucru de menționat este că autorul nu a folosit niciodată în carte cuvântul țigan sau rom (rrom), ci le spune oacheși, șătrari. Probabil că și contextul apariției cărții (1968) l-a determinat pe autor să evite menționarea primelor denumiri pentru a nu fi acuzat de cine știe ce. Nu am informații concrete în acest sens, e doar părerea mea.

Cartea este extrem de complexă, abundă în descrieri foarte frumoase și elaborate, iar șatra (de unde vine și numele cărții) este un fel de personaj colectiv, în care durerea unuia este a tuturor, bucuria la fel; nu știu cum să vă descriu cât de deosebită mi s-a părut cartea, deoarece este o senzație anume pe care o ai doar în timpul lecturii.

(mai mult…)

Costandina. Uruma. Ce mult te-am iubit – Zaharia Stancu (recenzie)

Autor: Zaharia Stancu

Naționalitate: română

Gen carte: nuvele

An apariție: 2010 (Editura Litera)

Nota  mea: 5/5

Zaharia Stancu este un autor român foarte drag sufletului meu și încă de la lectura romanului Desculț și ulterior a romanului Pădurea nebună, am simțit o atracție deosebită față de cărțile sale. Sunt cărți care descriu viața simplă a țăranului român, descriu micile lor bucurii, patima și lăcomia pentru pământ, relațiile controversate dintre oameni (fie ei membri ai aceleiași familii sau nu) și descriu sufletul omului simplu de la țară, fără educație aleasă, dar care a învățat că supraviețuirea este o luptă zilnică.

Volumul despre care vreau să vă vorbesc acum este de fapt un volum ce conține trei nuvele care au un punct comun: personajul masculin principal (care este și narator) ce se  maturizează treptat și într-un mod destul de brutal. Iar acel personaj este Darie, copilul care înțelege de la vârste fragede ce înseamnă boala, moarte, lăcomia pentru pământ.

Titlul primei nuvele, Costandina, face referire la sora vitregă a lui Darie, Costandina, care vine la familia ce a crescut-o pentru a cere pământ. Și deși se ceartă cu ceilalți, este bătută și jignită, pune pământul mai presus de propria viață. Iar această imagine a femeii care se trântește pe jos (la propriu) pentru a obține o bucățică de pământ, este cruntă, dar incredibil de bine nuanțată. Pământul (la fel ca în Ion sau Moromeții) este cel care împarte oamenii în două mari categorii: cei bogați și cu pământ, și cei săraci care mor de foame.

Titlul celei de a doua nuvele din volumul de față, Uruma, urmează o altă temă interesantă: aceea a primei experiențe amoroase a lui Darie. Uruma este numele unei tătăroaice care îi sucește fără să vrea mințile lui Darie, iar aceste prezintă pe tot parcursul nuvelei imaginea ademenitoare a fetei care exercită o puternică atracție asupra lui.

În Ce mult te-am iubit, Darie este deja matur, plecat la București și este surprins întors în sânul familiei cu ocazia nefericită a morții mamei sale, Maria. Ce mult te-am iubit se referă la vorbele pe care tatăl lui i le spune mamei aflată în sicriu. Țăranul sărac și simplu este surprins aici în plină efervescență sufletească, el nefiind obișnuit să își exteriorizeze sentimentele față de femeia pe care a iubit-o enorm. Iar simplul gând că există oameni care nu au spus niciodată “te iubesc”ființei dragi…mi se pare ceva ieșit din comun. Stilul lui Zaharia Stancu este incredibil de captivant.

Am adorat acest volum, l-am citit pe nerăsuflate și nu pot decât să vi-l recomand cu tot dragul. Din toate cele trei nuvele, cred că cel mai mult mi-a plăcut prima, Costandina, și cred asta deoarece mi s-a părut și cea mai tulburătoare. Nu vă așteptați la un volum vesel, nu vă așteptați la niște scrieri ușurele. Așteptați-vă la o radiografie, dacă o pot numi așa, a sufletului țăranului roman, surprins în mediul său de viață. Vă aștept cu păreri despre aceste nuvele sau despre orice altă scriere a lui Stancu.

CITATE

În tinerețea mea depărtată, am petrecut câteva luni în acest ținut straniu. Povestea pe care ați citit-o nu e decât un ecou târziu al unor întâmplări trăite atunci, simplu, dar intens. Întâmplări, fericite și nefericite, care au lovit adânc, poate de moarte câteva biete inimi omenești, vai, atât de omenești!

Toată lumea care a ținut s-o petreacă pe mama până la cimitir se înghesuie în jurul mormântului proaspăt, care se asemuie cu un cuptor de brutărie, și în care va fi așezată mama, cu sicriul ei, pentru a se odihni, pentru a putrezi, pentru a deveni țărână.

Pădurea nebună – Zaharia Stancu (recenzie)

Autor: Zaharia Stancu

Naționalitate: română

An apariție: 1963

Gen carte: social

Număr pagini: 432

Nota goodreads: 4.13

Nota mea: 5/5

Alte cărți: Descult

  Dacă ați citit cartea Desculț a lui Zaharia Stancu, nu ar fi rău să citiți și continuarea poveștii vieții lui Darie. Dacă în prima carte Darie este copil și este înfățișat alături de familia și universul precar al copilăriei sale zbuciumate, în Pădurea nebună, Darie este la începutul adolescenței și își ia viața în propriile mâini.

Stilul cărții este același ca în prima carte și la finalul cărții am rămas cu un gust și mai amar decât după terminarea primei. Darie este un personaj care îndură, vede toate vitregiile vieții, suportă cu stoicism mizeria, foamea, grosolănia celorlalți. Dar este un supraviețuitor. Este un personaj preocupat de cărți, de școală și consideră învățatul ca singura modalitate de a forța mâna destinului să îi ofere un loc mai bun în societate.

(mai mult…)

Desculț – de Zaharia Stancu (recenzie)

descărcare

Autor: Zaharia Stancu

Naționalitate: română

An apariție: 1948

Nota mea: 5/5

Alte cărți: Pădurea nebună

Când am citit această carte extrem de interesantă, mi-am amintit de stilul unui mare scriitor român, nimeni altul decât Marin Preda. Și mai exact, de Moromeții, o carte scrisă într-o manieră extrem de personală și rustică. Darie al lui Zaharia Stancu a fost asemănat în mintea mea cu Niculae Moromete, amândoi fiind copii chinuiți de destin și de un destin nefericit.

Revenind la Desculț, autorul creionează cu subtilitate țărani remarcabili prin natura lor sufletească. Țăranul lui Stancu rabdă foamea, setea, rabdă lipsa hainelor, dar și tirania regimului din acele vremuri. Toți erau la mila boierilor, a ciocoilor fără Dumnezeu, până într-un timp în care începe răscoala clasei de jos. Și în acel moment, mi-am amintit de o altă carte dragă mie scrisă de Rebreanu, și anume, Răscoala.

Nu vreau să dau prea multe detalii despre cartea lui Zaharia Stancu, ci doar să spun că, din sumedenia de personaje a cărții, cel mai important rămâne Darie, cel care este și naratorul cărții. O scenă șocantă prezentă în roman este cea în care țăranii merg cu mic, cu mare, la via boierului olog. Toți sperau, mai ales cei mici, să-și astâmpere astfel foamea. Dar viclenia ciocoiului întrece orice limită: fiecare primește câte o botniță.

Aceasta nu reprezintă, în opinia mea, doar o piedică în calea unei dorințe firești, aceea de a-și astâmpăra foamea, ci mai degrabă un fier încins atașat de sufletul și inima țăranului de rând. Acesta este lovit în demnitatea sa de om, fiind și simțindu-se tratat ca pe cel mai abject animal.

Recomand această carte cu multă căldură!

CITATE

Desculții strigă: pământ, pământ, pământ!…Pământ este și, totuși, pământ nu este. Sau, nu e al cui îl stropește cu sudoarea.

Dreptatea nu vine niciodată singură. Omul trebuie să se bată pentru dreptatea lui.

Pădurea rămâne pădure. Lumea rămâne lume. Soarele răsare și trece cu lumina lui peste oameni și peste dobitoace, peste câmpuri și peste ape, apune și a doua zi răsare iar, și tot așa mereu, mereu, până la sfârșit- când o fi să fie sfârșitul…O să fie odată și odată sfârșitul. Mai e până atunci…