Evadare de la Auschwitz – Joel C. Rosenberg

Autor: Joel C. Rosenberg

Naționalitate: americană

An apariție: 2014 (2019 la Editura Leda )

Gen carte: roman, ficțiune, holocaust

Titlu original: The Auschwitz Escape

Număr pagini:  496

Nota goodreads: 4.34

Nota mea: 4/5

Primită de laEditura Leda

Puteți găsi cartea AICI

DESCRIERE

În timp ce maș­ina de război nazistă zdrobeș­te Europa, tânărul Jacob Weisz este silit să-ș­i părăsească patria iubită, Germania, ș­i să se alăture mi­șcării de rezistență din Belgia. Dar, după ce o operațiune de salvare scapă complet de sub control, Jacob se treze­ște prizonier într-un tren care se îndreaptă spre sudul Poloniei. Condamnat la muncă forțată în lagărul de la Auschwitz, Jacob se aliază cu un pastor francez, închis pentru că i-a ajutat pe evrei. Cei doi sunt hotărâți să evadeze. Scopul lor este să ajungă în Occident ș­i să-i alerteze pe Aliați în legătură cu îngrozitoarele lucruri care se petrec în Polonia, înainte ca fascismul să distrugă întreaga Europa. Soarta a milioane de oameni atârnă într-un fir de păr.

„Rosenberg a făcut ceea ce ­știe cel mai bine: a creat, într-un context politic ­și religios concret, personaje credibile, care acționează din convingere sau exploatează religia în scopuri egoiste ori malefice. Este cea mai impresionantă lucrare a lui Rosenberg de pâna acum.” – Publishers Weekly

PĂREREA MEA

Deși nu este prima carte și de altfel nici ultima care dezbate problematica evreilor și a lagărului de la Auschwitz, nu am putut să nu fiu foarte încântată când mi s-a oferit șansa să o citesc. Am fost fascinată de subiectul cărții, chiar dacă mi-a fost și puțin teamă. Teamă că va fi prea dură sau prea tulburătoare, teamă că îmi va provoca trăiri greu de șters. Tema abordată este cea a istoriei, a celui de al Doilea Război Mondial, în care ne sunt prezentate fapte petrecute în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Holocaustul și-a pus amprenta definitiv și într-un mod puternic asupra evreilor și a rudelor acestora.

Viața era de-ajuns de dificilă. Nu mai aveau de altele pe cap, mai ales în ziua aceea.

Titlul ne oferă perspectiva eliberării și ne face să ne gândim la faptul că există soluții, chiar și în momentele disperate. Ca număr de pagini, cartea este destul de grosuță (496 de pagini), dar să știți că se citește repede, iar scrisul este mare. De asemenea, trebuie să vă spun că are o copertă mai mult decât sugestivă, fiind un alt element care m-a făcut să citesc cartea.  Ca stil, este o carte care ori te captivează total, ori nu te atrage ca subiect. Trebuie să recunosc că primele 100 de pagini le-am citit mai greu, deoarece nu reușeam să mă conectez cu acțiunea cărții și cu personajele. Mi se părea că îi lipsește elementul captivant, misterul, acea palpitație literară. După cele 100 de pagini, nu am mai putut-o lăsa din mână.Sunt foarte, foarte multe de spus despre acest roman, însă dacă ar fi să mă limitez la ce mi se pare mie demn de reamintit, aș putea adăuga și personajele foarte bine construite. Imaginea acelor personaje suferinde, torturate, chinuite, condamnate la moarte este clar o imagine pe care nu o poți uita ușor.

Nu avea de ales. Era legea junglei. Era o regulă scrisă în piatră, pe care trebuia să o urmeze dacă voia să rămână la punctul de lucru Canada.

Cartea are mai multe personaje, toate sunt bine construite, dar vreau să mă opresc la Jacob și la Luc. Jacob este un tânăr german crud, care va învăța despre viață că este dură și incorectă cu foarte mulți oameni. După ce își pierde familia și rămâne cu unchiul său, conștientizează iminența războiului. Iar odată ce face cunoștință cu lagărul, viața lui se schimbă. Ceea ce a creat scriitorul prin creionarea personajului lui Jacob este ceva absolut fascinant. Pe de altă parte, Jean-Luc este un pastor francez (nu este evreu) a cărui viața se va schimba tot în timpul holocaustului. Cum se vor intersecta viețile celor doi bărbați? Ce suprize le va rezerva viața? Puteți afla doar citi acest minunat roman. Și, bineînțeles, nu doar lor le va rezerva viața surprize. Recomand călduros să citiți cartea, mai ales dacă vă pasionează istoria și tot ce ține de holocaust. Mulțumesc prietenilor de la editura Corint pentru minunatul exemplar!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.