Marele singuratic – Marin Preda (recenzie)

Autor: Marin Preda

Naționalitate: română

An apariție: 1972

Nota mea: 3/5

Alte cărți: Cel mai iubit dintre pământeni

Gen carte: roman, literatură clasică

Dacă romanul Moromeții era în primul rând cartea tatălui și a fiului, cu tensiuni familiale și contraste între generații, Marele singuratic se concentrează exclusiv asupra fiului, urmărind povestea sa de viață după ce a atins maturitatea. Dacă în Moromeții Niculae este un copil copleșit de griji și preocupat în principal de dorința de a învăța carte, în Marele singuratic îl regăsim ca un tânăr în toată firea, care se confruntă cu primele dezamăgiri ale vieții adulte: exclus din partid, Niculae se retrage la o fermă horticolă, unde încearcă să își croiască propriul drum.

Aici, el devine inginer horticol și, în timp ce se ocupă de seră, o întâlnește pe pictorița Simina Golea, de care se îndrăgostește. Însă dragostea nu vine fără incertitudini: Niculae se întreabă dacă ceea ce simte este cu adevărat iubire sau doar o iluzie a inimii. În această perioadă, trecutul îl urmărește în mod constant. El își amintește copilăria petrecută alături de familia sa de țărani simpli, momentele care l-au format și întâmplările care i-au marcat existența.

Din punctul meu de vedere, Marele singuratic nu captează aceeași intensitate ca Moromeții, mai ales primul volum, iar motivul principal este că acțiunea se simplifică semnificativ, concentrându-se mai mult pe introspecția personajului decât pe dinamica familială și socială care făcea farmecul romanului inițial. Totuși, cartea merită citită pentru portretul realist și sensibil al tânărului Niculae, pentru modul în care autorul explorează maturizarea și dramele sentimentale ale unui om care caută să își găsească locul în lume.

Vă recomand lectura și aștept cu interes să împărtășiți ce impresie v-a lăsat acest roman. Este, fără îndoială, o continuare care aduce o nouă perspectivă asupra vieții personajului, chiar dacă într-un registru mai calm și mai introspectiv.

CITATE

Într-o viață te obișnuiești cu toate și ajungi să crezi că nici raiul de pe acest pământ nu-ți mai spune mare lucru.

Un om nu cucerește ceva ca să lase din mână de dragul unui gest, chiar dacă se află într-o situație insuportabilă.

Prieteni sunt cei care se simt amenințați și siliți să se apere împreună.