Secrete și speranțe – Carolyn Brown (recenzie)

Autor: Carolyn Brown

Naționalitate: americană

An apariție: 2011 (în 20191 la editura Litera)

Gen carte: ficțiune, romance, chick lit

Număr pagini:  233

Nota goodreads: 4.00

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Secretele spuse în toaleta femeilor de la biserică ar trebui să rămână în toaleta femeilor. Dar asta nu înseamnă că ceea ce Trudy aude acolo în timpul înmormântării mătușii ei Gertrude nu-i va schimba viața. Trudy are o fiică rebelă, un soț care a înșelat-o toată viața și o mamă cu Alzheimer care locuiește la azil. Nu are nevoie de o casă veche care stă să se prăbușească și în urma căreia vor rămâne o mulțime de amintiri și de fleacuri.

Billy Lee Tucker, un bărbat excentric din Tishomingo, Oklahoma, a locuit lângă Gertrude și, în testamentul ei, aceasta îi lasă fondurile necesare pentru a o ajuta pe Trudy sa reamenajeze vechea casa. Iar lui Billy Lee asta ii convine de minune, pentru ca a fost îndrăgostit de Trudy încă dinainte de a începe școala, fără a îndrăzni vreodată să spere că își va petrece timpul cu ea. Astfel, o casă frumoasă se ridică pe locul vechii case de pe Broadway și, împreună cu ea, înflorește o relație. Dar este oare Trudy prea marcată de ceea ce a auzit în toaleta femeilor pentru a lua în considerare un viitor minunat cu Billy Lee?

PĂREREA MEA

Carolyn Brown este o scriitoare americană ce a scris până acum 85 de romane, iar Secrete și speranțe este prima carte scrisă de ea pe care eu o citesc. Cartea asta a reușit să mă scoată din reading slump și cred că este potrivită dacă vreți o lectură ușoară sau potrivită pentru vacanță sau relaxare. Romanul a fost prima dată publicat în 2011, iar la noi abia în 2019, la editura Litera. Are numai 240 de pagini și se citește repede. Plus că subiectul te fascinează de la primele rânduri. Am citit într-o altă recenzie că subiectul abordat ar fi oarecum plictisitor, însă cred că asta depinde de gustul fiecărui cititor, deoarece este un romance destul de reușit, după părerea mea. (mai mult…)

Bucătăria sclavilor – Kathleen Grissom (recenzie)

Autor: Kathleen Grissom

Naționalitate: canadiana

An apariție: 2010 (în 2011 la editura Polirom)

Gen carte: ficțiune, drama, roman istoric

Număr pagini:  384

Nota goodreads: 4.18

Nota mea: 5/5 +

DESCRIERE

Rămasă orfană, micuța Lavinia ajunge pe pământurile unei plantații de tutun, unde trebuie să trăiască și să muncească alături de sclavi, în bucătărie. Aflată în grija frumoasei Belle, despre care unii cred că e amanta stăpânului, Lavinia devine treptat parte a noii familii; singura opreliște în calea aparentei sale fericiri este faptul că, pe o plantație plină de sclavi de culoare, ea e o sclavă „albă“. În ciuda tuturor greutăților, va fi acceptată în „casa cea mare“, de unde stăpânul lipsește, iar stăpâna se luptă cu dependența de opiu.

PĂREREA MEA

Kathleen Grissom este o autoare canadiană de succes și cartea Bucătăria Sclavilor era pe lista mea de ceva timp, ca să fiu sinceră. Am citit cartea în luna martie a acestui an care a fost, spre surprinderea mea, o luna foarte bună pentru citit. Pentru că de atunci au urmat perioade lungi de reading slump sau am dat peste cărți care nu mi-au plăcut la fel de mult. Ca să nu mai lungim vorba, cartea asta va fi în top cele mai bune cărți citite din anul 2021.

Dacă sunteți interesați de romane care au ca temă principală sclavia, acesta este unul care dezbate foarte bine tema și ilustrează la fel de bine atrocitățile prin care au trăit sclavii negri. Printre teme se mai numără și familia sau prietenia, la fel de bine ilustrate. Titlul este un fel de metaforă pentru imaginea unită a sclavilor, bucătăria fiind de multe ori locul în care ei mai pot schimba câte un cuvânt.

Acțiunea cărții are loc în America secolului 18, într-o perioadă extrem de tulbure. Personajele sunt numeroase și mi s-au părut incredibil de bine construite. La început, facem cunoștință cu Lavinia, o fetiță irlandeză orfană de 7 ani care este trimisă în America. Aceasta este iubită și protejată de o familie de sclavi (formată din Belle, Mama Mae, Papa George, Dory, Ben, gemenii Beattie și Fanny). Copil fiind, micuța irlandeză nu înțelege la început de ce sclavii sunt tratați diferențiat și uneori cu maximă cruzime. Există în carte unele scene în care violul sau violența sunt ca o parte normală din viața sclavilor, iar asta m-a tulburat profund.

Se leagă o prietenie deosebită între Lavinia și Belle, una dintre sclave. Apoi, unele situații tragice capătă amploare. Este o carte atât de complexă, cu atât de multe răsturnări de situație, încât de multe ori te oprești și nu îți vine să crezi ce citești. Această perioadă istorică cruntă a lăsat urme adânci asupra negrilor din America și m-a îndurerat imaginea lor în care până și un biet animal primea mai mult respect. Ca structură, cartea este împărțită în 55 de capitole și acțiunea este prezentată din dublă perspectivă, a lui Belle și a Laviniei. Încă un lucru care merită menționat este faptul că negrii vorbesc în dialect, iar asta poate face puțin mai greu de urmărit dialogul dintre ei. Însă romanul te poate captiva atât de tare, încât nu vrei decât să dai pagina și să vezi ce se mai întâmplă.

Dacă vreți o carte cu o acțiune puternică, merită să îi dați o șansă. Doar asigurați-vă că aveți starea necesară pentru o carte care vă va zdruncina din temelii emoțiile. Nu am putut să nu mă întreb pe parcursul lecturii dacă noi conștientizăm cât de norocoși suntem că suntem liberi? Există multe lucruri simple care ni se par normale, dar pentru unii nu au fost sau nu sunt (a se vedea situația de acum din Madagascar și nu numai). Recomand cartea și aștept să îmi spuneți cum vi s-a părut. Pe goodreads i-am oferit 5 din 5 steluțe (cu plus).

CITATE

Stejarul nostru se înălța în vârful dealului, iar frunzișul bogat umbrea creanga de care atârna trupul. N-am mai vrut să privesc din nou în sus după ce am recunoscut basmaua verde și pantofii lucrați de mână, cu vârfurile îndreptate în jos.

Începusem să observ că întrebările despre sclavii de la colibe nu erau încurajate și, chiar dacă un adult ne răspundea la ele, nu se simțea tocmai în largul lui când o făcea.

Culorile vieții – Kristin Hannah (recenzie)

Autor: Kristin Hannah

Naționalitate: americană

An apariție: 2009 (în 2019 la editura Litera)

Gen carte: ficțiune, romance, drama, adult, chick lit

Număr pagini:  400

Nota goodreads: 3.97

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Surorile Grey au fost întotdeauna apropiate. După moartea mamei, fetele au devenit cele mai bune prietene, mai ales pentru ca tatăl lor pare mai interesat de reputația lui decât de binele copiilor. Pentru Henry Grey, cel mai mult contează aparențele și, chiar si atunci când fiicele lui devin adulte, încă le mai cere acestora să-l respecte. Winona, cea mai mare dintre surori, are cea mai multă nevoie de aprobarea tatălui. Supraponderală și preocupată foarte mult de cărți, ea nu s-a simțit niciodată în largul ei la imensul ranch unde familia crește cai de trei generații și e conștientă că nu are calitățile pe care tatăl ei pune atâta pret. În același timp, Winona este cel mai bun avocat din oraș si este hotărâtă să găsească un mod prin care să-și arate valoarea. Aurora, sora mijlocie, este responsabilă cu pacea în sânul familiei.

PĂREREA MEA

Kristin Hannah este o autoare americană care a scris numeroase romane. De la această autoare am mai citit până acum doar Privighetoarea, care mi-a plăcut mult. Culorile vieții a apărut prima dată în 2009, iar la noi a fost publicată în 2019, la editura Litera. Deși are un număr generos de pagini, adică 400, se citește destul de repede. Eu am citit-o în câteva zile și cred că dacă aveam atunci mai mult timp, o terminam și mai rapid. Cartea m-a captivat încă de la început și apoi nu am mai putut-o lăsa din mână.

Acțiunea se petrece în SUA și cuprinde întâmplări ce au loc într-un interval destul de mare de timp, între 1979 și 2008. Titlul este o metaforă bine aleasă și aduce în prim-plan ideea ca viața poate îmbrăca diverse culori, de la roșul iubirii la cenușiul tristeții. Viața poate fi roz, când totul merge bine, sau poate avea o culoare închisă, atunci când ești bulversat de probleme.

Temele abordate sunt numeroase, iar printre acestea se numără familia, iubirea, prietenia, trădarea și relațiile interumane. În carte există un număr mare de personaje, iar în centrul atenției se află familia Grey, formată dintr-un tată văduv și cele trei fiice ale sale. Fiecare personaj mi s-a părut bine conturat și are o poveste interesantă.

Winona este sora cea mai mare, este avocat de succes și deși aparent are o viață de invidiat, este complexată de greutatea sa și de lipsa unui soț. Nutrește sentimente puternice pentru Luke, însă oare destinul îi va aduce pe cei doi împreună?

Aurora este mijlocia familiei și spre dezamăgirea mea, imaginea ei a fost mai puțin conturată de scriitoare. Știm însă că este o femeie nefericită și duce o existență destul de fadă. Cel puțin așa ne este înfățișată. (mai mult…)

Ce avem și ce uităm – Maria Duenas (recenzie)

Autor: Maria Duenas

Naționalitate: spaniolă

An apariție: 2012  (2013 la editura Polirom)

Gen carte: ficțiune, istorie, dramă, literatura contemporană

Titlu original: Misión olvido

Număr pagini: 456

Nota goodreads: 3.39

Nota mea: 3/5

DESCRIERE

Printre pasiuni incrucisate si conflicte profesionale, dezamagita de propriul esec sentimental si incapabila sa revina la o viata normala, profesoara Blanca Perea accepta ceea ce i se pare a fi un plicticos proiect academic. Acest lucru inseamna insa si distrugerea propriei familii. Blanca pleaca din Madrid in Santa Cecilia, California; acolo, intre doi barbati, unul care-i aduce marturii postume si altul tot mai apropiat sentimental, Blanca patrunde tot mai adinc intr-un labirint de sentimente, intrigi subterane si usi intredeschise. Dar, inainte de a gasi raspunsuri la multimea intrebarilor ce-i asalteaza destinul, ea mai are multe piedici de trecut.

PĂREREA MEA

Maria Duenas este o scriitoare spaniolă, autoarea și a romanului Iubirile croitoresei, dar și profesor universitar în Spania. Ce avem și ce uităm a fost publicat inițial în 2021, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2013. Acesta este primul roman pe care eu îl citesc și sper să ajung curând și la Iubirile croitoresei, pe care o am de ceva timp pe lista mea. Ce pot să vă spun despre carte? Am avut așteptări mari, dar simt acum, după ce am terminat cartea, că nu a fost suficient. Au fost niște elemente în carte care nu m-au ținut lipită de ea și e păcat asta. La începutul cărții aflăm că aceasta a fost dedicată fratelui autoarei, Pablo Ducnas Vinuesa.

Cartea este structurată în 45 de capitole, potrivite ca mărime. Titlul face referire la viața și gândurile Blancăi, o femeie trecută de prima tinerețe. Ca teme abordate avem istoria, cercetarea, profesia, familia, iubirea. Deși are un număr destul de generos de pagini, adică 476, eu nu am simțit când au trecut. Personajul feminin principal este Blanca Perea, profesor universitar în Spania, care decide să plece în California pentru un proiect academic. (mai mult…)

Impresii film: It (2017)

Film: It

Apariție: 2017

Ecranizare: da

Autor: Stephen King

Actori: Bill Skarsgård, Jaeden Lieberher, Finn Wolfhard

Notă imdb: 7.3/10

Nota mea: 7/10

Trebuie să vă spun de la început că, deși este o ecranizare a unei cărți, nu am citit cartea. It a fost scrisă de Stephen King în 1987 și are peste 1000 de pagini. Poate m-a descurajat dimensiunea sau chiar subiectul cărții, nefiind o fană a romanelor lui King. Am citit până acum Mr. Mercedes, Salem’s Lot, Carrie și Cimitirul animalelor (care mi-a plăcut enorm!), dar nu pot spune că mă număr printre fanii săi. Nici nu sunt fana cărților horror, ca să fiu sinceră. Deși ironia face ca în studenție să fi văzut o mulțime de filme de groază cu colega mea de cameră, care era mare fan.

Revenind la It, la ecranizare, nu știu ce să vă spun. Filmul începe bine, te păstrează destul de captivat pe parcurs, dar atât. Personajul principal este Pennywise, o creatură care ia forma unui clovn și se hrănește cu frică. După ce începe să terorizeze un grup de copii, totul scapă de sub control. (mai mult…)

Impresii film: Rebecca (2020)

Film: Rebecca

Apariție: 2020

Ecranizare: da

Autor: Daphne du Maurier

Actori: Lily James, Armie Hammer, Kristin Scott Thomas

Notă imdb: 6/10

Nota mea: 8/10

Am citit romanul Rebecca prin 2015 și mi-am propus ca într-un viitor nu foarte îndepărtat, să o recitesc. Țin minte că atunci mi-a plăcut foarte mult. Ce pot să spun despre ecranizare? Mi-a plăcut mult. Dacă ar fi să îi dau o notă pe o scară de la 1 la 10, eu i-aș oferi 8. Și nu cred că este o notă rea. Mi-a plăcut foarte mult cum au fost conturate personajele și cum au jucat actorii, în special actrița din rolul doamnei de Winter.

Pentru cei care nu știu despre ce e vorba în carte, trebuie să spun că Rebecca este soția răposată a lui Max de Winter și este un personaj absent. Însă ea trăiește în memoria menajerei, doamna Danvers, care i-a fost și foarte apropiată. Și în carte, dar și în film, noua soție a lui Max, nu are prenume. Nu știu de ce a ales autoarea să facă acest lucru, dar mă gândesc că a fost din cauză că a vrut ca toată atenția să se concentreze doar asupra Rebeccăi. (mai mult…)

Fetița căreia nu îi plăcea numele său – Elif Shafak (recenzie)

Autor: Elif Shafak

Naționalitate: turcă

An apariție: 2014  (2016  la editura Polirom)

Gen carte: ficțiune, fantasy, carte pentru copii

Titlu original: Sakız Sardunya

Număr pagini:  152

Nota goodreads: 3.62

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

N-o cheamă nici Violeta, nici Lăcrămioara, nici Camelia. Cât e ea de inteligentă, de curajoasă și de plină de imaginație, se împiedică și se întristează mereu de un singur lucru: numele său, care nu-i place nici în ruptul capului. Părinții ei i-au dat un nume tare ciudat: Sakız Sardunya, adică Mușcata Curgătoare, o floare care n-are altă treabă decât să atragă păsările colibri. Fetița nu are frați sau surori, iar prietenii ei cei mai buni sunt cărțile, singurele care nu râd de numele asta curios. Numai că nici ele, cărțile, nu-s prea fericite pe lume: printre atâtea jocuri video și desene animate de la televizor, copiii au uitat să mai asculte și să mai inventeze povești, așa că tărâmul lor fermecat e în primejdie.
Mușcata Curgătoare e tare speriată: doar n-o să fie ea singura în stare să-l salveze, nu?

PĂREREA MEA

Elif Shafak este o scriitoare de origine turcă care a scris până acum 17 cărți, dintre care 11 romane. Fetița căreia nu-i plăcea numele său a apărut la noi în 2016, la editura Polirom, în Colecția Junior.Temele cărții sunt copilăria, familia, imaginația, cărțile, fantasticul. Titlul se referă la personajul femini principal, o fetiță pe nume Sakiz Sardunyia, care își ura numele ciudat (mușcată curgătoare). Fetița este o mare iubitoare de cărți, animale și jocuri și are o imaginație ieșită din comun. Am uitat să  menționez că este prima carte de la Shafak pe care eu o citesc și că am de gând curând să adaug pe lista mea și Bastarda Istanbulului, Onoare și Cele patruzeci de legi ale iubirii. 

Stilul cărții este accesibil și cred că poate fi citită atât de copii de vârste fragede (7-8 ani), cât și de adulți de diferite vârste. Totul este să vă placă poveștile pentru copii și să fiți atrași de stilul cărții. Cartea este destul de scurtă (152 pagini) și se poate citi lejer în 2-3 ore. Eu am citit-o însă în 2 zile, deoarece m-am confruntat în acea perioadă cu o stare mai ciudată și mai puțin chef de citit.

Revenind la cartea noastră, trebuie să știți că fetița este mereu ironizată de copiii de la școală, așa că salvarea sa este reprezentată de imaginația neobișnuită pe care o are. Singură la părinți și curioasă din fire, Sakiz obișnuiește să pună multe întrebări, dar cei mari nu au timp pentru ea sau nu îi acordă atenție. (mai mult…)

« Older Entries