Am trăit totdeauna la castel – Shirley Jackson (recenzie)

Autor: Shirley Jackson

Naționalitate: americană

An apariție: 1962 (2023, la Editura Litera)

Nota mea: 5/5

Notă goodreads: 3.93

Număr pagini: 256

Gen carte: roman gotic, horror, thriller

Shirley Jackson a fost o scriitoare americană care a scris 6 romane, 2 cărți de memorii și peste 200 de povestiri. Am trăit totdeauna la castel este un roman gotic și a fost publicat în 1962, fiind și ultimul roman al autoarei.

Ce este însă un roman gotic? Din informațiile găsite, un roman gotic este o operă literară care are drept caracteristici atmosfera misterioasă și macabră, un cadru mai special (castel, cimitir, ruine), personaje misterioase și întunecate, cât și teme abordate precum macabrul, goticul, moartea, supranaturalul.

Acesta este primul roman al autoarei pe care eu îl citesc – recunosc că nu am fost interesată să citesc și Casa bântuită, dar poate îi voi da o șansă. Nu se știe niciodată. Ne este prezentată povestea conacului Blackwood și a unei familii atipice, formată din surorile Constance, Mary Katherine (Merricat) și unchiul Julian. Aflăm din primele rânduri, din spusele lui Merricat, că ceilalți membri ai familiei sunt morți. Ce s-a întâmplat? De ce au murit aceștia? Există un criminal?

Unchiul Julian este un bătrân în scaun cu rotile, destul de ciudățel și care suferă și de o formă de Alzheimer. Este destul de amnezic, uită dacă a luat micul dejun, vorbește cu cei morți și depinde sută la sută de ajutorul lui Constance. Constance suferă de agorafobie (formă de anxietate care face ca o persoană să evite societatea sau locurile în care nu se simte confortabil). Merricat pare să sufere de o altă afecțiune, de tulburare obsesiv-compulsivă. Deși are 18 ani, fata are un comportament pueril, comportament mai mult decât ieșit din comun. Relația dintre cele două surori nu este una chiar sănătoasă, ci destul de toxică. Merricat descurajează mereu ieșirea lui Constance în societate și o ”invită” în lumea ei, pe lună.

Luna este și ea un simbol, ea fiind refugiul lui Merricat departe de lumea înconjurătoare, în care nu se simte deloc bine. Modul în care privește lumea este unul atipic și preferă izolarea. Lumea din jur este rea, le poate face rău și este un chin să meargă în fiecare marți la cumpărături. Niciodată nu o lasă pe Constance să fie ea cea care face cumpărăturile, iar asta mi s-a părut neobișnuit.

Mai există un personaj secundar, Jonas, care este un motan negru și care este foarte apropiat de Merricat. Acesta ne poate ușor duce cu gândul la familiarul (un fel de partner în ale magiei)pe care îl aveau vrăjitoarele în vechime. Să nu uităm și practicile și ritualurile pe care stăpâna lui le face, cu scopul de protecție. Cartea mi s-a părut încărcată de foarte multe simboluri, iar acțiunea destul de interesantă. Nu doar că cele trei personaje ale cărții suferă de diferite afecțiuni, dar fiecare contribuie în felul său la atmosfera sumbră a romanului.

Cel mai antipatic personaj al cărții a fost Charles, un văr de-al fetelor, genul de bărbat profitor despre care nu am fost pe deplin lămurită care era rolul lui. Deși se încearcă a fi un personaj misterios, care probabil să contribuie la atmosfera deja existentă, nu m-a impresionat mai deloc. (mai mult…)

Zilele ce vor veni – Melissa Da Costa (recenzie)

Autor: Melissa Da Costa

Naționalitate: franceză

An apariție: 2024 (Editura Trei)

Nota mea: 5/5

Notă goodreads: 4.26

Număr pagini: 288

Gen carte: ficțiune, literatură contemporană, literatură franceză

Melissa Da Costa este o scriitoare franceză pe care eu pur și simplu o ador – am citit Tot albastrul cerului, o carte de care pur și simplu m-am îndrăgostit. Dacă sunteti curioși să citiți câteva impresii, o puteți face aici. Îmi doresc să parcurg toate cărțile acestei autoare și sper să fie cât mai multe traduse în limba română.

Zilele ce vor veni este o carte fascinantă despre pierdere, suferință, doliu, dar și despre puterea de a merge mai departe. Personajul meu preferat a fost de departe Amande, o femeie puternică – dar care nu știe că poate fi atât de puternică. Existenta i-a fost presărată cu numeroase încercări dificile și au fost niște scene care pur și simplu nu au cum să nu te tulbure maxim. Nu ai cum să nu te întrebi cum ai fi reacționat tu dacă erai în locul acestei femei și cum ai fi putut găsi forța de a merge mai departe.

Amande nu este însă singură, deoarece are alături familia Luzin, familia soțului, față de care se va apropia foarte mult. Ii este foarte greu să meargă mai departe, însă după ce ia decizia de a se muta cu chirie într-o căsuță din Auvergne, se întâmplă lucruri interesante.

Pe Amande o vor ajuta foarte mult conexiunea cu natura, grădinăritul, apropierea de Julie, un alt personaj interesant al cărții. Își va face un prieten necuvântător, iar scenele în care acesta apare și momentele prin care cei doi trec, mi s-au părut savuroase. Este într-adevăr o carte tristă, însă îți oferă și foarte multă speranță și te forțează să fii recunoscător pentru tot ce ai tu.

Deși nu este o carte cu o acțiune foarte complexă, te atinge la nivel emoțional și eu mă gândesc la ea și la câteva luni după ce am citit-o. Mi-a plăcut foarte mult și dacă doriți să o descoperiți, vă recomand să pregătiți șervețele, deoarece e posibil să aveți nevoie.

(mai mult…)

Strigoiul – Ion Agârbiceanu (recenzie)

Autor: Ion Agârbiceanu

Naționalitate: română

An apariție: 1969 (Editura Pentru Literatură)

Nota mea: 5/5

Notă goodreads: 4.74

Număr pagini: 630

Gen carte: ficțiune, realism

Ion Agârbiceanu a scris numeroase volume de povestiri, însă nu mulți știu că a scris și câteva romane deosebite. A fost atât scriitor, cât și ziarist și preot. Din păcate, nu este un scriitor român promovat în programa de limba și literatura română din școli și asta e mare păcat. Mă bucur că am ajuns să citesc Strigoiul, o carte pe care o aveam pe listă de anul trecut. Mai am de asemenea pe listă și Arhanghelii (roman inspirat  din viața românilor ardeleni, apărut la Sibiu în 1914 și pentru prima dată  în foileton în 1913 în revista „Luceafărul”) și Faraonii.

Deși a fost scris înainte de 1947, Strigoiul a apărut întâia oară  în 1968, fiind între timp interzis, deoarece nu corespundea doctrinei istorice marxist-leniniste. Romanul este o  monografie complexă a satului transilvănean din 1880 și aduce în atenția cititorului destine complexe și întâmplări interesante. Sunt foarte multe de zis despre acest roman vast, însă mă voi rezuma la câteva impresii personale. Pe internet nu am găsit nicio recenzie, așa că sper să punctez câteva idei principale care să vă facă să citiți cartea.

Titlul este o metaforă interesantă care se referă la unul dintre personaje, despre care se crede că influențează negativ viețile celor rămași în urma sa. Poate fi considerat, de asemenea, și un laitmotiv al cărții – strigoiul putând arăta și diverse aspecte ale fricilor și credințelor legate de moarte și de supranatural, fiind un simbol puternic al neliniștii și al misterului din folclorul românesc. (mai mult…)

Impresii film: Pollyanna (1960)

Film: Pollyanna

Apariție: 1960

Ecranizare a unei cărți: da

Autor: Eleanor H. Porter

Actori: Hayley Mills, Jane Wyman, Richard Egan

Notă imdb: 7.4/10

Nota mea: 9/10

Filmul Pollyanna din 1960 a fost creat de Walt Disney și îl puteți vedea pe Disney+. Am citit cartea în engleză în 2023 și mi-a plăcut foarte mult.Prima ecranizare a cărții a avut loc în 1920 și a fost un film mut. Mai există o ecranizare și din 2003, dar mă îndoiesc că este la fel de bună ca cea din 1960. Am văzut mai multe filme vechi produse de Walt Disney și cam toate mi-au plăcut mult.

Cum este și de așteptat, personajul meu preferat este chiar Pollyanna, o fetiță orfană care va veni să schimbe viața multor oameni. După ce își pierde părinții, fetița vine să locuiască cu mătuța Polly, o femeie rece care nu a privit cu ochi buni prezența unui copil în casa ei.

Actrița care a jucat rolul Pollyannei, Hayley Mills, este într-adevăr talentată și după ce am văzut acest film, am găsit un alt film în care a jucat, de asemenea, un rol minunat. Dar despre acela vă voi povesti într-un alt mini articol. Pollyanna va trece prin foarte multe, va cunoaște multe alte personaje și îi va învăța jocul bucuriei. Cei din jurul ei se vor schimba, vor deveni mai calzi, mai prietenoși și se vor atașa foarte mult de Pollyanna. Schimbarea cea mai profundă are loc chiar cu mătușa Polly care, datorită fetiței, va deveni cu totul alta și va învăța să își deschidă inima în fața iubirii. (mai mult…)

Când amintirile noastre vor veni să danseze – Virginie Grimaldi (recenzie)

Autor: Virginie Grimaldi

Naționalitate: franceză

Titlu original: Quand nos souvenirs viendront danser

An apariție: 2019 (2021, la editura Univers)

Nota mea: 4/5

Notă goodreads: 4.23

Număr pagini: 280

Gen carte: ficțiune, romance, literatură contemporană

Virginie Grimaldi este o autoare contemporană franceză și cea care a scris numeroase romane de succes. Când amintirile noastre vor veni să danseze este primul roman pe care eu l-am citit, dar cu siguranță nu va fi singurul. Mai am pe lista de tbr și Doar clipa fericită să-mi rămână. M-a surprins foarte plăcut romanul Când amintirile și prin intermediul acestuia am întâlnit un grup simpatic de bătrânei, care își spun Octogenialii. Cea care povestește totul este Marceline (pe numele întreg Marceline Odette Germaine Masson), născută pe 4 februarie 1935.

Marceline și vecinii săi primesc o veste șoc: intrarea Colibri va fi curând dărâmată. Pe această alee circulară sunt 6 case, iar femeia ține să precizeze de la început cine sunt locuitorii acestor case. La casa nr. 1 stă ea și soțul ei, Anatole; la nr. 2 stă Gustave, la nr. 3 – Rosalia, la nr. 4 – Josephine, la nr. 5 – Marius, iar la nr. 6 nu locuiește nimeni. După această veste șocantă pentru ei, locuitorii decid cu orice preț să împiedice demolarea locuințelor în care își duc viața de peste 63 de ani. Avem, de asemenea, și două planuri narative, unul prezent și unul trecut.

Aflăm treptat detalii despre viețile acestor personaje, dar și despre relațiile mai mult sau mai puțin tensionate dintre aceștia. Cred că este exagerat să spunem că sunt relații tensionate, deoarece ajungând la o vârstă înaintată, aceștia nu ezită să se tachineze sau să se înțepe reciproc. Aflăm detalii și despre familia lui Marceline, despre fiica Corinne și nepotul Gregoire. În același timp, aflăm și despre primarul orașului, Didier și care este relația locuitorilor cu acesta.

(mai mult…)

« Older Entries