Currently Browsing: Literatura europeana

Secretele din Strada Portului – Ann Cleeves (recenzie)

Autor: Ann Cleeves

Naționalitate: britanică

An apariție: 2014 (2015 la Crime Scene Press

Gen carte: ficțiune, literatura clasică, familie, dramă

Număr pagini:  280

Titlu original: Harbour Street

Nota goodreads: 4.13

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

O CRIMA.
    Newcastle.  Ajunul Craciunului. Detectivul Joe Ashworth si fiica sa, Jessie, se intorc acasa cu metroul. Trenul se opreste brusc, iar Jessie observa ca o femeie in varsta nu paraseste garnitura o data cu restul lumii: Margaret Krukowski fusese injunghiata mortal.
UN MARTOR.
    Nimeni dintre cei care inghesuiau in vagonul de metrou nu a vazut nimic. Nimic pe camerele de supraveghere. In cautare de indicii, Vera Stanhope ajunge in linistitul orasel Mardle, din Northumberland. Simte ca localnici stiu mult mai multe decat spun.
UN SECRET.
    Doar cateva zile mai tarziu, o a doua femeie este ucisa. Refacand ultimii pasi ai victimelor, Vera se trezeste cufundata adanc in trecutul unei comunitati in aparenta atat de inocenta.

PĂREREA MEA

Ann Cleeves este o scriitoare britanică, autoare a numeroase romane polițiste (Oase roșii, Pescărușul, Ape moarte, Nopți albe, Pământ rece, etc.) A primit în 2006 premiul Duncan Lawrie Dagger pentru romanul Raven Black. De asemenea, este considerată noua Agatha Christie a literaturii britanice. Romanul Secretele din Strada Portului a apărut prima dată în 2014, iar la noi a fost publicat în 2015, la Crime Scene Press. â

Este romanul numărul 6 al seriei Vera Stanhope, dar se poate citi și individual, neavând legătură cu celelalte. Pentru mine, aceasta este prima lectură de la Cleeves și cu siguranță, nu ultima. Este un roman polițist și un thriller reușit, încărcat de mister și care m-a făcut să nu îl mai las din mână până nu ajung la final. Are 280 de pagini, un ritm alert și se citește destul de repede.

Temele sunt crima, misterul, secretele, familia, iubirea, prostitutia. Titlul, după cum bine puteți să vă dați seama, se referă la secretele ascunse de personajele din Strada Portului. Această stradă este una sumbră, despre care unele personaje spun că este chiar periculoasă, din cauza secretelor pe care le poate ascunde sau a locuitorilor dubioși. Personajele cărții sunt numeroase, dar nu vreau să plictisesc prin enumerarea fiecăruia. Așa că vă vorbesc pe scurt. Detectivul-șef este Vera Stanhope, care în ciuda înfățișării îndesate și banale, este foarte inteligentă și reușește la final să pună cap la cap firele poveștii încâlcite. (mai mult…)

Arta compromisului – Ileana Vulpescu (recenzie)

Autor: Ileana Vulpescu

Naționalitate: română

An apariție: 2002 (la Editura Tempus)

Gen carte: ficțiune

Număr pagini:  208

Nota goodreads: 4.17

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Un scriitor nu poate pretinde că ar deține adevărul absolut și ca părerile lui ar fi infailibile. Scriitorul este doar un observator și un comentator al vieții, dar mai ales al contemporaneității sale. Scriitor, neerijându-se în judecător, obligat să aplice fie codul civil, fie pe cel penal, nu dă sentințe: constată.

PĂREREA MEA

Ileana Vulpescu (1932-2021) a fost o autoare româncă care a scris numeroase romane și povestiri: Arta conversației (1980), Rămas bun casei părintești (1990), Pe apa sâmbetei (2009), De-amor, de-amar, de inimă albastră (2005), Viață, viață, legată cu ață (2007), etc. Din toată opera sa literară, am citit până acum De-amor, de-amar, de inimă albastră, Rămas bun casei părintești și Arta conversației. Cred că dintre cele trei citite, cel mai mult mi-a plăcut Arta conversației, atât pentru subiect, cât și datorită personajului feminin principal.

Arta compromisului a apărut în 2002 și este continuarea Artei conversației. Nu mi s-a părut la fel de bine construită, însă mi-a plăcut destul de mult. Este structurată în 14 capitole destul de scurte (cartea are 208 pagini) și tratează teme ca societatea, comunismul, Revoluția din 89, familia, maternitatea, iubirea, relațiile dintre oameni, etc.

Titlul este o metaforă pentru destinul uman și vrea să scoată în evidență faptul că viața este plină de compromisuri. Însă cât de mult suntem dispuși să riscăm pentru a atinge anumite scopuri sau pentru a duce o viață cât de cât decentă? Cum am mai spus, nu este la fel de captivantă ca Arta conversației, mai ales pentru că pune accentul pe viața mai multor personaje sau pe mai multe aspecte ale societății.

Personajele sunt numeroase și recunosc că uneori am fost bulversată și nu reușeam să țin minte ce rol avea fiecare în carte. Dar în linii mari, este povestea personajului feminin principal, Sînziana Hangan, o femeie aflată la vârsta a doua, doctoriță, care poartă stigmatul societății în care trăiește. Are o fată din prima căsnicie și încă una din flori, cum spune Sînziana. Cartea prezintă viața dură din comunism și de dinainte de el, ba chiar aflăm și detalii tulburătoare legate de viața altor personaje secundare (cum este Sandu Dragomir, obligat să renunțe la familiei după ce se întoarce din deportare). (mai mult…)

Castelul pălărierului – A. J. Cronin (recenzie)

Autor: Archibald Joseph Cronin

Naționalitate: britanică

An apariție: 1931 (2010, colecția Adevărul Holding – dar și în alte ediții mai vechi)

Gen carte: ficțiune, literatura clasică, familie, dramă, thriller

Număr pagini:  592

Titlu original: Hatter’s Castle

Nota goodreads: 4.29

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

În anul 1879, într-un oraș imaginar ce poartă numele Levenford își duce zilele familia Brodie, care începe să se dezbine din pricina narcisismului și cruzimii nemaivăzute a capului familiei, James Brodie, pălărier de profesie și tiran prin vocație. Cartea este o înlănțuire de nuclee epice, fiecare subsumându-se vieții unui personaj: Marry (fiica cea mare), Matthew (unicul fiu), Nessie (fiica cea mică și copilul preferat al pălărierului), dna Brodie (soția fragilă a lui James, pe care acesta o tratează ca pe o slugă și căruia îi rămîne supusă până la moarte), Nancy (amanta lui Brodie, care va juca un rol esențial în deznodământul poveștii).

PĂREREA MEA

Archibald Joseph Cronin a fost medic și scriitor britanic, autor al numeroase romane de succes: Citadela, Sub stele, Arborele lui Iuda, Gran Canaria, Doamna cu garoafe, etc. Aproape în toate cărțile sale, cel puțin un personaj este medic. De la el am mai citit Dincolo de acel loc (5/5 ♥), Grădinarul spaniol (5/5 ♥) și Doamna cu garoafe (4/5 ♥). Pe lista mea de citit se află Citadela, Arborele lui Iuda și Gran Canaria. Undeva prin liceu știu că am mai citit o carte de a sa, dar nu mai țin minte care. Așa că vreau să descopăr cât mai multe din cărțile sale. Cred că odată ce te-ai îndrăgostit de stilul său, nu te poți opri la o carte. Trebuie să afli mai mult. Dacă vă place literatura clasică, este o carte pe care merită să o încercați. Indiferent câte romane contemporane aș descoperi, tot literatura clasică rămâne prima și marea mea dragoste.

Castelul pălărierului este primul roman scris de Cronin (1931), iar acțiunea se petrece în 1870, într-un oraș fictiv ce se numește Levenford. Romanul a fost ecranizat în 1941 și sper să am ocazia să văd și ecranizarea. Sunt curioasă cât de bine au reușit să transpună ce se întâmplă în carte și dacă se respectă faptele. Pe youtube puteți urmări ecranizarea , dar și asculta piesa de teatru radiofonic. Dar vă rog din suflet să citiți întâi cartea fizic. Este ceva extraordinar de bine scris.

Cartea are un număr generos de pagini (aproape 600) și recunosc că mi-a luat cam 10 zile să o termin. Dar asta pentru că serviciul îmi ocupă mult și seara adorm citind după o zi grea. Revenind la acest roman extraordinar, trebuie să știți că tratează un subiect incitant și enervant, deopotrivă. Enervant din cauza personajului masculin principal, arhetipul tiranului, adică James Brodie. (mai mult…)

Ce avem și ce uităm – Maria Duenas (recenzie)

Autor: Maria Duenas

Naționalitate: spaniolă

An apariție: 2012  (2013 la editura Polirom)

Gen carte: ficțiune, istorie, dramă, literatura contemporană

Titlu original: Misión olvido

Număr pagini: 456

Nota goodreads: 3.39

Nota mea: 3/5

DESCRIERE

Printre pasiuni incrucisate si conflicte profesionale, dezamagita de propriul esec sentimental si incapabila sa revina la o viata normala, profesoara Blanca Perea accepta ceea ce i se pare a fi un plicticos proiect academic. Acest lucru inseamna insa si distrugerea propriei familii. Blanca pleaca din Madrid in Santa Cecilia, California; acolo, intre doi barbati, unul care-i aduce marturii postume si altul tot mai apropiat sentimental, Blanca patrunde tot mai adinc intr-un labirint de sentimente, intrigi subterane si usi intredeschise. Dar, inainte de a gasi raspunsuri la multimea intrebarilor ce-i asalteaza destinul, ea mai are multe piedici de trecut.

PĂREREA MEA

Maria Duenas este o scriitoare spaniolă, autoarea și a romanului Iubirile croitoresei, dar și profesor universitar în Spania. Ce avem și ce uităm a fost publicat inițial în 2021, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2013. Acesta este primul roman pe care eu îl citesc și sper să ajung curând și la Iubirile croitoresei, pe care o am de ceva timp pe lista mea. Ce pot să vă spun despre carte? Am avut așteptări mari, dar simt acum, după ce am terminat cartea, că nu a fost suficient. Au fost niște elemente în carte care nu m-au ținut lipită de ea și e păcat asta. La începutul cărții aflăm că aceasta a fost dedicată fratelui autoarei, Pablo Ducnas Vinuesa.

Cartea este structurată în 45 de capitole, potrivite ca mărime. Titlul face referire la viața și gândurile Blancăi, o femeie trecută de prima tinerețe. Ca teme abordate avem istoria, cercetarea, profesia, familia, iubirea. Deși are un număr destul de generos de pagini, adică 476, eu nu am simțit când au trecut. Personajul feminin principal este Blanca Perea, profesor universitar în Spania, care decide să plece în California pentru un proiect academic. (mai mult…)

Trenul orfanilor – Christina Blake (recenzie)

Autor: Christina Baker Kline

Naționalitate: britanică

An apariție: 2013  (2018  la editura PandoraM)

Gen carte: ficțiune istorică, YA

Titlu original: Orphan Train

Număr pagini:  232

Nota goodreads: 4.18

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Între anii 1854 şi 1929, aşa-numitele „trenuri ale orfanilor” străbăteau în mod regulat distanţa dintre oraşele de pe Coasta de Est şi ţinuturile din Midwest, ducând mii de copii abandonaţi, a căror soartă avea să depindă doar de noroc. Urmau să fie adoptaţi de o familie iubitoare sau aveau să îndure o copilărie plină de lipsuri?
De origine irlandeză, Vivian Daly a fost un astfel de copil, trimis cu trenul de la New York City către un viitor nesigur. Mai târziu, Vivian se întoarce în est şi duce o viaţă liniştită. Dar în podul casei sale, ascunse în valize, se află vestigiile unui trecut dureros. Atunci când, ca să scape de casa de corecţie, adolescenta Molly Ayer se angajează s-o ajute pe Vivian să facă ordine în pod, se dovedeşte că cele două femei nu sunt atât de diferite pe cât par.

PĂREREA MEA

Christina Baker Kline este o autoare de origine americană care a scris până acum 8 romane și a primit numeroase premii pentru talentul său literar.

Trenul orfanilor sau Fetița din trenul orfanilor (cum apare în alte ediții) mi s-a părut o carte extraordinar de bună. O aveam pe listă de ceva timp, dar am tot amânat-o. Un motiv cred că este și faptul că îmi imaginam o carte prea dureroasă și că trebuie să am o anumită stare ca să o citesc. Cartea a apărut prima dată în 2013 și are numai 232 de pagini. Subiectul cărții m-a fascinat de la prima pagină și în totalitate. Acțiunea se petrece pe două planuri (prezentul – 2011) și un plan trecut (1929), cele două alternând pe parcursul romanului.

Temele abordate sunt familia, copilăria, iubirea. Titlul mi s-a părut bine ales: trenul orfanilor este un tren care între 1854-1929 a transportat 200 000 de copii de pe Coasta de Este spre Vestul mijlociu. Acești orfani erau de fapt copii abandonați sau fără părinți, cărora li se găsea o familie adoptivă. Partea cea mai cruntă este faptul că adopția era un fel de licitație, deoarece copiii erau aleși pentru munci grele. Imaginea asta mi s-a părut extrem de tulburătoare. Personajele cărții nu sunt foarte numeroase, dar sunt puternic construite.

Molly este o adolescentă rebelă care trebuie să facă muncă în folosul comunității; ajunge la un moment dat în casa lui Vivian, o bătrână cu un trecut misterios și dureros, în același timp. M-a impresionat până la lacrimi povestea lui Vivian și evenimentele prin care a trecut. Și ea a fost  orfană, o victimă a unui sistem în care era permisă abuzarea copiilor. A făcut parte din orfanii din tren, a trecut prin mai multe familii și a cunoscut durerea, frica, frigul, foamea, dar a aflat și ce înseamnă bunătatea oamenilor cu suflet. (mai mult…)

Tentația de a fi fericit – Lorenzo Marone (recenzie)

Autor: Lorenzo Marone

Naționalitate: italiană

An apariție: 2015  (2018  la editura Humanitas)

Gen carte: ficțiune, roman

Titlu original: La tentazione di essere felici

Număr pagini:  248

Nota goodreads: 4.09

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Lorenzo Marone ne propune o poveste puternică și emoționantă, scrisă cu meșteșug, despre viață și moarte, condimentată deseori cu accente comice. Cesare Annunziata, eroul septuagenar al romanului, e prins într-un păienjeniș de relații cu fiul lui homosexual, cu fiica adulteră, cu amanta prostituată și cu toți vecinii de bloc. În aparență, e un bătrân obișnuit, chinuit de boală și de perspectiva morții, văitându-se că-i părăsit, bântuit deopotrivă de trecut și de încâlceala prezentului. Neobișnuit însă este răspunsul său la toate aceste neajunsuri ale vârstei: sarcasmul cu care privește întreaga lume, arțagul neîmpăcat cu care-i tratează pe toți cei din jurul lui, și mai ales pe sine, refuzul oricărui compromis de dragul unei independențe scump plătite.

PĂREREA MEA

Lorenzo Marone este un scriitor italian, iar de la el am citit până acum doar această carte. Mai am pe listă o altă carte de a sa, Mâine poate am să rămân. Era pe lista mea de ceva timp Tentația de a fi fericit, însă nu îmi făcusem curaj să o citesc. Despre acest roman am citit doar recenzii pozitive. A fost publicat prima dată în 2015, iar la noi în 2018, la editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei. Are un număr redus de pagini (248) și are un stil captivant. A primit numeroase pagini premii literare în Italia (Premio Stresa 2015, Premio Caffe Corretto – Citta di Cave 2016, etc.)

Temele principale ale cărții sunt existența umană, iubirea, prietenia, moartea și bătrânețea. Personajul principal masculin este Cesare Annunziata, un bătrânel simpatic de 73 de ani. Mulți cititori l-au asemănat pe Cesare cu Ove al lui Backman, dar eu nu l-am citit încă, așa că nu îmi pot face o părere. Cartea mi s-a părut super captivantă,am alternat râsul cu plansul (da, este pe alocuri foarte emoționantă) și mi-a părut rău când s-a terminat. Facem cunoștință cu Dante și Sveva( copiii lui Cesare), cu Eleonora( bătrâna pisicărească sărită de pe fix), cu Emma (vecina tânără bătută de soț), cu Marino (vechiul și ramolitul său prieten) și cu Rosanna (femeia cu care are o relație fizică).

Cum mi s-a părut mie Cesare? Un personaj bine conturat și pe care ți-ai dori să îl ai de bunic. Este simpatic, dar este și ironic și acid în gândire. Îl leagă o frumoasă prietenie de ciudata pisicăreasă, deși aceasta nu pare deloc un personaj cu care s-ar împrieteni în mod normal Cesare. O prietenie de o viață îl leagă și de Marino, un bătrânel tot mai răvășit de vârstă, dar și o întâmplare care îi va schimba viața lui Annunziata. Dacă nu ați citit cartea încă, vă recomand călduros să o faceți. Este o carte deosebită care nu trebuie ratată. Dacă însă ați citit-o, vă aștept aici cu impresii.

CITATE

E adevărat, uneori, visele se prezintă la ușa ta, dar numai dacă ai avut grijă să le inviți. Altfel, poți fi sigur că vei petrece seara singur.

Ființa umană e maestră în învârtitul pe loc, numai ca nu atingă obiectivul care o terorizează.

 

« Older Entries