Cartea Reghinei – Ioana Nicolaie (recenzie)

Autor:  Ioana Nicolaie

Naționalitate:  română

An apariție: 2019 (editura Humanitas)

Gen carte: ficțiune, realism, viața satului românesc

Număr pagini: 224

Nota goodreads: 4.27

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Reghina este un Iov feminin, dintr-un spațiu nord-transilvan, în care miraculosul se insinuează în ordinea comună, iar istoria recentă sugrumă destinele oamenilor. Este mamă a doisprezece copii, împreună cu care alcătuiește „un trup de o mie de kilograme“, plămădit din puține bucurii și insu-portabilă suferință. Până la urmă, Reghina este mama universală.
Miza cărții Ioanei Nicolaie este să scoată la lumină, prin incursul faulknerian în interiorul unei minți care amestecă timpurile și emoțiile, o viață, un destin, o urmă pe care umanitatea personajelor ei o lasă (sau nu) în lume. Cartea nu se citește cu sufletul ușor, ci cu sufletul la gură.

PĂREREA MEA

Cartea Reghinei este prima carte pe care eu am citit-o de la autoarea Ioana Nicolaie și cu siguranță nu va fi ultima. Îmi place stilul autoarei și mă bucur că am reușit să descopăr încă o autoare româncă. Acest volum a apărut în 2019 la editura Humanitas și are ca teme viața socială, satul românesc și destinele umane. În special destinul Reghinei, personajul feminin principal al cărții.

Titlul ne oferă din start un indiciu puternic: că urmează o carte despre Reghina, o femeie puternică și cu care destinul nu a fost niciodată blând. Stilul cărții și povestea în sine îmi amintește de personajele lui Rebreanu, mai ales de Ana din romanul Ion. Deși Reghina și Ana lui Rebreanu au destine diferite, au și multe în comun.

Limbajul cărții este metaforic, iar asta uneori a fost prea mult pentru mine, ca cititor, care se așteaptă ca un roman despre viața satului românesc să fie scris într-un limbaj mai simplu. Cartea trebuie citită pe îndelete, se simte și se reflectează pe marginea celor citite.

Povestea Reghinei este povestea țărăncii românce de altădată (deși sunt sigură că și acum mai există așa ceva): căsătoria din obligație, pierderea primei iubiri, viața aspră de la țară, nașterea de prunci numeroși și chinul de a-i îndrepta spre drumul cel bun.

Cartea Reghinei – frântură din viața satului românesc de altădată

Pentru Reghina, viața a fost o continuă luptă, iar paginile cărții curprind numeroase scene tulburătoare. Nu de puține ori am fost șocată de cele citite, deși pentru acele timpuri, nu era nimic nou sub soare. Chiar dacă bărbatul era un nenoricit, bea și o bătea, femeia era martira care trebuia mereu să îndure. (mai mult…)

Bărbații sunt niște porci – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

Autor:  Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate:  română

An apariție: 2006 (editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, povestiri, umor

Număr pagini: 313

Nota goodreads: 4.12

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Întâmplări inspirate din realitate ai căror protagonisti sunt oameni obișnuiți. Pagini pline de suspans, scrise într-un ritm alert, care culminează de multe ori cu un final neașteptat. Clipe de delectare purtând semnatura inegalabilei Rodica Ojog-Brașoveanu.

PĂREREA MEA

Am citit de la Rodica Ojog-Brașoveanu 15 volume și cred că acest volum de povestiri este cel cu numărul 16. Cărțile Agathei Christie mai reprezintă pentru mine o listă generoasă de cărți parcurse până acum, dar asta și pentru că cele două autoare sunt pentru mine exact ce am nevoie când vreau cărți palpitante sau nu am prea mult chef de citit. Așa că aleg ori ROB, ori Agatha Christie.

Bărbații sunt niște porci este o carte de povestiri, 17 la număr și majoritatea sunt destul de scurte. Pot fi citite și independent, nu neapărat în ordine, așa că puteți începe cu care vreți. Spre dezamăgirea mea însă, fiind mare fană ROB, nu toate povestirile mi-au plăcut. Iar astfel am scăzut o steluță din punctajul de pe goodreads, rămânând doar 4/5. Pentru mine nota 4/5 nu este ceva negativ, deoarece notez așa și cărțile care îmi plac foarte mult. Dar recunosc că acest volum de povestiri nu a fost pentru mine ceva wow.

Titlul volumului este dat tocmai de povestirea 15 din carte, iar temele abordate sunt destinul uman, comportamentul și tot ce ține de bărbați și femei în general. Titlul m-a indus oarecum în eroare deoarece autoarea nu ironizează doar partea bărbătească, ci prezintă într-o lumină umoristică și latura feminină, cu bune și cu rele. (mai mult…)

Impresii film: Persuasiune (2022)

Apariție: 2022 (apărut în cinema și pe Netflix)

Actori: Dakota Johnson, Cosmo Jarvis, Richard E. Grant

Notă imdb: 5.6

Nota mea: 7.5

Cred că este timpul să vă vorbesc și despre o ecranizare văzută recent. Este vorba despre ecranizarea romanului lui Jane Austen, Persuasiune. Am citit cartea în liceu, așa că nu prea mai țin minte bine acțiunea cărții sau detalii despre personaje. Dar am de gând să o recitesc într-un viitor nu prea îndepărtat.

Revenind la ecranizare, pot să zic că mi-a plăcut. Chiar dacă sunt multe păreri împărțite și multe guri rele care spun că este plictisitor. Consider că avem de învățat din orice, așa că trebuie să găsim și în această ecranizare măcar o notă pozitivă.

Mi-a plăcut mult personajul feminin principal, Anne, și cum a fost portretizat. Anne este sora matură și curajoasă. Celelalte două surori ale sale, Mary și Elizabeth mi s-au părut la polul opus și foarte nesuferite.

Personajul masculin principal, Wentworth, a fost și el construit destul de bine. Este o carte potrivită pentru relaxare sau pentru vacanță, așa că nu vă așteptați la o capodoperă. Iar cei care au criticat filmul pentru povestea în sine, ei bine, așa este cartea. Iar aceasta a apărut în 1817. Așa că vă dați seama cum era societatea britanică de atunci. Destul de primitivă în mentalitate și stil de viață.

Puteți găsi această ecranizare pe Netflix, dar recomandarea ar fi să căutați întâi cartea. Așa puteți face o paralelă între cele două.

Ați citit cartea sau ați văzut ecranizarea?

Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989 – Ruta Sepetys (recenzie)

Autor:  Ruta Sepetys

Naționalitate:  americană

An apariție: 2022 (editura Epica)

Gen carte: ficțiune, istorie, YA

Titlu originalI Must Betray You

Număr pagini:  368

Nota goodreads: 4.45

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

București, 1989

În Europa, toate regimurile comuniste se prăbușesc rand pe rand. Românii nu se bucură de libertate, ci se află în continuare sub bratul de fier al dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Într-o țară inchisa, izolată și condusă prin impunerea sentimentului de frică, Cristian Florescu, un adolescent de șaptesprezece ani, care visează să devină scriitor, este șantajat și racolat de Securitate. Nu-i rămân decât două posibilități: să-i trădeze pe toți din jurul lui, tot ce iubește, sau, folosindu-se de de noul lui statut, să facă tot ce poate pentru a submina sistemul totalitar, din interior. Cristian riscă totul ca să demaște regimul autoritar și pe cel mai diabolic dictator din Europa de Est, să ofere o voce poporului român și să arate lumii ce se petrece în țara lui. Când apare scânteia Revolutiei, se alătură plin de entuziasm și luptă pentru schimbare și, în sfârșit, pentru Libertate.

PĂREREA MEA

Ruta Sepetys este o scriitoare americană de origine lituaniană care a scris Printre tonuri cenușii, O mare de lacrimi, Fântânile tăcerii, Adio, New Orleans. Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989 este ultimul său roman, apărut în 2022. Nu este greu de ghicit ce reprezintă titlul cărții, deoarece dacă ne uităm bine și la copertă, cât și la titlu, ne putem ușor da seama că este vorba despre un moment de răscruce pentru România: Revoluția din ’89 și căderea regimului comunism.

M-am născut în ’89 și tot ce știu despre Ceaușescu și regimul comunism este de la părinți și apropiați. Aveam 9 luni când Ceaușescu și soția au fost împușcați, iar România a scăpat de sub jugul tiraniei. Cartea nu este doar un document despre ceea ce a însemnat comunismul pentru România, ci are la bază și o poveste fictivă.

Cristian Florescu are 17 ani și duce o viață chinuită alături de familia sa. Îndură foame, frig, lipsa de libertate și totuși speră. Are o relație specială cu bunicul său (pe care îl alintă atât de frumos: Bunu’), pe care îl idolatrizează. Ca orice adolescent, Cristian îndrăznește să visez și se îndrăgostește.

Prin ochiii lui Cristian, aflăm detalii despre Securitate, cenzură, propagandă comunistă, despre informatori și despre dosarele stufoase despre cei urmăriți de Securitate. Comunismul a fost un regim dur, în care românul a trebuit să fie curajos de fiecare dată. (mai mult…)

Florile pierdute ale lui Alice Hart – Holly Ringland (recenzie)

Autor:  Holly Ringland

Naționalitate:  australiană

An apariție: 2018 (2020, Editura Humanitas)

Gen carte: ficțiune

Titlu original: The Lost Flowers of Alice Hart

Număr pagini:  376

Nota goodreads: 4.08

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Deși este o cititoare impatimita, Alice nu a fost niciodata intr-o biblioteca si e sigura ca toate cartile cresc in gradini, asemenea florilor iubite ale mamei sale. Dar in ziua in care se aventureaza dincolo de lanul de trestie de zahar care se inalta ca un zid intre ea si lume, descopera un oras si o biblioteca, dandu-si seama ca e posibila si o altfel de viata. Ar vrea sa nu mai asiste la scenele violente de acasa si să uite de frica paralizantă cand mania propriului tata se indreapta asupra ei. Nu isi imagineaza radacinile profunde ale acestui sentiment ce o va insoti multi ani, pana in ziua in care va reusi sa faca pace cu trecutul. Al sau si al unui lung sir de femei abuzate despre care afla la ferma Thornfield a bunicii June, unde se cultiva flori australiene.

PĂREREA MEA

Holly Ringland este o autoare australiancă de succes, iar Florile pierdute ale lui Alice Hart a primit numeroase aprecieri și premii literare. Cartea a apărut prima dată în 2018, iar la noi a fost publicată în colecția Raftul Denisei, de la editura Humanitas. Nu cred că trebuie să mai spun cât de mult îndrăgesc eu cărțile de la această editură.

Florile pierdute ale lui Alice Hart are 376 de pagini și un stil accesibil. Se citește repede și există șanse mari să fii prins în poveste încă de la primele rânduri. Avem tema naturii (florile, în special), familia, prietenia, iubirea, dar și pierderea și puterea de a merge mai departe. Titlul se referă atât la trecutul lui Alice, personajul feminin principal al cărții, cât și la alte personaje care apar aici, denumite Flori. Aceste Flori sunt femei cu un trecut tragic care au găsit un refugiu la ferma Thornfield.

Personajele sunt numeroase, dar în centrul atenției stă Alice Hart. Aceasta este la început un copil care descoperă lumea, descoperă cărțile și biblioteca, iar mai apoi este nevoită să se maturizeze brusc. Există o serie de schimbări neplăcute care o vor forța să își schimbe total viața. Nu vreau să intru în amănunte, așa că vă invit să citiți cartea și să descoperiți despre ce e vorba.

Cartea mi s-a părut foarte emoționantă și nu de puține ori am citit cu lacrimi în ochi sau cu nod în gât. Există multe momente triste, însă există și anumite părți în care speranța revine și totul ia o întorsătură pozitivă.

Alice Hart – o Alice în Țara Minunilor

Alice a fost personajul meu preferat, deoarece am admirat-o pentru inocența sa, cât și pentru puterea de care a dat dovadă. Iar eu admir mult personajele care iubesc cărțile, așa că aici Alice a primit un plus de la mine. Părinții lui Alice, Clem și Agnes, au și ei o poveste interesantă, iar undeva spre finalul cărții înțelegem în sfârșit de unde au plecat unele probleme. Un alt personaj interesant este June, bunica lui Alice, o femeie extraordinară.

Ajunsă adult, Alice va căuta iubirea acolo unde nu trebuie și va suferi. Însă cum multe lucruri din viață au și o întorsătură pozitivă, viața sa se va schimba în bine. Mie mi-a plăcut mult felul în care personajele au fost construite. Cât despre acțiune, undeva la mijlocul cărții, am simțit că totul ia o turnură neașteptată cu care nu am fost neapărat de acord.

Cartea este formată din 30 de capitole scurte, iar fiecare capitol poartă numele unei flori exotice. Sub titlul capitolului, avem o descriere, dar și un desen foarte frumos. Spre exemplu, orhideea simbolizează dorința de a poseda, swainsona arată un îndemn spre curaj, iar spinifex-ul, plăcerile periculoase. (mai mult…)

« Older Entries