Autor: Shirley Jackson
Naționalitate: americană
An apariție: 1962 (2023, la Editura Litera)
Nota mea: 5/5
Notă goodreads: 3.93
Număr pagini: 256
Gen carte: roman gotic, horror, thriller
Shirley Jackson a fost o scriitoare americană care a scris 6 romane, 2 cărți de memorii și peste 200 de povestiri. Am trăit totdeauna la castel este un roman gotic și a fost publicat în 1962, fiind și ultimul roman al autoarei.
Ce este însă un roman gotic? Din informațiile găsite, un roman gotic este o operă literară care are drept caracteristici atmosfera misterioasă și macabră, un cadru mai special (castel, cimitir, ruine), personaje misterioase și întunecate, cât și teme abordate precum macabrul, goticul, moartea, supranaturalul.
Acesta este primul roman al autoarei pe care eu îl citesc – recunosc că nu am fost interesată să citesc și Casa bântuită, dar poate îi voi da o șansă. Nu se știe niciodată. Ne este prezentată povestea conacului Blackwood și a unei familii atipice, formată din surorile Constance, Mary Katherine (Merricat) și unchiul Julian. Aflăm din primele rânduri, din spusele lui Merricat, că ceilalți membri ai familiei sunt morți. Ce s-a întâmplat? De ce au murit aceștia? Există un criminal?
Unchiul Julian este un bătrân în scaun cu rotile, destul de ciudățel și care suferă și de o formă de Alzheimer. Este destul de amnezic, uită dacă a luat micul dejun, vorbește cu cei morți și depinde sută la sută de ajutorul lui Constance. Constance suferă de agorafobie (formă de anxietate care face ca o persoană să evite societatea sau locurile în care nu se simte confortabil). Merricat pare să sufere de o altă afecțiune, de tulburare obsesiv-compulsivă. Deși are 18 ani, fata are un comportament pueril, comportament mai mult decât ieșit din comun. Relația dintre cele două surori nu este una chiar sănătoasă, ci destul de toxică. Merricat descurajează mereu ieșirea lui Constance în societate și o ”invită” în lumea ei, pe lună.
Luna este și ea un simbol, ea fiind refugiul lui Merricat departe de lumea înconjurătoare, în care nu se simte deloc bine. Modul în care privește lumea este unul atipic și preferă izolarea. Lumea din jur este rea, le poate face rău și este un chin să meargă în fiecare marți la cumpărături. Niciodată nu o lasă pe Constance să fie ea cea care face cumpărăturile, iar asta mi s-a părut neobișnuit.
Mai există un personaj secundar, Jonas, care este un motan negru și care este foarte apropiat de Merricat. Acesta ne poate ușor duce cu gândul la familiarul (un fel de partner în ale magiei)pe care îl aveau vrăjitoarele în vechime. Să nu uităm și practicile și ritualurile pe care stăpâna lui le face, cu scopul de protecție. Cartea mi s-a părut încărcată de foarte multe simboluri, iar acțiunea destul de interesantă. Nu doar că cele trei personaje ale cărții suferă de diferite afecțiuni, dar fiecare contribuie în felul său la atmosfera sumbră a romanului.
Cel mai antipatic personaj al cărții a fost Charles, un văr de-al fetelor, genul de bărbat profitor despre care nu am fost pe deplin lămurită care era rolul lui. Deși se încearcă a fi un personaj misterios, care probabil să contribuie la atmosfera deja existentă, nu m-a impresionat mai deloc. (mai mult…)
În 2023 am reușit să citesc 75 de cărți, adică 27 000 de pagini (după statistica de pe goodreads). Pentru mine este mulțumitor, mai ales că am descoperit cărți bune și foarte bune.
Din păcate însă, cărțile de 5 steluțe nu au fost atât de multe, mai ales că mi-am propus să fiu mai zgârcită la notare. Simțeam că ofer prea ușor maxim de steluțe unor anumitor cărți, iar la final de luna îmi dădeam seama că puține sunt cărți de top. Așa ca din acest an, totul se va schimba.
Nu voi face un top 10, cum.am făcut în ultimii ani, ci un top 11, deoarece au fost 11 cărți care au primit de la mine nota maximă. Au mai fost și alte cărți bune care au rămas cu mine, dar multe nu au fost chiar așa de wow. Așa că avem:
Probabil voi face și o listă și cu ce vreau să citesc în 2024, unde mi-am propus să citesc minim 50 de cărți. Încă nu m-am hotărât.
Autor: Freida McFadden
Naționalitate: americană
An apariție: 2022 (editura Bookzone)
Gen carte: ficțiune, mister, thriller
Titlu original:The Housemaid
Număr pagini: 384
Nota goodreads: 4.34
Nota mea: 4 /5
Freida McFadden este o scriitoare de origine americană și pe lângă scris, este de profesie medic. A scris în jur de 15 thrillere psihologice și romane medicale, iar Menajera este primul volum dintr-o serie. A fost nominalizată pe goodreads la categoria cel mai bun mister și thriller din 2022.În acest moment, când scriu recenzia acestei cărți, citesc și continuarea, Secretul menajerei.
Menajera a apărut pentru prima dată în 2022 și se bucură de un real succes. S-a creat un vibe intens în jurul acestei cărți, iar astfel am ajuns și eu să o citesc.Nu trebuie confundată cu Camerista, o carte scrisă de Nina Prose, a cărei recenzie o puteți citi aici.
Deși am ales să citesc Menajera din pură curiozitate, spre surpriza mea, chiar mi-a plăcut destul de mult. Personajele sunt construite într-un mod interesant. O avem pe Millie (Wilhemina), care este noua menajeră a familiei Winchester. Nina și Andrew Winchester au o fetiță, pe Chloe, care este de fapt fiica Ninei dintr-o relație anterioară.
Acțiunea aparent liniștită ia la un moment dat niște proporții halucinante. Am urmarit cu atenție fiecare personaj, încercând să ghicesc care e personajul negativ și ce secrete întunecate se ascund. Millie este un personaj interesant, atent construit și lasă impresia de naivitate. Cine nu s-ar aștepta ca menajera să fie genul de femeie naivă?Însă nu vă lăsați înșelați de aparențe. Însă familia a subestimat-o, deoarece ea se dovedește isteață și vicleană. Cine este de fapt Millie? Ce ascunde ea?
Andrew este soțul și tatăl perfect, dar oare nu cumva chiar perfecțiunea ascunde ceva întunecat? Nina este și ea un personaj misterios și am bănuit că ceva se întâmplă în interiorul acestei femei. Că poate ascunde ceva sau că nu e cine pare. Sau că joacă un rol.
Autor: Elizabeth George Speare
Naționalitate: americană
Titlu original: The Witch of Blackbird Pond
An apariție: 1958 (în 2015, la Editura Art)
Nota mea: 5/5
Număr pagini: 238
Gen carte: ficțiune istorică, young adult
Elizabeth George Speare (1908-1994) a fost o autoare americană de literatură pentru tineret. Vrajitoarea de la Iazul Mierlei este cea de-a doua carte a autoarei și a fost publicată în 1958 și a primit ca premii Newbery Medal (1959) și Vermont Golden Dome Book Award Nominee (1960). Acțiunea cărții se petrece în secolul al XVII-lea, în Connecticut, în perioada colonizării Americii de Nord.
Colonia Connecticut este o comunitate în care personajele conviețuiesc și trec prin tot felul de situații neprevăzute. Personajul feminin principal al cărții este Kit Tyler, orfana care se va muta din Barbados în această colonie pentru a locui cu mătușa, unchiul și cele două verișoare ale sale.
Kit a avut o relație deosebită cu bunicul său, iar pentru ea, el a fost ultima legătură cu viața din Barbados. Întâlnim barierele culturale și sociale, dar și prejudecățile legate de vrăjitorie și practicarea ei. Titlul te induce cumva în eroare, deoarece vrăjitoarea de care se vorbește nu este cu adevărat una. Dacă inițial am crezut că este o carte doar pentru copii, cred că este potrivită și pentru adulți. Eu am citit-o cu mare interes.
Kit are 16 ani și la început este privită ca o excentrică de către coloniștii puritani. Aceștia se remarcau prin anumite prejudecăți și idei mai multe sau mai puțin exagerate. Ca teme, sunt abordate familia, copilăria, libertatea individuală, prejudecățile, diferențele sociale și culturale, comunitatea și prietenia.
Autor: Shelley Read
Naționalitate: americană
Titlu original: Go as a river
An apariție: 2023 (Editura Humanitas, colecția Raftul Denisei)
Nota mea: 5/5
Număr pagini: 336
Gen carte: ficțiune istorică
Shelley Read este autoare americană, iar Viața ca un râu este romanul său de debut. Uimitor, nu? Și zic uimitor deoarece este o carte foarte bună și care transmite atât de multă emoție. Nu mulți scriitori reușesc asta la acest nivel încă de la prima carte. Pentru mine, cartea asta a fost ca o poezie. Captivantă, lirică și foarte emoționantă. În prim plan se află povestea lui Torie (sau Victoria), o tânără care își pierde mama și este nevoită să trăiască alături de un tată rece și de un frate agresiv. Torie cunoaște dragostea în persoana lui Will și de aici pornește un adevărat tăvălug de evenimente, tragedii și răsturnări de situație.
Relația dintre cei doi tineri este descrisă într-un mod magic și foarte mult mi-au plăcut descrierile folosite de autoare pentru a creiona iubirea dintre ei. Cartea devine la un moment dat o luptă pentru supraviețuire, iar astfel ne dăm seama ce personaj puternic avem în fața noastră.
Titlul este o metaforă tare frumoasă și după părerea mea, se poate referi și la destinul uman, la schimbare sau la viața ca o călătorie. Râul poate simboliza și trecerea timpului, ideea de provocare sau obstacol. Asemenea unui râu impetuos, și viața poate avea un curs alert și nebănuit.
În limba latină, numele de Victoria înseamnă triumf sau izbândă, iar personajul cărții este demn de acest nume. Torie este nevoită să părăsească casa natală, pornind spre sălbăticie. Mereu am sperat că se va întoarce și că viața sa va intra în normal. Dacă va fi așa sau nu, puteți afla decât citind cartea. (mai mult…)