Currently Browsing: Literatura rusa

Din cer au căzut trei mere – Narine Abgarian (recenzie)

Autor: Narine Abgarian

Naționalitate: rusă (de origine armeană

An apariție: 2015 (la noi, în 2021, la Editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei)

Titlu original: С неба упали три яблока

Gen carte: ficțiune istorică, realism magic

Număr pagini: 256

Nota goodreads: 4.30

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.

PĂREREA MEA

Narine Abgarian este o autoare rusă, de origine armeană, dar și blogger. A primit numeroase premii, printre care și Premiul Iasnaia Poliana în 2016. The Guardian a inclus-o pe scriitoare în 2020 pe lista celor mai buni 6 autori contemporani europeni.

Cartea a apărut în 2015, iar la noi abia în 2021, la editura Humanitas, într-o colecție foarte dragă mie, Raftul Denisei. Mi-am dorit să o citesc încă de anul trecut, de la apariție. Deși are doar 264 de pagini, este un roman complex și foarte bine conturat, iar atmosfera una de basm. Am rămas cu imaginea iernilor albe și viscolite și imaginea bunicilor care făceau focul în sobă când totul afară era încremenit din cauza gerului. Temele abordate sunt multiple: de la război, moarte, foamete, destin și până la supraviețuire. Atmosfera de basm a cărții mă duce cu gândul la o altă carte dragă mie, citită în 2021, Ursul și privighetoarea.

Poveste inspirată din folclorul armean

De unde titlul acesta misterios – poate vă întrebați. In folclorul armean, basmele se încheie cu formula “din cer au căzut trei mere: unul pentru cine a văzut, unul pentru cine a povestit, iar al treilea pentru cine a ascultat și a crezut în bine.” Ador basmele încă de când eram mică, dar parcă acum sunt și mai fascinată de romanele care au la bază astfel de basme sau sunt inspirate din folclor. Trebuie să spun că îmi este greu să fac o recenzie acestei cărți, mai ales pentru că nu pot surprinde într-o pagină atmosfera de inegalat care m-a făcut să nu mă mai pot desprinde de carte. Am citit-o în 3 zile și mi-a plăcut enorm de mult. Ba chiar mă gândesc să o încadrez la final de an în top 10 cele mai bune cărți citite în 2022.

Revenind la carte, avem personaje numeroase și cu nume mai greu de ținut minte. Locul acțiunii este Maran, un sătuc armean care este martor la război, foamete și ale evenimente nefericite. Personajul feminin principal al cărții și cel pe care eu l-am adorat este Anatolia Sevoianț, mezina lui Sevoianț Kapiton. Am citit cu deosebit interes despre viața ei și despre familia sa. Anatolia are 58 de ani, este bătută de soț, iar singura sa alinare sunt cărțile. Ba aflăm că nu este chiar fan al cărții Anna Karenina, a lui Tolstoi, in special din cauza autorului și a modului în care percepe el femeile. (mai mult…)

Doctor Jivago – Boris Pasternak (recenzie)

Autor: Boris Pasternak

Naționalitate: rusă

An apariție: 1957 (la noi, în 1997, la Editura Pantheon

Gen carte: ficțiune, literatura clasică, roman istoric, război

Număr pagini: 615

Nota goodreads: 4.01

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Doctor Jivago este un roman scris de Boris Pasternak și publicat pentru prima oară în 1957 în Italia. Romanul este denumit după protagonistul său, medicul și poetul Iuri Jivago, iar acțiunea sa are loc între Revoluția Rusă din 1905 și cel de-al Doilea Război Mondial.

PĂREREA MEA

Am citit această carte pe la jumătatea lui februarie și mi-a luat vreo săptămână. Nu pentru că nu mi-a plăcut, ci pentru că este o carte grosuță (615 pagini) și care nu se citește atât de repede. Are o mulțime de personaje, o mulțime de descrieri fascinante și o atmosferă deosebită.

După părerea mea, literatura rusă are ceva aparte, iar dacă încă nu l-ați descoperit pe Boris Pasternak, vă invit să o faceți. Pasternak (1890-1960) a fost fiul unui pictor și al unei pianiste celebre. Ce m-a fascinat pe mine este faptul că autorul a primit în 1958 Premiul Nobel, dar din câte am citi pe internet, a fost forțat să îl refuze. Romanul Doctor Jivago nu a fost publicat în Rusia decât abia în 1987. De ce – vă invit să faceți un exercițiu de imaginație.

Îmi este destul de greu să descriu acest roman, în mare parte din cauza complexității sale. Temele abordate sunt războiul, familia, supraviețuirea și iubirea. Titlul face referire la personajul masculin principal, adică Iuri Jivago. Acesta nu a fost doar medic, ci și poet, filosof și un mare erou. Cred că singura mea problemă cu această carte a fost numărul prea mare de personaje. Numele lor, în special. Pasternak ne oferă informații (inutile, de multe ori) și despre unele personaje episodice sau care sunt doar menționate. Iar asta îți dă la început o stare de maximă confuzie.

În roman este surprinsă atmosfera din societatea rusă de la începutul XX, unde stalinismul și Revoluția Bolșevică sunt din start două elemente (dacă le pot numi așa) problemă ale acestei societăți. Romanul începe cu înmormântarea mamei lui Iuri, Maria Nikolaevna, răpusă de o tuberculoză fatală. Iuri este doar un băiețel care va fi crescut de unchiul său care este preot, de Nikolai Nikolaevici Vedeniapin. (mai mult…)

Copiii de pe Volga – Guzel Yakhina (recenzie)

Autor: Guzel Yakhina

Naționalitate: rusă

An apariție :2018 (la noi, în 2020, la Editura Humanitas – colecțIa Raftul Denisei)

Gen carte: ficțiune istorică, realism magic

Număr pagini: 448

Titlu original: Дети мои

Nota goodreads: 4.16

Nota mea: 4/5

Alte cărți citite de la acest autor: Zuleiha deschide ochii

DESCRIERE

La trei ani după debutul ei fulminant, cu bestsellerul Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina publică în 2018 un nou roman cutremurător, care se bucură deja de faimă internațională. Iată cum îl descrie autoarea: „Am vrut să vorbesc despre lumea coloniilor germane de pe Volga — vibrantă, aparte, vie — o lume creată cândva de oameni veniți din altă țară și pierdută astăzi în negura timpului. Dar este și o poveste despre cum poate o mare dragoste să nască spaime în sufletul nostru și totodată să ne ajute să le depășim.“

Iakob Ivanovici Bach, profesor în satul german Gnadental de pe Volga, duce o viață simplă, anonimă. Într-o zi, este chemat pe celălalt mal al fluviului ce „împarte lumea în două“ să-i dea lecții unei tinere fragile și timide, Klara, fiica unui straniu personaj Udo Grimm. Nu e deloc surprinzător că între cei doi se înfiripă o poveste de iubire. Este însă singurul fapt previzibil din acest roman amețitor, căci în clipa următoare istoria dă năvală, răsturnând reguli și destine, realitatea capătă accente supranaturale, adevărul nu mai este același și totul se topește într-o grandioasă epopee din ritmul căreia nu te mai poți desprinde.

PĂREREA MEA

Guzel Yakhina este autoare rusă, premiată cu Big Book Literary Prize și Yasnaya Polyana Literary Award. De la ea am mai citit în 2019 Zuleiha deschide ochii, dar cred că a fost o lectură grăbită, din care nu am rămas decât cu câteva frânturi. Iar pe goodreads i-am oferit 4 din 5 steluțe. Zuleiha a fost prima carte din 2019, iar Copiii de pe Volga este, coincidență sau nu, prima carte din 2022. Copiii de pe Volga deja a primit premii: Premiul Bolșaia Kniga 2019 și Marele Premiu Ivo Andric 2019. Mai este o carte, ultima apărută, Trenul din Samarkand, la care încă nu am ajuns.

Publicată în 2018, iar la noi abia în 2020, Copiii de pe Volga este o carte cutremurătoare. Nu mă voi ambala în detalii despre acțiune și nu voi povesti detalii din cuprinsul cărții, ci voi încerca să subliniez impresiile mele. Îmi este greu să descriu această carte, deoarece pe cât este de complexă, pe atât este de greu de perceput. Are 448 de pagini, dar eu am citit-o în câteva zile, la început de an. Aveam nevoie de o lectură serioasă, dură și care să mă facă să nu mai las cartea jos. Multă lume a citit-o, are deja multe recenzii, ba chiar și păreri pro și contra. Unii zic că este o rescriere a Zuleihei – nu am văzut-o chiar așa, ci că are multe în comun. Ca stil mai ales. Dar Yakhina are un mod aparte de a povesti și folosește niște descrieri absolut superbe. La începutul cărții scrie că romanul este dedicat bunicului scriitoarei, profesor de limba germană la țară.

Temele sunt istoria (chiar o perioadă istorică tare tulbure), familia, iubirea (accent pus mai puțin pe asta) și aș zice eu, supraviețuirea. Ce reprezintă titlul? Ei bine, misterul este dezvăluit undeva abia la sfârșit, când recunosc că nu mă așteptam la semnificația dată de autoare. Atmosfera magică a cărții este una aparte, iar dacă la început ne lovim de o realitate crudă, încărcată de sărăcie și lupta pentru supraviețuire, ne îndreptăm apoi spre o atmosferă de basm, spre realismul magic. Ca structură, romanul este împărțit în 5 mari capitole, fiecare având un titlu simplu ( Soția, Fiica, Elevul, Fiul și Copiii).

Personajul masculin principal al cărții este Jakob Ivanovici Bach, un tânăr profesor de limba germană. Acesta trăiește în Gnadental, un orășel sărac care are, în opinia mea, mulți locuitori ciudați. Acțiunea cărții se întinde din 1918 – an numit de Bach, Anul Caselor Nimicite- și 1935-1938 (Anul Veșnicului Noiembrie, Anii Peștilor și ai Șoarecilor). Un amănunt istoric pe care nu îl știam este faptul că în perioada Războaielor Mondiale, a existat o colonie de germani pe teritoriul rusesc. (mai mult…)

Mireasmă de micsandre – Galina Serebreakova (recenzie)

Autor: Galina Serebreakova

Naționalitate: rusă

An apariție: 1976 (la Editura  Eminescu)

Gen carte: roman de dragoste, literatură rusă, literatură clasică

Număr pagini:  364

Nota goodreads: 4.50

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Remarcată la începuturile sale literare de Maxim Gorki, Galina Serebreakova este cunoscută cititorilor noştri datorită romanelor istorice inspirate din viaţa lui Marx şi Engels. Mergând pe o linie ascendentă, spre realizările de maturitate, Galina a publicat în ultimii ani volumul memorialistic Despre contemporanii mei şi despre mine şi romanul Mireasmă de micsandre pe care îl prezentăm cititorilor noştri.

PĂREREA MEA

Iubesc colecţia Romanul de dragoste de la Editura Eminescu şi mă bucur că am reuşit să descopăr multe romane din această colecţie minunată. Am descoperit Mireasmă de micsandre pur întâmplător şi m-a fascinat titlul deosebit şi faptul că autoarea este rusoaică. Spre mirarea mea, în  finalul cărţii autoarea scria că regretă că minunatul scriitor român Zaharia Stancu (pe care eu îl ador) nu a mai apucat să îi citească romanul. Tot autoarea menţiona că este familiarizată cu literatura română şi o apreciază.

Bucuria mea a fost însutită când am descoperit un autor rus care ne apreciază literatura. Ce pot să vă spun despre această carte? Deşi mi-a plăcut foarte mult la început, lectura a devenit apoi puţin mai anevoioasă din cauza descrierilor ample şi a personajelor noi care tot apăreau.

Plus că sunt personaje prezentate la început, apoi apar altele şi spre final vieţile lor se intersectează. Sunt foarte multe de spus despre acest roman care nu se mai editează şi spun asta cu regrete. Pentru că în colecţia amintită sunt multe romane care merită reeditate. (mai mult…)

O revoltată în Rusia bolșevică – Evghenia Iaroslavskaia – Markon (recenzie)

Autor: Evghenia Iaroslavskaia-Markon

Naționalitate: rusă

An apariție: 2018 (la Editura Leda )

Gen carte: istorie, nonficțiune

Număr pagini: 140

Nota mea: 4/5

Primită de laEditura Corint

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

„Idealistă, extremistă și anarhistă, Evghenia Iaroslavskaia-Markon a avut, se pare, un destin la înălțimea tragică a epocii sale. Acuzată de «propaganda antisovietică», a fost închisă și executată în 1931 în lagărul de muncă din insulele Solovețki, o parte a vastului «Arhipelag Gulag» (cum l-a denumit Soljenițîn) care se va întinde încet, încet de la un capăt la altul al Uniunii Sovietice. Confesiunea, scrisă chiar înainte ca autoarea să fie executată la vârsta de 29 de ani, a fost descoperită în arhivele FSB în anul 1996.” ( Le Devoir)

„Nu e nici scenariu de film, nici ficțiune literară, e o poveste adevărată, reconstituită cu minuție în arhivele rusești. Cartea de față prezintă documentul autobiografic redactat de protagonistă, dimpreună cu o întreagă documentație de arhiva care i s-a alăturat spre completare. O veți citi însă ca pe un roman, iar la sfârșitul lecturii nu veți reuși să o uitați prea curând.” (Alina Pavelescu)

PĂREREA MEA

După mult timp am avut ocazia să citesc o carte de istorie, de nonficțiune, iar acest lucru mă bucură nespus, chiar dacă în școală orele de istorie nu au fost preferatele mele. Istoria mi se pare complicată, mulți ani de ținut minte și multe evenimente care și-au pus amprenta asupra societății noastre. Dar iată că recent am avut ocazia să descopăr o carte destul de subțirică (140 de pagini), dar scrisă într-o manieră tulburătoare și realistă.

Este o carte sinceră, se citește foarte repede și îți lasă în suflet o senzație aparte. După lectura unei asemenea cărți ar trebui să ne simțim norocoși și să mulțumim Celui de Sus pentru libertate și pace. Cartea O revoltată în Rusia bolșevică spune povestea reală a Evgheniei, o tânără de 29 de ani care luptă pentru libertate și vrea cu orice preț să se fac facă auzită. Tragismul existenței sale este unul înfiorător. Toate situațiile prin care Evghenia trece sunt mai presus de cuvinte, iar cartea asta prezintă într-un mod aparte societatea de atunci.

(mai mult…)

Aviatorul – Evgheni Vodolazkin (recenzie)

Autor: Evgheni Vodolazkin

Naționalitate: rusă

An apariție: 2016

Număr pagini: 363

Titlu original: Aviator

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Innokenti Platonov, protagonistul romanului, fără a fi în realitate aviator, săvârșește un zbor extrem între începutul și sfârșitul secolului XX, devenind obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr cu destinaţie specială. Născut în 1900, el este îngheţat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar în 1999, deja în altă lume, este dezgheţat. Trezit din somnul experimentului pe un pat de spital, memoria lui Innokenti pare a fi tabula rasa. În încercarea de a-și reconstitui istoria personală, el începe, la sfatul doctorului său, să noteze într-un jurnal frânturi haotice de amintiri: chipuri, imagini, întâmplări. Treptat, apar Petersburgul din primii ani ai secolului XX, copilăria, școala și întâia iubire, Revoluţia din 1917 și, în sfârșit, lagărul. Odată cu ieșirea din spital, pe Innokenti îl așteaptă o viaţă nouă, în care poate să iubească iar și să redescopere lumea. O lume unde el, așa cum o arată și propriul său nume, este un Candide — însă unul care se simte responsabil și pentru cele trăite, și pentru cele netrăite, tema vinovăţiei aducând în Aviatorul ecouri dostoievskiene.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți de la librăria online Târgul Cărții.ro și doresc să le mulțumesc că mi-au oferit ocazia să citesc acest roman despre care am auzit numai de bine. Eu Laur, celălalt roman al lui Vodolazghin, nu l-am citit încă, deși și despre acesta am auzit doar păreri pozitive. Revenind la Aviatorul, eram ferm convinsă că va fi un roman de nota 10 care mi se va întipări adânc în minte și suflet. Este un roman de 363 de pagini, ușor de citit și cu un stil fără pereche. Nu cred că am mai citit în ultima vreme vreun roman atât de bine construit și atât de tulburător în același timp. Dacă aș fi citit și Laur aș fi putut face o mică comparație, așa că mă rezum la impresiile mele doar despre Aviatorul.

Nu este o carte despre aviație, iar personajul principal nu a fost aviator. Titlul este de fapt metaforic, făcând referire la mai multe momente din existența lui Innokenti. Fie amintiri din timpul copilăriei, fie tot felul de situații care l-au marcat. Temele sunt numeroase, iar dintre ele aș vrea să enumăr destinul uman, iubirea, prietenia, istoria. Nu i-am găsit cărții vreun minus. Absolut niciun minus. Cartea este una extraordinară, complexă și palpitantă. Gândiți-vă că este greu să vorbești despre ea fără să dai spoilere, așa că încerc pe cât posibil să nu fac asta.

Aviatorul este povestea de viață a lui Innokenti Platonov care se trezește la început pe un pat de spital și află că timpul lui a apus și că tocmai s-a trezit în urma unei descoperiri științifice incredibile: conservarea corpului în azot lichid și după dezghețare, revenirea la un timp care pentru personajul principal nu mai există. De exemplu, cum ar fi să fii înghețat în 2018 și să fii readus la viață în 2078, adică 60 de ani mai târziu? Multe dintre rudele noastre nu ar mai fi în viață, tehnologia ar avansa mult și ne-am confrunta cu multe noutăți. Eu personal nu aș putea face așa ceva. Innokenti a avut o existență complicată, grea și are ocazia, odată cu dezghețarea, să recupereze un timp pierdut. Dar ceea ce nu știe el este că nu totul este ce pare și nici un moment nu dăinuie la nesfârșit.

Nu vreau să vă spun mai multe pentru că aș strica farmecul cărții, dar este un roman care îți întoarce sufletul pe dos de un miliard de ori și tot ce vrei este să citești și să găsești răspunsuri. Eu mă așteptam la finalul rezervat de autor, deși mi-am dorit ca romanul să nu se mai termine. Mi-a plăcut stilul cărții, descrierile minuțioase și frumos așternute pe hârtie, dar mai ales povestea în sine. Cartea are forma unui jurnal, a cărui naratori sunt în mare parte Innokenti, dar și doctorul Greiger sau Anastasia. Cea din urmă este un personaj fascinant pe care l-am adorat. Sau personajele pe care le-am adorat, deoarece veți descoperi că avem de a face cu două Anastasii. I-am dat pe goodreads 5 din 5 steluțe, vă recomand încă o dată acest  roman superb și vă aștept cu impresii! Aș vrea să aflu de la voi cum e Laur și dacă ați citit ambele romane, care v-a atras mai mult atenția?

CITATE

Cum altfel să explici faptul că mie mi s-a mai dat o dată șansa de a trăi? Că eu – dacă e să spunem lucrurilor pe nume – am înviat? Că Anastasia a trăit până la ultima întâlnire cu mine? Că am întâlnit-o pe Nastia, pe care o iubesc și care mă iubește?

Tata mi-a luat mâna și mi-a strâns-o. Ce fericire a fost aceea! O fericire ca aceea nu-mi mai amintesc.

« Older Entries