Currently Browsing: Literatura britanica

Trenul orfanilor – Christina Blake (recenzie)

Autor: Christina Baker Kline

Naționalitate: britanică

An apariție: 2013  (2018  la editura PandoraM)

Gen carte: ficțiune istorică, YA

Titlu original: Orphan Train

Număr pagini:  232

Nota goodreads: 4.18

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Între anii 1854 şi 1929, aşa-numitele „trenuri ale orfanilor” străbăteau în mod regulat distanţa dintre oraşele de pe Coasta de Est şi ţinuturile din Midwest, ducând mii de copii abandonaţi, a căror soartă avea să depindă doar de noroc. Urmau să fie adoptaţi de o familie iubitoare sau aveau să îndure o copilărie plină de lipsuri?
De origine irlandeză, Vivian Daly a fost un astfel de copil, trimis cu trenul de la New York City către un viitor nesigur. Mai târziu, Vivian se întoarce în est şi duce o viaţă liniştită. Dar în podul casei sale, ascunse în valize, se află vestigiile unui trecut dureros. Atunci când, ca să scape de casa de corecţie, adolescenta Molly Ayer se angajează s-o ajute pe Vivian să facă ordine în pod, se dovedeşte că cele două femei nu sunt atât de diferite pe cât par.

PĂREREA MEA

Christina Baker Kline este o autoare de origine americană care a scris până acum 8 romane și a primit numeroase premii pentru talentul său literar.

Trenul orfanilor sau Fetița din trenul orfanilor (cum apare în alte ediții) mi s-a părut o carte extraordinar de bună. O aveam pe listă de ceva timp, dar am tot amânat-o. Un motiv cred că este și faptul că îmi imaginam o carte prea dureroasă și că trebuie să am o anumită stare ca să o citesc. Cartea a apărut prima dată în 2013 și are numai 232 de pagini. Subiectul cărții m-a fascinat de la prima pagină și în totalitate. Acțiunea se petrece pe două planuri (prezentul – 2011) și un plan trecut (1929), cele două alternând pe parcursul romanului.

Temele abordate sunt familia, copilăria, iubirea. Titlul mi s-a părut bine ales: trenul orfanilor este un tren care între 1854-1929 a transportat 200 000 de copii de pe Coasta de Este spre Vestul mijlociu. Acești orfani erau de fapt copii abandonați sau fără părinți, cărora li se găsea o familie adoptivă. Partea cea mai cruntă este faptul că adopția era un fel de licitație, deoarece copiii erau aleși pentru munci grele. Imaginea asta mi s-a părut extrem de tulburătoare. Personajele cărții nu sunt foarte numeroase, dar sunt puternic construite.

Molly este o adolescentă rebelă care trebuie să facă muncă în folosul comunității; ajunge la un moment dat în casa lui Vivian, o bătrână cu un trecut misterios și dureros, în același timp. M-a impresionat până la lacrimi povestea lui Vivian și evenimentele prin care a trecut. Și ea a fost  orfană, o victimă a unui sistem în care era permisă abuzarea copiilor. A făcut parte din orfanii din tren, a trecut prin mai multe familii și a cunoscut durerea, frica, frigul, foamea, dar a aflat și ce înseamnă bunătatea oamenilor cu suflet. (mai mult…)

Insula – Victoria Hislop (recenzie)

Autor: Victoria Hislop

Naționalitate: britanică

An apariție: 2005 (2008 la Editura Rao)

Gen carte: ficțiune istorică, dramă, familie

Titlu original: The Island

Număr pagini:  384

Nota goodreads: 4.06

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Confruntată cu iminenţa unei decizii radicale în viaţă, Alexis Fielding îşi doreşte să cunoască trecutul mamei. Dar Sofia nu vorbeşte niciodată despre el. Nu dezvăluie decât că a crescut într-un cătun din Creta, înainte de a se muta la Londra.

Când Alexis se hotărăşte să viziteze Creta, Sofia îi dă totuşi fiicei sale o scrisoare pentru Fotini, o veche prietenă, şi îi promite că prin aceasta va afla mai multe. Sosind la Plaka, Alexis descoperă cu uimire că satul se află la numai o aruncătură de băţ de mica şi acum pustia insulă Spinalonga, fosta leprozerie a Greciei.

Cu ajutorul lui Fotini descoperă, în cele din urmă, istoria pe care Sofia a ţinut-o ascunsă o viaţă întreagă: povestea străbunicii ei, Eleni, şi a fiicelor sale, a unei familii sfâşiate de tragedie, de război şi de pasiune, descoperă legătura ei strânsă cu insula şi puterea cu care i-a controlat pe toţi, secretul păstrat cu stricteţe.

PĂREREA MEA

Victoria Hislop este o autoare britanică care a scris numeroase cărţi, dar din păcate, puţine traduse în limba română. Am citit cu mare interes Insula şi am pe lista mea şi cartea Cei ce sunt iubiţi, apărută în 2020. Insula a apărut prima dată în 2015, iar la noi a fost publicată în 2008, la editura Rao. Eu am citit-o pe kindle, în format electronic, deoarece nu prea se mai găseşte in format fizic.

Are 384 de pagini, se citeşte repede şi te captivează instant. Romanul este o adevărată saga de familie, fiind prezentate 4 generaţii de femei. Acţiunea cărţii are loc în Grecia, în anul 1939. Ca teme principale, avem iubirea, relaţiile, supravieţuirea, amintirile.

Personajele feminine sunt puternice şi m-au impresionat profund. Eleni, Alexis, Sofia, Ana şi Maria sunt femei cu o tărie de caracter impresionantă. Titlul de Insula desemnează un loc numit Spinalonga, unde leproşii sunt exilaţi până la finalul vieţii lor.

Interesant este că pe insulă oamenii se căsătoresc şi duc o viaţă asemănătoarea cu cea de acasă. Cei “sănătoşi” locuiesc pe insula Plaka şi le lipseşte ceva ce au mulţi din Spinalonga: pasiunea şi bucuria de a trăi. Personajul meu preferat a fost Alexis, deoarece este curioasă, independentă şi dornică să descopere detalii din trecut.

Nu mai era nimic de spus. Mama pleca. În seara aceea nu se mai întorcea devreme, împovărată de cărţi, epuizată de oboseală, dar strălucind  de fericirea de a se afla acasă, împreună cu ele. Nu exista întoarcere.

Eleni este nevoită să meargă în Spinalonga, iar soţul ei, Giorgis, rămâne să se descurce singur cu gospodăria şi cu creşterea fiicelor Anna şi Maria. M-a emoţionat profund relaţia puternică dintre el şi soţia lui, pe care nu ezita să o vadă ori de câte ori putea. Deosebită este şi relaţia dintre mamă şi fiice, ele fiind deosebit de afectate de plecarea celei care le-a dat viaţă.

Insula – locul în care lepra distruge vieţi

Sunt foarte multe scene emoţionante în carte şi nu cred că pot alege doar una singură pe care să o menţionez. Viaţa fetelor nu va uşoară nici când vor fi mai mari, iar o anumită întâmplare le va schimba total viaţa. Dar cu tărie de caracter, personajele acestea dau impresia că pot depăşi orice obstacol care pare de netrecut.

Lepra este o boală infecţioasă gravă, cunoscută încă din Antichitate, care astăzi se poate trata. În 1939, atunci când are loc acţiunea cărţii, s-a încercat descoperirea de leacuri care să ducă la tratarea leprei, dar fără succes. Între timp, medicina a evoluat şi astăzi lepra apare doar în condiţii de viaţă mizere şi precare.

Insula este un loc încărcat de semnificaţie, iar personajele trăiesc drame, pasiunii, fac multiple sacrificii şi cunosc sau află ce înseamnă lepra şi consecinţele sale. Cartea este una amplă, absolut fascinantă şi pe care nu am mai putut să o las din mână până la final. Are multe plusuri, dar am descoperit şi un minus: unele descrieri detaliate devin la un moment dat obositoare şi greu de citit.

Spinalonga: insula leproşilor

Mi-am permis să caut câteva informaţii suplimentare despre insula leproşilor şi am descoperit că  Spinalonga este situată în Creta la est de orașul Elounda, dincolo de mlaștinile antice și de un canal îngust artificial întins de un pod.

Există două intrări în Spinalonga, una fiind  intrarea leproșilor, un tunel care se numeşte  poarta lui Dante și alta, poarta inițială situată în fața insulei Pláka. Această nouă deschidere a fost numită astfel de leproșii care nu știau nimic despre soarta lor când au debarcat în insulă.

Cum am mai spus, povestea din această carte este una impresionantă şi dacă nu aţi citit-o, v-o recomand cu mult drag. Aştept, de asemenea, şi păreri.

CITATE

Înţelegea forţa gestului simplu, puterea detaliului. Ştia, bunăoară, că a ţine minte ziua de naştere a unui copil sau culoarea lui preferată putea fi cheia pentru a-i câştiga inima şi mai apoi mintea.

 

Castelul groazei – Eden Phillpotts (recenzie)

Autor: Eden Phillpotts

Naționalitate: britanică

An apariție: 1921  (1990 la Editura Săgetătorul)

Gen carte: ficțiune, mister, crimă, literatură clasică

Titlu original: The Grey Room

Număr pagini:  110

Nota goodreads: 3.36

Nota mea: 2/5

PĂREREA MEA

Eden Phillpotts a fost un autor, poet şi dramaturg englez, iar romanul Castelul groazei a fost publicat prima dată în 1921. Ediţia în română pe care eu am citit-o este cea din 1990, de la editura Săgetătorul, care se mai găseşte doar în anticariate.

Are un număr mic de pagini (110), dar nu pot spune că am citit cartea foarte repede. Cel mai probabil a fost stilul greoi de vină sau subiectul cărţii. Sau amândouă. Ideea este că aveam aşteptări mari când am început cartea, crezând că va fi o carte plină de mister şi captivantă.

Are mister, însă mi s-a părut că nu suficient de bine construit. Ca teme, întâlnim goticul (mai mult decât tema horror). Legat de titlu, deşi acesta ne promite ceva înspăimântător, nu mi s-a părut deloc aşa.

Camera bântuită – închipuire sau realitate?

Ideea cărţii este destul de simplă: mai multe personaje vor să stea peste noapte într-o cameră despre care se spune că este bântuită, întâmplându-se tot felul de lucruri bizare. Să fie camera bântuită de fantome sau sau să fie un fenomen supranatural la mijloc? Sau un criminal care pune la cale crime cu sânge rece?

Curajul nu îi lipsea, dar nu asta-i trebuia acum. Era atât de pierdut  în gândurile privitoare la viitorul său, încât uitase realitatea prezentă, care după o clipă îl umplu de o spaimă nouă.

În carte apar amănunte legate de anchetarea cauzelor care au provocat decesul anumitor personaje. Castelul groazei este un roman clasic, cu personaje destul de bine conturate, dar mi-aş fi dorit să fie pus accentul puţin mai multe pe partea psihologică.

Horror sau gotic?

Dacă este să ne gândim că romanul a apărut în 1921, este perfect normal ca romanele apărute în acea perioadă să aibă un stil diferit ca cele de acum, însă mi s-a părut că romanul nu s-a axat pe ceva anume. Totul a fost destul de fad şi nu a existat un mister care să te ţină cu sufletul la gură pe parcursul cărţii.

Legat de personaje, nu am avut personaje preferate. Finalul se anunţa promiţător, însă nu m-a impresionat prea mult. Şi chiar îmi pare rău de cartea asta, deoarece am citit multă literatură clasică care mi-a plăcut foarte mult.

Este o carte scrisă după stilul secolului XX, dar cum am mai spus, mă aşteptam la mult mai mult. Totuşi merită citită dacă vreţi să descoperiţi un autor din secolul XX.

Din păcate, pe goodreads i-am oferit doar 2 din 5 steluţe. Dacă aţi citit cartea, vă aştept cu păreri.

Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd – Agatha Christie (recenzie)

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanica

An apariție: 1926 (2016 la Editura Rao)

Gen carte: roman poliţist, mister, ficţiune

Titlu original: The Murder of Roger Ackroyd

Număr pagini:  256

Nota goodreads: 4.24

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Poirot este chemat să investigheze uciderea lui Roger Ackroyd, un bărbat cu o poveste interesantă. El o curta pe doamna Ferrars, o văduvă bogată, care murise de curând în mod suspect, sinucigându-se cu o supradoză. Pentru a rezolva misterul uciderii lui Roger Ackroyd, Poirot îşi dă seama că trebuie să cerceteze mult mai adânc circumstanţele decesului doamnei Ferrars.

PĂREREA MEA

Acest roman a fost tradus în limba română în mai multe ediţii şi sub mai multe denumiri (Uciderea lui Roger Ackroyd, Asasinarea lui Roger Acroyd, etc.), însă trebuie să ştiţi că este fix acelaşi roman, cu acelaşi conţinut. De la Agatha Christie am citit multe romane (cred că în jur de 15, dacă nu mai multe) şi o parte dintre ele mi-au plăcut super mult. Într-un articol viitor voi face o listă cu romanele scrise de Christie pe care eu le-am citit şi merită recomandate cititorilor.Cum probabil vă aşteptaţi, din carte nu putea să lipsească faimosul detectiv belgian Hercule Poirot. Nu pot să zic că este cea mai oau carte citită de la Agatha Christie, însă este potrivită pentru relaxare, pentru un weekend liniştit sau dacă vreţi să ieşiţi din reading slump. În luna octombrie am citit doar 2 cărţi, însă sper ca în această lună să îmi mai revin puţin. Slabe şanse să ajung iar la 6-7 cărţi în noiembrie, dar e bine să citeşti măcar puţin.

Prin urmare, cuvintele dumneavoastră au urmărit să smulgă o mărturisire de la un criminal necunoscut, nu-i aşa?

(mai mult…)

Regina roșie – Philippa Gregory (recenzie)

Autor: Philippa Gregory

Naționalitate: britanică

An apariție: 2010 (2011 la Editura Polirom )

Gen carte: roman, ficțiune, istoric, perioada victoriană

Titlu original: The Red Queen

Număr pagini: 360

Nota goodreads: 3.79

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Regina roşie, al doilea roman din ciclul dedicat Războiului celor Două Roze, îmbogăţeşte galeria de femei puternice şi influente creată de Philippa Gregory cu o figură emblematică pentru istoria Angliei: lady Margaret Beaufort, femeia ale cărei ambiţie, inteligenţă şi curaj au dus la întemeierea dinastiei Tudor.

Romanul urmăreşte cu fidelitate transformarea ei uluitoare dintr-o tînără inocentă şi pioasă de nouă ani, silită să se supună fără proteste dorinţelor familiei pentru a încheia o căsătorie lipsită de iubire, într-o curteană abilă şi hotărîtă.

Ea nu se dă în lături de la cele mai primejdioase uneltiri, de la cele mai îndoielnice alianţe sau cele mai avantajoase căsătorii pentru a-şi împlini visul cel mai fierbinte: acela de a-şi vedea fiul pe tronul Angliei.

Philippa Gregory zugrăveşte în culori vii perioada adolescenţei şi maturităţii sale într-o Anglie sfîşiată de rivalităţile dintre Casa de Lancaster şi Casa de York şi devastată de bătăliile sîngeroase din Războiul celor Două Roze.

PĂREREA MEA

Primul meu contact literar cu Philippa Gregory și deja m-am îndrăgostit iremediabil de stilul său. Auzisem doar de bine despre scriitoarea britanică și tare mult voiam să îi citesc cărțile. Și cred că nu mă voi lăsa până nu citesc tot ce a scris. Acesta este visul meu măreț de cititor care a descoperit un nou autor preferat. Philippa Gregory este o autoare britanică care a scris numeroase romane de ficțiune istorică, bine construite și documentate.

Regina roșie a fost pentru mine o lectură un pic dificilă la început, mai ales din cauza personajelor care poartă aceleași prenume. Dar odată ce pătrunzi în miezul acțiunii, nu te mai poți desprinde prea ușor.

Nu m-a pasionat istoria în școală, nu îmi plăcea să memorez date și etape ale evenimentelor istorice sau evenimente istorice în sine, așa că mereu am fost sceptică să citesc cărți inspirate din istorie. Și asta este și vina felului în care istoria este predată în școli.

În afara unei singure profesoare din liceu care știa să ne vorbească frumos de regii României și prezenta totul ca o poveste captivantă, niciun alt profesor nu m-a făcut să îndrăgesc istoria.

Ficţiune istorică – secolul XV

Vădit lucru, nu sunt o lumină pentru oamenii de rând din sat, așa cum nu sunt nici pentru cei din palat. Am doisprezece ani; dacă oamenii nu văd acum că sunt o lumină într-o lume întunecată, când vor vedea?
(mai mult…)

Mini-articol: Agatha Christie – autoare preferată (2)

Ideea acestui mini-articol mi-a venit azi, când am început să citesc o nouă carte a Agathei Christie, Întâlnire cu moartea. Cartea a început frumos, cu personaje memorabile și curând apare și faimosul Hercule Poirot.

De ce îmi place Agatha Christie? Pentru că este o autoare super inteligentă care a dat viață unor romane inedite. Plus că l-a creat pe faimosul belgian Hercule Poirot. De la ea am citit foarte multe romane, peste 15 la număr. Prin liceu aș fi strâmbat din nas când auzeam de persoane care o citesc. Oare de ce? Nici măcar nu o citisem și nu știu de ce, dar aveam impresia că scrie romane banale. Prima carte pe care am citit-o a fost Penița otrăvită, un roman scurt găsit în biblioteca unui vecin. M-a captivat profund stilul său și de atunci, în fiecare an, descopăr alte și alte cărți.

Romanele care m-au fascinat cel mai tare sunt Zece negri mititei, Crăciunul lui Poirot, Moarte pe Nil, Loc de întâlnire: Bagdad, Crimă în Mesopotamia, 13 la cină, etc. Găsiți pe blog recenziile la aceste cărți, plus la multe altele citite de mine.

Prin ce se deosebește, așadar, stilul Agathei Christie?

  • mister
  • personaje memorabile
  • faimosul Hercule Poirot
  • răsturnări de situație
  • finaluri neașteptate
  • joc de-a șoarecele și pisica
  • umor negru
  • …….(puteți adăuga și voi)

Ce ați adăuga? Vouă vă place stilul Agathei? Ce cărți ați citit de la ea?

« Older Entries