Autor: Melissa Da Costa
Naționalitate: franceză
An apariție: 2024 (Editura Trei)
Nota mea: 5/5
Notă goodreads: 4.26
Număr pagini: 288
Gen carte: ficțiune, literatură contemporană, literatură franceză
Melissa Da Costa este o scriitoare franceză pe care eu pur și simplu o ador – am citit Tot albastrul cerului, o carte de care pur și simplu m-am îndrăgostit. Dacă sunteti curioși să citiți câteva impresii, o puteți face aici. Îmi doresc să parcurg toate cărțile acestei autoare și sper să fie cât mai multe traduse în limba română.
Zilele ce vor veni este o carte fascinantă despre pierdere, suferință, doliu, dar și despre puterea de a merge mai departe. Personajul meu preferat a fost de departe Amande, o femeie puternică – dar care nu știe că poate fi atât de puternică. Existenta i-a fost presărată cu numeroase încercări dificile și au fost niște scene care pur și simplu nu au cum să nu te tulbure maxim. Nu ai cum să nu te întrebi cum ai fi reacționat tu dacă erai în locul acestei femei și cum ai fi putut găsi forța de a merge mai departe.
Amande nu este însă singură, deoarece are alături familia Luzin, familia soțului, față de care se va apropia foarte mult. Ii este foarte greu să meargă mai departe, însă după ce ia decizia de a se muta cu chirie într-o căsuță din Auvergne, se întâmplă lucruri interesante.
Pe Amande o vor ajuta foarte mult conexiunea cu natura, grădinăritul, apropierea de Julie, un alt personaj interesant al cărții. Își va face un prieten necuvântător, iar scenele în care acesta apare și momentele prin care cei doi trec, mi s-au părut savuroase. Este într-adevăr o carte tristă, însă îți oferă și foarte multă speranță și te forțează să fii recunoscător pentru tot ce ai tu.
Deși nu este o carte cu o acțiune foarte complexă, te atinge la nivel emoțional și eu mă gândesc la ea și la câteva luni după ce am citit-o. Mi-a plăcut foarte mult și dacă doriți să o descoperiți, vă recomand să pregătiți șervețele, deoarece e posibil să aveți nevoie.
Autor: Ion Agârbiceanu
Naționalitate: română
An apariție: 1969 (Editura Pentru Literatură)
Nota mea: 5/5
Notă goodreads: 4.74
Număr pagini: 630
Gen carte: ficțiune, realism
Ion Agârbiceanu a scris numeroase volume de povestiri, însă nu mulți știu că a scris și câteva romane deosebite. A fost atât scriitor, cât și ziarist și preot. Din păcate, nu este un scriitor român promovat în programa de limba și literatura română din școli și asta e mare păcat. Mă bucur că am ajuns să citesc Strigoiul, o carte pe care o aveam pe listă de anul trecut. Mai am de asemenea pe listă și Arhanghelii (roman inspirat din viața românilor ardeleni, apărut la Sibiu în 1914 și pentru prima dată în foileton în 1913 în revista „Luceafărul”) și Faraonii.
Deși a fost scris înainte de 1947, Strigoiul a apărut întâia oară în 1968, fiind între timp interzis, deoarece nu corespundea doctrinei istorice marxist-leniniste. Romanul este o monografie complexă a satului transilvănean din 1880 și aduce în atenția cititorului destine complexe și întâmplări interesante. Sunt foarte multe de zis despre acest roman vast, însă mă voi rezuma la câteva impresii personale. Pe internet nu am găsit nicio recenzie, așa că sper să punctez câteva idei principale care să vă facă să citiți cartea.
Titlul este o metaforă interesantă care se referă la unul dintre personaje, despre care se crede că influențează negativ viețile celor rămași în urma sa. Poate fi considerat, de asemenea, și un laitmotiv al cărții – strigoiul putând arăta și diverse aspecte ale fricilor și credințelor legate de moarte și de supranatural, fiind un simbol puternic al neliniștii și al misterului din folclorul românesc. (mai mult…)
Autor: Virginie Grimaldi
Naționalitate: franceză
Titlu original: Quand nos souvenirs viendront danser
An apariție: 2019 (2021, la editura Univers)
Nota mea: 4/5
Notă goodreads: 4.23
Număr pagini: 280
Gen carte: ficțiune, romance, literatură contemporană
Virginie Grimaldi este o autoare contemporană franceză și cea care a scris numeroase romane de succes. Când amintirile noastre vor veni să danseze este primul roman pe care eu l-am citit, dar cu siguranță nu va fi singurul. Mai am pe lista de tbr și Doar clipa fericită să-mi rămână. M-a surprins foarte plăcut romanul Când amintirile și prin intermediul acestuia am întâlnit un grup simpatic de bătrânei, care își spun Octogenialii. Cea care povestește totul este Marceline (pe numele întreg Marceline Odette Germaine Masson), născută pe 4 februarie 1935.
Marceline și vecinii săi primesc o veste șoc: intrarea Colibri va fi curând dărâmată. Pe această alee circulară sunt 6 case, iar femeia ține să precizeze de la început cine sunt locuitorii acestor case. La casa nr. 1 stă ea și soțul ei, Anatole; la nr. 2 stă Gustave, la nr. 3 – Rosalia, la nr. 4 – Josephine, la nr. 5 – Marius, iar la nr. 6 nu locuiește nimeni. După această veste șocantă pentru ei, locuitorii decid cu orice preț să împiedice demolarea locuințelor în care își duc viața de peste 63 de ani. Avem, de asemenea, și două planuri narative, unul prezent și unul trecut.
Aflăm treptat detalii despre viețile acestor personaje, dar și despre relațiile mai mult sau mai puțin tensionate dintre aceștia. Cred că este exagerat să spunem că sunt relații tensionate, deoarece ajungând la o vârstă înaintată, aceștia nu ezită să se tachineze sau să se înțepe reciproc. Aflăm detalii și despre familia lui Marceline, despre fiica Corinne și nepotul Gregoire. În același timp, aflăm și despre primarul orașului, Didier și care este relația locuitorilor cu acesta.
Autor: Maggie O’Farrell
Naționalitate: irlandeză
Titlu original: Hamnet
An apariție: 2020
Nota mea: 5/5
Notă goodreads: 4.21
Număr pagini: 400
Gen carte: ficțiune istorică
Premii: nominalizare la Best Historical Fiction (2020) pe goodreads
DESCRIERE
Anglia, 1580: Ciuma Neagră cutreieră ținuturile, lovindu-i deopotrivă pe cei sănătoși și pe cei bolnavi, pe tineri și pe bătrâni. Sfârșitul lumii este aproape și, cu toate acestea, viața merge înainte. Un tânăr meditator de latină, sărac și chinuit de un tată violent, se îndrăgostește de o femeie extraordinară și excentrică. Agnes e o creatură sălbatică ce străbate pământurile familiei cu un șoim pe mână și e recunoscută pentru talentele ei de vindecătoare. Cunoaște plantele și poțiunile mai bine decât înțelege oamenii. Odată ce se stabilește împreună cu soțul ei la StratforduponAvon, se transformă într-o mamă ultraprotectoare și în forța care ține împreună tânăra familie.
Un portret plin de lumină al casniciei și o portretizare de neuitat a unui băiat care a fost uitat de toată lumea, dar al cărui nume a dat titlul celei mai celebre piese de teatru din toate vremurile.
PĂREREA MEA
Maggie O’Farrell este o autoare irlandeză de succes care a scris numeroase cărți. La noi s-au mai tradus Portretul căsătoriei (care e deja pe lista de tbr) și Exist, exist, exist – despre care însă nu dețin multe informații. Hamnet a fost publicat prima dată în 2020 și pentru mine a fost o carte de 5 steluțe pe goodreads și cea mai bună carte citită în februarie 2024.
După lectura lui Hamnet, scriitoarea a devenit una dintre preferatele mele și vreau să citesc tot ce a scris. Cartea are la bază o poveste reală, deși pe alocuri modificată. În prim plan se află viața fiului lui William Shakespeare, Hamnet, care moare la 11 ani din cauza ciumei. Nu aflăm numai detalii despre viața lui Hamnet, ci despre întreaga familie (bunici, rude din partea mamei sale – Agnes, surorile sale – Susanna și Judith). Hamnet dezvoltă o relație specială cu geamăna sa, Judith. Există în carte o scenă de un dramatism sfâșietor (nu vreau să dau spoilere) care m-a lăsat mască. Și există multe scene de acest fel.
Acțiunea cărții se petrece în secolul al XVI-lea, în Anglia. Personajul meu preferat este Agnes (deși pe soția lui Shakespeare o chema Ann), mama lui Hamnet, o femeie aflată într-o relație puternică cu natura și care practică tot felul de ritualuri magice. Deși este un personaj atipic, am adorat-o. (mai mult…)
Dacă în ultimii ani obișnuiam să fac o listă cu ce mi-am propus să citesc, am ajuns la concluzia că nu am reușit să bifez ce notasem. Ba unele cărți le-am tot amânat, ba unele cărți nu m-au mai interesat la fel de mult. Așa că anul acesta nu îmi mai propun obiective clare, nu îmi fac liste cu multe cărți și la final de an să mă trezesc că am bifat prea puține.
Însă îmi doresc să citesc câteva cărți, cum sunt volumul trei din trilogia Ursul și privighetoarea, de Katherine Arden, care se numește Iarna vrăjitoarei sau Frații Karamazov – care m-a descurajat mereu prin dimensiunile sale. Nu va fi o lectură grăbită, ci voi încerca să citesc și alte cărți mai ușoare în paralel ca să nu intru în reading slump.