Cum a fost pentru mine anul 2022? Un an al schimbărilor, un an cu bune și rele, dar și cu multe lecturi la activ. A fost anul în care am dat o șansă cărților audio, am alternat între Voxa și Audiotribe și în final, am rămas cu Voxa, care are și cărți audio, dar și carti electronice. Sunt extrem de norocoasă că de un an de zile mă bucur de un Kindle Paperwhite cu lumină internă, care față de cel vechi, îmi permite să citesc și noaptea.
În 2022 am terminat 90 de cărți, dar am pus pe pauză și câteva cărți, deoarece nu am simțit că e momentul lor. Una dintre ele este Iubita locotentului francez, pe care sper sa o reiau în 2023. Cărțile audio au fost în număr de 25. Deși am descoperit multe cărți, îmi este greu să fac un top 10, deoarece, din păcate, puține au fost cele care m-au impresionat cu adevărat. Am observat că am devenit tot mai pretențioasă când vine vorba de citit și că sunt ușor dezamagită de ceea ce citesc. Puteți vedea lista cu toate cărțile citite aici. (mai mult…)
Anul trecut am facut o listă cu ce autori vreau să descopăr în 2021. Nu am citit toți autorii din listă, ci doar pe câțiva. Adică 5 autori din 10. Iar lista o puteți vedea aici. De obicei, nu sunt omul listelor și rar mă țin de ele. Nu îmi fac liste de TBR la început de an sau lună, ci prefer să citesc în funcție de starea mea. De multe ori, aleg o carte mai light după una mai grosuță sau care abordează un subiect serios.
În 2022, vreau totuși să punctez câțiva autori. Iar aceștia sunt:
În acest an mi-am propus să citesc un număr mai mic de cărți față de anii precedenți, iar pe goodreads am setat 5o de cărți. Și am reușit să citesc un număr de 51 de cărți. Ceea ce nu este rău, deoarece am multe cărți groase citite (de peste 500 sau 700 de pagini chiar). În acest an am descoperit autori noi, am citit literatură clasică (care este prima mea dragoste în materie de cărți) sau am citit thrillere și cărți captivante. Cred că am acoperit multe genuri literare, dar asta probabil într-un alt mini-articol.
Am făcut așadar un top 10 al cărților citite în acest an, după cum urmează. Dacă doriți să citiți impresiile mele, puteți citi fiecare recenzie făcând click pe linkuri:
Toate cărțile au primit 5/5 steluțe pe goodreads.
Autor: Katherine Arden
Naționalitate: americană
An apariție: 2017 ( 2018 – editura Litera – YoungArt)
Gen carte: ficțiune, young adult, literatura contemporană, fantasy
Număr pagini: 400
Titlu original: The Bear and the Nightingale
Nota goodreads: 4.08
Nota mea: 5/5
DESCRIERE
În sălbăticia Rusiei, iarna pare că durează mai tot anul. Dar pe Vasilisa nu o deranjează frigul, şi după o zi petrecută afară, serile rămâne lângă foc, ascultând basmele doicii sale despre Împăratul Îngheţ, demonul zăpezii. La câţiva ani după ce mama Vasilisei moare, tatăl ei călătoreşte la Moscova, de unde se întoarce cu o nouă nevastă. O femeie cu credinţă în Dumnezeu, care le interzice tuturor să mai slujească spiritele casei şi datinile păgâne. Familia întreagă o ascultă, doar Vasya i se împotriveşte, hrănind în continuare spiritele ce sălăşluiesc în jurul căminului, simţind că dispariţia lor ar putea aduce cu sine necazuri mari. Şi, într-adevăr, recoltele devin tot mai slabe, rele de tot felul se abat asupra întregului sat, în vreme ce creaturi malefice apar tot mai aproape de casă. E timpul ca Vasya să-şi descopere adevăratele puteri.
PĂREREA MEA
Aveam pe lista mea de ceva timp acest roman, însă mereu s-a ivit altă carte și nu am ajuns și la el. Și iată în luna noiembrie a acestui an, am reușit și eu să citesc o minune de carte. Trebuie să spun că pe internet am citit doar păreri pozitive, dar încă nicio recenzie completă. Am vrut să descopăr singură cartea și să scriu apoi câteva impresii, iar mai târziu să citesc și impresiile altora. Revenind la carte, Ursul și privighetoarea face parte din trilogia The Winternight, fiind primul volum, iar la noi s-a tradus deocamdată doar acesta. Sau cel puțin așa știu eu. A apărut pentru prima dată în 2017, iar la noi în 2018, la editura YoungArt. Autoarea Katherine Arden are 34 de ani, este din SUA și scrie extraordinar de bine. Chiar am fost surprinsă să aflu că autoarea este atât de tânără și de talentată.
Acțiunea se petrece în Rusia medievală, într-o perioadă în care oamenii credeau în supranatural, în basme și alte lucruri fantastice. Ca pagini, este voluminoasă (400 de pagini), însă are un stil alert și se citește foarte repede. Eu am citit-o în câteva zile. Chiar și descrierile minuțioase sunt extrem de interesante și nu ca în alte cărți, unde am întâlnit descrieri interminabile.
Temele cărții sunt numeroase, de la basm, la fantastic, la iubire, familie, prietenie și așa mai departe. Practic, cartea este un amestec de mai mult teme. Semnificația titlului a fost pentru mine o plăcută surpriză, deoarece are legătură cu personajele cărții, însă într-un mod neașteptat. Cine este Ursul și cine este Privighetoarea? Ei bine, vă las să citiți și să descoperiți. Misterul este dezlegat undeva pe la jumătatea cărții de fapt.
Acțiunea este complexă, totul este prezentat într-un ritm alert și personajele sunt multe și foarte bine conturate. Unele sunt personaje reale, din viața de zi cu zi, însă altele sunt personaje fantastice, luate din folclorul rusesc și nu numai (rusalka, vazila, domovoiul, bolotnikul, etc.) Cartea are forma unui basm, doar că unul complex. Și legat de personajele fantastice, dar și de mulți termeni luați din folclorul rusesc, la finalul cărții există un glosar de termeni care ne explică ce semnifică fiecare.
Avem o atmosferă de basm și chiar cartea însăși începe cu un basm, spus copiilor lui Piotr (boierul) de către Dunia, doica loială și înțeleaptă. Trebuie să recunosc că am observat prezența unor tipologii specifice basmului. De exemplu, boierul, mama vitregă, ființele supranaturale negative sau pozitive, fiul rătăcitor care pleacă de acasă, împărați, călugări, preoți.
După începutul feeric, cartea ne rezervă o mulțime de surprize. Îl cunoaștem pe boierul Piotr, pe fiii lui și pe soția sa, Marina. După ce își pierde soția în urma nașterii mezinei, Piotr este zguduit puternic. Iar de acolo se întîmplă tot felul de evenimente care mai de care mai ciudate sau surprinzătoare. Revenind la personaje, preferata mea este Vasea (Vasilisa), mezina familiei, a cărei bunică se zice că a fost cândva vrăjitoare. Ei bine, Vasea este un copil atipic. Iubește natura, primăvara, iarna, câmpiile și are darul de a vedea și comunica cu ființele supranaturale. (mai mult…)
Autor: Kathleen Grissom
Naționalitate: canadiana
An apariție: 2010 (în 2011 la editura Polirom)
Gen carte: ficțiune, drama, roman istoric
Număr pagini: 384
Nota goodreads: 4.18
Nota mea: 5/5 +
DESCRIERE
Rămasă orfană, micuța Lavinia ajunge pe pământurile unei plantații de tutun, unde trebuie să trăiască și să muncească alături de sclavi, în bucătărie. Aflată în grija frumoasei Belle, despre care unii cred că e amanta stăpânului, Lavinia devine treptat parte a noii familii; singura opreliște în calea aparentei sale fericiri este faptul că, pe o plantație plină de sclavi de culoare, ea e o sclavă „albă“. În ciuda tuturor greutăților, va fi acceptată în „casa cea mare“, de unde stăpânul lipsește, iar stăpâna se luptă cu dependența de opiu.
PĂREREA MEA
Kathleen Grissom este o autoare canadiană de succes și cartea Bucătăria Sclavilor era pe lista mea de ceva timp, ca să fiu sinceră. Am citit cartea în luna martie a acestui an care a fost, spre surprinderea mea, o luna foarte bună pentru citit. Pentru că de atunci au urmat perioade lungi de reading slump sau am dat peste cărți care nu mi-au plăcut la fel de mult. Ca să nu mai lungim vorba, cartea asta va fi în top cele mai bune cărți citite din anul 2021.
Dacă sunteți interesați de romane care au ca temă principală sclavia, acesta este unul care dezbate foarte bine tema și ilustrează la fel de bine atrocitățile prin care au trăit sclavii negri. Printre teme se mai numără și familia sau prietenia, la fel de bine ilustrate. Titlul este un fel de metaforă pentru imaginea unită a sclavilor, bucătăria fiind de multe ori locul în care ei mai pot schimba câte un cuvânt.
Acțiunea cărții are loc în America secolului 18, într-o perioadă extrem de tulbure. Personajele sunt numeroase și mi s-au părut incredibil de bine construite. La început, facem cunoștință cu Lavinia, o fetiță irlandeză orfană de 7 ani care este trimisă în America. Aceasta este iubită și protejată de o familie de sclavi (formată din Belle, Mama Mae, Papa George, Dory, Ben, gemenii Beattie și Fanny). Copil fiind, micuța irlandeză nu înțelege la început de ce sclavii sunt tratați diferențiat și uneori cu maximă cruzime. Există în carte unele scene în care violul sau violența sunt ca o parte normală din viața sclavilor, iar asta m-a tulburat profund.
Se leagă o prietenie deosebită între Lavinia și Belle, una dintre sclave. Apoi, unele situații tragice capătă amploare. Este o carte atât de complexă, cu atât de multe răsturnări de situație, încât de multe ori te oprești și nu îți vine să crezi ce citești. Această perioadă istorică cruntă a lăsat urme adânci asupra negrilor din America și m-a îndurerat imaginea lor în care până și un biet animal primea mai mult respect. Ca structură, Bucătăria sclavilor este împărțită în 55 de capitole și acțiunea este prezentată din dublă perspectivă, a lui Belle și a Laviniei. Încă un lucru care merită menționat este faptul că negrii vorbesc în dialect, iar asta poate face puțin mai greu de urmărit dialogul dintre ei. Însă romanul te poate captiva atât de tare, încât nu vrei decât să dai pagina și să vezi ce se mai întâmplă.
Dacă vreți o carte cu o acțiune puternică, merită să îi dați o șansă. Doar asigurați-vă că aveți starea necesară pentru o carte care vă va zdruncina din temelii emoțiile. Nu am putut să nu mă întreb pe parcursul lecturii dacă noi conștientizăm cât de norocoși suntem că suntem liberi? Există multe lucruri simple care ni se par normale, dar pentru unii nu au fost sau nu sunt (a se vedea situația de acum din Madagascar și nu numai). Recomand Bucătăria sclavilor și aștept să îmi spuneți cum vi s-a părut. Pe goodreads i-am oferit 5 din 5 steluțe (cu plus).
CITATE
Stejarul nostru se înălța în vârful dealului, iar frunzișul bogat umbrea creanga de care atârna trupul. N-am mai vrut să privesc din nou în sus după ce am recunoscut basmaua verde și pantofii lucrați de mână, cu vârfurile îndreptate în jos.
Începusem să observ că întrebările despre sclavii de la colibe nu erau încurajate și, chiar dacă un adult ne răspundea la ele, nu se simțea tocmai în largul lui când o făcea.