Currently Browsing: Literatura franceza

Camera minunilor – Julien Sandrel (recenzie)

Autor: Julien Sandrel

Naționalitate: franceză

An apariție: 2018

Gen carte: ficțiune

Titlu original: La Chambre des merveilles

Număr pagini: 204

Nota goodreads: 3.90

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Louis are 12 ani. În dimineața în care îi mărturisește mamei lui, Thelma, că s-a îndrăgostit pentru prima oară, ea nu este atentă la el, se gândește la altceva. Supărat și dezamăgit, băiatul își ia skateboardul și pleacă în grabă.
Când traversează strada fără să se asigure, un camion îl lovește în plin. Prognosticul doctorilor e sumbru. Dacă în patru săptămâni nu-și revine din comă, Louis va trebui deconectat de la aparate. Cuprinsă de disperare, Thelma se întoarce de la spital și găsește un carnet al fi ului ei. În el, sunt notate toate „minunile” lui, adică toate experiențele pe care i-ar plăcea să le trăiască.
Thelma hotărăște să experimenteze tot ce-și propusese Louis și să-i povestească toate aceste „minuni”, în speranța că așa își va reveni din comă. Dar nu e tocmai ușor să trăiești visurile unui adolescent când ai aproape 40 de ani.

PĂREREA MEA

Autor francez, Julien Sandrel mi se pare un autor cu mare potențial și cred că aș citi cu drag toate cărțile pe care le scrie. Pe lista mea mai am un roman de-al său, Viața care mă așteaptă. Sandrel scrie despre oameni, despre viață, despre modul în care ni se poate schimba viața într-o singură secundă și despre regretul de a nu fi făcut mai mult. Revenind la cartea despre care vreau să vă vorbesc acum, Camera minunilor a apărut prima dată în 2018, iar în 2019, la editura Trei. Este o carte destul de scurtă (204 pagini) și se citește repede.

Cartea abordează teme ca familia, adolescența, relația mamă-fiu. Titlul are o semnificație aparte, deoarece această cameră a minunilor este un loc în care chiar au loc minuni. Camera este una de spital, iar de ce au loc acolo minuni, păstrez secret dacă vreți să descoperiți singuri.

Se spune că unele cărți te găsesc ele pe tine și cred că eu chiar aveam nevoie de cartea asta, de această poveste care te unge pe suflet. Inițial, romanul ne prezintă o poveste tragică, dar mai apoi totul este descris cu umor și sunt multe scene încărcate de peripeții. Povestea în sine este aparent simplă: Louis, un adolescent de 12 ani, scapă de sub ochii mamei, mereu ocupată să rezolve probleme de serviciu la telefon, și este implicat într-un accident de skateboard, fiind lovit de o mașină pe care nu o vede la timp. Iar astfel ajunge în comă.

(mai mult…)

Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay (recenzie)

Autor: Tatiana de Rosnay

Naționalitate: franceză

An apariție: 2006 (2016 la Editura Litera )

Gen carte: roman, ficțiune, istorie

Titlu original: Elle s’appelait Sarah

Număr pagini: 300

Nota goodreads: 4.16

DESCRIERE

Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiță evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopții, împreună cu părinții ei, de poliția franceză, dar nu înainte de a-și încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l eliberă.

Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulți ani la Paris și măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a șaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franței. În timpul investigației sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah, și simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al feței. Pe măsură ce se adâncește în trecutul ei, lucrurile pe care le află o tulbură și o fac să-și pună întrebări cu privire la propria existența.

PĂREREA MEA

Tatiana de Rosnay este o scriitoare de origine franceză care promite mult, iar scris de ea am citit până acum Anotimpul ploilor, o carte care nu prea s-a ridicat la așteptările mele. Deși putea fi o super carte. Se numea Sarah este o carte extraordinară ce a fost ecranizată în 2010.

Volumul a apărut la editura Litera în colecția Blue Moon, în 2016. Are 300 de pagini și are un stil accesibil, citindu-se repede. Ca teme abordate, întâlnim războiul, familia, iubirea; cadrul desfășurării acțiunii este Franța și Italia. Titlul mi s-a părut bine ales, deoarece face referire la un personaj-cheie al cărții, Sarah. Cine a fost Sarah și ce rol joacă ea în carte?

Cartea cuprinde două planuri narative; prima dată avem anul 1942, al Doilea Război Mondial, iar apoi prezentul, adică perioada 2002-2005. Personajele sunt frumos construite și citisem înainte de a începe cartea că sunt cititori pe care i-a plictisit viața unui alt personaj. Și aici mă refer la Julia, o femeie matură care se va redescoperi pe parcursul cărții. Contrar așteptărilor mele, chiar mi-a plăcut mult de Julia. Cum spuneam, personajele-cheie ale cărții sunt Sarah și Julia, două personaje frumos construite.

(mai mult…)

Anotimpul ploilor – Tatiana de Rosnay (recenzie)

Autor: Tatiana de Rosnay

Naționalitate: franceză

An apariție: 2018 ( 2019 la Editura Litera)

Gen carte: roman, ficțiune, istoric

Număr pagini: 272

Titlu original: The Rain Watcher

Nota goodreads: 3.19

Nota mea : 3/5

Puteți găsi cartea aici

Primită de laTârgul Cărții

DESCRIERE

Ploua fără încetare în Paris, iar familia Malegarde – împărțită între Franta, Anglia și Statele Unite – se reunește pentru prima data după mulți ani, pentru a sărbători a șaptezecea aniversare a lui Paul, patriarhul familiei și un arboricultor renumit. Dar când acesta suferă un accident vascular cerebral, fiul său, Linden, un fotograf de succes, se găsește blocat într-un oraș amenințat de un dezastru natural uluitor. lar când Sena inundă străzile, familia va trebui să lupte pentru a-și păstra unitatea pe măsură ce o mulțime de temeri ascunse și de secrete încep sa iasă la iveală.

PĂREREA MEA

Tatiana de Rosnay este o scriitoare franceză cu multe romane publicate, dar din păcate, cu doar trei  romane traduce în limba română: Se numea Sarah, Vieți secrete și Anotimpul ploilor. Pe primele două le am în bibliotecă de câteva luni, iar pe al treilea l-am citit în luna martie. Ultima perioadă nu a fost o perioadă prea bună pentru citit, deși se presupune că mulți lucrăm de acasă și avem timp să citim acele cărți pe care le plănuiam de ceva timp. În ultima lună simt o tensiune în jur din cauza virusului care și-a pus de gând să distrugă omenirea și astfel cheful de lectură s-a diminuat. Însă încerc să trec peste asta cât de mult pot și să nu fiu tristă. Cărțile sunt lumi în care ne putem regăsi, iar o carte bună ne poate aduce zâmbetul pe buze și da o bună dispoziție.

Revenind la Anotimpul ploilor, vreau să vă spun că este o carte care se citește ușor și cu un stil ok. Are 272 de pagini, iar scrisul mare nu mi-a dat absolut deloc bătăi de cap. Având în vedere că sunt unele cărți cu un scris atât de mic, iar lectura merge prea anevoios. Mi-a plăcut cartea asta destul de mult, dar la final mi-aș fi dorit mult mai mult. Franța, Paris, atmosferă apocaliptică, inundații, frici, o familie nevoită să înfrunte mai multe întâmplări neprevăzute. Parcă este o cartea potrivită pentru această perioadă.

Temele cărții sunt multiple, dar în prim plan avem relațiile familiale. Familia Malegarde sosește la Paris pentru a sărbători ziua de naștere a lui Paul, capul familiei. La această reuniune se alătură și soția sa, dar și cei doi copii, fiul Linden și fiica Tilia. Paul este un renumit arboricultor și alege numele celor doi copii într-un mod interesant.

Ar fi multe de zis despre personaje, însă cel mai mult mi-a atras atenția Linden, un tânăr cu o viață altfel. El are o relație cu un bărbat și întreaga sa viață s-a luptat cu prejudecățile celor din jur. Are o relație specială cu Tilia, sora lui, însă față de părinți simte o anume stânjeneală. Un anumit moment din carte îi va demonstra lui Linden că fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui, până nu este prea târziu.

Pe mine m-a impresionat finalul, deși am tot sperat că nu va fi cel rezervat de scriitor. Este o carte drăguță, conține niște lecții de viață și chiar dacă nu este cine știe  ce capodoperă literară, poate fi citită pentru descrierile sale destul de complexe și pentru poveștile de viață ale acestor personaje. Avem patru oameni, patru destine și evenimente care îi unesc. Să fie ele fericite? Triste? Citiți și veți afla singuri. 

CITATE

Tatăl lui îl iubește. Forța acelei iubiri e tot ce știe. E tot ce vede.

Nu înțelegeam moartea. Nu știam ce e. Puteam s-o cântăresc doar prin absența hohotului de râs al bunicului. Dar nu știam cât de curând urma să văd moartea.

Fetița cu ochi albaștri – Michel Bussi (recenzie)

Autor: Michel Bussi

Naționalitate: franceză

An apariție: 2012 ( în 2015 la editura Polirom)

Număr pagini: 407

Titlu original: Un avion sans elle

Nota mea: 5/5

Primită de la: librăria online Libmag

Puteți găsi cartea AICI (la o super reducere)

DESCRIERE

Un avion se prăbușește în munți cu numai două zile înainte de Crăciunul anului 1980. Dintre cei aproape o sută șaptezeci de pasageri, aparent nici unul nu mai trăiește. Și totuși se întâmplă un miracol: este găsit în viață un bebeluș de numai trei luni. Doar ca în avionul prăbușit se îmbarcaseră două fetițe de vârsta apropiată, iar vestea găsirii unui unic supraviețuitor devine motivul disputei și încrâncenării dintre doua perechi de bunici, ambele susținând că fetița scăpată ca prin minune le este nepoată. Trăiește Lyse-Rose de Carville sau Emilie Vitral? Cu certitudine, nimeni nu știe. Copila e declarată o Vitral, însă îndoiala și semnele de întrebare persistă. Optsprezece ani mai târziu, un detectiv angajat de Mathilde de Carville pretinde că a descoperit, în sfârșit, adevărul. Dar detectivul e găsit apoi mort, iar în carnetul în care își trecuse datele investigației nu este notată și concluzia ei. Începe astfel o cursă în care măștile cad una câte una, o ancheta neconvențională, în care fiecare ora contează.

PĂREREA MEA

În primul rând, vreau să vă spun că sunt extrem de încântată că am descoperit un alt autor contemporan cu un stil foarte fain și așteptările ridicate pe care le aveam nu au fost înșelate absolut deloc. Dacă vă uitați cu atenție la copertă (care e superbă) și la titlul foarte sugestiv, vă puteți deja imagina ce călătorie literară minunată vă așteaptă. În al doilea rând, este o carte extraordinară pe care, din păcate, nu cred că aș putea să o descriu atât cât merită. Puține cărți citite până acum în 2018 m-au captivat cu adevărat, iar aceasta va fi la final de an în topul listei mele.

Temele cărții sunt multiple: pe primul loc am descoperit familia și relațiile familiale, iar mai apoi este și regăsirea sinelui, căutarea identității. Titlul face referire la un element foarte important al cărții, deoarece o fetiță cu ochi albaștri ce a supraviețuit unui accident de avion, este revendicată de două familii diferite. În avion erau două fetițe apropiate ca vârstă (3-4 luni) și pe parcursul cărții se încearcă aflarea adevărului. După un timp, fetița ajunge la una dintre cele două familii, însă…pe parcursul cărții apar tot felul de răsturnări de situație, iar asta m-a tulburat enorm. Cartea are foarte multe personaje, o parte sunt ciudate, pe altele le îndrăgești și da, e o carte superbă care merită citită.
(mai mult…)

Viața e ușoară, nu-ți fă griji – Agnes Martin Lugand (recenzie)

Autor: Agnes Martin-Lugand

Naționalitate: franceză

An apariție: 2015

Număr pagini: 232

Titlu original: La vie est facile, ne t’inquiète pas

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Întoarsă din Irlanda, Diane este hotărâtă să înceapă o viață nouă la Paris. Cu ajutorul prie­tenului său, Felix, redeschide cafeneaua literară „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, oaza ei de liniște. Acolo îl întâlnește pe Olivier. Un bărbat blând și atent, care înțelege refuzul ei de a deveni din nou mamă, după pierderea cumplită pe care a suferit‑o.

Dar o întâmplare neașteptată o bulversează pe Diane și îi spul­beră toate certitudinile.
Va avea ea oare curajul de a‑și construi un nou cămin?
După ce a profesat ca psiho­log timp de șase ani, Agnes Martin‑Lugand s‑a dedicat scrisului, publicându‑și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012.

PĂREREA MEA

Am citit această în urma unui împrumut și vreau să vă zic că mi-a plăcut mult mai mult decât primul volum al seriei, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, a cărui recenzie o puteți citi aici. Cartea continuă povestea lui Diane, o femeie văduvă care a trecut printr-o dublă tragedie: moarte soțului și a fiicei sale. Tema cărții este tot destinul, iar titlul mi s-a părut un pic exagerat. Știm cu toții prea bine că viața nu e ușoară și nici viața Dianei nu este.

Viața nu mai poate avea același sens, atâta timp cât pierzi cele mai importante ființe din viața ta. De ce mi-a plăcut mai mult acest volum? Pentru că este unul despre speranță, despre puterea de a merge mai departe, despre visuri și despre surprizele pe care viața ni le oferă.

Față de celălalt volum, am găsit o Diane mai luptătoare, mai hotărâtă și o femeie care e pregătită să dea piept cu viața. M-am bucurat să citesc o astfel de carte, iar pentru mine a fost un duș rece. Am înțeles că viața e imprevizibilă, în orice secundă putem părăsi lumea asta sau putem pierde pe cineva drag. Și este nevoie de multă tărie și multe întrebări legate de existența noastră, de multe nopți nedormite pentru a trece mai departe.

Diane cunoaște niște oameni care la un moment dat i-au schimbat viața. De multe ori e tristă, plânge, dar cred că nici ea nu-și dă seama cât e de puternică de fapt. E o luptătoare și asta m-a făcut să îndrăgesc mult cartea. Chiar sunt niște secvențe în carte care m-au făcut praf. Am simțit lacrimi, uimire și la un moment dat, speranță.

Este o carte minunată, poate nu neapărat o capodoperă, dar este o lecție de viață cu care trebuie să ne confruntăm. Este despre oameni, relații, despărțiri, noi începuturi, iar mie îmi plac astfel de cărți. Nu mi-a plăcut însă că e foarte scurtă, doream să aflu mai multe despre o anumită relație, am trecut printr-un amalgam de stări, resentimente și bucurie…ce să mai, te distruge.

Dar e o carte frumoasă și nu vă gândiți că e tristă, pentru că are multe momente pozitive. V-o recomand cu drag, iar mie nu îmi rămâne decât să caut o altă carte scrisă de aceeași autoare, Îmi pare rău, sunt așteptată.

Voi ați citit cartea? Păreri?

CITATE

Să mă las dusă de val? Să mă ascult? Să ridic bariere? Să-mi apăr viața reconstruită de asaltul acestui bărbat care dormea alături de mine?

Promite-mi un singur lucru: să nu fii tristă când eu nu voi mai fi aici, să nu plângi. Să nu ne strică, reîntâlnirea, am avut timp să ne pregătim.

Oamenii fericiți citesc și beau cafea – Agnes Martin Lugand (recenzie)

Autor: Agnes Martin-Lugand

Naționalitate: franceză

An apariție: 2012

Număr pagini: 176

Titlu original: Les gens heureux lisent et boivent du café

Nota mea: 3/5

PREZENTARE

A plecat din Paris să se uite pe sine. Dragostea pe care o va întâlni va schimba totul.
Povestea lui Diane începe în mod brutal cu moartea soțului și a fetiței sale, eveniment care o aruncă în cea mai cumplită depresie. Totul se oprește în loc, în afară de inima ei, care continuă să bată. Cu încăpățânare. Dureros. Zadarnic.
Când cel mai bun prieten și asociat în mica afacere cu o cafenea literară la Paris, Felix, îi propune o călătorie ca început pentru o nouă viață, Diane alege să îndeplinească o mai veche dorință a fostului ei soț și se refugiază departe de lume, într-o mică așezare din Irlanda.

O întâlnire neașteptată cu un bărbat taciturn o face pe Diane să vadă din nou lumea cu încredere și cu forță regăsită.

Această poveste despre împăcarea cu sine conține dialoguri convingătoare și e spusă într-un stil simplu, nepretențios, având chiar și accente de umor.  Le Parisien 

Profund și emoționant, romanul lui Agnès Martin-Lugand sondeazã cu luciditate cea mai cumplită tragedie din viața unui om. O carte care te marchează.  Susan Wiggs

PĂREREA MEA

Am primit această carte de pe un grup de cărți, fiind o carte călătoare pe care o așteptam de mult timp. Este prima dintr-o serie, fiind urmată de Viața e ușoară. nu-ți fă griji, un volum pe care l-am citit după ce l-am terminat pe primul. Îi voi face o recenzie separată curând. Am auzit păreri destul de pozitive despre această carte, însă am ales să o citesc pentru că am fost atrasă de titlul neobișnuit.

Este o carte pe care am terminat-o în vreo două zile și sinceră să fiu, mă așteptam la mai mult. Nu este o carte proastă, ci una care se termină prea brusc. Este plină de emoție și reușește să te tulbure până în măduva oaselor. O temă a cărții este destinul, dar și regăsirea unui drum în viață după o tragedie. Sau după un șir de tragedii.

Titlul cărții face referire la o cafenea care oferă celor care îi trec pragul o notă de optimism și care le promite un moment relaxant alături de o cafea și o carte bună. Personajele cărții nu sunt multe, iar printre ele se numără Diane, personajul feminin principal, Felix, prietenul ei cel mai bun, Edward, care va juca un rol important în viața primei, și alte câteva personaje secundare. Povestea din roman este interesantă, te ține cu sufletul la gură, îți smulge lacrimi, iar alteori îți smulge zâmbete.

În linii mari, povestea este următoarea: Diane își pierde soțul și fiica într-un accident și decide să lase cafenea pe mâna lui Felix, plecând în Irlanda. Încearcă să treacă peste pierderea suferită, își pune mii de întrebări, suferă și învață că fiecare zi este o nouă șansă. Edward este un personaj la început agasant și sinceră să fiu, nu l-am iubit nici la final. Sunt anumite elemente ale cărții cam trase de păr și multe se întâmplă prea brusc, însă mi-a plăcut.

Aș putea spune foarte multe despre roman, dar asta ar însemna spoilere și ar strica farmecul. I-am dat 3 din 5 steluțe pe goodreads și cumva îmi pare rău că numai atât. O recomand însă și vă recomand să citiți și continuarea poveștii în Viața e ușoară, nu-ți fă griji, un volum care mi s-a părut superior primului. Acolo aflăm mai multe detalii despre Diane și celelalte personaje și putem afla care va fi evoluția lor. Vă aștept cu păreri despre carte.

CITATE

Trebuie mai întâi să mă reconstruiesc, să fiu mai puternică, să îmi fie mai bine, să nu mai am nevoie de ajutor. Numai după aceea, voi putea să te iubesc. Total. Înțelegi?

Mi-era bine, nu mă mai simțeam apăsată. Viața își relua drepturile, iar eu nu mai voiam să lupt împotriva ei.

« Older Entries