Currently Browsing: Literatura clasica

Dimineața iubirii – George Șovu (recenzie)

Autor: George Șovu

Naționalitate: română

An apariție: 1987 (editura Albatros)

Gen carte: ficțiune, roman

Număr pagini:  271

Nota goodreads: 3.67

Nota mea: 5/5

PĂREREA MEA

George Șovu a fost romancier, autor de proză scurtă, scenarist ( a scris scenariile pentru celebra serie de filme Liceenii). De la acest autor am mai citit până acum doar Declarație de dragoste, o carte care mi-a plăcut foarte mult. Dimineața iubirii a apărut în 1987, la editura Albastros și din păcate, nu se mai regăsește decât în anticariate. Este un roman destul de scurt,  are 271 de pagini și se citește destul de repede.

Ca teme abordate, se întâlnesc iubirea, școala, adolescența, familia, trecutul, tragedia familială. Titlul este o metaforă a iubirii, invocând adolescența și fiorii primei iubiri. Stilul este unul lejer și captivant. Personajele sunt foarte multe și nu cred că aș putea încheia această scurtă recenzie dacă nu vă spun câte ceva despre fiecare dintre ele. Bogdan Ștefănescu este un adolescent simpatic, cu trăiri intense, îndrăgostit de Ștefana, dar captivat oarecum de o altă tânără fermecătoare, de Mona. Ștefana Dragomir este o adolescentă frumoasă și isteață, dar cu o viață tristă. Se maturizează prematur odată cu decesul mamei și devine soră și mamă pentru frățiorul mai mic, Radu.

De asemenea, fratele Monei este și el un băiețel simpatic și cu lipici la oameni. Mona este fiică de ambasador și o fire controversată; deși pozează într-o fată îndrăzneață, ascunde multe lipsuri sufleteși și multă tristețe. Melania Ștefănescu este mama lui Bogdan și ascunde un trecut trist: rămasă orfană de ambii părinți când era mică, este crescută de un vecin cu suflet mare. La maturitate, Melania este văzută ca o doamnă distinsă și aparent, o fire rece.

Bunicii lui Bogdan (Dragoș și Melania Ștefănescu) sunt personaje foarte simpatice, mai ales bunicul. Dragoș este genul de bunic pe care cred că fiecare dintre noi și l-ar dori. Relația apropiată dintre Bogdan și bunici mi s-a părut atât de frumos conturată, mai ales că Bogdan este crescut de mic de aceștia.Părinții adolescentului sunt genul de oameni care călătoresc și muncesc mult, iar acest lucru a creat o prăpastie între ei și unicul lor fiu. Casa părintească este un fel de laitmotiv al cărții și felul în care autorul prezintă scenele legate de acest element al cărții, îm amintește de cartea lui Ionel Teodoreanu, La Medeleni. Doar că aici avem un alt Dănuț, o altă Olguță și o altă Monica. Dar cele două cărți se aseamănă destul de mult la descrieri.

Cartea este presărată cu multă melancolie, nostalgie, iar printre elementele cărții se numără amintirile, războiul sau boala, subiecte foarte bine conturate. Ne sunt prezentate, de asemenea, emoțiile și frământările tipic adolescentine. Bogdan află ce înseamnă viața în armată și observă pe propria piele duritatea ei versus viața în puf de acasă. Este evocată o lume simplă, în care se pune mult accentul pe educație și școală. Eu zic că merită fiecare pagină citită, deoarece este o carte atât de frumoasă, încât nu îți mai vine să o lași din mână. Sunt foarte multe de spus despre acest roman, însă vreau să vă las pe voi să îl descoperiți. Eu i-am dat 5 din 5 steluțe pe goodreads și vreau să vă recomand și vouă acest roman superb.

CITATE: 

Este o fată frumoasă și bună, merită s-o iubești din tot sufletul! Și gestul meu s-a născut din iubire. Cu el mi-am aprins o lumină ce va încălzi tremurul unei amintiri de-o viață. Nu este puțin lucru!

Să știi că dragostea nu trebuie să ne  fie o povară, ci, dacă se poate, fericire, aripă înaltă și pură care să bată mereu deasupra curgerii zilelor noastre, să le sporească oxigenul vieții, să ne tragă mereu în sus.

Învățătoarea cu ochii de aur – Stratis Myrivilis (recenzie)

Autor: Stratis Myrivilis

Naționalitate: greacă

An apariție: 1987 (1988 la Editura Eminescu)

Gen carte: ficțiune,  literatură clasică

Număr pagini: 268

Nota goodreads: 3.83

Nota mea: 4/5

PĂREREA MEA

Stratis Myrivilis este pseudonimul scriitorului grec Efstratios Stamatopoulis, autor care a fost nominalizat de 3 ori la premiul Nobel. A scris romane, nuvele, povestiri, descriind viața obișnuită a societății elene. Romanul Învățătoarea cu ochii de aur a apărut prima dată în 1987 și la noi a apărut la Editura Eminescu, în 1988.

Cum am mai spus și în alte recenzii, iubesc colecția Romanul de dragoste de la această editură. Ca teme, întâlnim societatea, iubirea, războiul și relațiile interumane.

Titlul mi s-a părut superb ales, învățătoarea cu ochii de aur fiind personajul feminin principal al cărții, Sapho. Sapho a fost numele celei mai de seamă poete lirice a antichității grecești.

Personajele sunt construite într-un mod aparte, iar preferatul meu rămâne Leonis. Acesta este pictor amator și în trecutul său, a fost în armată, unde s-a împrietenit cu Vranas. Sora lui, Adriani, îl alinta Lilo.

Învăţătoarea cu ochii de aur – metafora frumuseţii

Drivas Leonidas este un bărbat puternic, profund fermecat de ochii aurii ai văduvei prietenului său. Și Sapho mi s-a părut un personaj frumos construit și m-a impresionat la  ea tăria cu care a suportat toate cumpenele scoase în cale de viață. Romanul conține niște descrieri absolut superbe ale Greciei. M-a fermecat nespus povestea vieții tinerei văduve și legătura ei cu Leonis.

Megalohori vs. La Medeleni

Începutul cărții și descrierile fascinante mi-au amintit de romanul lui Ionel Teodoreanu, La Medeleni. Verile la țară, la Megalohori, sunt absolut fascinante pentru Adriani și fratele său. Cei doi frați au o legătură puternică, iar decesul recent al mamei îi apropie și mai mult.

Fiecare personaj al cărții are un destin mai mult sau mai puțin tulburător. Oare ce se va întâmpla în final cu Leonis și Sapho? Ce le va rezerva viitorul? Romanul mi s-a părut absolut divin, din toate punctele de vedere.

Descrieri ample, pagini încărcate de lirism și un stil captivant. Dacă vreți să descoperiți lumea Greciei, vă recomand călduros să citiți cartea. Din păcate, cred că se mai găsește doar la anticariat, nefiind editată recent.

I-am oferit pe goodreads 4 steluțe din 5. Dacă ați citit-o, vă aștept cu păreri.

CITATE

Era o femeie cu ochii de aur! Și ochii aceștia, ori de câte ori îi întâlneau pe ai lui, îl priveau liniștit o privire tristă și meditativă.

Adevărul și Iubirea își au cuvântul.

Faceți din iubire lege și puneți-o să vă cârmuiască. Destul să vreți și pe loc se va face.

Ar fi vrut ca războiul să fi fost ca o tumoare urâcioasă, crescută pe corpul lui, pe care să o poată tăia cu bisturiul și arunca de pe el ca o bucată de carne putredă.

Mireasmă de micsandre – Galina Serebreakova (recenzie)

Autor: Galina Serebreakova

Naționalitate: rusă

An apariție: 1976 (la Editura  Eminescu)

Gen carte: roman de dragoste, literatură rusă, literatură clasică

Număr pagini:  364

Nota goodreads: 4.50

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Remarcată la începuturile sale literare de Maxim Gorki, Galina Serebreakova este cunoscută cititorilor noştri datorită romanelor istorice inspirate din viaţa lui Marx şi Engels. Mergând pe o linie ascendentă, spre realizările de maturitate, Galina a publicat în ultimii ani volumul memorialistic Despre contemporanii mei şi despre mine şi romanul Mireasmă de micsandre pe care îl prezentăm cititorilor noştri.

PĂREREA MEA

Iubesc colecţia Romanul de dragoste de la Editura Eminescu şi mă bucur că am reuşit să descopăr multe romane din această colecţie minunată. Am descoperit Mireasmă de micsandre pur întâmplător şi m-a fascinat titlul deosebit şi faptul că autoarea este rusoaică. Spre mirarea mea, în  finalul cărţii autoarea scria că regretă că minunatul scriitor român Zaharia Stancu (pe care eu îl ador) nu a mai apucat să îi citească romanul. Tot autoarea menţiona că este familiarizată cu literatura română şi o apreciază.

Bucuria mea a fost însutită când am descoperit un autor rus care ne apreciază literatura. Ce pot să vă spun despre această carte? Deşi mi-a plăcut foarte mult la început, lectura a devenit apoi puţin mai anevoioasă din cauza descrierilor ample şi a personajelor noi care tot apăreau.

Plus că sunt personaje prezentate la început, apoi apar altele şi spre final vieţile lor se intersectează. Sunt foarte multe de spus despre acest roman care nu se mai editează şi spun asta cu regrete. Pentru că în colecţia amintită sunt multe romane care merită reeditate. (mai mult…)

Zile birmaneze – George Orwell (recenzie)

Autor: George Orwell (nume real: Eric Arthur Blair)

Naționalitate: britanică (născut în India)

An apariție: 1934

Număr pagini: 326

Titlu original: Burmese Days

Nota mea: 4/5

Primită de la: librăria online Târgul Cărții.ro

PREZENTARE

Clubul European este locul în care colonialiștii britanici vin să-și treacă plictisul, dar și mirajul micilor afaceriști birmanezi cu ambiții mari. John Flory, negustorul britanic de cherestea care-și petrece zilele la Club alături de conaționalii săi, este protagonistul romanului Zile birmaneze și modelul în jurul căruia gravitează universul coloniei schițat de George Orwell. Ajuns la vârsta marilor îndoieli, John urmărește apatic jocul machiavelic al lui U Po Kyin și dovezile înduioșătoare de prietenie ale amicului său, doctorul Veraswami, și speră să-și găsească răspunsurile la întrebări alături de frumoasa și ezitanta Elizabeth.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți pentru recenzie și pentru asta doresc să le mulțumesc prietenilor mei de la librăria online Târgul Cărții.ro. Aceasta nu este prima carte scrisă de George Orwell pe care eu o citesc, așa că am știut de la bun început la ce să mă aștept. Am mai citit până acum Ferma animalelor și 1984, două romane absolut superbe. Zile birmaneze este un roman mai puțin cunoscut și nu neapărat mai slab scris. În căutările mele am descoperit că este un roman autobiografic, iar personajul principal, John Flory, este inspirat din viața autorului.

La început nu prea m-am putut conecta cu cartea, dar după vreo 70 de pagini am început să o privesc cu alți ochi, să înțeleg mai bine acțiunea și personajele. Este genul de carte cu care trebuie să aveți un pic de răbdare, deoarece s-ar putea să nu vă placă chiar de la început. Și aici vorbesc din proprie experiență. Dar odată ce am reușit să mă conectez cu acțiunea cărții, nu am mai putut-o lăsa din  mână.

(mai mult…)

Bal mascat – Ionel Teodoreanu (recenzie)

Autor: Ionel Teodoreanu

Naționalitate: română

An apariție: 1970

Nota mea: 4/5

Alte cărți de același autor: La Medeleni

Gen carte: roman realist

Ionel Teodoreanu este creatorul celor 3 volume ale romanul La Medeleni, carte recunoscută ca o capodoperă desăvârșită. A mai scris Bal mascat, Lorelei, Ulița copilăriei, În casa bunicilor, Fata din Zlataust.Nu citisem până acum de acest autor decât romanul La Medeleni, o carte foarte dragă sufletului meu și pe care am citit-o în 3 ani de 2 ori. Din ce am observat în La Medeleni, copilăria și adolescența ocupă un loc fruntaș în temele abordate de acest autor minunat.

După lectura romanului menționat mai sus, mi-am propus să încerc și altceva scris de acest scriitor român și am ales ca lectură Bal mascat, o carte frumoasă și destul de interesantă. Se aseamănă puțin cu Medelenii, dar este net inferioară. Teodoreanu dedică acest roman marelui său prieten, Garabet Ibrăileanu: “Marelui, lucidului şi solitarului meu prieten, domnului G. Ibrăileanu, omagiul acestei răzvrătiri.

Cartea este structurată în 3 părți: prima prezintă copilăria și relațiile lui Andi cu părinții și frații săi, a doua parte vorbește despre studenția ieșeană a aceluiași Andi, iar ultima maturizarea și relațiile cu femeile din viața sa. Locul petrecerii a mare parte din acțiune este orasul Iași, el fiind cel care îl va tulbura mereu pe Andi Danielescu și îi va răscoli multe melancolii și nostalgii.

Titlul cărții face referire la impresiile lui Andi legate de orașul său natal. Temele cărții sunt copilăria, adolescența și maturizarea lui Andi Danielescu, el fiind personajul masculin principal. Personajele cărții nu sunt foarte numeroase, în centru stând soții Danielescu, cei trei copii ai lor (Andi, Luchi, Duduia), Stefana Velisar și tatăl ei, Magda Boldur. Mi s-a părut interesant modul în care sunt prezentate relațiile cu suișuri și coborâșuri dintre aceste personaje și mai ales primii fiori ai dragostei resimțiți de Andi.

Partea care mi s-a părut mai captivantă este cea de a treia și ultima, cea în care Andi își face o viață alături de Stefana, dar oscilează între ea și iubirea pentru talentata Magda. Ce va face însă el? Ce alegere va face? Abia în final aflăm decizia lui și mie personal aceasta m-a lăsat mască. Romanul este un fel de bal mascat la care multe dintre personaje poartă măști față de ceilalți, dar și față de propria persoană. Uneori iubesc sincer, alteori oscilează puternic. Sufletul personajelor este mult mai complex decât pare, iar viața lor este hărăzită viselor, speranțelor și de multe ori dezamăgirilor.  Sunt prea multe lucruri de spus despre acest roman, dar nu vreau să vă dezvălui prea mult. (mai mult…)

Moș Goriot – Honore de Balzac (recenzie)

Autor: Honore de Balzac

Naționalitate: franceză

Titlu original: La Pere Goriot

An apariție: 1835

Număr pagini: 370

Nota mea: 4/5

Tip carte: roman clasic

Honore de Balzac a fost un scriitor francez creator de romane clasice, iar printre aceste se numără: Verișoara Bette, Eugenie Grandet, Moș Goriot, Adio, Femeia la 30 de ani, Memoriile a două tinere căsătorite, etc.De Balzac am citit, în afară de Moș Goriot, încă 6 romane interesante (Eugenie Grandet, Femeia la 30 de ani, Memoriile a două tinere căsătorite, Verișoara Bette, Medicul de țară, Contractul de căsătorie) și cred că sunt destul de acomodată cu stilul acestui mare clasic francez. Cam toate aceste romane mi-au plăcut la fel de mult și cel mai mult m-a impresionat felul în care sunt scrise aceste cărți, stilul autorului. Chiar dacă acest stil este puțin mai greoi de înțeles pentru un cititor care nu prea l-a citit pe Balzac până acum.

Cum am mai spus, stilul romanului este un pic dificil pentru că, după cum poate unii dintre voi știu, cartea este plină de descrieri care uneori plictisesc cititorul. Romanul a apărut în secolul al XIX-lea și a fost foarte bine primit de public. Aproape nimeni până atunci nu mai crease un roman atât de complex. Vreau să vă spun că am citit Moș Goriot prima dată undeva prin 2007, iar acum, în 2016 l-am recitit cu mai multă plăcere decât prima dată.

Moș Goriot este un roman clasic și după cum spune și titlul, în centrul acțiunii cărții se găsește Goriot, un bătrân de 69 de ani  care se lăsase de negoț și se mutase la pensiunea doamnei Vauquer. Gândiți-vă că așa zisele pensiune de atunci nu se comparau cu cele de acum, iar unii oameni trăiau închiriind întreaga locuință unor străini pentru o anumită sumă lunară sau săptămânală.

Temele cărții (pentru că sunt mai multe) sunt drama iubirii paterne și relațiile  interumane. Goriot locuiește la pensiunea doamnei Vauquer alături de alte câteva personaje mai mult sau mai puțin interesante și  este cumva privit cu suspiciune atunci când este vizitat de două tinere misterioase. Romanul debutează cu descrierea fiecărui personaj în parte, iar în a doua parte a cărții aflăm mai multe detalii despre personajul masculin principal și despre familia sa. De asemenea, aflăm și câte ceva despre tânărul Rastignac, un bărbat cu condiții modeste, dar care încearcă parvină. Eugene Rastignac consideră că în viață trebuie să apelezi la viclenie și ceea ce i se va întâmpla la finalul romanului va fi pentru el o adevărată lecție de viață.

Pentru un cititor sensibil ca mine, sentimentul de milă față de Goriot a fost la un moment dat foarte intens. Nu vreau să vă dau prea multe detalii despre această carte, ci doar să vă spun că veți găsi în ea o scriere extrem de complexă și interesantă. Balzac creează niște personaje unice și pe măsură ce dăm pagini, vom vedea că aduce în scenă personaje din diferite categorii sociale care au diferite calității sau apucături.

Conflictul cărții devine în partea a doua mai puternic, personajele confruntându-se cu diferite situații imprevizibile. Sinceră să fiu, aș mai fi scos din descrierile fără sfârșit, pentru că ele nu fac decât să țină cititorul pe loc. Însă nu vă lăsați amăgiți de lâncezeala de la început, ci încercați să îl parcurgeți în întregime. Recunosc că mi-a fost foarte greu să fac această mică recenzie a cărții și asta pentru că romanul în sine este greoi și complicat. Recomand această carte iubitorilor lui Balzac și amatorilor genului clasic. Vă aștept cu impresii.

CITATE:

Neştiind încă în acea vreme că acest şăgalnic joc de-a dragostea al unei femei dă atâtea foloase cât nu preţuiesc uneori plăcerile înseşi ale dragostei împlinite, Eugene era cuprins adesea de o prostească turbare. Dacă în această perioadă, în care femeia cerca să se apere de dragoste, Rastignac lua drept pradă cele dintâi poame verzi ale iubirii, preţul lor era însă tot aşa de mare pe cât erau de verzi, acruţe şi gustoase.

Providenţa are căile sale tainice, ea scormoneşte în rărunchi şi în suflete, izbucni un glas plin. Copiii mei, văzându-vă uniţi, uniţi în aceeaşi nevinovăţie, uniţi în toate simţirile omeneşti, doresc ca nimic să nu vă mai despartă vreodată. Dumnezeu ştie ce face.

Dumnezeule, de vreme ce ştii mizeriile şi suferinţele pe care le-am îndurat, de vreme ce ai numărat loviturile de pumnal pe care le-am primit în vremea asta, care m-au îmbătrânit, m-au schimbat, m-au ucis, m-au albit, pentru ce mă faci să sufăr şi astăzi? Am ispăşit din plin păcatul de a le fi iubit fără măsură. Iar ele s-au răzbunat din plin de dragostea mea şi m-au torturat ca nişte călăi.

Binecuvântarea ta este singura pe care o mai pot primi de azi înainte, aici, pe pământ. Toată lumea mă urăşte, numai tu mă iubeşti. Chiar şi copiii mei mă vor urî. Ia-mă cu tine, am să te iubesc, am să te îngrijesc. Nu mai aude. Vorbesc ca o nebună.

În ciuda înflăcăratei lui curiozităţi, se gândea totdeauna în taină la viaţa fericită pe care o duce adevăratul gentilom retras în castelul său. Totuşi, cele din urmă scrupule ale sale se mistuiseră în ajun, când se văzuse în apartamentul lui. Bucurându-se de foloasele materiale ale vieţii cum se bucura de multă vreme de foloasele morale pe care i le dădea calitatea lui de coborî tor dintr-o familie de aristocraţi, el îşi lepădase pielea de provincial şi îşi statornicise, încetul cu încetul, o situaţie din care îşi putea întrezări un viitor strălucit.

Fata e în fundul prăpastiei, şi eu sunt destul de puternic ca s-o scot din nou la lumină. Oh, am să m-apuc iar de comerţ. Am să mă duc la Odesa, să cumpăr grâne. Grâul de-acolo e de trei ori mai ieftin decât al nostru. Dacă importul de cereale este oprit, oamenii de ispravă care fac legile nu s-au gândit însă să oprească şi importul fabricatelor din grâu.

« Older Entries