Currently Browsing: Literatura clasica

Zile birmaneze – George Orwell (recenzie)

Autor: George Orwell (nume real: Eric Arthur Blair)

Naționalitate: britanică (născut în India)

An apariție: 1934

Număr pagini: 326

Titlu original: Burmese Days

Nota mea: 4/5

Primită de la: librăria online Târgul Cărții.ro

PREZENTARE

Clubul European este locul în care colonialiștii britanici vin să-și treacă plictisul, dar și mirajul micilor afaceriști birmanezi cu ambiții mari. John Flory, negustorul britanic de cherestea care-și petrece zilele la Club alături de conaționalii săi, este protagonistul romanului Zile birmaneze și modelul în jurul căruia gravitează universul coloniei schițat de George Orwell. Ajuns la vârsta marilor îndoieli, John urmărește apatic jocul machiavelic al lui U Po Kyin și dovezile înduioșătoare de prietenie ale amicului său, doctorul Veraswami, și speră să-și găsească răspunsurile la întrebări alături de frumoasa și ezitanta Elizabeth.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți pentru recenzie și pentru asta doresc să le mulțumesc prietenilor mei de la librăria online Târgul Cărții.ro. Aceasta nu este prima carte scrisă de George Orwell pe care eu o citesc, așa că am știut de la bun început la ce să mă aștept. Am mai citit până acum Ferma animalelor și 1984, două romane absolut superbe. Zile birmaneze este un roman mai puțin cunoscut și nu neapărat mai slab scris. În căutările mele am descoperit că este un roman autobiografic, iar personajul principal, John Flory, este inspirat din viața autorului.

La început nu prea m-am putut conecta cu cartea, dar după vreo 70 de pagini am început să o privesc cu alți ochi, să înțeleg mai bine acțiunea și personajele. Este genul de carte cu care trebuie să aveți un pic de răbdare, deoarece s-ar putea să nu vă placă chiar de la început. Și aici vorbesc din proprie experiență. Dar odată ce am reușit să mă conectez cu acțiunea cărții, nu am mai putut-o lăsa din  mână.

(mai mult…)

Omul invizibil – H. G. Wells (recenzie)

generic-omul-invizibil-razboiul-lumilor-117625

Autor: Herbert George Wells

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Invisible Man

An apariție: 1897

Nota mea: 4/5

Număr pagini: 192

Gen carte: roman clasic și fantastic

PREZENTARE

În Omul invizibil, o poveste de teroare psihologică, un tânăr om de știință trebuie să trăiască în iadul personal pe care l-a creat prin propriile sale experimente, fără remușcări, fără a se gândi la consecințe. Protagonistul este condamnat să trăiască fie izolat de oameni, fără să poată comunica, fie să se deghizeze, să-și ascundă trupul invizibil în spatele unor măști și haine care să îl facă perceptibil pentru semenii săi. Este o istorisire captivantă a efectelor distructive pe care invizibilitatea le are asupra omului de știință, și a haosului nebunesc și criminal pe care acesta îl lasă în urma sa. Într-o vreme În care literatura science fiction descria minunile pe care avea să le aducă o lume viitoare, Wells a fost unul dintre primii scriitori care au explorat partea întunecată a științei, arătând cât de ușor poate fi corupt omul atunci când este tentat de o putere aparent nelimitată.

PĂREREA MEA

Herbert George Wells a fost un autor clasic britanic ce a scris romanele Omul invizibil, Insula doctorului Moreau, Mașina timpului, Războiul lumilor, Lumea eliberată, Oul de cristal, etc.

Până acum nu mai citisem nimic de acest autor și am ales să citesc această carte în urma vizionării unor videoclipuri pe youtube care o recomandau ca fiind o carte frumoasă și interesantă. Cum aveam varianta cărții în engleză și română, mi s-a părut dificil să citesc varianta originală, așa că am ales să citesc în română. Mi s-a părut o carte într-adevăr bine scrisă și eu fiind adepta clasicilor, m-am bucurat că am mai descoperit un clasic pe care nu îl citisem. În ultima vreme am tot descoperit autori noi, atât vechi, dar și contemporani și asta nu poate decât să mă bucure foarte mult.

Cartea are puțin sub 200 de pagini (depinde și de ediție) și mi-a luat 2-3 zile să o citesc. Stilul cărții este accesibil, chiar dacă să mergeți pe ideea că este un roman clasic și că este greoi. Nu este deloc așa și vă spun din proprie experiență că nu toate romanele clasice sunt grele și greu de înțeles.

Omul invizibil are o temă fantastică care tratează o idee interesantă: omul de știință, pe numele său Griffin, face o descoperire nemaipomenită și anume, descoperă posibilitatea de a deveni invizibil pentru cei din jur.

Titlul cărții face referire la același Griffin, un personaj taciturn care încearcă odată cu descoperirea sa să se izoleze de cei din jur și de foarte multe ori va fi hărțuit și privit cu prudență de cei din jur. Cartea asta chiar merită citită și spun asta pentru că încă de la începutul romanului, atunci când omul de știință sosește la han, ai impresia că te-ai desprins complet de lumea în care trăiești. Wells introduce și un pic de umor atunci când narează acțiunea cărții și mi s-a părut foarte interesant de observat felul în care apar rând pe rând diferite personaje, fiecare având caracterul, ideile și preocupările sale. (mai mult…)

Necunoscuta de la Wildfell Hall – Anne Bronte (recenzie)

wildfell

Autor: Anne Bronte

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Tenant of Wildfell Hall

An apariție: 1848

Gen carte: roman clasic, de dragoste

Număr de pagini: 540

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

„Atât de limpede îmi dau seama de aceste lucruri, încât, chiar dacă l-aş revedea şi dacă el şi-ar mai aminti de mine şi m-ar mai iubi (ceea ce, vai! e prea puţin probabil, când ne gândim în ce lume se învârte şi de cine e înconjurat) şi dacă m-ar cere de nevastă, sunt hotărâtă să nu consimt până ce nu voi şti cu siguranţă care din cele doua păreri despre el este mai aproape de adevăr: a mătuşii sau a mea. Pentru că dacă a mea e complet greşită, înseamna că nu pe el îl iubesc, ci pur şi simplu o plăsmuire a închipuirii mele. Dar cred ca nu e greşită – nu, nu, există ceva tainic, un instinct ascuns care mă asigură că am dreptate. El are un fond bun; şi ce încântare să-l dezvălui! Dacă s-a rătăcit, ce fericire să-l poţi aduce pe calea cea dreaptă! Dacă acum e expus influenţei dăunătoare a unor prieteni ticăloşi care-l pot corupe, ce glorie va fi să-l izbăvesc de ei! O! Măcar de-aş putea să cred că cerul mi-a încredinţat această misiune!“

PĂREREA MEA

Nefiind la fel de apreciată ca surorile sale, Emily și Charlotte Bronte, Anne Bronte a scris doar două romane extrem de frumoase și interesante: Necunoscuta de la Wildfell Hall și Agnes Grey. Până acum nu l-am citit decât pe primul, dar am de gând ca în viitorul apropiat să îl citesc și pe celălalt.

Primisem această carte acum 3 ani de la o prietenă veche și nu știu de ce, am tot amânat să o citesc. Eram atrasă de copertă, de titlu, numele autoarei îmi era cunoscut, dar ceva îmi spunea să amân lectura pentru o perioadă în care voi avea starea necesară ca să o citesc și să o înțeleg.

Stilul cărții este destul de accesibil, dar pentru că este scrisă în limbajul secolului al XIX-lea, s-ar putea să o citiți puțin mai greu. Deși are 540 de pagini (în format carte mic, editura Lira) și am citit-o în aproape o săptămână, nu a durat atât pentru că nu îmi plăcea, ci pentru că am avut o perioadă aglomerată la serviciu și lipsită de energie. Așa că am citit când și cum am apucat.

Este o carte frumoasă care, după cum ne dăm seama din titlu, în centrul acțiunii stă necunoscuta de la Wildfell Hall, o femeie aparent văduvă care sosește într-o comunitate cu locuitori plini de prejudecăți și care ascunde până la finalul cărții un secret teribil.

Romanul este structurat în 52 de scurte capitole și este scris sub forma unor epistole trimise de Gilbert Markham către cel mai bun prieten al său. Gilbert îi povestește acestuia detalii despre misterioasa doamnă Graham, despre copilașul acesteia, despre sentimentele sale legate de ea, despre reacția celorlalți locuitori vizavi de prezența doamnei, etc. În a doua parte a cărții, necunoscuta îi oferă lui Gilbert jurnalul său intim în care povestește despre ultimii ani din viața sa și despre problemele și necazurile prin care a trecut.

Ei bine, cititorul află toate aceste detalii prin ochii lui Gilbert și ceea ce mi s-a părut foarte interesant este tocmai partea a doua a cărții, acesta fiind și momentul în care sunt aduse la lumină multe aspecte din prima parte. Nu vreau să vă dezvălui prea multe din acțiunea cărții, ci doar să vă spun că doamna Graham este un personaj interesant, cu o viață demnă de un roman și merită toată atenția cititorului.

Scriitoarea face o analiză amănunțită (poate prea amănunțită) a vieții și destinului necunoscutei de la Wildfell și ne poartă într-o lume cu personaje diverse care au mereu ceva de spus, nelipsind gurile rele ce nu se deranjează niciodată să țină pentru ele ultimele bârfe din ținut.

Mi-au plăcut personajele, povestea cărții și mai ales finalul captivant și care te ține cu sufletul la gură. Recomand această carte iubitorilor de literatură clasică și romanului de dragoste care vor o carte frumoasă și relaxantă! Voi ați citit această carte? Ce impresie v-a lăsat?

CITATE

E o copilărie să vorbiți de obligații când trebuie să vă dați seama că într-un asemenea caz numai eu vă rămân obligat, iar dumneavoastră îmi faceți o favoare.

–  Bine, dar dumneata afirmi că virtutea nu înflorește decât udată cu fierea ademenitoare a ispitei; și ești de părere că o femeie trebuie expusă cât mai puțin ispitei și ferită cât mai mult de cunoașterea păcatelor sau a oricărui alt lucru legat de ea.

Bal mascat – Ionel Teodoreanu (recenzie)

Autor: Ionel Teodoreanu

Naționalitate: română

An apariție: 1970

Nota mea: 4/5

Alte cărți de același autor: La Medeleni

Gen carte: roman realist

Ionel Teodoreanu este creatorul celor 3 volume ale romanul La Medeleni, carte recunoscută ca o capodoperă desăvârșită. A mai scris Bal mascat, Lorelei, Ulița copilăriei, În casa bunicilor, Fata din Zlataust.Nu citisem până acum de acest autor decât romanul La Medeleni, o carte foarte dragă sufletului meu și pe care am citit-o în 3 ani de 2 ori. Din ce am observat în La Medeleni, copilăria și adolescența ocupă un loc fruntaș în temele abordate de acest autor minunat.

După lectura romanului menționat mai sus, mi-am propus să încerc și altceva scris de acest scriitor român și am ales ca lectură Bal mascat, o carte frumoasă și destul de interesantă. Se aseamănă puțin cu Medelenii, dar este net inferioară. Teodoreanu dedică acest roman marelui său prieten, Garabet Ibrăileanu: “Marelui, lucidului şi solitarului meu prieten, domnului G. Ibrăileanu, omagiul acestei răzvrătiri.

Cartea este structurată în 3 părți: prima prezintă copilăria și relațiile lui Andi cu părinții și frații săi, a doua parte vorbește despre studenția ieșeană a aceluiași Andi, iar ultima maturizarea și relațiile cu femeile din viața sa. Locul petrecerii a mare parte din acțiune este orasul Iași, el fiind cel care îl va tulbura mereu pe Andi Danielescu și îi va răscoli multe melancolii și nostalgii.

Titlul cărții face referire la impresiile lui Andi legate de orașul său natal. Temele cărții sunt copilăria, adolescența și maturizarea lui Andi Danielescu, el fiind personajul masculin principal. Personajele cărții nu sunt foarte numeroase, în centru stând soții Danielescu, cei trei copii ai lor (Andi, Luchi, Duduia), Stefana Velisar și tatăl ei, Magda Boldur. Mi s-a părut interesant modul în care sunt prezentate relațiile cu suișuri și coborâșuri dintre aceste personaje și mai ales primii fiori ai dragostei resimțiți de Andi.

Partea care mi s-a părut mai captivantă este cea de a treia și ultima, cea în care Andi își face o viață alături de Stefana, dar oscilează între ea și iubirea pentru talentata Magda. Ce va face însă el? Ce alegere va face? Abia în final aflăm decizia lui și mie personal aceasta m-a lăsat mască. Romanul este un fel de bal mascat la care multe dintre personaje poartă măști față de ceilalți, dar și față de propria persoană. Uneori iubesc sincer, alteori oscilează puternic. Sufletul personajelor este mult mai complex decât pare, iar viața lor este hărăzită viselor, speranțelor și de multe ori dezamăgirilor.  Sunt prea multe lucruri de spus despre acest roman, dar nu vreau să vă dezvălui prea mult. (mai mult…)

Moș Goriot – Honore de Balzac (recenzie)

Autor: Honore de Balzac

Naționalitate: franceză

Titlu original: La Pere Goriot

An apariție: 1835

Număr pagini: 370

Nota mea: 4/5

Tip carte: roman clasic

Honore de Balzac a fost un scriitor francez creator de romane clasice, iar printre aceste se numără: Verișoara Bette, Eugenie Grandet, Moș Goriot, Adio, Femeia la 30 de ani, Memoriile a două tinere căsătorite, etc.De Balzac am citit, în afară de Moș Goriot, încă 6 romane interesante (Eugenie Grandet, Femeia la 30 de ani, Memoriile a două tinere căsătorite, Verișoara Bette, Medicul de țară, Contractul de căsătorie) și cred că sunt destul de acomodată cu stilul acestui mare clasic francez. Cam toate aceste romane mi-au plăcut la fel de mult și cel mai mult m-a impresionat felul în care sunt scrise aceste cărți, stilul autorului. Chiar dacă acest stil este puțin mai greoi de înțeles pentru un cititor care nu prea l-a citit pe Balzac până acum.

Cum am mai spus, stilul romanului este un pic dificil pentru că, după cum poate unii dintre voi știu, cartea este plină de descrieri care uneori plictisesc cititorul. Romanul a apărut în secolul al XIX-lea și a fost foarte bine primit de public. Aproape nimeni până atunci nu mai crease un roman atât de complex. Vreau să vă spun că am citit Moș Goriot prima dată undeva prin 2007, iar acum, în 2016 l-am recitit cu mai multă plăcere decât prima dată.

Moș Goriot este un roman clasic și după cum spune și titlul, în centrul acțiunii cărții se găsește Goriot, un bătrân de 69 de ani  care se lăsase de negoț și se mutase la pensiunea doamnei Vauquer. Gândiți-vă că așa zisele pensiune de atunci nu se comparau cu cele de acum, iar unii oameni trăiau închiriind întreaga locuință unor străini pentru o anumită sumă lunară sau săptămânală.

Temele cărții (pentru că sunt mai multe) sunt drama iubirii paterne și relațiile  interumane. Goriot locuiește la pensiunea doamnei Vauquer alături de alte câteva personaje mai mult sau mai puțin interesante și  este cumva privit cu suspiciune atunci când este vizitat de două tinere misterioase. Romanul debutează cu descrierea fiecărui personaj în parte, iar în a doua parte a cărții aflăm mai multe detalii despre personajul masculin principal și despre familia sa. De asemenea, aflăm și câte ceva despre tânărul Rastignac, un bărbat cu condiții modeste, dar care încearcă parvină. Eugene Rastignac consideră că în viață trebuie să apelezi la viclenie și ceea ce i se va întâmpla la finalul romanului va fi pentru el o adevărată lecție de viață.

Pentru un cititor sensibil ca mine, sentimentul de milă față de Goriot a fost la un moment dat foarte intens. Nu vreau să vă dau prea multe detalii despre această carte, ci doar să vă spun că veți găsi în ea o scriere extrem de complexă și interesantă. Balzac creează niște personaje unice și pe măsură ce dăm pagini, vom vedea că aduce în scenă personaje din diferite categorii sociale care au diferite calității sau apucături.

Conflictul cărții devine în partea a doua mai puternic, personajele confruntându-se cu diferite situații imprevizibile. Sinceră să fiu, aș mai fi scos din descrierile fără sfârșit, pentru că ele nu fac decât să țină cititorul pe loc. Însă nu vă lăsați amăgiți de lâncezeala de la început, ci încercați să îl parcurgeți în întregime. Recunosc că mi-a fost foarte greu să fac această mică recenzie a cărții și asta pentru că romanul în sine este greoi și complicat. Recomand această carte iubitorilor lui Balzac și amatorilor genului clasic. Vă aștept cu impresii.

CITATE:

Neştiind încă în acea vreme că acest şăgalnic joc de-a dragostea al unei femei dă atâtea foloase cât nu preţuiesc uneori plăcerile înseşi ale dragostei împlinite, Eugene era cuprins adesea de o prostească turbare. Dacă în această perioadă, în care femeia cerca să se apere de dragoste, Rastignac lua drept pradă cele dintâi poame verzi ale iubirii, preţul lor era însă tot aşa de mare pe cât erau de verzi, acruţe şi gustoase.

Providenţa are căile sale tainice, ea scormoneşte în rărunchi şi în suflete, izbucni un glas plin. Copiii mei, văzându-vă uniţi, uniţi în aceeaşi nevinovăţie, uniţi în toate simţirile omeneşti, doresc ca nimic să nu vă mai despartă vreodată. Dumnezeu ştie ce face.

Dumnezeule, de vreme ce ştii mizeriile şi suferinţele pe care le-am îndurat, de vreme ce ai numărat loviturile de pumnal pe care le-am primit în vremea asta, care m-au îmbătrânit, m-au schimbat, m-au ucis, m-au albit, pentru ce mă faci să sufăr şi astăzi? Am ispăşit din plin păcatul de a le fi iubit fără măsură. Iar ele s-au răzbunat din plin de dragostea mea şi m-au torturat ca nişte călăi.

Binecuvântarea ta este singura pe care o mai pot primi de azi înainte, aici, pe pământ. Toată lumea mă urăşte, numai tu mă iubeşti. Chiar şi copiii mei mă vor urî. Ia-mă cu tine, am să te iubesc, am să te îngrijesc. Nu mai aude. Vorbesc ca o nebună.

În ciuda înflăcăratei lui curiozităţi, se gândea totdeauna în taină la viaţa fericită pe care o duce adevăratul gentilom retras în castelul său. Totuşi, cele din urmă scrupule ale sale se mistuiseră în ajun, când se văzuse în apartamentul lui. Bucurându-se de foloasele materiale ale vieţii cum se bucura de multă vreme de foloasele morale pe care i le dădea calitatea lui de coborî tor dintr-o familie de aristocraţi, el îşi lepădase pielea de provincial şi îşi statornicise, încetul cu încetul, o situaţie din care îşi putea întrezări un viitor strălucit.

Fata e în fundul prăpastiei, şi eu sunt destul de puternic ca s-o scot din nou la lumină. Oh, am să m-apuc iar de comerţ. Am să mă duc la Odesa, să cumpăr grâne. Grâul de-acolo e de trei ori mai ieftin decât al nostru. Dacă importul de cereale este oprit, oamenii de ispravă care fac legile nu s-au gândit însă să oprească şi importul fabricatelor din grâu.

« Older Entries Next Entries »