Currently Browsing: Literatura clasica

Hanul Jamaica – Daphne du Maurier (recenzie)

Autor: Daphne du Maurier

Naționalitate: britanică

Titlu original: Jamaica Inn

An apariție: 1935

Nota mea: 5/5

Tip carte: roman clasic, ficțiune istorică

Ecranizare: 1939

Acest superb roman este a patra carte citită de mine din tot ce a scris du Maurier și deși a fost dificil să îl parcurg și să îl înțeleg (deoarece a fost citit în original, în limba engleză), mi-a plăcut foarte mult. De aceeași autoare am reușit să citesc Rebecca, Golful francezului și Verișoara mea, Rachel. Nu prea pot să fac un top al acestor cărți în ordinea preferințelor dar, așa cum mulți dintre voi cred că îmi împărtășiți părerea, Rebecca este cel mai bun și cel mai interesant dintre toate aceste romane.

Hanul Jamaica este primul roman scris de autoare și am observat că față de celelalte trei romane citite de mine scrise ulterior, este un roman de debut care promite destul de mult. De ce am ales să citesc acest roman? Pentru că de când am descoperit-o pe du Maurier în 2014 (citind Verișoara mea, Rachel), am fost tot mai curioasă să extind numărul cărților citite. Și cred că am făcut foarte bine.

Titlul romanului oferă numeroase indicii despre locul în care se va petrece majoritatea acțiunii cărții. Hanul Jamaica este un loc misterios în care se vor petrece cele mai odioase crime și va fi un loc de care oamenii de bună-credință se vor feri și vor sfătui și pe alții să facă același lucru. Acțiunea romanului decurge lin, debutează cu călătoria întreprinsă de Mary Yellan, eroina principală a cărții, spre han, locul în care aveau să locuiască unchiul Joss Merlyn și mătușa Patience. Totul se precipită după ce tânăra Mary ajunge la han și observă atmosfera sinistră ce domină puternic acel loc.

Daphne du Maurier este o naratoare foarte pricepută, care povestește frumos și care a reușit să mă introducă deplin în atmosfera misterioasă a cărții. Sunt anumite momente ale cărții care îți lasă pur și simplu fiori pe șira spinării, iar nodurile pe care le simți în gât se înmulțesc odată cu fiecare pagină parcursă.

Personajele sunt memorabile și se împarte în pozitive (Mary Yellan, pastorul și mătușa Patience) și negative (unchiul Joss, Jem și ceilalți răufăcători). Personajul meu preferat este Mary, tânăra care se maturizează brusc după ce ajunge la han și care, chiar dacă are parte de momente de disperare, luptă cu tărie până la final.Dacă Mary câștigă însă această luptă cu sinele său, vă las să citiți și să aflați singuri. Mătușa Patience (în engleză, patience=răbdare) are un nume semnificativ ce denotă chiar trăsătura de caracter predominantă și anume, răbdarea. Este genul de femeie constrânsă la o existență precară, dar care rezistă cu stoicism la toate încercările vieții.

Recomand această carte celor pasionați de literatura clasică britanică, celor care vor să citească un roman plin de mister și cei care vor să citească o carte ce își lasă puternic amprenta asupra ta. De altfel, recomand și celelalte romane scrise de du Maurier deja amintite.

CITATE

Când sufla vântul peste dealuri, fluiera trist printre crăpăturile de granit şi câteodată tremura ca un om bolnav. Suflau vânturi stranii din senin; se furişau pe suprafaţa ierbii şi iarba se înfiora; adiau peste bălţile formate de ploaie în scobiturile pietrelor, vălurindu-le. Uneori vântul striga şi ţipa; din crăpături răspundea ecoul; gemea şi-apoi amuţea din nou.

Cu umerii imenşi şi puternici, cu braţele lungi, care ajungeau până mai jos de genunchi şi cu pumnii mari cât două jamboane, părea să aibă forţa unui cal. Faţă de conformaţia sa fizică atât de mare, capul părea mic de tot, vârât între umeri. Adus de spate, cu sprâncenele negre şi claia de păr de pe cap, dădea impresia unei gorile uriaşe.

Ea se ghemui jos, cu capul sub masă, nemaiauzind nimic altceva decât bătăile propriei inimi, încet, se întoarse spre ea şi o privi fix câteva momente, fără să vorbească. Când îl auzi, vocea îi era încordată şi răguşită, puţin mai tare decât o şoaptă.

Voia să plece acum și să scape de el, ca să rămână singură cu gândurile ei. 

Se simțea prinsă acolo ca o pasăre într-un laț și, oricât s-ar zbate nu va scăpa niciodată. Dacă vroia să fie liberă, trebuia să plece acum, să se lase în jos pe fereastră. 

Golful francezului – Daphne du Maurier (recenzie)

golful fr

Autor: Daphne du Maurier

Naționalitate: britanică

An apariție: 1941

Titlu original: Frenchman’ Creek

Nota mea: 5/5

Alte cărți citite de aceeași autoare: Rebecca și Verișoara mea, Rachel

De Daphne du Maurier am citit deja două romane și mă bucur că am citit și Golful francezului. Vă spun din start că această carte nu se poate descrie în puține cuvinte, deoarece este mult prea complexă și încărcată de trăiri la fel de intense. Am ales să citesc această carte în urma unei vizite la anticariat. Citisem Rebecca și Verișoara mea, Rachel și eram foarte curioasă să citesc și Golful francezului. Dintre cele trei, preferata mea este și cred că va rămâne mereu Rebecca, cartea care m-a emoționat puternic și mi-a transmis o sensibilitate aparte. Apoi ar urma în top Golful francezului, o carte scrisă în același stil ca celelalte două și care se aseamănă mult cu Rebecca.

Nu vreau ca această recenzie să fie o comparație între cele trei cărți, ci doar vreau să fac o observație: toate cele trei personaje feminine principale din cele trei cărți se aseamănă. Atât Rebecca, Rachel și Dona sunt ființe sensibile în căutare de frumos și trăiri. Sunt deosebite prin multe trăsături, dar au și acel ceva comun.

Revenind la cartea noastră, aflați că este vorba despre o tânără căsătorită cu doi copii, Dona, care se retrage departe de agitația Londrei și pornește alături de piratul francez în călătoria vieții sale. Cartea are un pic peste 200 de pagini și am devorat-o pagină cu pagină.

Dona este un personaj foarte bine construit și ce mi-a plăcut la ea este tocmai felul său de a fi și vitalitatea debordantă de care dă dovadă în preajma francezului. Acest bărbat este pentru Dona poarta spre un alt fel de lume, cu mult diferita de lumea ei de până atunci. Povestea lor este unică și mi-a făcut plăcere să descopăr în această carte minunată personaje care nu uită să trăiască! (mai mult…)

Silas Marner – George Eliot (recenzie)

Autor: George Eliot

Naționalitate: britanică

Titlu original: Silas Marner: The Weaver of Raveloe

An apariție: 1861

Nota mea: 3/5

De George Eliot, scriitoarea britanică care și-a ales ca pseudonim un nume bărbătesc, am citit până acum 3 romane. Am citit prima dată Adam Bede, apoi Moara de pe Floss și acum am ajuns la Silas Marner. Mi-au plăcut toate, însă le-aș putea găsi destule minusuri.

Silas Marner este al treilea roman al autoarei și a fost publicat în 1861. Subiectul cărții constă în prezentarea vieții lui Silas Marner, un țesător taciturn, dar și a destinelor altor câteva personaje. Deși este o carte scurtă, având 190 de pagini, mi s-a părut greu de citit și de înțeles.

Pe spatele cărții citite de mine (ediția din 1969 de la Editura pentru Literatură Universală) apare următorul citat ce aparține autoarei: “Consider lecția estetică ca fiind superioară oricărei lecții, deoarece descrie viața în toată complexitatea ei. Preocuparea mea este estetica, trezirea celor mai nobile emoții, ce determină omenirea să dorească dreptate socială.”

Ei bine, trebuie să vă spun că admir o femeie atât de inteligentă cum este George Eliot. Deși Silas Marner nu este un roman foarte cunoscut, este totuși unul complex, la care scriitoarea a lucrat cu mult sârg și după îndelungi documentări.”

Am ajuns să citesc această carte după ce acum un an am achiziționat-o de la un anticariat din Piatra Neamț. Nu știam nimic despre subiectul cărții, dar citisem alte două cărți de Eliot și asta mi-a stimulat curiozitatea. Nu mă declar dezamăgită de carte, ci doar vă spun că am digerat-o puțin cam greu. Eliot se cam pierde în detalii și descrierii inutile care pe mine m-au plictisit uneori la culme. (mai mult…)

Cărți citite în 2014 pe care vi le recomand!

child_reading_a_book-wallpaper-2400x1350

Am făcut o listă cu cele mai bune cărți citite anul trecut, care mie mi-au plăcut mult. În curând voi face și o listă cu cele mai impresionante cărți citite în prima jumătate a anului 2015. (mai mult…)

Corigent la limba română – Ion Minulescu (recenzie)

Autor: Ion Minulescu

Naționalitate: română

An apariție: 1928

Nota mea: 4/5

Cunoscut de multă lume drept un poet simbolist foarte talentat, Minulescu a suprins atunci când a hotărât să scrie proză, mai exact un roman-confesiune al vieții, copilăriei și tinereții sale. Faptele prezentate în roman sunt reale, scriitorul Minulescu dorind să creeze o frescă deosebită a anilor inocenței în care îți prezintă părinții, colegii, prietenii de nebunii, primele iubiri.

“Dragă Bucule,
Îţi anunţ o mare nenorocire, care ne-a îndurerat pe toţi. Mihăiţă s-a sinucis. L-au descoperit abia după zece zile, spânzurat de craca unui copac la Trivalea. Dacă toamna n-ar fi scuturat frunzele, putea poliţia să-l caute mult şi bine, că n-ar fi dat de el nici astăzi. Toată lumea de la noi este dezolată şi revoltată. Închipuieşte-ţi că hoţii îi furaseră hainele şi ghetele, aşa că l-au găsit aproape gol, numai în cămaşă. Pe mine m-a impresionat şi mai mult lucrul ăsta, fiindcă era o cămaşă pe care i-o dădusem eu, din cele pe care nu le mai purtam. Tu ştii cât de mult îl iubeam noi şi cum căutam să-l ajutăm pe cât ne era posibil. Directorul a dat ordin să se scoată în balconul liceului steagul de doliu.

Prima dată când am citit acest roman a fost în urmă cu 6 ani, când am intrat la Facultatea de Litere. Am găsit cartea în biblioteca unui vecin, fost învățător (iar soția sa, decedată de mulți ani, fost profesor de română) și l-am rugat să mi-o împrumute. Am luat cartea, am ajuns acasă și am pătruns în lumea lui Minulescu, aflând amănunte despre momentul corigenței la limba și literatura română. Ca mulți alți oameni, Minulescu crede în ideea că niciodată nu trebuie să lași eșecurile să te demoralizeze, ci trebuie să mergi mai departe, indiferent de piedicile ivite.Începutul romanului îți lasă impresia că citești un basm feeric:

A fost odată ca niciodată…

Pe vremea aceea, lumea basmelor nu fusese încă anexată la rubrica faptelor diverse. Bunicii și nepoții păreau aproape de aceeași vârstă. Anii copilăriei sînt însă ca musafirii din mahala. Îi primești cu același surâs pe buze, îi cinstești cu dulceață și cafea și-i petreci până la ușă cu refrenul obișnuit: Când mai poftiți pe la noi?Abia târziu de tot începi să îți dai seama că cei care vin mereu nu mai sunt cei care plecaseră odată.

Câțiva ani mai târziu, ajunsă eu însumi profesoară de limba română și hoinărind printr-un anticariat mustind de cărți, am zărit acest roman care parcă mă îndemna să îl iau acasă. Și l-am luat. L-am recitit în aproximativ două zile și pot să vă spun că mi-a plăcut mult mai mult ca prima dată.

Toată lumea mă cunoaşte astăzi. Femeile îmi surâd discret; bărbaţii mă salută până la pământ. Eu însă trec înainte. Nu le acord nici măcar atenţia unui zeu faţă de bastarzii săi. Nu recunosc pe nimeni. Nici unul nu se înrudeşte cu mine. Nici unul nu aparţine rasei mele. Eu sunt unic. În mine curge alt sânge. Sângele meu se înrudeşte numai cu seva din trunchiul nucului din via noastră de la Slatina, care are peste o sută de ani… Nu vreau să-mi confund trecutul cu copilăria mea. Trecutul mă îmbătrâneşte, mă deformează… îmi uşurează trupul şi-mi îngreuiază mintea… îmi înmulţeşte regretele şi-mi scurtează zilele… Copilăria, însă, mă păstrează intact ca mumia unui rege egiptean îmbălsămat acum câteva mii de ani, care surâde parcă şi astăzi şi întreabă pe cei din jurul lui:
― Unde-mi este iubita mea?…
Iubita mea… Iubita mea!… Unde eşti tu, oare, iubita mea, şi cine eşti tu?…

Am văzut povestea spusă de Bucu cu alți ochi, dar am simțit același sentiment de revenire în anii copilăriei, de parcă acea copilărie îmi aparținea. Cartea are personaje fascinante cu care eu cred ca merită să faceți cunoștință. Interesant este și motivul pentru care personajul principal este lăsat corigent la limba română. Vouă cum vi s-a părut romanul?

« Older Entries Next Entries »