Autor: Anne Bronte
Naționalitate: britanică
Titlu original: The Tenant of Wildfell Hall
An apariție: 1848
Gen carte: roman clasic, de dragoste
Număr de pagini: 540
Nota mea: 5/5
PREZENTARE
„Atât de limpede îmi dau seama de aceste lucruri, încât, chiar dacă l-aş revedea şi dacă el şi-ar mai aminti de mine şi m-ar mai iubi (ceea ce, vai! e prea puţin probabil, când ne gândim în ce lume se învârte şi de cine e înconjurat) şi dacă m-ar cere de nevastă, sunt hotărâtă să nu consimt până ce nu voi şti cu siguranţă care din cele doua păreri despre el este mai aproape de adevăr: a mătuşii sau a mea. Pentru că dacă a mea e complet greşită, înseamna că nu pe el îl iubesc, ci pur şi simplu o plăsmuire a închipuirii mele. Dar cred ca nu e greşită – nu, nu, există ceva tainic, un instinct ascuns care mă asigură că am dreptate. El are un fond bun; şi ce încântare să-l dezvălui! Dacă s-a rătăcit, ce fericire să-l poţi aduce pe calea cea dreaptă! Dacă acum e expus influenţei dăunătoare a unor prieteni ticăloşi care-l pot corupe, ce glorie va fi să-l izbăvesc de ei! O! Măcar de-aş putea să cred că cerul mi-a încredinţat această misiune!“
PĂREREA MEA
Nefiind la fel de apreciată ca surorile sale, Emily și Charlotte Bronte, Anne Bronte a scris doar două romane extrem de frumoase și interesante: Necunoscuta de la Wildfell Hall și Agnes Grey. Până acum nu l-am citit decât pe primul, dar am de gând ca în viitorul apropiat să îl citesc și pe celălalt.
Primisem această carte acum 3 ani de la o prietenă veche și nu știu de ce, am tot amânat să o citesc. Eram atrasă de copertă, de titlu, numele autoarei îmi era cunoscut, dar ceva îmi spunea să amân lectura pentru o perioadă în care voi avea starea necesară ca să o citesc și să o înțeleg.
Stilul cărții este destul de accesibil, dar pentru că este scrisă în limbajul secolului al XIX-lea, s-ar putea să o citiți puțin mai greu. Deși are 540 de pagini (în format carte mic, editura Lira) și am citit-o în aproape o săptămână, nu a durat atât pentru că nu îmi plăcea, ci pentru că am avut o perioadă aglomerată la serviciu și lipsită de energie. Așa că am citit când și cum am apucat.
Este o carte frumoasă care, după cum ne dăm seama din titlu, în centrul acțiunii stă necunoscuta de la Wildfell Hall, o femeie aparent văduvă care sosește într-o comunitate cu locuitori plini de prejudecăți și care ascunde până la finalul cărții un secret teribil.
Romanul este structurat în 52 de scurte capitole și este scris sub forma unor epistole trimise de Gilbert Markham către cel mai bun prieten al său. Gilbert îi povestește acestuia detalii despre misterioasa doamnă Graham, despre copilașul acesteia, despre sentimentele sale legate de ea, despre reacția celorlalți locuitori vizavi de prezența doamnei, etc. În a doua parte a cărții, necunoscuta îi oferă lui Gilbert jurnalul său intim în care povestește despre ultimii ani din viața sa și despre problemele și necazurile prin care a trecut.
Ei bine, cititorul află toate aceste detalii prin ochii lui Gilbert și ceea ce mi s-a părut foarte interesant este tocmai partea a doua a cărții, acesta fiind și momentul în care sunt aduse la lumină multe aspecte din prima parte. Nu vreau să vă dezvălui prea multe din acțiunea cărții, ci doar să vă spun că doamna Graham este un personaj interesant, cu o viață demnă de un roman și merită toată atenția cititorului.
Scriitoarea face o analiză amănunțită (poate prea amănunțită) a vieții și destinului necunoscutei de la Wildfell și ne poartă într-o lume cu personaje diverse care au mereu ceva de spus, nelipsind gurile rele ce nu se deranjează niciodată să țină pentru ele ultimele bârfe din ținut.
Mi-au plăcut personajele, povestea cărții și mai ales finalul captivant și care te ține cu sufletul la gură. Recomand această carte iubitorilor de literatură clasică și romanului de dragoste care vor o carte frumoasă și relaxantă! Voi ați citit această carte? Ce impresie v-a lăsat?
CITATE
E o copilărie să vorbiți de obligații când trebuie să vă dați seama că într-un asemenea caz numai eu vă rămân obligat, iar dumneavoastră îmi faceți o favoare.
– Bine, dar dumneata afirmi că virtutea nu înflorește decât udată cu fierea ademenitoare a ispitei; și ești de părere că o femeie trebuie expusă cât mai puțin ispitei și ferită cât mai mult de cunoașterea păcatelor sau a oricărui alt lucru legat de ea.
Asta o am dar nu am citit-o inca. In schimb am citit Agnes Grey si mi-a placut!
Iti recomand calduros Necunoscuta de la W. H. si cam tot ce au scris surorile Bronte (Anne, Charlotte si Emily). O sa citesc si eu curand Agnes Grey! Multumesc de vizita! Te mai astept! 🙂
[…] Necunoscuta de la Wildfell Hall (Anne Bronte)– deși mi-a luat o săptămână să o citesc (din cauza timpului redus) și deși are 530 de pagini, merită citită din scoarță în scoarță. […]
[…] Bronte, Anne – Necunoscuta de la Wildfell Hall […]
[…] de Emily Bronte). Toate cele trei surori au un stil minunat, iar de Anne Bronte am mai citit doar Necunoscuta de la Wildfell Hall care mi-a plăcut destul de […]
Cred ca am citit -o. Spun cred pentru ca am citit literatura clasica in liceu iar de atunci au trecut 20 de ani. Totusi actiunea imi este foarte cunoscuta. Coperta nu imi spunea multe dar titlul suna cunoscut
Mi-a placut mult romanul, unul dintre cele mai curajoase ale epocii. L-am recomandat si eu!