Autor: Liane Moriarty
Naționalitate: australiană
An apariție: 2010 (2016, la Editura Trei)
Titlu original: What Alice Forgot
Nota mea: 3/5
Nota Goodreads: 4.07
Număr pagini: 536
Gen carte: romance, chick lit
Liane Moriarty este o scriitoare de succes din Australia și este faimoasă pentru modul în care transformă secretele din suburbii în adevărate bestselleruri internaționale. A scris numeroase cărți, printre care și Marile minciuni nevinovate, Secretul soțului, Cât ai clipi, Merele nu cad niciodată sau Idila hipnotizatoarei. Până în prezent nu am citit decât Am uitat să fim fericiți, iar pentru mine a fost o lectură ok, relaxantă, care nu mi-a dat mari bătăi de cap. Probabil pe viitor voi mai citi și alte cărți scrise de Moriarty, in special atunci când caut ceva ușurel și relaxant.
Am uitat sa fim fericiti este o carte din categoria de chick-lit (adică de ficțiune comercială), însă este și o poveste despre a doua șansă și despre ce înseamnă să fii fericit. Imaginați-vă următorul scenariu: în urma unui accident nefericit, vă loviți la cap, iar ultimii zece ani vi se șterg din memorie. Nu vă amintiți nimic din ultima decadă, nu vă recunoașteți copiii mici și nici anumite prietenii sau evenimente importante din viața voastră. Ce ați face? Cum ați reacționa? Eu cu siguranță aș fi bulversată și aș face tot posibilul să recuperez amintirile pierdute.
Personajul feminin principal este Alice Love, o femeie care nu își amintește nimic din ultimii ani. Își amintește de soțul ei, Nick, și de faptul că era însărcinată cu primul copil. Dar nu își amintește de ceilalți doi copii. Și nu își amintește care a fost motivul pentru care a divorțat de Nick. Din acest moment incepe un adevărat tăvălug de situații ciudate. Își va reveni oare Alice? Va recupera amintirile pierdute? Avem un mister de natură psihologică, iar noi descoperim din scrisorile compuse de sora lui Alice, Elizabeth, ce s-a întâmplat de fapt.
Deși prezintă un subiect tragic, cartea este scrisă și cu un oarecare umor. Un alt element care mi-a plăcut la acest roman este contrastul dintre Alice de la 29 de ani și cea de la 39 de ani și felul în care ea își judecă alegerile și viața. Scriitoarea a hotărât să ofere acestui volum un final realist: nu batem din degete și totul revine la normal, ci este nevoie de eforturi din partea lui Alice (și a familiei sale) de a aduce lucrurile pe făgașul normal. În linii mari, a fost o lectură plăcută, relaxantă, care a reușit și să îmi aducă zâmbetul pe buze sau să mă facă să îmi pun întrebări. De genul celor „cum ar fi dacă…?”
Voi ați citit cartea? Ce impresie v-a lăsat? Ce alte cărți ați mai citit de la această autoare și v-au plăcut?