Castelul pălărierului – A. J. Cronin (recenzie)

Castelul pălărierului – A. J. Cronin (recenzie)

Autor: Archibald Joseph Cronin

Naționalitate: britanică

An apariție: 1931 (2010, colecția Adevărul Holding – dar și în alte ediții mai vechi)

Gen carte: ficțiune, literatura clasică, familie, dramă, thriller

Număr pagini:  592

Titlu original: Hatter’s Castle

Nota goodreads: 4.29

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

În anul 1879, într-un oraș imaginar ce poartă numele Levenford își duce zilele familia Brodie, care începe să se dezbine din pricina narcisismului și cruzimii nemaivăzute a capului familiei, James Brodie, pălărier de profesie și tiran prin vocație. Cartea este o înlănțuire de nuclee epice, fiecare subsumându-se vieții unui personaj: Marry (fiica cea mare), Matthew (unicul fiu), Nessie (fiica cea mică și copilul preferat al pălărierului), dna Brodie (soția fragilă a lui James, pe care acesta o tratează ca pe o slugă și căruia îi rămîne supusă până la moarte), Nancy (amanta lui Brodie, care va juca un rol esențial în deznodământul poveștii).

PĂREREA MEA

Archibald Joseph Cronin a fost medic și scriitor britanic, autor al numeroase romane de succes: Citadela, Sub stele, Arborele lui Iuda, Gran Canaria, Doamna cu garoafe, etc. Aproape în toate cărțile sale, cel puțin un personaj este medic. De la el am mai citit Dincolo de acel loc (5/5 ♥), Grădinarul spaniol (5/5 ♥) și Doamna cu garoafe (4/5 ♥). Pe lista mea de citit se află Citadela, Arborele lui Iuda și Gran Canaria. Undeva prin liceu știu că am mai citit o carte de a sa, dar nu mai țin minte care. Așa că vreau să descopăr cât mai multe din cărțile sale. Cred că odată ce te-ai îndrăgostit de stilul său, nu te poți opri la o carte. Trebuie să afli mai mult. Dacă vă place literatura clasică, este o carte pe care merită să o încercați. Indiferent câte romane contemporane aș descoperi, tot literatura clasică rămâne prima și marea mea dragoste.

Castelul pălărierului este primul roman scris de Cronin (1931), iar acțiunea se petrece în 1870, într-un oraș fictiv ce se numește Levenford. Romanul a fost ecranizat în 1941 și sper să am ocazia să văd și ecranizarea. Sunt curioasă cât de bine au reușit să transpună ce se întâmplă în carte și dacă se respectă faptele. Pe youtube puteți urmări ecranizarea , dar și asculta piesa de teatru radiofonic. Dar vă rog din suflet să citiți întâi cartea fizic. Este ceva extraordinar de bine scris.

Cartea are un număr generos de pagini (aproape 600) și recunosc că mi-a luat cam 10 zile să o termin. Dar asta pentru că serviciul îmi ocupă mult și seara adorm citind după o zi grea. Revenind la acest roman extraordinar, trebuie să știți că tratează un subiect incitant și enervant, deopotrivă. Enervant din cauza personajului masculin principal, arhetipul tiranului, adică James Brodie.

Cartea abundă în descrieri detaliate, atât ale peisajelor, interioarelor sau personajelor. Cronin deține o arta descriptivă extraordinară și o măiestrie cum nu prea întâlnești la multe romane clasice. Poate doar la Balzac, doar că într-o cu totul altă manieră. Ca teme, întâlnim existența umană, tirania, decăderea morală și socială, relația tată-copii și soț-soție, etc. Destinul este cel care îi pedepsește întotdeauna pe tirani este una dintre ideile care mi-au dat profund de gândit. Ba chiar am făcut o mică paralelă cu Moromete din romanul Moromeții a lui Marin Preda, gândindu-mă la postura de privilegiat al personajului masculin principal care avea mereu parte de cele mai bune tratații și locul cel mai bun la masă. Într-o oarecare măsură, cei doi se aseamănă, însă Brodie este mai mult de atât – un tiran cu un comportament absurd și violent.

Cunoaștem ipostaze ale bolii, morții, suferinței fizice și psihice, ale pedepsei divine (după părerea mea) și ale suicidului. Titlul este o ironie amară la adresa prăvăliei lui James Brodie, care este pălărier de meserie. Castelul său nu este decât un cuvânt folosit de cei care îl cunosc pentru a ilustra decăderea sa socială. Castelul este așadar un simbol al decăderii morale și sociale.

Personajele sunt numeroase și incredibil de bine descrise. Cum am zis deja, capul familiei este pălărierul James Brodie, apoi este Mama – Margaret Brodie – numită așa probabil dintr-un respect subînțeles (Mama fiind ființa supremă). Mary este fiica mare care din păcate, nu are parte de un destin fericit. Matthew, unicul fiu al familiei, o ia pe căi greșite, iar după părerea tatălui, vina este a mamei, care l-a cocoloșit mereu. Eu cred însă că Mat are ceva moștenit din caracterul depravat al tatălui său. Nessie este mezina familiei și speranța tatălui. Mama este simbolul fragilității și al slugii supuse.

La fel ca în Moromeții, finalul imaginează o familie destrămată și un tragism de neimaginat. Brodie are o forță fizică impresionantă, inspiră teamă, este dur și crud cu propria familie, arogant și răzbunător. Însă din punctul de vedere al inteligenței, este limitat.

Acest roman clasic mi s-a părut incredibil de bine construit și are o măiestrie a cuvintelor ieșită din comun. Pe goodreads i-am oferit 5 din 5 steluțe. Știu că m-am lungit cu recenzia și credeți-mă că mai erau multe de spus, dar vă rog din suflet să îi dați o șansă. Pentru mine cartea se situează deja în topul cărților citite până acum în 2021. Așadar, o recomand călduros!

CITATE

Se întoarse și măsură cu privirea strada de la înălțimea la care se afla, ca un monarh ce se expune de bună voie ochilor lumii. Era un simplu pălărier! Enorma absurditate a acestei situații îi stătea mereu în fața ochilor, îl atrăgea și îl făcu și acum, când intră în prăvălia lui spre a începe o nouă zi de muncă, să simtă un amuzament lăuntric.

Ciudățenia lui sălbatică și înfricoșătoare îi împiedica să râdă; stăteau tăcuți în fața lui, privindu-l cu spaimă, gata să o rupă la fugă dacă i-ar veni cumva să se repeadă deodată asupra lor. Erau asemenea unor oi fascinate în fața unui lup uriaș.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: