Currently Browsing: Literatura britanica

Regina roșie – Philippa Gregory (recenzie)

Autor: Philippa Gregory

Naționalitate: britanică

An apariție: 2010 (2011 la Editura Polirom )

Gen carte: roman, ficțiune, istoric, perioada victoriană

Titlu original: The Red Queen

Număr pagini: 360

Nota goodreads: 3.79

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Regina roşie, al doilea roman din ciclul dedicat Războiului celor Două Roze, îmbogăţeşte galeria de femei puternice şi influente creată de Philippa Gregory cu o figură emblematică pentru istoria Angliei: lady Margaret Beaufort, femeia ale cărei ambiţie, inteligenţă şi curaj au dus la întemeierea dinastiei Tudor.

Romanul urmăreşte cu fidelitate transformarea ei uluitoare dintr-o tînără inocentă şi pioasă de nouă ani, silită să se supună fără proteste dorinţelor familiei pentru a încheia o căsătorie lipsită de iubire, într-o curteană abilă şi hotărîtă.

Ea nu se dă în lături de la cele mai primejdioase uneltiri, de la cele mai îndoielnice alianţe sau cele mai avantajoase căsătorii pentru a-şi împlini visul cel mai fierbinte: acela de a-şi vedea fiul pe tronul Angliei.

Philippa Gregory zugrăveşte în culori vii perioada adolescenţei şi maturităţii sale într-o Anglie sfîşiată de rivalităţile dintre Casa de Lancaster şi Casa de York şi devastată de bătăliile sîngeroase din Războiul celor Două Roze.

PĂREREA MEA

Primul meu contact literar cu Philippa Gregory și deja m-am îndrăgostit iremediabil de stilul său. Auzisem doar de bine despre scriitoarea britanică și tare mult voiam să îi citesc cărțile. Și cred că nu mă voi lăsa până nu citesc tot ce a scris. Acesta este visul meu măreț de cititor care a descoperit un nou autor preferat. Philippa Gregory este o autoare britanică care a scris numeroase romane de ficțiune istorică, bine construite și documentate.

Regina roșie a fost pentru mine o lectură un pic dificilă la început, mai ales din cauza personajelor care poartă aceleași prenume. Dar odată ce pătrunzi în miezul acțiunii, nu te mai poți desprinde prea ușor.

Nu m-a pasionat istoria în școală, nu îmi plăcea să memorez date și etape ale evenimentelor istorice sau evenimente istorice în sine, așa că mereu am fost sceptică să citesc cărți inspirate din istorie. Și asta este și vina felului în care istoria este predată în școli.

În afara unei singure profesoare din liceu care știa să ne vorbească frumos de regii României și prezenta totul ca o poveste captivantă, niciun alt profesor nu m-a făcut să îndrăgesc istoria.

Ficţiune istorică – secolul XV

Vădit lucru, nu sunt o lumină pentru oamenii de rând din sat, așa cum nu sunt nici pentru cei din palat. Am doisprezece ani; dacă oamenii nu văd acum că sunt o lumină într-o lume întunecată, când vor vedea?
(mai mult…)

Mini-articol: Agatha Christie – autoare preferată (2)

Ideea acestui mini-articol mi-a venit azi, când am început să citesc o nouă carte a Agathei Christie, Întâlnire cu moartea. Cartea a început frumos, cu personaje memorabile și curând apare și faimosul Hercule Poirot.

De ce îmi place Agatha Christie? Pentru că este o autoare super inteligentă care a dat viață unor romane inedite. Plus că l-a creat pe faimosul belgian Hercule Poirot. De la ea am citit foarte multe romane, peste 15 la număr. Prin liceu aș fi strâmbat din nas când auzeam de persoane care o citesc. Oare de ce? Nici măcar nu o citisem și nu știu de ce, dar aveam impresia că scrie romane banale. Prima carte pe care am citit-o a fost Penița otrăvită, un roman scurt găsit în biblioteca unui vecin. M-a captivat profund stilul său și de atunci, în fiecare an, descopăr alte și alte cărți.

Romanele care m-au fascinat cel mai tare sunt Zece negri mititei, Crăciunul lui Poirot, Moarte pe Nil, Loc de întâlnire: Bagdad, Crimă în Mesopotamia, 13 la cină, etc. Găsiți pe blog recenziile la aceste cărți, plus la multe altele citite de mine.

Prin ce se deosebește, așadar, stilul Agathei Christie?

  • mister
  • personaje memorabile
  • faimosul Hercule Poirot
  • răsturnări de situație
  • finaluri neașteptate
  • joc de-a șoarecele și pisica
  • umor negru
  • …….(puteți adăuga și voi)

Ce ați adăuga? Vouă vă place stilul Agathei? Ce cărți ați citit de la ea?

Violonista – Jessica Duchen (recenzie)

Autor: Jessica Duchen

Naționalitate: britanică

An apariție: 2008 (2012 la Editura Rao )

Gen carte: roman, ficțiune istorică

Număr pagini: 480

Nota goodreads: 3.59

Nota mea : 4/5

Primită de la: Târgul Cărții

PREZENTARE

Martoră la dezastrul în care se transformă viața celei mai bune prietene, Karina simte că a venit momentul să își cerceteze rădăcinile propriei existente. Fiica a doi părinți unguri, dar născută în Marea Britanie, cu un soț englez, mama a unui fiu, descendent, pe de o parte al unui lord, iar de cealaltă parte al unei dinastii de menestreli hoinari, Karina simte ca nu se integrează în nici una din aceste lumi. Dar Rohan, un coleg, violonist, la rândul lui, și admirator al bunicii ei, o încurajează să își cunoască rădăcinile familiei și moștenirea ei nomadă. Descoperirile pe care le va face îi vor schimba viata pentru totdeauna. Trecutul și prezentul se ciocnesc în vreme ce de-a lungul paginilor se întretaie poveștile fascinante ale Karinei și ale bunicii ei, faimoasa violonista Mimi Racz. Pe o scena în continuă mișcare, sentimentul dezrădăcinării se împletește cu cel al continuității, iubirea și dezamăgirea se succed amețitor, singura constantă a acestei familii rămânând sunetul viorii.

PĂREREA MEA

Auzisem de ceva de timp de acest roman, ba chiar unii il lăudau profund, iar alți cititori își manifestau nemulțumirea față de scriitura Jessicăi Duchen. Nu pot să spun că aveam anumite așteptări față de această carte, dar cumva simțeam că o să îmi placă și că voi să ajunge să o recomand la rândul meu. Este genul de carte care are o legătură profundă cu țara noastă, în sensul că sunt multe referiri la România, dar și la Budapesta, capitala țării cu care ne învecinăm. Țiganii unguri sunt prezentați în cartea asta într-un mod aparte și ăsta este unul dintre elementele cărții care m-au fascinat. Cartea este atât de complexă, încât trebuie să recunosc că mi-au trebuit cam vreo 100 de pagini (din cele 480 de pagini, format mic) ca să înțeleg acțiunea și rolul fiecărui personaj. Autoarea cărții este de fapt de origine britanică și mi-a plăcut enorm cum făcea paralela între Ungaria unui timp de mult apus și Anglia din prezentul cărții.

(mai mult…)

Casa de pe țărm – Daphne du Maurier (recenzie)

Autor: Daphne du Maurier

Naționalitate: britanică

An apariție: 1969

Număr pagini: 350

Titlu original: The House on the Strand

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Doi prieteni își propun să testeze proprietățile unui medicament preparat de către unul dintre ei. Efectele consumului acestui produs sunt uimitoare. Ele permit un salt în trecut, la viața secolului al XIV-lea. Cei doi, Dick si Magnus, plănuiesc să meargă împreună în călătoria temporală, dar ultimul este victima unui accident, iar Dick cunoaște adevărata cauză a producerii lui.

PĂREREA MEA

Spre surprinderea unora, aceasta nu este o carte primită de la vreun colaborator (cum au fost majoritatea cărților prezentate până acum), ci un roman pe care eu l-am cumpărat acum vreun an de pe libris. Atunci prinsesem o reducere la niște cărți pe care mi le doream și am zic că de ce nu, hai să cumpăr o altă carte scrisă de Daphne du Maurier. Pentru cei care nu știu, eu sunt acomodată cu stilul acestei scriitoare, în sensul că am mai citit încă 4 romane scrise de du Maurier. Este vorba despre Rebecca, Verișoara mea – Rachel, Golful francezului și Hanul Jamaica. Dacă faceți click pe titluri, veți putea citi fiecare recenzie făcută. Față de celelalte 4 romane care au în prim plan o femeie, Casa de pe țărm, aduc în prim plan povestea unui bărbat. De fapt, povestea a doi bărbați care sunt prieteni și fac împreună un experiment. Sinceră să fiu, ideea cărții este destul de interesantă, dar eu mă așteptam  la mult mai mult.

Dacă întâlnești o ființă din alt veac, să n-o atingi pentru nimic în lume. Obiectele neînsuflețite nu contează, dar dacă încerci să intri în contact cu cei vii, legătura se întrerupe și ești proiectat înapoi în prezent, E foarte neplăcut, am încercat și știu.

Până pe la jumătatea cărții acțiunea bate pasul pe loc, urmând ca abia spre final să capete mai mult contur și să îți dorești să afli ce se întâmplă de fapt. Printre temele cărții se numără și călătoria în timp, undeva cu 600 de ani în urmă față de prezentul cărții. Cumva nu mi s-a părut atât de bine nuanțată această temă, deoarece personajele istorice nu prea impresionează în mod deosebit. Titlul cărții face referire la locul misterios în care se va petrece mare parte din acțiune. Personajele sunt destul de numeroase, iar multe dintre ele sunt cele istorice: boieri, cavaleri, domnițe. Dick și Magnus sunt doi buni prieteni care la descoperirea lui Magnus a unei substanțe care te ajută să călătorești în timp, au parte de tot felul de situații și cunosc fel de fel de personaje pe care altfel nu ar fi avut cum să le cunoască. Mi s-au părut destul de obositoare descrierile din trecut și prezentarea personajelor, mai ales că la un moment dat nu mai înțelegeam care cu cine e rude sau în ce relație se află. Este o carte destul de bună, dar nu excelentă.

Pot face față oricând furiei și mă simt îndreptățit să întorc lovitură pentru lovitură. Nu rezist însă la nefericire.

Dintre personaje, cel mai simpatic mi s-a părut Dick, personajul principal al cărții. Prins între problemele căsniciei și curiozitatea descoperii unui trecut ciudat, trece prin stări ciudate și face anumite lucruri de care nu e mândru. Vita, soția lui, mi s-a părut foarte antipatică și un pic sclifosită. Un fapt care trebuie menționat este acela că eu am citit ediția de la Editura Orizonturi, iar un lucru pe care l-am observat și la alte cărți apărute tot la ei, este sumedenia de greșeli gramaticale și de scriere. Iar asta face din carte una care tinde să își piardă oarecum valoarea. Așa că dacă găsiți Casa de pe țărm în altă ediție, go for it!

Mai multe nu vreau să dezvălui, așa că vă invit să citiți romanul și să reveniți cu păreri!

 

Zile birmaneze – George Orwell (recenzie)

Autor: George Orwell (nume real: Eric Arthur Blair)

Naționalitate: britanică (născut în India)

An apariție: 1934

Număr pagini: 326

Titlu original: Burmese Days

Nota mea: 4/5

Primită de la: librăria online Târgul Cărții.ro

PREZENTARE

Clubul European este locul în care colonialiștii britanici vin să-și treacă plictisul, dar și mirajul micilor afaceriști birmanezi cu ambiții mari. John Flory, negustorul britanic de cherestea care-și petrece zilele la Club alături de conaționalii săi, este protagonistul romanului Zile birmaneze și modelul în jurul căruia gravitează universul coloniei schițat de George Orwell. Ajuns la vârsta marilor îndoieli, John urmărește apatic jocul machiavelic al lui U Po Kyin și dovezile înduioșătoare de prietenie ale amicului său, doctorul Veraswami, și speră să-și găsească răspunsurile la întrebări alături de frumoasa și ezitanta Elizabeth.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți pentru recenzie și pentru asta doresc să le mulțumesc prietenilor mei de la librăria online Târgul Cărții.ro. Aceasta nu este prima carte scrisă de George Orwell pe care eu o citesc, așa că am știut de la bun început la ce să mă aștept. Am mai citit până acum Ferma animalelor și 1984, două romane absolut superbe. Zile birmaneze este un roman mai puțin cunoscut și nu neapărat mai slab scris. În căutările mele am descoperit că este un roman autobiografic, iar personajul principal, John Flory, este inspirat din viața autorului.

La început nu prea m-am putut conecta cu cartea, dar după vreo 70 de pagini am început să o privesc cu alți ochi, să înțeleg mai bine acțiunea și personajele. Este genul de carte cu care trebuie să aveți un pic de răbdare, deoarece s-ar putea să nu vă placă chiar de la început. Și aici vorbesc din proprie experiență. Dar odată ce am reușit să mă conectez cu acțiunea cărții, nu am mai putut-o lăsa din  mână.

(mai mult…)

Misterul Trenului Albastru – Agatha Christie (recenzie)

18033441_1554022397950805_3208505921081228975_n

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Mystery of the Blue Train

An apariție: 1982 (2015 la Editura Rao)

Gen carte: roman polițist, mister

Număr pagini: 304

Nota mea: 5/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

Puteți găsi cartea AICI ( în limita stocului disponibil + reducere)

PREZENTARE

Când luxosul Tren Albastru soseşte la Nisa, însoţitorul de tren încearcă să o trezească pe Ruth Kettering din somnul ei profund. Însă acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată – o lovitură puternică a ucis-o pe moştenitoarea unei averi uriaşe. Mai mult, preţioasele şi faimoasele ei rubine au dispărut. Poirot nu are alt punct de plecare decât zvonul că un bărbat misterios a fost zărit în apropierea compartimentului, şi bănuielile cad asupra soţului înstrăinat al lui Ruth, Derek Kettering, cel care ar fi avut cel mai mult de câştigat din decesul soţiei lui. Totuşi, Poirot nu este prea convins de această variantă, căci viaţa lui Ruth are prea multe secrete mortale, care încep să iasă la iveală rând pe rând… Mai mult decât oricare dintre contemporanii săi, pe parcursul carierei Agatha Christie a utilizat “străinătatea” drept fundal pentru acţiunea din romanele sale. 

PĂREREA MEA

Acest roman este cartea cu nr. 17 scrisă de Agatha Christie pe care eu am citit-o și ca să nu vă înșir aici lista cu toate cărțile, voi pune lista la finalul recenziei. Agatha Christie are atât de multe romane și povestiri, încât niciodată nu te poți lăuda că ai citit suficiente. Revenind la romanul Misterul Trenului Albastru, aflați că l-am ales de pe site-ul librăriei online Târgul Cărții.ro, iar prietenii de acolo au fost super drăguți și l-au trimit pentru recenzie.

Știți deja că eu o iubesc pe Christie, la fel de mult cum o iubesc pe doamna romanului polițist românesc, Rodica Ojog-Brașoveanu. Am regăsit un stil atractiv, captivant, încărcat de mister pe care l-aș recomanda oricui, indiferent de vârstă. Titlul cărții ne oferă indicii despre faptul că un anume Tren Albastru cu care circulă cei din lumea bună va ascunde un mister ce trebuie sub orice formă deslușit. Și cine credeți voi că este cel care va descoperi întreaga tărășenie? Cine altul decât cel mai iubit detectiv din literatura britanică, belgianul Hercule Poirot?

Sunt multe romane ale Agathei Christie mult mai mult cunoscute, iar eu de acesta nu auzisem până să îl primesc. Cumva aveam oarece rețineri că ar fi atât de bine reușit, cum sunt alte cărți care mie mi-au plăcut (Moarte pe Nil sau 13 la cină). Dar nu, este un roman foarte bun care nu merită mai puțin de 5/5 steluțe. Tema cărții este misterul și încercarea de a descoperi cine a ucis-o pe Ruth Kettering. Să fie soțul, amantul sau un străin care a pus ochii pe bijuteriile sale? Am încercat aproape de finalul romanului să fac un exercițiu de imaginație și să descopăr cine e adevăratul ucigaș. Am bănuit câteva personaje, dar nu…nu l-am ghicit. Agatha Christie este genul de scriitoare care te momește câte puțin, îți oferă o groază de indicii, dar îți este greu să ghicești ce îți rezervă la final.

Personajele cărții sunt numeroase, captivante, unele chiar puțin enervante, deoarece nu știi ce ascund de fapt. Ruth și Katherine au fost preferatele mele, iar partea masculină nu pot spune că a fost mai prejos, mai ales domnul Aldin. Este o carte extraordinară despre care poți spune foarte multe, dar asta ar înseamna să spui prea mult. Așadar, dacă ați mai citit cărți de Christie și v-au plăcut, vă recomand și acest roman cu mult drag! Este o carte ideală dacă doriți o lectură antrenantă pe care nu mai vrei să o lași din mână.

CITATE

Vedeți dumneavoastră, el lucrează în spatele scenei. Dar e cineva sus-pus. De lucrul ăsta suntem siguri. Nu face parte din lumea infractorilor. 

Viața e ca un tren. Merge mai departe. Și e bine că se întâmplă așa.

Un omuleț cu chip de șobolan. Un bărbat, care nu ar putea ieși vreodată în evidență sau care nu s-ar putea remarca în vreun domeniu. Și totuși, privitorul s-ar fi înșelat dacă ar fi tras o astfel de concluzie. Pentru că acest bărbat, așa neînsemnat și neremarcabil cum părea, juca un rol proeminent în destinele lumii. Într-un regat unde domneau șobolanii, el era regele. 

Mai jos aveți o listă cu recenzii pentru cărțile Agathei Christie:

« Older Entries Next Entries »