Autor: Guzel Yakhina
Naționalitate: rusă
An apariție :2018 (la noi, în 2020, la Editura Humanitas – colecțIa Raftul Denisei)
Gen carte: ficțiune istorică, realism magic
Număr pagini: 448
Titlu original: Дети мои
Nota goodreads: 4.16
Nota mea: 4/5
Alte cărți citite de la acest autor: Zuleiha deschide ochii
DESCRIERE
La trei ani după debutul ei fulminant, cu bestsellerul Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina publică în 2018 un nou roman cutremurător, care se bucură deja de faimă internațională. Iată cum îl descrie autoarea: „Am vrut să vorbesc despre lumea coloniilor germane de pe Volga — vibrantă, aparte, vie — o lume creată cândva de oameni veniți din altă țară și pierdută astăzi în negura timpului. Dar este și o poveste despre cum poate o mare dragoste să nască spaime în sufletul nostru și totodată să ne ajute să le depășim.“
Iakob Ivanovici Bach, profesor în satul german Gnadental de pe Volga, duce o viață simplă, anonimă. Într-o zi, este chemat pe celălalt mal al fluviului ce „împarte lumea în două“ să-i dea lecții unei tinere fragile și timide, Klara, fiica unui straniu personaj Udo Grimm. Nu e deloc surprinzător că între cei doi se înfiripă o poveste de iubire. Este însă singurul fapt previzibil din acest roman amețitor, căci în clipa următoare istoria dă năvală, răsturnând reguli și destine, realitatea capătă accente supranaturale, adevărul nu mai este același și totul se topește într-o grandioasă epopee din ritmul căreia nu te mai poți desprinde.
PĂREREA MEA
Guzel Yakhina este autoare rusă, premiată cu Big Book Literary Prize și Yasnaya Polyana Literary Award. De la ea am mai citit în 2019 Zuleiha deschide ochii, dar cred că a fost o lectură grăbită, din care nu am rămas decât cu câteva frânturi. Iar pe goodreads i-am oferit 4 din 5 steluțe. Zuleiha a fost prima carte din 2019, iar Copiii de pe Volga este, coincidență sau nu, prima carte din 2022. Copiii de pe Volga deja a primit premii: Premiul Bolșaia Kniga 2019 și Marele Premiu Ivo Andric 2019. Mai este o carte, ultima apărută, Trenul din Samarkand, la care încă nu am ajuns.
Publicată în 2018, iar la noi abia în 2020, Copiii de pe Volga este o carte cutremurătoare. Nu mă voi ambala în detalii despre acțiune și nu voi povesti detalii din cuprinsul cărții, ci voi încerca să subliniez impresiile mele. Îmi este greu să descriu această carte, deoarece pe cât este de complexă, pe atât este de greu de perceput. Are 448 de pagini, dar eu am citit-o în câteva zile, la început de an. Aveam nevoie de o lectură serioasă, dură și care să mă facă să nu mai las cartea jos. Multă lume a citit-o, are deja multe recenzii, ba chiar și păreri pro și contra. Unii zic că este o rescriere a Zuleihei – nu am văzut-o chiar așa, ci că are multe în comun. Ca stil mai ales. Dar Yakhina are un mod aparte de a povesti și folosește niște descrieri absolut superbe. La începutul cărții scrie că romanul este dedicat bunicului scriitoarei, profesor de limba germană la țară.
Temele sunt istoria (chiar o perioadă istorică tare tulbure), familia, iubirea (accent pus mai puțin pe asta) și aș zice eu, supraviețuirea. Ce reprezintă titlul? Ei bine, misterul este dezvăluit undeva abia la sfârșit, când recunosc că nu mă așteptam la semnificația dată de autoare. Atmosfera magică a cărții este una aparte, iar dacă la început ne lovim de o realitate crudă, încărcată de sărăcie și lupta pentru supraviețuire, ne îndreptăm apoi spre o atmosferă de basm, spre realismul magic. Ca structură, romanul este împărțit în 5 mari capitole, fiecare având un titlu simplu ( Soția, Fiica, Elevul, Fiul și Copiii).
Personajul masculin principal al cărții este Jakob Ivanovici Bach, un tânăr profesor de limba germană. Acesta trăiește în Gnadental, un orășel sărac care are, în opinia mea, mulți locuitori ciudați. Acțiunea cărții se întinde din 1918 – an numit de Bach, Anul Caselor Nimicite- și 1935-1938 (Anul Veșnicului Noiembrie, Anii Peștilor și ai Șoarecilor). Un amănunt istoric pe care nu îl știam este faptul că în perioada Războaielor Mondiale, a existat o colonie de germani pe teritoriul rusesc.
Volga este un fluviu vast, impresionant, a cărui imagine este frumos surprinsă și prezentată în carte. Duce o existență aparent banală, însă mai apoi viața lui Bach se va schimba într-un mod neașteptat. Este chemat de Uddo Grimm să o învețe pe fiica sa carte, dar între aceștia va exista mereu un paravan, deoarece Bach nu are voie să o vadă. Să fie urâtă, ciungă sau de o frumusețe răpitoare? Klara este un personaj interesant și mi s-a părut oarecum ciudat felul în care a evoluat relația sa cu Bach. Bach are mai apoi și o relație aparte cu Anna și Vaska.
Bach ajunge să aștearnă pe hârtie totul felul de povești și aici apare iar realismul magic – acestea încep să prindă viață. Cert este că profesorul de limba germană trece prin foarte multe, prin multe situații disperate, prin suferință, pierdere și învață că fiecare zi este o luptă. Cum de reușește el să facă față atâtor provocări – aflați dacă citiți cartea. Cum am mai spus, Gnadental este un loc oarecum ciudat, cu locuitori ce țin la mentalitatea și obiceiurile lor. Dar tărâmul de pe celălalt mal al Volgăi rămâne unul misterios, departe de agitația și răutatea lumii.
Finalul a fost surprinzător, mai ales că atunci am înțeles de ce se numește Copiii de pe Volga. Cât i-am dat pe goodreads? I-am oferit 4 din 5 steluțe. De ce? Pentru că am simțit spre final că îi lipsește o anumită consistență. Și poate că mi-aș fi dorit altceva la final. Recunosc că poate am fost puțin zgârcită la notare, dar în 2022 mi-am propus să acord notă maximă doar acelor cărți care mi se lipesc complet de suflet. Copiii de pe Volga s-a apropiat cumva de această dorință a mea, dar nu suficient. Citiți romanul, descoperiți povestea lui Bach, a copiiilor de pe Volga și pregătiți-vă de o carte răscolitoare. Doar asigurați-vă că aveți stare necesară și nu grăbiți lectura. Sau puteți aștepta până credeți că este timpul ei. Eu așa am făcut. Dacă vă plac cărțile cu subiect serios, interesant și doriți să o descoperiți pe Guzel Yakhina, nu ezitați să o faceți.
CITATE
Pe dinăuntru, bătrânul era stăpânit de frică – Vaska a văzut şi asta. Înlăuntrul fiecărui om e ceva unic, dominant, care constituie însăşi esenţa lui şi comandă tot restul. Dacă scoţi asta, omul dispare şi rămâne doar un trup pustiu, ca o prună fără sâmbure. Unii trăiesc cu ură, alţii cu dor, alţii cu poftă de dragoste. Bătrânul neamţ trăia cu frică. Frica asta îl mâna pe mal de câteva ori pe zi.
Ştia că n-o să mai vină în Gnadental. Că n-o să mai inventeze poveşti. Că n-o s-o lase pe Anntche printre oameni. Niciodată.
În ultimele luni se învăţase să nu se gândească la sine. Acum nu mai era el însuşi, un om obosit, cu dureri în trup şi cu sufletul chinuit, care-şi pierduse nevasta, şi odată cu ea şi sensul vieţii. Acum nu mai era decât o sursă de lapte, căldură şi uscăciune pentru un prunc însetat de viaţă; o sursă de texte despre Gnadental pentru un Hoffmann însetat de citit.
Lasă un răspuns