Mâine poate am să rămân – Lorenzo Marone (recenzie)

Autor: Lorenzo Marone

Naționalitate: italiană

An apariție: 2017 (2020  la editura Humanitas)

Gen carte: ficțiune, roman

Titlu original: Magari domani resto

Număr pagini:  328

Nota goodreads: 3.90

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Într-un Napoli descris cu atâta vivacitate și culoare, încât pare să se audă în fundal muzica lui Pino Daniele, romanul Mâine poate am să rămân aduce în prim-plan, pe lângă personaje savuroase și complexe, o concretețe a cotidianului care îl face deseori pe cititor să creadă că și el e protagonist în această poveste din Cartierele Spaniole. În 2017 a primit Premio Selezione Bancarella.

Luce di Notte (adică „lumină de noapte“, un oximoron onomastic impus de un tată aventurier), o tânără avocată în blugi și mereu călare pe legendara Vespa portocalie, se revoltă împotriva tuturor: a unei mame tăcute și conservatoare, a iubitului care a părăsit-o, a amintirii tatălui plecat de acasă nu se știe de ce, a proprietarului biroului de avocatură unde lucrează, care crede că poate ține bătrânețea departe seducând cât mai multe femei. Își pune tot mai des problema să părăsească orașul Napoli și, asemenea fratelui ei, să urmeze visul italian de a se stabili în nord. Viața ei însă începe să capete alte înțelesuri din clipa în care se ivesc trei prietenii mai puțin obișnuite: cu un câine de pe stradă, cu vecinul său, un fost om al mării, ajuns într-un scaun cu rotile, dar mai ales cu un copil de șapte, opt ani, pe care și-l dispută părinții aflați în divorț. Dar poate dragostea adevărată să apară în acest oraș din care Luce își dorește să evadeze?

PĂREREA MEA

Deși am citit cartea asta la începutul lui 2022, în ianuarie, mi-a luat ceva timp ca să mă adun și să scriu câteva cuvinte despre ea. Nu a fost o lectură proastă, dar comparând-o cu alt roman citit de la Marone, mult inferior. Dacă vreți să citiți impresiile mele despre Tentația de a fi fericit, o carte de 5 steluțe, o puteți face aici.

Scriitor italian de succes, Lorenzo Marone mai are un roman tradus la noi la care sper să ajung într-o zi, Un băiat ca toți ceilalți. Și în acest roman, la fel ca în Tentația de a fi fericit, accentul se pune pe destinul uman și pe suișurile și coborâșurile pe care viața ni le rezervă. Titlul bine ales mă duce cu gândul la alegerile pe care de multe ori suntem nevoiți să le luăm. Uneori trebuie să rămâi sau să pleci. De ce se numește romanul așa și care este de fapt contextul – vă invit să citiți cartea și să descoperiți. (mai mult…)

Aria – Nazanine Hozar (recenzie)

Autor: Nazanine Hozar

Naționalitate: iranian-canadiană

An apariție: 2019

Gen carte: ficțiune, roman istoric, YA

Titlu original: Aria

Număr pagini: 512 (paperback

Nota goodreads: 3.57

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

“Un Doctor Jivago al Iranului.”Margaret Atwood

In Iran, in 1953, un sofer pe nume Behrouz gaseste un bebelus abandonat pe o alee. Cand adopta fetita si-i pune numele Aria, nu stie cat de profund ii va schimba viitorul orfana cu ochii albastri.

Pe masura ce creste, Aria este prinsa intre trei femei pe care soarta le-a adus in situatia de a-i fi mame: sotia lui Behrouz, care o bate; bogata vaduva Fereshteh, care-i ofera adapost, dar nu-i poate oferi si dragoste, si Mehri cea nevoiasa, ale carei secrete vor schimba tot ce credea Aria ca stie despre viata ei.

In acelasi timp, Teheranul este framantat de cumplite schimbari. Circula zvonuri despre un cleric inflacarat exilat la Paris, pe nume Khomeini, care pare sa ofere un nou viitor tarii. In mijlocul agitatiei, Aria se indragosteste de un baiat armean, surprins in tabara gresita a revolutiei. Si curand va fi si ea antrenata intr-o revolta care va schimba pentru totdeauna destinul tarii si al oamenilor ei.

PĂREREA MEA

Scriitoare iranian-canadiană, Nazanine Hozar are o poveste de viață interesantă. S-a născut la Teheran, capitala Iranului, iar în copilărie s-a mutat cu familia în Canada, iar mai apoi în Surrey, Columbia Britanică. Aveam cartea asta pe lista mea cam de când a apărut și eram foarte curioasă să o citesc fiind atrasă de titlu, dintr-un motiv mai ciudat poate. Pe una dintre pisicile o cheamă tot Aria, așa că mi-am dorit să fac cunoștință cu o altă Aria. Cartea a apărut în 2019, iar la noi a fost publicată la Editura Trei, în traducerea Ruxandrei Ana.

În descrierea de la începutul recenziei găsiți descrierea cărții, așa că nu voi insista decât pe anumite aspecte care mie mi s-au părut importante. Temele abordate în acest roman vast sunt istoria, revoluția, familia, dar și prietenia, alături de alte teme mărunte. Cred că aș mai adăuga pe listă și supraviețuirea deoarece da, Aria este o supraviețuitoare și cam întreg romanul arată că multe dintre personajele sale se luptă pentru asta. La începutul cărții aflăm că romanul este dedicat mamei autoarei, Toba.

Odiseea Ariei – drumul spre maturizare

Titlul este reprezentat de numele personajului feminin principal, Aria și asistăm la călătoria sa existențială de la momentul nașterii până când ea ajunge adult.  Acțiunea cărții debutează în 1953, chiar cu nașterea Ariei, care este abandonată de mama sa și adoptată de o altă familie. Personajele cărții sunt numeroase și sinceră să fiu, multora nu le-am găsit rostul. De asemenea, întâlnim mai multe planuri narative, iar asta mi-a lăsat impresia că scriitoarea s-a concentrat pe mai multe planuri, însă a pierdut din cursivitate.

Mehri, mama naturală a Ariei, se vede nevoită să o abandoneze pe Aria imediat după naștere, însă fețita este o norocoasă atunci când este găsită de bunul Behrouz, șofer în armată. În schimb, soția lui, Zahra, este o femeie rea, violentă și face tot ce e posibil ca să o chinuie pe Aria. Însă Zahra este, din punctul meu de vedere, nimic altceva decât suma experiențelor urâte rezervate de viață. Răutatea sa este o platoșă în fața celorlalți și un mod de a se proteja de suferință. Behrouz este opusul soției: blând, atent cu fetița și cu un suflet incredibil de bun.

Aria – fata cu trei mame

Povestea dintre Behrouz și Zahra este oarecum neașteptată și la fel mi s-a părut și felul în care viețile celor doi se vor schimba. O mulțime de alte personaje îi vor influența destinul Ariei, însă puține vor fi cele care îi vor binele cu adevărat. Aria va cunoaște abandonul, violența, durerea, boala, moartea, dar și prietenia și atașamentul de o figură maternă. Aria este fata cu trei mame: cea care o naște, cea care o crește un timp și cea care o va călăuzi restul vieții. (mai mult…)

Camera minunilor – Julien Sandrel (recenzie)

Autor: Julien Sandrel

Naționalitate: franceză

An apariție: 2018

Gen carte: ficțiune

Titlu original: La Chambre des merveilles

Număr pagini: 204

Nota goodreads: 3.90

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Louis are 12 ani. În dimineața în care îi mărturisește mamei lui, Thelma, că s-a îndrăgostit pentru prima oară, ea nu este atentă la el, se gândește la altceva. Supărat și dezamăgit, băiatul își ia skateboardul și pleacă în grabă.
Când traversează strada fără să se asigure, un camion îl lovește în plin. Prognosticul doctorilor e sumbru. Dacă în patru săptămâni nu-și revine din comă, Louis va trebui deconectat de la aparate. Cuprinsă de disperare, Thelma se întoarce de la spital și găsește un carnet al fi ului ei. În el, sunt notate toate „minunile” lui, adică toate experiențele pe care i-ar plăcea să le trăiască.
Thelma hotărăște să experimenteze tot ce-și propusese Louis și să-i povestească toate aceste „minuni”, în speranța că așa își va reveni din comă. Dar nu e tocmai ușor să trăiești visurile unui adolescent când ai aproape 40 de ani.

PĂREREA MEA

Autor francez, Julien Sandrel mi se pare un autor cu mare potențial și cred că aș citi cu drag toate cărțile pe care le scrie. Pe lista mea mai am un roman de-al său, Viața care mă așteaptă. Sandrel scrie despre oameni, despre viață, despre modul în care ni se poate schimba viața într-o singură secundă și despre regretul de a nu fi făcut mai mult. Revenind la cartea despre care vreau să vă vorbesc acum, Camera minunilor a apărut prima dată în 2018, iar în 2019, la editura Trei. Este o carte destul de scurtă (204 pagini) și se citește repede.

Cartea abordează teme ca familia, adolescența, relația mamă-fiu. Titlul are o semnificație aparte, deoarece această cameră a minunilor este un loc în care chiar au loc minuni. Camera este una de spital, iar de ce au loc acolo minuni, păstrez secret dacă vreți să descoperiți singuri.

Se spune că unele cărți te găsesc ele pe tine și cred că eu chiar aveam nevoie de cartea asta, de această poveste care te unge pe suflet. Inițial, romanul ne prezintă o poveste tragică, dar mai apoi totul este descris cu umor și sunt multe scene încărcate de peripeții. Povestea în sine este aparent simplă: Louis, un adolescent de 12 ani, scapă de sub ochii mamei, mereu ocupată să rezolve probleme de serviciu la telefon, și este implicat într-un accident de skateboard, fiind lovit de o mașină pe care nu o vede la timp. Iar astfel ajunge în comă.

(mai mult…)

Iubirile croitoresei – Maria Duenas (recenzie)

Autor: Maria Duenas

Naționalitate: spaniolă

An apariție: 2009 (în 2011, la editura Polirom)

Gen carte: ficțiune, istorie, dramă,  Al Doilea Război Mondial

Titlu original: El tiempo entre costuras

Număr pagini: 608 (depinde de ediție)

Nota goodreads: 4.15

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

În lunile de dinaintea revoluției franchiste, tânăra croitoreasă Sira Quiroga părasește Madridul, minata de nemărginită iubire pentru un bărbat aproape necunoscut. Se stabilește împreună cu acesta în Tanger, oraș monden, exotic și vibrind de pasiune, unde i se intimpla ceva de neimaginat. Căci aici va fi Sira și trădată, și părăsită. Asa se naste romanul Iubirile croitoresei, o aventură pasionantă, trăită in saloane haute couture și hoteluri de lux, unde conspirațiile politice și neștiutele misiuni ale serviciilor secrete se împletesc cu loialitatea față de cei apropiați și forța de neînfrânt a dragostei.

PĂREREA MEA

Maria Duenas este autoarea spaniolă a mai multor romane traduce în limba română: Iubirile croitoresei, Ce avem și ce uităm, Fetele căpitanului (2019) și Cumpătarea (2016). Am mai citit de la această autoare până acum doar Ce avem și ce uităm, o carte care nu mi-a îndeplinit așteptările prea mare și despre care puteți citi câteva rânduri aici.

Nu am știu acest amănunt de la început, ci abia la finalul cărții (așa se întâmplă când nu te documentezi suficient pe marginea unui roman) că Iubirile croitoresei este prima carte din seria Sira Quiroga, iar cea de a doua, care încă nu a fost tradusă la noi și a fost publicată abia în 2021, se numește Sira, după numele personajului feminin principal.

Iubirile croitoresei a apărut în 2009, iar la noi a fost publicată în 2011 (și 2013) de editura Polirom. Are multe pagini (608) – depinde și de ediție, bineînțeles – și eu am citit-o într-o săptămână. De ce a durat atât? Pentru că am mai început o carte în paralel și am pătruns pentru o perioadă scurtă de timp în lumea audiobook din aplicația Voxa. Dar despre asta vă voi spune în alt articol.

A durat o săptămână și pentru că, deși m-a captivat de la primele rânduri, m-a pierdut apoi. Aveam cartea asta de ceva timp pe listă și au fost multe momente în care am amânat-o pentru că are un număr generos de pagini. Ei bine, romanul începe bine, te captivează, vrei să afli mai multe despre povestea personajelor, apoi încep dramele, al Doilea Război Mondial și nu mai reușește să te țină acolo, lipit de carte. (mai mult…)

Din cer au căzut trei mere – Narine Abgarian (recenzie)

Autor: Narine Abgarian

Naționalitate: rusă (de origine armeană

An apariție: 2015 (la noi, în 2021, la Editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei)

Titlu original: С неба упали три яблока

Gen carte: ficțiune istorică, realism magic

Număr pagini: 256

Nota goodreads: 4.30

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.

PĂREREA MEA

Narine Abgarian este o autoare rusă, de origine armeană, dar și blogger. A primit numeroase premii, printre care și Premiul Iasnaia Poliana în 2016. The Guardian a inclus-o pe scriitoare în 2020 pe lista celor mai buni 6 autori contemporani europeni.

Cartea a apărut în 2015, iar la noi abia în 2021, la editura Humanitas, într-o colecție foarte dragă mie, Raftul Denisei. Mi-am dorit să o citesc încă de anul trecut, de la apariție. Deși are doar 264 de pagini, este un roman complex și foarte bine conturat, iar atmosfera una de basm. Am rămas cu imaginea iernilor albe și viscolite și imaginea bunicilor care făceau focul în sobă când totul afară era încremenit din cauza gerului. Temele abordate sunt multiple: de la război, moarte, foamete, destin și până la supraviețuire. Atmosfera de basm a cărții mă duce cu gândul la o altă carte dragă mie, citită în 2021, Ursul și privighetoarea.

Poveste inspirată din folclorul armean

De unde titlul acesta misterios – poate vă întrebați. In folclorul armean, basmele se încheie cu formula “din cer au căzut trei mere: unul pentru cine a văzut, unul pentru cine a povestit, iar al treilea pentru cine a ascultat și a crezut în bine.” Ador basmele încă de când eram mică, dar parcă acum sunt și mai fascinată de romanele care au la bază astfel de basme sau sunt inspirate din folclor. Trebuie să spun că îmi este greu să fac o recenzie acestei cărți, mai ales pentru că nu pot surprinde într-o pagină atmosfera de inegalat care m-a făcut să nu mă mai pot desprinde de carte. Am citit-o în 3 zile și mi-a plăcut enorm de mult. Ba chiar mă gândesc să o încadrez la final de an în top 10 cele mai bune cărți citite în 2022.

Revenind la carte, avem personaje numeroase și cu nume mai greu de ținut minte. Locul acțiunii este Maran, un sătuc armean care este martor la război, foamete și ale evenimente nefericite. Personajul feminin principal al cărții și cel pe care eu l-am adorat este Anatolia Sevoianț, mezina lui Sevoianț Kapiton. Am citit cu deosebit interes despre viața ei și despre familia sa. Anatolia are 58 de ani, este bătută de soț, iar singura sa alinare sunt cărțile. Ba aflăm că nu este chiar fan al cărții Anna Karenina, a lui Tolstoi, in special din cauza autorului și a modului în care percepe el femeile. (mai mult…)

« Older Entries Next Entries »