Currently Browsing: Literatura europeana

Mâine poate am să rămân – Lorenzo Marone (recenzie)

Autor: Lorenzo Marone

Naționalitate: italiană

An apariție: 2017 (2020  la editura Humanitas)

Gen carte: ficțiune, roman

Titlu original: Magari domani resto

Număr pagini:  328

Nota goodreads: 3.90

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Într-un Napoli descris cu atâta vivacitate și culoare, încât pare să se audă în fundal muzica lui Pino Daniele, romanul Mâine poate am să rămân aduce în prim-plan, pe lângă personaje savuroase și complexe, o concretețe a cotidianului care îl face deseori pe cititor să creadă că și el e protagonist în această poveste din Cartierele Spaniole. În 2017 a primit Premio Selezione Bancarella.

Luce di Notte (adică „lumină de noapte“, un oximoron onomastic impus de un tată aventurier), o tânără avocată în blugi și mereu călare pe legendara Vespa portocalie, se revoltă împotriva tuturor: a unei mame tăcute și conservatoare, a iubitului care a părăsit-o, a amintirii tatălui plecat de acasă nu se știe de ce, a proprietarului biroului de avocatură unde lucrează, care crede că poate ține bătrânețea departe seducând cât mai multe femei. Își pune tot mai des problema să părăsească orașul Napoli și, asemenea fratelui ei, să urmeze visul italian de a se stabili în nord. Viața ei însă începe să capete alte înțelesuri din clipa în care se ivesc trei prietenii mai puțin obișnuite: cu un câine de pe stradă, cu vecinul său, un fost om al mării, ajuns într-un scaun cu rotile, dar mai ales cu un copil de șapte, opt ani, pe care și-l dispută părinții aflați în divorț. Dar poate dragostea adevărată să apară în acest oraș din care Luce își dorește să evadeze?

PĂREREA MEA

Deși am citit cartea asta la începutul lui 2022, în ianuarie, mi-a luat ceva timp ca să mă adun și să scriu câteva cuvinte despre ea. Nu a fost o lectură proastă, dar comparând-o cu alt roman citit de la Marone, mult inferior. Dacă vreți să citiți impresiile mele despre Tentația de a fi fericit, o carte de 5 steluțe, o puteți face aici.

Scriitor italian de succes, Lorenzo Marone mai are un roman tradus la noi la care sper să ajung într-o zi, Un băiat ca toți ceilalți. Și în acest roman, la fel ca în Tentația de a fi fericit, accentul se pune pe destinul uman și pe suișurile și coborâșurile pe care viața ni le rezervă. Titlul bine ales mă duce cu gândul la alegerile pe care de multe ori suntem nevoiți să le luăm. Uneori trebuie să rămâi sau să pleci. De ce se numește romanul așa și care este de fapt contextul – vă invit să citiți cartea și să descoperiți. (mai mult…)

Camera minunilor – Julien Sandrel (recenzie)

Autor: Julien Sandrel

Naționalitate: franceză

An apariție: 2018

Gen carte: ficțiune

Titlu original: La Chambre des merveilles

Număr pagini: 204

Nota goodreads: 3.90

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Louis are 12 ani. În dimineața în care îi mărturisește mamei lui, Thelma, că s-a îndrăgostit pentru prima oară, ea nu este atentă la el, se gândește la altceva. Supărat și dezamăgit, băiatul își ia skateboardul și pleacă în grabă.
Când traversează strada fără să se asigure, un camion îl lovește în plin. Prognosticul doctorilor e sumbru. Dacă în patru săptămâni nu-și revine din comă, Louis va trebui deconectat de la aparate. Cuprinsă de disperare, Thelma se întoarce de la spital și găsește un carnet al fi ului ei. În el, sunt notate toate „minunile” lui, adică toate experiențele pe care i-ar plăcea să le trăiască.
Thelma hotărăște să experimenteze tot ce-și propusese Louis și să-i povestească toate aceste „minuni”, în speranța că așa își va reveni din comă. Dar nu e tocmai ușor să trăiești visurile unui adolescent când ai aproape 40 de ani.

PĂREREA MEA

Autor francez, Julien Sandrel mi se pare un autor cu mare potențial și cred că aș citi cu drag toate cărțile pe care le scrie. Pe lista mea mai am un roman de-al său, Viața care mă așteaptă. Sandrel scrie despre oameni, despre viață, despre modul în care ni se poate schimba viața într-o singură secundă și despre regretul de a nu fi făcut mai mult. Revenind la cartea despre care vreau să vă vorbesc acum, Camera minunilor a apărut prima dată în 2018, iar în 2019, la editura Trei. Este o carte destul de scurtă (204 pagini) și se citește repede.

Cartea abordează teme ca familia, adolescența, relația mamă-fiu. Titlul are o semnificație aparte, deoarece această cameră a minunilor este un loc în care chiar au loc minuni. Camera este una de spital, iar de ce au loc acolo minuni, păstrez secret dacă vreți să descoperiți singuri.

Se spune că unele cărți te găsesc ele pe tine și cred că eu chiar aveam nevoie de cartea asta, de această poveste care te unge pe suflet. Inițial, romanul ne prezintă o poveste tragică, dar mai apoi totul este descris cu umor și sunt multe scene încărcate de peripeții. Povestea în sine este aparent simplă: Louis, un adolescent de 12 ani, scapă de sub ochii mamei, mereu ocupată să rezolve probleme de serviciu la telefon, și este implicat într-un accident de skateboard, fiind lovit de o mașină pe care nu o vede la timp. Iar astfel ajunge în comă.

(mai mult…)

Din cer au căzut trei mere – Narine Abgarian (recenzie)

Autor: Narine Abgarian

Naționalitate: rusă (de origine armeană

An apariție: 2015 (la noi, în 2021, la Editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei)

Titlu original: С неба упали три яблока

Gen carte: ficțiune istorică, realism magic

Număr pagini: 256

Nota goodreads: 4.30

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.

PĂREREA MEA

Narine Abgarian este o autoare rusă, de origine armeană, dar și blogger. A primit numeroase premii, printre care și Premiul Iasnaia Poliana în 2016. The Guardian a inclus-o pe scriitoare în 2020 pe lista celor mai buni 6 autori contemporani europeni.

Cartea a apărut în 2015, iar la noi abia în 2021, la editura Humanitas, într-o colecție foarte dragă mie, Raftul Denisei. Mi-am dorit să o citesc încă de anul trecut, de la apariție. Deși are doar 264 de pagini, este un roman complex și foarte bine conturat, iar atmosfera una de basm. Am rămas cu imaginea iernilor albe și viscolite și imaginea bunicilor care făceau focul în sobă când totul afară era încremenit din cauza gerului. Temele abordate sunt multiple: de la război, moarte, foamete, destin și până la supraviețuire. Atmosfera de basm a cărții mă duce cu gândul la o altă carte dragă mie, citită în 2021, Ursul și privighetoarea.

Poveste inspirată din folclorul armean

De unde titlul acesta misterios – poate vă întrebați. In folclorul armean, basmele se încheie cu formula “din cer au căzut trei mere: unul pentru cine a văzut, unul pentru cine a povestit, iar al treilea pentru cine a ascultat și a crezut în bine.” Ador basmele încă de când eram mică, dar parcă acum sunt și mai fascinată de romanele care au la bază astfel de basme sau sunt inspirate din folclor. Trebuie să spun că îmi este greu să fac o recenzie acestei cărți, mai ales pentru că nu pot surprinde într-o pagină atmosfera de inegalat care m-a făcut să nu mă mai pot desprinde de carte. Am citit-o în 3 zile și mi-a plăcut enorm de mult. Ba chiar mă gândesc să o încadrez la final de an în top 10 cele mai bune cărți citite în 2022.

Revenind la carte, avem personaje numeroase și cu nume mai greu de ținut minte. Locul acțiunii este Maran, un sătuc armean care este martor la război, foamete și ale evenimente nefericite. Personajul feminin principal al cărții și cel pe care eu l-am adorat este Anatolia Sevoianț, mezina lui Sevoianț Kapiton. Am citit cu deosebit interes despre viața ei și despre familia sa. Anatolia are 58 de ani, este bătută de soț, iar singura sa alinare sunt cărțile. Ba aflăm că nu este chiar fan al cărții Anna Karenina, a lui Tolstoi, in special din cauza autorului și a modului în care percepe el femeile. (mai mult…)

Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman (recenzie)

Autor: Fredrik Backman

Naționalitate: suedeză

An apariție: 2012 (la noi, în 2020, la Editura Art)

Gen carte: ficțiune, literatură contemporană

Număr pagini: 433

Nota goodreads: 4.36

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Ove este cel mai morocănos om pe care vi-l puteți imagina, un bătrân mizantrop căruia îi plac regulile stricte, rutina, lucrurile utile în viață și care n-are răbdare pentru amabilități gratuite cu vecinii. Își divinizează mașina Saab, marca lui de suflet, și judecă oamenii după ce mașină conduc, disprețuind profund, se înțelege, automobilele străine. Se crede înconjurat de idioți și crede că lumea se duce de râpă cu toți filfizonii ăștia cu cabluri albe în urechi care angajează pe cineva să le schimbe un bec. A fost detronat din funcția de președinte al asociației de proprietari – în urma a ceea ce el a numit a fi „o lovitură de stat” -, dar tot el e regele cartierului, pe care îl inspectează nesmintit în creierii dimineții să se asigure că totul este în ordine. Lumea îl consideră teribil de urâcios.

PĂREREA MEA

Fredrik Backman este autor suedez și a scris numeroase romane cu mult succes la publicul de toate vârstele. Prima carte de la el pe care am citit-o a fost Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, citită în 2018. Nu i-am făcut o recenzie și chiar nu știu de ce, cu toate că i-am dat maxim de steluțe pe goodreads. Dar probabil că voi face și asta în curând.

Titlul este indiciul clar asupra identității personajului masculin principal – un bărbat ce poartă numele de Ove. Numele tuturor personajelor sunt suedeze, așa că dacă vi s-au părut greu de reținut, este ceva normal. Cine este acest Ove? Este un bărbat morocănos în vârstă de 59 de ani, conduce o mașină Saab la care ține enorm și este un personaj morocănos. Cartea tratează teme precum moartea, suferința, depresia, familia, iubirea, dar apare și o anumită doză de umor. După moartea soției sale, Sonjia, Ove decide că viața sa nu mai are niciun rost și vrea cu tot dinadinsul să se sinucidă.

Încercările sale de a-și lua viața sunt însă întrerupte de anumite evenimente sau personaje. Nu vreau să dau spoilere sau să vă povestesc detalii despre carte care ar strica farmecul lecturii, însă cred că este bine să știți că este posibil ca această carte să vă poarte printr-o mulțime de stări. Am trecut de la râs la plâns după doar câteva pagini. Există anumite scene din carte care nu au cum să te sensibilizeze. (mai mult…)

Poveste imorală – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 1998 (la noi, în 2015, la Editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, mister, crimă, roman polițist

Număr pagini: 336

Nota goodreads: 4.21

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

București, 1997… Cand mai multe prostituate sunt găsite moarte in apartamentele lor, căpitanii de politie Costea și Badoiu habar n-au ca anchetarea acestor crime ii va duce direct in hatisurile unui complicat caz de coruptie politica, ale carui ramificatii se intind mult dincolo de hotarele Romaniei. Simpatici si inventivi, inteligenti si curajosi, cei doi politisti – un soi de San Antonio si Bérurier autohtoni, porecliți in lumea interlopa Cap Bob si Babuinul – se vor ambitiona sa descalceasca toate itele afacerii.

PĂREREA MEA

Nu cred că mai este secret faptul că Rodica Ojog-Brașoveanu se numără printre autoarele mele preferate și că am citit până acum o mulțime dintre romanele și povestirile sale. Am citit Grasă și proastă, Coșmar , O bombă pentru Revelion, Violeta din safe, Nopți albe pentru Minerva, Minerva se dezlănțuie, seria Melania Lupu, etc. Pe pagina cu lista de recenzii  puteți găsi linkurile către toate cărțile citite.

Rodica Ojog-Brașoveanu este autoare de romane polițiste, deosebit de apreciate de public și care au mereu un ingredient secret – umorul. Fie că vorbim despre un roman cu crime, unul istoric sau pur și simplu despre o serie de povestiri, umorul nu lipsește niciodată. Am descoperit această autoare acum câțiva ani și de atunci încerc să citesc câte o carte de a sa. Nu vreau însă să citesc multe cărți odată, deoarece nu vreau ca lista lor să se termine. (mai mult…)

Un fiu – Alejandro Palomas (recenzie)

Autor: Alejandro Palomas

Naționalitate: spaniolă

An apariție: 2019 (la noi, în 2019, la Editura Rao)

Gen carte: ficțiune, YA, mister, drama

Număr pagini: 208

Nota goodreads: 4.30

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Protagonistul acestui roman este un copil cu totul deosebit. Pe nume Guillermo, alintat Guille, trăieste doar cu tatal sau, Manuel, intrucat mama, de profesie stewardesa, a plecat la munca in Dubai. Tocmai a ajuns la o scoala noua, iar singura lui prietena este Nazia, o fata pakistaneza. Pare un copil fericit, un copil anormal de fericit, dupa opinia dirigintei sale, Sonia. Cand aceasta il intreaba „Ce vrei sa fii cand ai sa te faci mare?”, Guille raspunde ca vrea sa fie Mary Poppins. Toate acestea o vor face pe Sonia sa ceara sprijinul Mariei, consilierul scolar, pentru a o ajuta sa descopere ce se ascunde sub acea fatada a fericirii lui Guille.

PĂREREA MEA

Alejandro Palomas este un scriitor spaniol și după părerea mea, unul foarte talentat. Nu am mai citit alte cărți scrise de el, dar aceasta mi-a întrecut toate așteptările. Cartea a fost publicată la editura Rao în 2019 și are doar 208 pagini. Se citește foarte repede și reușește să te prindă încă de la primele pagini. Sunt unii critici care îl aseamănă cu Micul Prinț, dar eu l-aș asemăna și cu Minunea, cartea lui Palacios – și aici mă refer la faptul că aceste cărți au în comun o inocență aparte a personajului principal care este de fapt un băiețel. Bineînțeles că poveștile lor diferă.

Titlul este unul simplu, fără a-l anunța pe cititor că va urma un adevărat carusel de emoții. Deoarece așa am perceput eu întreaga carte – un amalgam de emoții, care mai de care mai covârșitoare. Acest fiu din titlu nu este nimeni decât Guillermo, alintat Guille, un băiețel de 10 ani cu o imaginație debordantă și mare fan al lui Mary Poppins și al poveștilor în general. Temele abordate sunt copilăria, familia, poveștile, relația dintre părinți-copii, dar și relația profesor-copil.

Întrebat la școală ce vrea să fie când va fi mare, Guille spune că vrea să fie Mary Poppins. Nu ca ea, ci ea. De ce? Există un mister legat de această dorință a sa. Un mister pe care nu l-am ghicit, iar la final m-a lovit pur și simplu. Învățătoarea băiețelului și consiliera școlii poartă discuții cu tatăl lui Guille, cu Manuel Antunez, care este de meserie mecanic de avioane. Mama copilului, Amanda, lipsește din peisaj, aceasta fiind stewardesă.

Cum este Guille ca personalitate? Este un copil curios, sensibil, energic și optimist. Dragostea sa față de Mary Poppins o datorează mamei sale, o englezoaică care a crescut la orfelinat până la vârsta de 9 ani. Tatăl său, Manuel, este un părinte model, însă un părinte care ascunde o suferință anume, dorind să își protejeze fiul. Băiețelul se împrietenește la școală cu Nazia, o fetiță de vârsta lui, însă aceasta se lovește de mentalitatea greu de înțeles a familiei sale pakistaneze. Mi s-a părut incorectă atitudinea familiei Naziei față de Guille, cât și consecințele pe care fetița el suportă fără niciun motiv. (mai mult…)

« Older Entries Next Entries »