Currently Browsing: Literatura europeana

Castelul groazei – Eden Phillpotts (recenzie)

Autor: Eden Phillpotts

Naționalitate: britanică

An apariție: 1921  (1990 la Editura Săgetătorul)

Gen carte: ficțiune, mister, crimă, literatură clasică

Titlu original: The Grey Room

Număr pagini:  110

Nota goodreads: 3.36

Nota mea: 2/5

PĂREREA MEA

Eden Phillpotts a fost un autor, poet şi dramaturg englez, iar romanul Castelul groazei a fost publicat prima dată în 1921. Ediţia în română pe care eu am citit-o este cea din 1990, de la editura Săgetătorul, care se mai găseşte doar în anticariate.

Are un număr mic de pagini (110), dar nu pot spune că am citit cartea foarte repede. Cel mai probabil a fost stilul greoi de vină sau subiectul cărţii. Sau amândouă. Ideea este că aveam aşteptări mari când am început cartea, crezând că va fi o carte plină de mister şi captivantă.

Are mister, însă mi s-a părut că nu suficient de bine construit. Ca teme, întâlnim goticul (mai mult decât tema horror). Legat de titlu, deşi acesta ne promite ceva înspăimântător, nu mi s-a părut deloc aşa.

Camera bântuită – închipuire sau realitate?

Ideea cărţii este destul de simplă: mai multe personaje vor să stea peste noapte într-o cameră despre care se spune că este bântuită, întâmplându-se tot felul de lucruri bizare. Să fie camera bântuită de fantome sau sau să fie un fenomen supranatural la mijloc? Sau un criminal care pune la cale crime cu sânge rece?

Curajul nu îi lipsea, dar nu asta-i trebuia acum. Era atât de pierdut  în gândurile privitoare la viitorul său, încât uitase realitatea prezentă, care după o clipă îl umplu de o spaimă nouă.

În carte apar amănunte legate de anchetarea cauzelor care au provocat decesul anumitor personaje. Castelul groazei este un roman clasic, cu personaje destul de bine conturate, dar mi-aş fi dorit să fie pus accentul puţin mai multe pe partea psihologică.

Horror sau gotic?

Dacă este să ne gândim că romanul a apărut în 1921, este perfect normal ca romanele apărute în acea perioadă să aibă un stil diferit ca cele de acum, însă mi s-a părut că romanul nu s-a axat pe ceva anume. Totul a fost destul de fad şi nu a existat un mister care să te ţină cu sufletul la gură pe parcursul cărţii.

Legat de personaje, nu am avut personaje preferate. Finalul se anunţa promiţător, însă nu m-a impresionat prea mult. Şi chiar îmi pare rău de cartea asta, deoarece am citit multă literatură clasică care mi-a plăcut foarte mult.

Este o carte scrisă după stilul secolului XX, dar cum am mai spus, mă aşteptam la mult mai mult. Totuşi merită citită dacă vreţi să descoperiţi un autor din secolul XX.

Din păcate, pe goodreads i-am oferit doar 2 din 5 steluţe. Dacă aţi citit cartea, vă aştept cu păreri.

Mireasmă de micsandre – Galina Serebreakova (recenzie)

Autor: Galina Serebreakova

Naționalitate: rusă

An apariție: 1976 (la Editura  Eminescu)

Gen carte: roman de dragoste, literatură rusă, literatură clasică

Număr pagini:  364

Nota goodreads: 4.50

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Remarcată la începuturile sale literare de Maxim Gorki, Galina Serebreakova este cunoscută cititorilor noştri datorită romanelor istorice inspirate din viaţa lui Marx şi Engels. Mergând pe o linie ascendentă, spre realizările de maturitate, Galina a publicat în ultimii ani volumul memorialistic Despre contemporanii mei şi despre mine şi romanul Mireasmă de micsandre pe care îl prezentăm cititorilor noştri.

PĂREREA MEA

Iubesc colecţia Romanul de dragoste de la Editura Eminescu şi mă bucur că am reuşit să descopăr multe romane din această colecţie minunată. Am descoperit Mireasmă de micsandre pur întâmplător şi m-a fascinat titlul deosebit şi faptul că autoarea este rusoaică. Spre mirarea mea, în  finalul cărţii autoarea scria că regretă că minunatul scriitor român Zaharia Stancu (pe care eu îl ador) nu a mai apucat să îi citească romanul. Tot autoarea menţiona că este familiarizată cu literatura română şi o apreciază.

Bucuria mea a fost însutită când am descoperit un autor rus care ne apreciază literatura. Ce pot să vă spun despre această carte? Deşi mi-a plăcut foarte mult la început, lectura a devenit apoi puţin mai anevoioasă din cauza descrierilor ample şi a personajelor noi care tot apăreau.

Plus că sunt personaje prezentate la început, apoi apar altele şi spre final vieţile lor se intersectează. Sunt foarte multe de spus despre acest roman care nu se mai editează şi spun asta cu regrete. Pentru că în colecţia amintită sunt multe romane care merită reeditate. (mai mult…)

Octopussy – Cristina Boncea (recenzie)

Autor: Cristina Boncea

Naționalitate: română

An apariție: 2015 ( la Editura Herg Benet )

Gen carte: roman, ficțiune

Număr pagini: 190

Nota goodreads: 3.20

Nota mea: 3/5

DESCRIERE

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți.

Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.

Citind aceasta carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks și Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…

Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în acelasi timp, o atentă celebrare a individualității extreme.

PĂREREA MEA

O urmăresc pe Cristina Boncea de ceva timp pe canalul ei de youtube și pe blogul ei și mereu am admirat pasiunea sa pentru cărți, dar și felul în care vorbește despre ele. Octopussy este romanul ei de debut, apărut în 2015 la editura Herg Benet, pe când Cristina avea doar 17 ani. Pe lista mea mai am alte două cărți scrise de ea, Becks merge la școală și Antidotul, pe care abia aștept să le citesc. Romanul este destul de scurt (190 pagini) și se citește repede.

Acum era acasă. Și totuși, ce înțeles aveau toate astea? Viața ei? De ce încă mai respira? Parcă trăise o mie de vieți și murise tot de-atâtea ori.

Octopussy – multe semne de întrebare

Cum mi s-a părut mie romanul Octopussy? Un roman îndrăzneț care la început te șochează. Ca teme, avem familia, relațiile dintre părinți și copii, dintre surori, psihologicul. Titlul cărții este un mister pentru început, dar pe măsură ce înaintezi cu lectura, acesta va fi elucidat.

Eu știam că în limba engleză octopussy înseamnă caracatiță, dar nu îmi era clar ce legătură există între titlul ales de autoare și subiectul cărții. Numele personajelor mi s-au părut destul de ciudate; Constanța (sau Candie) și soțul său american, Gary Sugar, fiicele gemene ale Constanței din prima căsătorie, Hyena și Becks sunt personajele principale ale cărții. În scenă apare mai târziu și Philipp, fratele lui Gary Sugar, un personaj destul de controversat la început.

E frumos că în viață poți uneori să te hotărăști să uiți tot ce ai făcut și ai fost înainte și să o iei complet de la capăt. Ce păcat însă că e doar o idee care te ajută să mergi mai departe fără să-ți pierzi mințile.

Becks vs. Hyena

Cele două gemene au 14 ani și mi s-au părut destul de diferite ca personalitate; Becks este cea libertină, iar Hyena cea timidă. Cum am spus, am fost șocată de începutul cărții și am simțit că va fi dificil să parcurg o carte cu un subiect atât de dur; însă să știți că scenele dure din primele pagini, vor fi urmate și de pagini mai serioase.  Practic, dacă treci peste șocul inițial, vei citi cartea fără nicio problemă.

De ce spun că am fost uimită? Pentru că stilul cărții este destul de abrupt, limbajul conține unele cuvinte injurioase, multe expresii în engleză. Mă așteptam ca odată cu apariția unchiului din America, totul să o ia razna total, dar am avut destul de multe surprize neașteptate.

Finalul a fost total altfel față de cum mă așteptam eu, dar în linii mari, este o carte care ar merita citită. Poate este mai mult pentru cititorii de peste 18 ani + și nu chiar poate, mai mult ca sigur.

De asemenea, dacă sunteți tipul de cititori care evită cărțile cu subiect dur, s-ar putea să evitați cartea. Și eu am fost reticentă la început să citesc Octopussy, apoi mi-am dat seama că din când în când, merită să ieși din zona de confort.

Sunt totuși elemente ale cărții față de care nu mă simt lămurită; spre exemplu, chiar aveau membrii familiei probleme psihice sau nu? Octopussy a fost o lectură cu totul altfel pentru mine, însă mă bucur că am descoperit-o.

Mulțumesc Cristinei pentru exemplar și îi urez succes în cariera de scriitor.

 

Regina roșie – Philippa Gregory (recenzie)

Autor: Philippa Gregory

Naționalitate: britanică

An apariție: 2010 (2011 la Editura Polirom )

Gen carte: roman, ficțiune, istoric, perioada victoriană

Titlu original: The Red Queen

Număr pagini: 360

Nota goodreads: 3.79

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Regina roşie, al doilea roman din ciclul dedicat Războiului celor Două Roze, îmbogăţeşte galeria de femei puternice şi influente creată de Philippa Gregory cu o figură emblematică pentru istoria Angliei: lady Margaret Beaufort, femeia ale cărei ambiţie, inteligenţă şi curaj au dus la întemeierea dinastiei Tudor.

Romanul urmăreşte cu fidelitate transformarea ei uluitoare dintr-o tînără inocentă şi pioasă de nouă ani, silită să se supună fără proteste dorinţelor familiei pentru a încheia o căsătorie lipsită de iubire, într-o curteană abilă şi hotărîtă.

Ea nu se dă în lături de la cele mai primejdioase uneltiri, de la cele mai îndoielnice alianţe sau cele mai avantajoase căsătorii pentru a-şi împlini visul cel mai fierbinte: acela de a-şi vedea fiul pe tronul Angliei.

Philippa Gregory zugrăveşte în culori vii perioada adolescenţei şi maturităţii sale într-o Anglie sfîşiată de rivalităţile dintre Casa de Lancaster şi Casa de York şi devastată de bătăliile sîngeroase din Războiul celor Două Roze.

PĂREREA MEA

Primul meu contact literar cu Philippa Gregory și deja m-am îndrăgostit iremediabil de stilul său. Auzisem doar de bine despre scriitoarea britanică și tare mult voiam să îi citesc cărțile. Și cred că nu mă voi lăsa până nu citesc tot ce a scris. Acesta este visul meu măreț de cititor care a descoperit un nou autor preferat. Philippa Gregory este o autoare britanică care a scris numeroase romane de ficțiune istorică, bine construite și documentate.

Regina roșie a fost pentru mine o lectură un pic dificilă la început, mai ales din cauza personajelor care poartă aceleași prenume. Dar odată ce pătrunzi în miezul acțiunii, nu te mai poți desprinde prea ușor.

Nu m-a pasionat istoria în școală, nu îmi plăcea să memorez date și etape ale evenimentelor istorice sau evenimente istorice în sine, așa că mereu am fost sceptică să citesc cărți inspirate din istorie. Și asta este și vina felului în care istoria este predată în școli.

În afara unei singure profesoare din liceu care știa să ne vorbească frumos de regii României și prezenta totul ca o poveste captivantă, niciun alt profesor nu m-a făcut să îndrăgesc istoria.

Ficţiune istorică – secolul XV

Vădit lucru, nu sunt o lumină pentru oamenii de rând din sat, așa cum nu sunt nici pentru cei din palat. Am doisprezece ani; dacă oamenii nu văd acum că sunt o lumină într-o lume întunecată, când vor vedea?
(mai mult…)

Mini-articol: câte cărți am în bibliotecă? (3)

Prin liceu îmi doream foarte mult biblioteca mea si cred ca atunci aveam doar vreo 40-50 de volume, dar foarte valoroase pentru mine, ca cititor.

Am ajuns studenta la Litere, am mai achiziționat câteva, am împrumutat și multe cărți de la biblioteca universității și când am ajuns la catedră, am zis că trebuie să lucrez la visul meu măreț mai mult.

Am obținut cărți din colaborările pentru recenzie, am mai pândit reducerile și ofertele de Black Friday și mai nou, fac schimburi de cărți pe diferite grupuri de pe facebook. Iar asta este uimitor. Să nu uit nici de multe cărți achiziționate din anticariate.

Ultima dată când le-am numărat, aveam vreo 400 de volume.

Acum cred că am peste 500. Pe multe le țin în biblioteca mea din casa părinților, iar o parte în casa mea, unde deocamdată mai am nevoie de câteva corpuri de bibliotecă.

Într-un alt mini-articol m-am gândit să vă vorbesc și despre ce gen de cărți îmi plac.

Voi câte cărți aveți în bibliotecă?

Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay (recenzie)

Autor: Tatiana de Rosnay

Naționalitate: franceză

An apariție: 2006 (2016 la Editura Litera )

Gen carte: roman, ficțiune, istorie

Titlu original: Elle s’appelait Sarah

Număr pagini: 300

Nota goodreads: 4.16

DESCRIERE

Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiță evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopții, împreună cu părinții ei, de poliția franceză, dar nu înainte de a-și încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l eliberă.

Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulți ani la Paris și măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a șaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franței. În timpul investigației sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah, și simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al feței. Pe măsură ce se adâncește în trecutul ei, lucrurile pe care le află o tulbură și o fac să-și pună întrebări cu privire la propria existența.

PĂREREA MEA

Tatiana de Rosnay este o scriitoare de origine franceză care promite mult, iar scris de ea am citit până acum Anotimpul ploilor, o carte care nu prea s-a ridicat la așteptările mele. Deși putea fi o super carte. Se numea Sarah este o carte extraordinară ce a fost ecranizată în 2010.

Volumul a apărut la editura Litera în colecția Blue Moon, în 2016. Are 300 de pagini și are un stil accesibil, citindu-se repede. Ca teme abordate, întâlnim războiul, familia, iubirea; cadrul desfășurării acțiunii este Franța și Italia. Titlul mi s-a părut bine ales, deoarece face referire la un personaj-cheie al cărții, Sarah. Cine a fost Sarah și ce rol joacă ea în carte?

Chipul palid al mamei ei, albastrul uimitor al ochilor. Umbra unui zâmbet.

Cartea cuprinde două planuri narative; prima dată avem anul 1942, al Doilea Război Mondial, iar apoi prezentul, adică perioada 2002-2005. Personajele sunt frumos construite și citisem înainte de a începe cartea că sunt cititori pe care i-a plictisit viața unui alt personaj. Și aici mă refer la Julia, o femeie matură care se va redescoperi pe parcursul cărții. Contrar așteptărilor mele, chiar mi-a plăcut mult de Julia. Cum spuneam, personajele-cheie ale cărții sunt Sarah și Julia, două personaje frumos construite. (mai mult…)

« Older Entries Next Entries »